Singurul motiv pentru care ne aflăm în această lume este să-L revelăm pe Creator în timpul existenţei noastre. Aceasta este definiţia înţelepciunii Cabala, metoda revelării Creatorului de către fiinţa creată în această lume, şi lumea va exista până când toate fiinţele Îl vor revela pe Creator. Toţi simt această realitate până când Îl revelează pe Creator în toate dorinţele lor. De aceea există lumea.

Astfel, în final, ajungem la munca Creatorului, adică, revelarea Sa. Revelarea Creatorului înseamnă revelarea proprietăţii de iubire şi dăruire, opusă naturii noastre, pe care o vedem în jurul nostru şi o descoperim în interiorul nostru.

Revelarea naturii Creatorului este posibilă doar la cererea noastră, din nevoia şi dorinţa noastră. De aceea, pe măsură ce o persoană studiază ştiinţa Cabala, începe să simtă că îi lipseşte revelarea Creatorului, forţa dăruirii şi a iubirii. Se va întâmpla ca, brusc, să vreau să-l iubesc pe celălalt, să-i dăruiesc?

Este posibil să aştept ca rezultat al muncii mele şi al tuturor eforturilor mele să fiu în stare să iubesc tot: mineral, vegetal, animal şi uman? Pot să ajung la o asemenea dorinţă de a iubi pe toată lumea în mod altruist, indiferent de propria-mi persoană şi fără să primesc plăcere pentru mine însumi? Ce situaţie, ce condiţii, trebuie să pună la punct Creatorul pentru mine, astfel încât să vreau asta?

Este imposibil să-mi închipui că asta s-ar putea întâmpla. Până la urmă, nu pot să iubesc decât ceea ce-mi produce plăcere: peşte sau bomboane, mâncare, sex, familie, bani, putere şi cunoaştere. Totuşi, este imposibil să-mi închipui că aş putea să iubesc ceva ce nu-mi produce plăcere.

Îmi simt dorinţa în totalitate goală, fără să primesc nicio plăcere de la ea şi fără să simt măcar suferinţa golului, al nimicului şi al dezamăgirii. Egoul meu a suferit. Mă simt obosit. Toate planurile mele care îşi au rădăcina în vechea mea natură egoistă s-au ruinat. Simt că nu mai există niciun viitor în dorinţa mea de mă bucura. Această stare este mai rea decât moartea, distrugerea tuturor speranţelor, doar un fel de suferinţă inumană ca suferinţa lui Iov.

Încep să înţeleg că nu voi fi niciodată în stare să primesc plăcere din această situaţie. Totuşi, în ciuda a toate astea, peste toate, dacă încă aspir la dăruire şi iubire, la a acţiona pentru binele celuilalt, aceste acţiuni vor fi cu adevărat cu scopul de a dărui. În acest caz, pot fi sigur că dorinţa mea egoistă nu va primi nimic din asta pentru că nu mă bazez pe o recompensă ulterioară, ci doar mă gândesc la acţiuni care se încheie cu altcineva şi sunt realizate aici.

Vanitatea mea nu trebuie hrănită de faptul că m-am comportat ca un erou care este mândru că se sacrifică pe sine. Aceasta este tot o recompensă, şi nu una măruntă. Asta înseamnă că nimeni nu ştie ce am făcut, nici măcar eu nu am habar de asta. Egosimul meu este privat de cea mai mică oportunitate de a primi o oarecare compensaţie. Acest lucru se numeşte dăruire şi trebuie să ajungem la această stare.

Asta se întâmplă treptat datorită schimbărilor care apar în noi. Acum, starea finală ne pare abstractă şi imposibilă, dar, de fapt, este foarte înălţătoare. Pe măsură ce o persoană avansează şi descoperă condiţiile necesare pentru acţiune spirituală, găseşte în ele oportunitatea de a fi asemenea Creatorului, de a fi în această stare, în acest gând şi în această dorinţă. Este forţa cu care El controlează şi cuprinde întreaga creaţie.

