Comentariu: Cel mai adesea, omul își dorește să se simtă bine. Să spunem că dacă este bolnav sau are unele probleme, el spune în mod subconștient: “Da, vreau să primesc sprijin din partea Forței superioare pentru a depăși acest obstacol”, deși în adâncul sufletului său, se gândește doar la cum să se simtă mai bine.

Răspunsul meu: Doar la început, înseamnă că este dorința nu este încă formată.

Apoi treptat, din adâncul suferinței, omul începe să realizeze profunzimea și cauzalitatea ei, că suferința nu vine ca el să sufere, şi că satisfacerea dorinţei nu este un scop în sine. Până la urmă, care este rostul acestei vieți? Să suferi și să ușurezi suferința? Acesta este cu adevărat sensul existenței?!

Sensul existenței este să te ridici deasupra acestei vieți și să o folosești ca mijloc pentru a ajunge la un nivel mai înalt. Altfel ce? Sunt înfrânt, fug. Sunt lovit, primesc tratament. Și despre asta este vorba în viață?! Acesta este o viziune complet greșită de a privi lumea.

De aceea Cabala spune că trebuie să descoperim sursa suferințelor noastre și de ce ni le trimite El, astfel încât să ne putem conecta la El. Altfel, nu vom fi treziți către această conexiune cu El. Iar mai târziu vom fi recunoscători pentru asta.

Este posibil fără suferință? Nu, este imposibil.

Din KabTV “Am primit un apel. Cum să ceri corect Creatorului”, 27.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Printre aceștia nu era niciun om care să fi fost [inclus] în recensământul lui Moise și Aaron când i-au numărat pe copiii lui Israel în pustiul Sinai.

Căci Domnul le spusese: ”Cu siguranță vor muri în pustiu” și nu a mai rămas nimeni dintre ei decât Caleb, fiul lui Iefune, și Ioşua, fiul lui Nun (Moise, Tora, Bamidbar, Numeri, Pinhas).

Nu poți trece la următorul grad decât dacă moare generația anterioară, generația deșertului. Poate că inițial s-a intenționat o transformare diferită și apoi s-a luat o decizie diferită, deoarece era imposibil să se facă această transformare fără problem, pentru a adăuga următoarea stare a “generației deșertului” la starea anterioară de “exod din Egipt”, și mai târziu, la starea de “generație care a intrat în țara lui Israel”.

Aceste trei grade sunt foarte diferite unele de altele. În general, toate presupunerile din Tora, “ce-ar fi dacă ar fi așa sau nu”, implică faptul că acest lucru nu poate fi prin definiție. Și ni se dezvăluie de ce acest lucru nu poate fi, deoarece dorința care a ieșit din Egipt nu poate trece prin toate corectăriile și nu poate intra în țara lui Israel.

Cu alte cuvinte, etapa de “patruzeci de ani de corectare în deșert”, adică ascensiunea la Bina, este o renunțare absolută la starea trecută. Deci, în mod natural, trebuie să moară.

Oricum, generaţia deșertului nu se corectează complet; astfel de stări defectuoase rămân acolo, care vor duce mai târziu la căderea în țara lui Israel. Prin urmare, ar trebui să moară în patruzeci de ani.

Adică, pe măsură ce Malchut se ridică în Bina, include cât poate mai mult în ea. Dar odată inclusă, nu mai este aceeași Malchut, aceeași calitate sau aceleaşi dorințe; acestea sunt deja adaptate pentru dăruire.

Întrebare: Ce ar trebui să moară în patruzeci de ani în deșert?

Răspuns: Dorința de a se gândi la sine trebuie să moară complet într-un om și trebuie să apară o pasiune pentru calitatea dăruirii, îndreptată de la sine către ceilalți. În iubire de la sine, în umplerea altora, de la sine. Ar trebui să existe o astfel de aspirație bazată pe un mare respect pentru calitatea iubirii și a dăruirii și să se lase tot ce există într-un om în plan secund, deoarece toate celelalte îl trag înainte, către ceilalți.

Calitatea dăruirii apare la oameni sub influența luminii înconjurătoare (Or Makif), care treptat îi purifică și îi corectează. Această lumină se numește lumina Torei.

Toate gândurile trecute ale omului “despre sine, pentru sine, cu sine” dispar treptat. Mai mult, nu numai “eul” asociat cu primirea pentru mine se stinge, ci și “eul” implicat în dăruire. Adică, faptul că dau cuiva, iubesc pe cineva, sau mă străduiesc să fac ceva pentru oameni, acest “eu”, chiar și străduindu-mă să ies din mine, nu ar trebui să fie acolo.

Este foarte dificil de explicat, deoarece o astfel de posibilitate, o astfel de stare în noi este formată de lumina superioară.

Întrebare: Şi nu știe nimeni că eu dăruiesc?

Răspuns: Nici eu nu știu asta. Asta este cel mai important.

Acest lucru ar trebui să se întâmple în deșert. Dar asta nu înseamnă un deșert material, în care apropo, oamenii trăiesc perfect toată viața, pentru că acolo există apă și tot restul.

Deșertul este o stare în care, atunci când tind spre calitatea dăruirii și a iubirii, descopăr că nu am nimic cu care să umplu aceste calități, aspirații și impulsuri. Vreau să vin la cineva, să dau ceva, să vărs totul din mine, dar de fapt, nu am nimic de dăruit, nimic de turnat, nimeni la care să vin. Nu am putere, niciun motiv pentru calitatea dăruirii, nicio oportunitate pentru asta.

Acest lucru mi se arată tocmai pentru a putea atinge calitatea pură a dăruirii, care nu are absolut nicio legătură cu mine. Iar atunci când este conectată la mine în vreun fel, este de dragul meu.

Din KabTV “Secretele Cărții Eterne”, 16.09.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Forța care poate scoate un om din închisoarea sa egoistă provine din diferența de potențial dintre starea sa personală și atitudinea colectivă a grupului, a mediului. Forța dorinței grupului, care este mai puternică decât forța egoismului unui singur om, îi transmite dorința de a se elibera, ca și cum i-ar fi aruncat o frânghie și l-ar fi scos afară.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 05/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.25 – “Lucrurile care provin din inimă”

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Acum, după toate corectările și toate daunele pe care sufletele le-au suferit în coborârea lor la cel mai de jos grad, trebuie să împlinim legea responsabilității reciproce (Arvut). Prin aceasta, vom merita să primim Tora, corectarea și corectarea finală.

Într-adevăr, cel mai mare grad de Aviut (grosime) este revelat în noi acum, iar dacă în această stare implementăm această lege, vom finaliza întreaga muncă pe care sufletele au fost menite să o împlinească în timp ce sunt îmbrăcate în trupuri.

Se dovedește că responsabilitatea reciprocă este singura corectare pe care trebuie să o implementăm. Aceasta include toate celelalte condiții pe care trebuie să le îndeplinim și toate calitățile pe care trebuie să le dobândim pentru a deveni un singur vas care să conțină lumina superioară.

Din Lecția zilnică de Cabala 04/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam-Articole –  “Arvut (Garanția reciprocă)”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Și să-ți aduci aminte că ai fost rob în țara Egiptului și că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână puternică și cu braț întins; de aceea, Domnul, Dumnezeul tău, ți-a poruncit să ții ziua de Şabat (Tora, Deuteronom 5:15).

Fiecare capitol al Torei descrie ascensiunea treptată a unui om prin gradele lumilor spirituale către nivelul numit “țara lui Israel”. Deși legile Torei pot părea să se repete, de fiecare dată vorbesc despre noi niveluri spiritual, și prin urmare, sunt percepute complet diferit.

Toată munca spirituală este considerată în raport cu exilul pe care poporul Israel l-a experimentat pentru prima dată când s-a ridicat dintr-o stare inconștientă la conștientizarea locului în care se află cu adevărat în raport cu Creatorul, adică în raport cu dorința îndreptată spre conexiunea cu El, spre revelarea Sa.