Dacă o persoană face această schimbare psihologică interioară şi preferă plăcerea dăruirii, atunci revelează această stare, şi noi toţi ceilalţi vom învăţa acolo. Oricum, toată această viaţă şi această lume întreagă au deja sens.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 02.08.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Shamati nr. 8: „Care este diferenţa între umbra Kedusha şi umbra Sitra Achra”. Este scris „La umbra ei, încântat să stau, şi fructul ei era dulce pentru cerul gurii”. Cu alte cuvinte, se spune că toate ascunderile şi durerile pe care le simţi există deoarece Creatorul ţi-a trimis aceste situaţii ca să ai un loc în care să lucrezi deasupra raţiunii.

Când ai puterea să spui că asta înseamnă că totul îţi este provocat de Creator, este în beneficiul tău. Şi asta înseamnă că, astfel, poţi ajunge să munceşti pentru a dărui, dar nu pentru sine. În acel moment ajungi să conştientizezi, adică să crezi că Creatorul se bucură în special de această muncă, care este construită în totalitate pe „deasupra raţiunii”.

Prin urmare, nu te rogi Creatorului ca umbrele să dispară de pe pământ. Mai degrabă spui „Văd că Creatorul vrea să-L servesc în acest fel, în totalitate deasupra raţiunii”. Astfel, în orice faci, spui „Bineînţeles că Creatorul se bucură de munca Lui, deci de ce mi-ar păsa mie dacă muncesc într-o stare de ascundere a feţei?”

Pentru că vrei să munceşti cu scopul de a dărui, adică Creatorul se va bucura, nu simţi nicio umilinţă din această muncă, adică o senzaţie de a fi într-o stare de ascundere a Feţei, că Creatorul nu s-ar bucura de munca Lui. În loc de asta, eşti de acord cu conducerea Creatorului, adică eşti de acord din toată inima cu felul în care vrea Creatorul să simţi existenţa Lui în timpul muncii. Lucrurile stau aşa pentru că nu iei în considerare ce te poate bucura pe tine, ci ce-L poate bucura pe Creator. Astfel, această umbră îţi aduce viaţă.

Credinţa deasupra raţiunii înseamnă să percepi tot ce ţi se întâmplă ca venind de la Creator, singura forţă unită, în afară de care nu este nimic altceva, binele care face bine, în ciuda faptului că tu simţi diferit. Toată munca noastră este să ne dăm seama că nu facem nimic singuri, nici nu vrem să facem ceva, în interior sau în exterior, nu cu mâinile sau picioarele noastre, nu cu uneltele acestei lumi, nu cu dorinţele şi gândurile noastre, dar, în schimb, suntem de acord cu tot ce avem în acest moment. Şi apoi, acest moment se va numi sfârşitul corectării.

Şi până când vom ajunge la asta, la senzaţii că suntem în cea mai bună stare, sub controlul unei forţe bune care face bine atât păcătoşilor cât şi celor drepţi, până atunci vor rămâne umbre în lume. Creatorul ne va aduce în asemenea stări, pe care noi vom vrea să le schimbăm. Mai întâi, vorm vrea să schimbăm lumea, apoi vom vrea să ne schimbăm pe noi înşine. Dar în final, înţelegem că munca noastră reprezintă chiar opusul – să ne schimbăm atitudinea faţă de percepţia conducerii de sus, Lordul lumii, astfel încât să tânjim după această umbră.

Tot ceea ce primim devine dorit, deşi vine într-o formă neplăcută, pentru că aceasta este umbra, ascunderea. Dar muncim cu noi înşine prin credinţă deasupra raţiunii astfel încât aceste fructe să devină dulci pentru noi. Asta este întreaga noastră corectare.

Totul începe cu perceperea a tot ceea ce ni se întâmplă ca venind de la Creator, şi nu doar la nivelul vorbelor, ci chiar să simţim astfel în interiorul nostru. Trebuie să-I cerem Creatorului să nu fie revelat, dar doar pentru capacitatea de a conştientiza că totul vine de la El. Atunci vei fi încântat să munceşti prin credinţă deasupra raţiunii şi vei accepta toate stările rele ca fiind cele mai bune, neplăcutul drept plăcut, până în momentul în care toate devin dulci pentru tine.

Asta ar însemna că ai ajuns la credinţă. Şi nimic nu se schimbă în lume, doar conducerea Creatorului îţi este revelată. Doar asta face această lume mai înaltă, o face perfectă.

Se dovedeşte că nicio schimbare exterioară nu este necesară, nu se cere nicio muncă exterioară, nu cu mâinile şi picioarele, nu aşa cum ne imaginăm noi munca spirituală. Totul se rezumă până la urmă la aceeaşi stare – contactul cu conducerea ascunsă. Vrei să păstrezi acest contact permanent şi nu ceri nicio schimbare; vrei să rămâi în ascundere.

Mai întâi ai cerut revelarea, dar acum vrei să rămâi în ascundere. Toate dorinţele tale, toată energia cu care ai căutat revelarea, le transformi în contrariu pentru a împiedica acest lucru. Până la urmă, revelarea poate şterge căutarea altruistă, întreaga relaţie cu Creatorul, şi poate să te priveze de munca deasupra raţiunii. De aceea, vrei să păstrezi această distanţă în care ai simţit durere, astfel încât vei fi conectat permanent, deasupra ei, cu Creatorul.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 29.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Pacea”: … atunci când toate problemele, muncile şi angoasele care vin peste noi de-a lungul timpului vor părea ca o gazdă care se dă peste cap pentru a pregăti un ospăţ măreţ pentru invitaţi. Şi le compară cu scopul anticipat care trebuie să se reveleze în final la ospăţ, la care oaspeţii iau parte cu multă încântare. De aceea, spune „şi judecata este adevărată, şi totul este pregătit pentru ospăţ”.

Deci, există o masă şi oaspeţii trebuie invitaţi. Oaspeţii trebuie să aibă un apetit sănătos, ceea ce înseamnă că trebuie să le fie foame şi să simtă o lipsă care este destul de mare încât să se potrivească cu dorinţa gazdei. Gazda a pregătit toul pentru ei, dar problema este că invitaţii nu pot fi indiferenţi în ceea ce priveşte masa, ci trebuie să vrea cu adevărat această umplere. Această dorinţă trebuie revelată în ei în mod independent, în funcţie de liberul lor arbitru.

Ştim cât poate fi de neplăcut să-ţi fie foame şi să nu se întrevadă nicio masă. Totuşi, nu trebuie să o vedem dinainte pentru că, prin asta, ne reducem apetitul şi am ajunge la masă fără pregătirea potrivită, fără o foame reală, ceea ce este cel mai important lucru.

Astfel, cel de jos trebuie să facă ceva pentru a se pregăti pentru masă. Este vorba despre o pregătire completă şi „abilă”. Nu este gazda cea care îl trezeşte pe oaspete, ci, mai degrabă, oaspetele însuşi, care se pregăteşte cu toate lipsurile necesare pentru a gusta cu poftă toate delicatesele pe care gazda le-a pregătit pentru el. Mai mult, oaspetele trebuie să mănânce de dragul gazdei şi nu pentru el însuşi.

Nu trebuie să ne folosim apetitul în mod natural. Nu trebuie să fim umpluţi cu plăcerile cu care egoul nostru este obişnuit. Mai întâi, trebuie să trecem printr-o serie de corecţii treptate, până când oaspetele se ridică la acelaşi nivel la care se află şi gazda. Aici nu mai este vorba despre o masă. Nu mai este pe primul loc, dispare. Spiritul lor este deasupra mesei şi independent de mâncarea care este servită.

Fiinţa creată trebuie să treacă printr-o serie de schimbări treptate în cadrul lipsei sale. Mai întâi, a tânjit după plăceri materiale mărunte doar pentru el însuşi, complet rupt de gazdă. În primă fază, era o nevoie de cel mai simplu model de plăcere şi suferinţă pentru a porni şi pentru a experimenta acest sentiment.