Această stare se numește Ereţ Israel – “țara lui Israel”. “Ereţ” înseamnă dorință (Raţon), iar “Israel” înseamnă Yaşar-Kel – direct către Creator. Este dorința care vizează revelarea Creatorului, o conexiune vie cu El, în care Îl putem simți direct, așa cum ne simțim acum unii pe alții.

De fapt, acest sentiment este mult mai viu și mai intens. El apare tocmai din sentimentul opus lui: din detașare totală, neînțelegere, ignoranță și lipsă de dorință de spiritualitate. Această stare, cunoscută sub numele de “întunericul Egiptului” sau “exilul egiptean”, nu este tipică pentru un om obișnuit din lumea noastră, deoarece omul obișnuit nu simte că este departe de ceva sau că există ceva ce trebuie să dezvăluie.

Egiptul este o stare în care Creatorul strălucește, dar El strălucește cu lumină inversă. În loc să evoce înțelegere, iluminare, realizare, iubire și căldură, El ne influențează din partea Sa opusă, aducând întuneric, confuzie, respingere și un sentiment de lipsă de valoare.

Astfel, întunericul este de asemenea o formă de influență a Creatorului de sus, iar pentru a simți și a înțelege că ești opus Creatorului, este necesară o mare muncă interioară.

De exemplu, mama mea a fost ginecolog și timp de mulți ani a efectuat cercetări științifice în domeniul medicinei. Seara, își împărtășea stările cu tatăl meu și ardea de acel întuneric, de lipsa de înțelegere, de dorința de a găsi sensul, metoda, mecanismul din spatele anumitor transformări din corpul uman. Aveam 12 sau 13 ani pe atunci, dar chiar și atunci puteam să văd cum omul poate fi consumat de o astfel de căutare.

De aceea, pentru a simți cu adevărat întunericul, trebuie să lucrezi profund și persistent. Astfel de oameni sunt caracterizați de un gol interior format de lumina care strălucește asupra lor de departe, dar care încă nu îi umple. Aceasta doar pregătește vasul în care ea va fi dezvăluită mai târziu. Și astfel, ei caută.

Din KabTV “Secretele Cărții Eterne”, 16.03.2016

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cabala este o transmitere senzorială a informațiilor. Termenii folosiți în ea nu se găsesc în nicio limbă. Nici măcar nu sunt preluați din ebraică, ci din limbajul înțelepciunii Cabala. Prin urmare, preluăm în orice limbă definiții cabaliste precum Sfirot, Parţufim, Reşimot etc.

Întrebare: Spuneți că aceasta nu este ebraică?

Răspuns: Desigur, nu este ebraică. Parţuf este “o față” în ebraică, iar în Cabala este structura unui obiect spiritual.

Comentariu: Dar cuvântul este același și este folosit în ebraică.

Răspunsul meu: Da, dar are un sens complet diferit, chiar o rădăcină diferită. De exemplu, “Reşimot”. În ebraică, desigur, există cuvântul “Roşem”, “Reşima” – “înregistrare”, „listă”, dar în Cabala, cuvântul “Reşimot” înseamnă informații.

Sau, de exemplu, un ecran, Masach: desigur, există un ecran de computer, un ecran de televizor, care este “Masach”, și există Masach – în suflet. Dar “Masach în suflet” are un sens complet diferit – “a acționa”. Adică, în limbajul Cabala înseamnă că este detașat de toate celelalte limbi și de noi toți.

Ce diferență face dacă vorbești limba ta maternă, ebraică sau engleză? Dacă ești egoist, atunci vorbești un limbaj egoist. Și dacă ai dobândit deja calitățile dăruirii și iubirii, atunci vorbești un limbaj altruist, iar acesta este limbajul Cabalei. Adică, sensul este complet diferit în fiecare cuvânt, în fiecare definiție.