Mai târziu, totuşi, clarificarea este îndreptată spre un nivel mai înalt, şi nu doar pentru a primi gustări din partea gazdei care le serveşte. Relaţia noastră devine mai personală şi noi întrebări apar deasupra ideii de a da şi de a lua, şi noi straturi sunt revelate.

Doar oaspetele este cel care se dezvoltă, bineînţeles, până în momentul în care simte că trebuie să-i întoracă serviciul gazdei. Altfel, va muri de ruşine.

Apoi, se dovedeşte că problema nu este să anulezi de tot ruşinea, dar mai degrabă este foarte bine că o simt pentru că, datorită ei, pot să am sentimentul de dăruire faţă de gazdă şi să mă bucur de asta mai mult decât orice fel de mâncare aşezat pe masă. Indiferent de cât de mult este, este doar la nivelul Nefesh, şi şansa de a-i aduce mulţumire gazdei este deja la nivelul Ruach.

După aceea, primesc gustări de la gazdă, dar doar de dragul ei, şi acesta este deja nivelul Neshama.

Totuşi, simt efectul în mine, în timp ce adevărata dăruire trebuie să fie necondiţionată, pură şi fără nicio aşteptare a unei recompense. Vreau pur şi simplu să dăruiesc, să mă ridic deasupra oricărui efect al eforturilor pe care le-am depus. Am trecut pe tot acest drum şi acum nici nu vreau să ştiu că dăruirea mea ajunge la Creator. Cel mai important lucru este că El se simte bine, şi nu contează dacă nu ştie de la cine primeşte acest bine, dacă este de la mine sau de la alţii. Acesta este nivelul Luminii Haya.

De aceea, o dobândim independent de chestiunea de la masă, cu gustările, dintre gazdă şi oaspete. Aceasta este Lumina Yechida.

Urcând nivelurile dăruirii, o persoană ajunge la Creator.

În acest proces, doar oaspetele se schimbă şi lipsa pe care o dobândeşte devine lipsa lui autentică. Trebuie să fie rupt de gazdă pentru a-şi descoperi o nouă lipsă, în ciuda revelării Creatorului.

Problema noastră este să păstrăm punctul de rupere, acel „ceva din nimic”. Oaspetele se bazează pe acest lucru şi-l scoate în evidenţă din ce în ce mai mult, având în vedere că, fără acest punct, nu are dreptul să existe.

Masa şi toate Luminile şi vasele care sunt legate de El rămân doar până la sfârşitul corectării când revelăm gazda şi suntem în adeziune cu El.

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 19.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Vă sugerez să citiţi Tehillim (Psalmii).

Păstraţi în minte că ei se aplică numai celui care-i citeşte, ei nu vorbesc decât despre ceea ce se petrece într-o persoană, despre proprietăţile sale, despre relaţiile personale între o persoană şi Creator şi nu despre obiectele sau evenimentele exterioare.

Filed under: Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem lucra cu mândria care s-a revelat în urma congresului?

Răspuns: După congres, a avut loc, într-adevăr, o revelare a mândriei, mai ales în Europa. Fiecare parte a lumii are probleme şi slăbiciuni specifice, iar Europa şi Rusia sunt diferite din acest punct de vedere.

Ce este mândria? Cu privire la cine şi la ce? O persoană trebuie să-şi lămurească singur asta.

• Simt mândrie pentru că înţeleg şi ştiu totul, pentru că am dobândit ceva şi acum sunt mare şi am totul. Asta va trece şi va dispărea de la sine în două zile.
• Simt mândrie pentru că sunt la câteva niveluri deasupra celorlalţi şi ei sunt nefericiţi, luptându-se cu crizele lor mărunte, în timp ce eu sunt deasupra lor, înţeleg totul şi nu prea-mi pasă de nimic utiându-mă de sus la ei. Asta e greşit.