Din KabTV “Am primit un apel. Limbajul Cabalei”, 25.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există un singur îndemn: să se „agaţe“ de învăţătorul lui şi de cărţi. Aceasta se numeşte „din gura cărţilor şi din gura autorilor“. Doar dacă se alătură lor îşi poate schimba în bine gândurile şi voinţa. Cu toate acestea, argumentele subtile nu îl vor ajuta să-şi schimbe gândurile, ci numai Dvekut (adeziune) o poate face, pentru că este un remediu miraculos care îl reformează. (Baal HaSulam, Şamati 25, “Lucruri care provin din inimă”).

Dacă un student vrea să adere la gândul sau dorința profesorului, atunci se alătură lor și se unește cu acel gând și dorință, care apoi îi devin apropiate și dragi. Drept urmare, toate gândurile și dorințele proprii sunt corectate și se înclină în fața noii dorințe și a noului gând.

Totul depinde de cât de mult poate omul percepe atitudinea și intenția interioară a profesorului, cât se poate agăța de ea și se poate separa de orice altă formă de conexiune, fie cu prietenii, fie cu lumea exterioară. Atunci el începe să simtă cât de strâns a reușit să adere la învățător, și din aceasta, va apărea puterea și dorința de a se agăța de Creator. Orice student, în orice condiție, are oportunitatea de a realiza această aspirație. Și pentru cel care o dorește cu adevărat, așa cum se spune: “I se va revela”.

Dacă tânjești după adeziune, chiar acea dorință începe să te influențeze și să te apropie.

Totul depinde de dorința unui om, de disponibilitatea sa de a se detașa de miezul egocentric și de a se atașa de noul centru de adeziune, unul care este interior mai aproape de prieteni.

Sfatul “Fă-ți un Rav (învățător)” înseamnă că dorința interioară a unui om este de a se apropia de centrul creației.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 05/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.25 – “Lucrurile care provin din inimă”

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

De-a lungul istoriei, au avut loc succesiv corectări spirituale. Primul care a făcut acest lucru a fost un bărbat pe nume Avraam și un mic grup de discipoli ai săi. La acea vreme, nu aveau nevoie de garanţie reciprocă, deoarece aveau un Aviut (grosime) mic și erau foarte apropiați unul de celălalt, deoarece dorința de a primi nu fusese încă revelată.

Fiecare dintre ei simţea Forța superioară, iar “sfatul” transmis de Avraam a fost suficient pentru a fi una cu Creatorul, deoarece au împlinit întreaga Tora datorită purității lor. Alte națiuni ale lumii nu aveau nevoie de religii. În culturile lor de atunci exista încă o anumită atitudine personală față de natură.

Apoi, poporul Israel a coborât în ​​Egipt, unde a absorbit o dorință suplimentară de a primi de la egipteni.

Creșterea Aviut (grosime) în poporul Israel după exodul lor din Egipt și în perioada Primului și a celui de-al Doilea Templu a coincis cu procese paralele în alte națiuni: Roma a înlocuit Grecia; mitologia greacă s-a prăbușit odată cu nivelul anterior de Aviut. În Roma, a început un proces de formare a religiei; în India – Buddha; în China – Confucius și așa mai departe.

Cu alte cuvinte, tocmai Aviut în creștere în întreaga umanitate provoacă reacția umană corespunzătoare – omul începe să caute.

Prin urmare, pe măsură ce dorința lor de a primi a crescut, grupul care fusese în Dvekut (adeziune) cu Creatorul încă din vremea lui Avraam a avut nevoie de o nouă metodă pentru a rămâne în acea adeziune și chiar a o întări sau, cu alte cuvinte, aveau nevoie de o nouă metodă pentru a face încă un pas spre revenirea la starea de Adam HaRişon.

Astfel, a devenit necesar pentru ei să primească Tora și să atingă un nou nivel de conexiune între ei, diferit de cel anterior. Acum aveau nevoie de o metodă despre cum să păstreze aceeași idee de adeziune cu Creatorul, la un nou nivel de Aviut. Această metodă se numește Tora.

Din Lecția zilnică de Cabala 04/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce simțiți personal, când treceţi dintr-un oraș zgomotos în deșert?

Răspuns: Te-ai putea găsi în taigaua care se întinde pe mii de kilometri în toate direcțiile, înconjurat doar de copaci, sau într-o vale vastă. Dar deșertul este cel mai natural și expresiv loc pentru un om care caută un răspuns la întrebarea despre sensul vieţii.

În deșert, pământul (“Ereţ” în ebraică) care înseamnă dorință (“Raţon”) este gol; nu este acoperit sau mascat de iarbă sau copaci. Deșertul este dorinţa egoistă brută, deschisă, în forma sa cea mai pură și este clar că nimic nu poate crește din el.

Când văd un astfel de deșert, simt o mare putere și încredere că tocmai din acest punct ne putem ridica. Inspiră căutarea unei soluții, a unui scop. Alte învelișuri de pe suprafața pământului ne ascund adevărul și ascund sub ele dorința noastră egoistă, care este aceeași dorință care împiedică orice lucru roditor să crească. De aceea, deșertul vorbește mult mai direct unui om.

Întrebare: Ce înțelegeți prin dorință egoistă?

Răspuns: Este dorința de a primi totul pentru sine, ceea ce îl face incapabil să se conecteze cu ceilalți, incapabil să dea viață cuiva sau să primească viață de la cineva. Cu alte cuvinte, este o dorință complet moartă. Dorința unei persoane pentru plăcere este atât de auto-închisă încât se menține într-o stare complet uscată. Nu permite nimic viu să crească în interiorul ei.

Acesta este un punct de conștientizare foarte important, deoarece tocmai din această conștientizare, omul poate începe să sape în interior în căutarea sursei vieții sale și a rațiunii acesteia. De ce exist? În ce scop? Cine m-a creat? Deșertul împinge de obicei omul la astfel de întrebări esențiale, existențiale, prin însăși natura sa.

Îmi place foarte mult să fiu în deșert pentru că totul este dezvăluit acolo. Am fost în diferite deșerturi din Turkmenistan, din Arizona, dar deșertul israelian dă cea mai puternică impresie. Are o putere extraordinară. Nu este un deșert mare ca dimensiune, dar este incredibil de intens.

Din KabTV “Viața nouă – 924”, 28.11.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Omul care se simte nemulțumit de viața sa fuge în deșert în căutarea sa. La urma urmei, deșertul este liniște, dă un sentiment de eternitate, ceva primordial, complet diferit de ciclul nesfârșit al vieții cotidiene în care ne învârtim constant.

De ce caută oamenii împlinirea interioară în mod special în deșert?

Răspuns: V-aș sfătui să nu vă fixați prea mult pe imaginea exterioară a deșertului. Când Tora menționează deșertul, se referă la o stare interioară a unui om. Deșertul interior este o căutare în interiorul unei vieți searbede care nu dă roade.

Egoismul a secat complet omul și nu oferă niciun răspuns la întrebarea despre sensul şi scopul vieţii. De aceea, omul simte ca și cum s-ar afla într-un deșert interior. Tocmai aici trebuie să găsești o fântână cu apă vie, adică lumina superioară care se revelează în mod specific în uscăciune, în deșert.

Întrebare: Cum se sapă o fântână în deșert?

Răspuns: O fântână apare prin întrebări. O fântână este întotdeauna acoperită inițial cu o piatră, apoi piatra este rostogolită, dezvăluind fântâna. Există întotdeauna dispute în jurul unei fântâni.

Întrebare: Ce fel de întrebări sunt acestea care sapă pământul?

Răspuns: Omul vrea să ajungă la sursa vieții. Se examinează constant pe sine și investighează realitatea. Unde poate găsi sursa propriei vieți? Caută tocmai în mijlocul aridității deșertului; nu fuge de această întrebare, ci sapă mai adânc în viața lor.

Acești oameni trebuie să-și găsească sursa și să înțeleagă de ce trăiesc, cu ce scop și care este rezultatul acestei vieți scurte și dureroase. Prin acest tip de săpat, omul ajunge în cele din urmă la sursă.

Din KabTV “Viață nouă – 924”, 28.11.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→