Dacă vorbim despre conexiune şi despre faptul că trebuie să corectăm spargerea dintre noi, atunci trebuie să ne facem griji pentru toţi ca pentru proprii noştri copii. Nu cred că ai relaţiona astfel cu oamenii dacă ai simţi că sunt copiii tăi, dar exact aşa trebuie să ne raportăm la ei.

De fapt, nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să fii mândru. Ce este atât de special în ceea ce te priveşte? Ce ai dobândit, tu însuţi? Nimic.

Ai fost într-un grup, ai fost adus, împins, şi ai fost supus la diferite acţiuni. Ai participat pasiv fără să înţelegi esenţa lui „de ce” şi „unde” ar trebui să ducă asta. Nici măcar nu ai vizat această stare prezentă şi nu ai ştiut cum este. Asta înseamnă că acţiunile tale nu au fost centrate pe ceva şi, astfel, se dovedeşte că ai fost norocos. Deci, pentru ce eşti mândru?

Pot să-ţi spun din proprie experienţă că, cu cât o persoană se ridică mai sus, cu cât avansează mai mult şi cu cât este mai aproape de Creator, cu atât se simte mai umil şi mai jos. Se întâmplă aşa pentru că vede acţiunea Luminii infinite care aranjează totul în orice moment, care construieşte şi animă totul.

Continuă să munceşti şi sentimentul de mândrie va trece. Cel mai important lucru este că nu trebuie să te abată de la calea ta spirituală. Dacă apar diverse devieri şi te comporţi ca un copil încăpăţînat, sunt obişnuit cu asta. De aceea, nimic nu poate fi făcut, decât să treci peste asta pas cu pas. Vom învăţa cum.

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, „Credinţă deasupra Raţiunii”

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Gândurile şi dorinţele mele nu sunt, de fapt, ale mele. Unde începe adevăratul meu eu? Este în grupul care vă permite să dezvoltaţi şi să întreţineţi dorinţa voastră serios, într-un mod concentrat, practic. Aici am instrumentele, mijloacele care-mi permit să tratez şi să schimb materia dorinţei mele.

Muncind asupra dorinţei cu ajutorul prietenilor mei, umplu singura liberă alegere a mea. Totuşi, dacă nu vreau asta, vor fi noi probleme şi necazuri şi în final, o voi dori.

Întrebare: Asta înseamnă că sufăr până renunţ ?

Răspuns: Renunţarea nu este problema. De fapt, încep să înţeleg că ar trebui să schimb dorinţa mea, să fie ca a Creatorului şi asta-i. Sunt atras de aceleaşi valori şi scopul corect şi încep să mă bucur de asta.

Apoi, există o nouă etapă: Este un păcat că o fac încercând să evit suferinţele, să mă bucur de încântarea Creatorului. Vreau să dăruiesc total, să iubesc în totalitate, chiar dacă nu simt niciun răspuns din partea Creatorului.

Aceasta este calea spirituală pe care schimb valorile egoiste şi descopăr, de fiecare dată, limitele libertăţii mele, adevăratul meu nivel. Cum este scris: Voi sunteţi numiţi Adam (om) şi nu naţiunile lumii. Voi se referă la cei care aspiră la Creator, adică a face dorinţa lor ca dorinţa Lui. Atunci, sunt numiţi Israel, adică Yashar El (direct la Creator).

Totuşi, dacă nu vreau să-I asemăn Lui, rămân la nivelul animal, în care toate schimbările, inclusiv progresul tehnologic şi ştiinţific, toate provin de la El şi nu pot fi modificate. Aici, nu pot fi independent. O persoană devine independentă când devine similară Creatorului.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 19.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: În general, respingerea nu este în raport cu grupul, ci în raport cu un prieten. Care este programul de muncă în acest caz?

Răspuns: Eu nu cred că este aşa. O persoană trebuie să vadă că are o aversiune faţă de  munca cu grupul, a se conecta cu prietenii, a se dizolva în ei. Şi, dacă există orice fel de prejudiciu special împotriva cuiva, treptat poate să treacă. Prin urmare, nu este necesar să atragi atenţia asupra acestui punct. Nu este cazul.

În primul rând, ceea ce ar trebui să mă intereseze este modul „de a ajunge la ei”, de a adera la ei. Lucrul principal este că eu nu trebuie să mă conduc pe mine, mai degrabă ei mă conduc. Este ceea ce se numeşte a te dizolva în ei. Adică eu nu am propriile mele gânduri, nici dorinţe. Este ceea ce este cu ei. Şi asta-i tot.

Din momentul în care efectuaţi aceste mişcări, Lumina Înconjurătoare acţionează imediat şi vă influenţează. Astfel de experienţe aduc asta, Lumina vă limpezeşte tot timpul şi vă adaugă tot felul de contradicţii, dar încercaţi din nou. Şi, odată ce treceţi printr-o cantitate necesară de astfel de tentative, atingerea soseşte, în final.

Şi grupul ar putea să nu ştie nimic despre acest lucru şi ar putea să rămână la acelaşi nivel în care era înainte, precum în exemplul Rabbi Yossi Ben Kisma.

Din congresul de la St Petersburg, 13.07.2013, „Ziua a doua”, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă înţelepciunea Cabala este o ştiinţă, cum putem să ne ataşăm de „credinţa deasupra raţiunii”? La urma urmei, credinţa pare să nege ştiinţa.

Răspuns: Suntem la un nivel corporal împreună cu ştiinţele, artele şi aşa mai departe, şi, în ele, noi putem să ne dezvoltăm.

Totuşi, cum ne putem dezvolta? Este doar în ego. Ego-ul se dezvoltă şi noi ne dezvoltăm cu el, dar începând de astăzi, ego-ul a terminat, de fapt, dezvoltarea sa. Despre ce ştiinţe şi arte vorbim noi aici? Vedem că astăzi totul pare blocat, întârziat şi ajunge la un impas, la o criză. Aceasta se întâmplă de mai multe decenii. Poate că oamenii nu o înţeleg, pur şi simplu, dar oamenii de ştiinţă da.

Ego-ul a atins apogeul său şi a continuat să crească după 6000 de ani, începând de la punctul zero, până în ziua de azi. Am trecut printr-un proces de evoluţie în această perioadă şi am atins un anumit nivel în domeniul artelor şi ştiinţelor, în care ego-ul s-a epuizat deja.

Noi, de fapt, credem că nu dorim nimic. Astăzi, nu acordăm atenţie la nimic, cercetarea spaţială şi alte ştiinţe nu ne mai interesează. Deci, cum putem trece la etapa următoare, acum ? Următoarea etapă este la un nivel total diferit şi noi trebuie să creştem în ea, deoarece acolo, poate fi un nou ego sau anumite dorinţe necunoscute.

Această tranziţie poate fi foarte specială. Noi nu înţelegem deloc ceea ce este. Este vorba despre o tranziţie spre o nouă dimensiune.

 Este total diferit în atributele sale, sunt forţe total diferite şi conexiuni diferite. Este ca lumea noastră, dar de o manieră total diferită. Nivelurile naturii mineral, vegetal, animal şi vorbitor sunt conectate conform legilor diferite, legile unei noi dimensiuni, legile a ceea ce noi numim lumea spirituală.

Noua dimensiune este numită lumea spirituală, deoarece aici domină credinţa deasupra raţiunii, ceea ce înseamnă dorinţa deasupra primirii. Scopul existenţei corporale este de a primi. Cu toate acestea, în lumea spirituală obiectivul este dăruirea.

Deci, cum putem să trecem la o percepţie opusă, în care Keter inferior devine Malchut superior? Cum putem trece de la zece Sefirot egoiste, la zece Sefirot altruiste ? Numai dacă efectuăm o operaţie asupra noastră, în credinţa deasupra raţiunii.

„Raţiune” se referă la ceea ce aveam în plan corporal şi „credinţa” este ceea ce mă ghidează pe plan spiritual. Astfel, eu cresc.

De aceea este spus, în toate sursele, că lucrul cel mai important pentru noi este credinţa deasupra raţiunii.

Care este semnificaţia practică a credinţei deasupra raţiunii? Aceasta înseamnă că, raţiunea noastră precedentă coboară, progresiv, în jos. Noi primim ajutor aici, deoarece nu putem avansa prin raţiunea noastră precedentă şi, imediat, să începem să ne ridicăm deasupra ei. De aceea există o anumită coborâre după congres, adăugarea de ego.

În ciuda acestui fapt şi împreună cu asta, trebuie să urcăm şi să avansăm mai puternic spre conexiunea dintre noi. De aceea noi trebuie să studiem, să încercăm să ne conectăm, să difuzăm şi să facem totul pentru a ajunge la o legătură mai puternică între noi.

Ar trebui să simţim înclinaţii opuse, deoarece trebuie să facem totul pentru a ne îngropa mai adânc în aceasta. Grupul nostru mondial trebuie să se conecteze mai puternic. De aceea noi trebuie să studiem, să difuzăm şi să facem tot ce trebuie făcut. Totul pentru a ne conecta intern la acelaşi sentiment pe care l-am avut la congres, dar la nivelul următor, la un nivel superior.

Ce ne lipseşte pentru a atinge acest lucru? Ne lipsesc acţiuni reale. Este  Isra-el, adică Yashar Kel”, direct către Creator. Aceasta înseamnă că Israel este fiecare prieten care aspiră la atingerea sprirituală. Există o altă parte numită „Tora”, care vine din cuvântul aramaic “Oraita – Ohr –lumină”. Conceptul Tora cuprinde grupul, conexiunile, garanţia mutuală şi aşa mai departe, adeziunea întregii lumi la aceasta, obiectivul nostru. Este exact drumul prin care noi trebuie să avansăm.

 Din prima parte a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, „Credinţa deasupra raţiunii”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ar trebui să lucrăm interior cu starea în care mi se pare a avea două opţiuni, în care fie vedem ego-ul nostru, fie munca corectă? Ce ar trebui să facem pentru a nu sta cu braţele încrucişate?

Răspuns: Aici, simţim nevoia de garanţie mutuală, susţinerea mutuală care trebuie să existe în grup. Este ca un zid, care păzeşte grupul atât de influenţele exterioare, cât şi de influenţele negative interne ale tuturor membrilor săi.

Acest zid – spirit, integralitatea – este construit pe importanţa obiectivului, voinţa tuturor membrilor grupului de a se anula ei înşişi în faţa noţiunii de grup, ca într-o familie unde există o anumită bază interioară. Poate avea orice în ea, dar există ceva care o echilibrează constant, îi dă greutate, o ţine pe pământ şi nu o lasă să se rupă şi să se dezintegreze.

De aceea, o familie este compusă din mai multe generaţii: bunici, părinţi şi copii. În trecut, toată lumea trăia împreună. Generaţiile schimbă puţin câte puţin, ca roţile în mişcare, dar există mereu trei generaţii care se susţin reciproc şi depind unele de altele. Desigur, acum totul se dezintegrează. Totuşi, în grup, trebuie să aderăm la aceasta.

Ar trebui să existe o masă importantă în grup, care îi dă stabilitate şi echilibru. Ea nu o trage în jos, dar, pur şi simplu echilibrează diferitele erupţii şi tulburări. Prin urmare, o persoană care trece prin diferite stări trebuie să aibă sentimentul interior că grupul este stabil, solid şi permanent.

Aceasta trebuie să cultivăm şi să stabilim, efectiv, ca temelia noastră. Orice se poate întâmpla, dar noi avem fundamentul nostru.

Munca mea ca manager este de a face, din toate micile grupuri din întreaga lume, un întreg, o fundaţie unificată care va sprijini pe toată lumea. Apoi, diferitele probleme şi conflicte, pe care Lumina le va evoca în noi, ne vor servi, în mod corect, pentru a creşte.

Puteţi numi aceasta, garanţia reciprocă sau oricum, dar trebuie să o facem. Grupul este precum o casă caldă, un incubator. Aşa cum este spus: „Casa mea este castelul meu”. O persoană trebuie să existe într-un mediu – rădăcină, suflet, corp, îmbrăcăminte şi tot.

Trebuie să punem în aplicare acest lucru. Grupul trebuie să vorbească despre asta, să reflecteze. Trebuie să existe un sentiment că este familia mea, casa mea, unde vin şi şi nu mai vreau să plec! Acesta este modul în care ar trebui să fie.

Din Congresul St Petersburg, 13.07.2013, Cursul nr 3

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal Hasulam, Scrisoarea 17: Deoarece calea adevărului este o linie foarte subţire pe care mergem până ce ajungem la palatul Regelui. Cel care începe să meargă la începutul liniei, are nevoie să fie foarte atent, pentru a nu devia la dreapta sau la stânga liniei, chiar şi cu un fir de păr. Iar asta pentru că, dacă la început abaterea este de un fir de păr, chiar dacă după aceea mergem complet drept, este sigur că nu vom ajunge în palatul Regelui, deoarece nu mergem pe linia corectă.

Nu este clar cum putem păstra direcţia corectă, dacă am deviat deja. Deci, este un avertisment foarte serios. Cum pot să ştiu că nu am greşit înainte? Este posibil  a alege corect, dacă sunt într-un moment acum, după ce am făcut o greşeală? Pot găsi direcţia corectă dacă mă aflu în locul greşit ?

Este o situaţie foarte nesigură şi înfricoşătoarea. Ca voi toţi, şi eu am făcut multe schikbări în timpul vieţii. Am fost în confuzie şi am mers pe direcţii greşite. Aşadar, cum pot găsi direcţia corectă, după toate astea? Şi chiar dacă o găsesc, îmi va corecta toate greşelile anterioare?

Asemenea întrebări ne fac starea noastră foarte nesigură. Cum pot avansa dacă nu ştiu cu siguranţă că urmez calea corectă? De câte ori am luat-o într-o direcţie greşită?

Deci, cel care merge pe linia reală de pregătire pentru lucrarea lui Dumnezeu (Israel, Tora şi Creatorul sunt unul) trebuie să se testeze mereu, pentru a vedea dacă doreşte aceste trei aspecte de mai sus, cu aceeaşi intensitate, deoarece finalul actului este egal cu începutul său.

Dacă îl dorim pe unul dintre ele mai mult decât pe al doilea, sau al treilea, atunci deviem de la calea adevărului şi trebuie să se înţeleagă bine asta.

Acesta este sensul de „Deschide pentru mine uşa de pocăinţă ca gaura unui ac şi vă voi deschide porţile pe unde căruţele şi maşinile vor putea intra”. Interpretare: deschiderea nu este pentru intrări şi ieşiri, ci pentru introducerea unui fir de cusut şi pentru muncă.

De asemenea, trebuie să cereţi numai porunca celui de Sus, munca şi atunci, vă voi deschide o poartă, ca intrarea unei săli grandioase. Este sensul Numelui explicit în paragraful „dar în fiecare act (scris ca Hall – Marea Sală, în ebraică) eu trăiesc şi tot pământul se va umple de slava Domnului.”

Gaura acului descrie dorinţa de a uni Israel, Tora şi Creatorul, într-un punct. Noi suntem, constant, neliniştiţi de aceasta şi acest punct devine mai mic şi mai concentrat. Pentru a realiza aceasta, trebuie să unim, constant, toate cele 613 de atribute, ceea ce înseamnă dorinţele care se trezesc în noi şi care sunt opuse, una faţă de cealaltă şi prezintă diferite condiţii: cele din Israel, cele din Tora şi cele din Creator. Trebuie să unim toate acestea într-un întreg, în unitate.

Dacă putem aduce toate acestea într-o astfel de unitate, înseamnă că am colectat totul într-un punct, în gaura unui ac. Când ne concentrăm asupra unui punct printr-un instrument optic, putem vedea o deschidere în acesta, care duce la o lume nouă.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 24.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→