Creatorul este forţa autentică ce acţionează în realitate. Pe calea noastră, noi Îl obţinem pe Creator, planul Lui, munca Lui, şi astfel devenim „muncitorii Creatorului”, adică, participăm noi înşine la munca Lui ca parteneri.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca nouă să ni se dezvăluie mintea Lui. Astfel, la sfârşit, noi ne înălţăm la cel mai înalt grad al întregii creaţii, la programul şi scopul ei anticipat.

„Sfârşitul unei acţiuni este în gândul iniţial”. Noi atingem punctul din mintea Creatorului de la care El a început întreaga muncă, în care El a gândit creaţia. Totul îşi are originea în acest punct minuscul, este acţiunea, creaţia minţii pe care noi am obţinut-o.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/28/2011 „Acţiunea minţii”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Doar o persoana, in sincronizare cu radacina sufletului sau, care doreste sa gaseasca unica,unificata forta superioara care guverneaza realitatea, este “ ajutata” de Sus si ii sunt trimise obstacole. Creatorul continua sa reveleze  noi dorinte in el sau in ea, care ii ispiteste in directii variate. Asa ca, cineva uita ca nu exista nimeni in afara de Creator si devine incurcat din nou si este incapabil sa alcatuiasca imaginea fortei unice in interiorul lui, spre care cineva ar trebui sa se intoarca.

Toate dificultatile sunt ajutorul de Sus trimis in forma de obstacole cuiva care poseda o aspiratie indreptata spre gasirea Creatorului. Si o persoana crede ca ceilalati au reusit in pastrarea acestei unice picturi, a unicei senzatii ca nu exista nimeni in afara de Creator. Dar pentru el aceasta imagine paleste constant si se pierde.

Este usor pentru lume sa o spuna, dar el este singurul pentru care este dificil, si el se zbate constant prin ea ca si cum ar fi in ceata si nu intelege cine actioneaza: el insusi, Creatorul, sau amandoi, si ce relatie ar trebui facute cu EL. Nimic nu este clar.

Se pare nedrept ca el primeste doar dificultati de la Creator in loc de ajutor. Asa este cum un Creator iubitor si bun ar trebui sa actioneze? Atunci de ce EL foloseste asemenea dispozitive iscusite si il confrunta pe om cu asemenea probleme in viata si din care noi nu stim cum sa scapam?

O persoana crede ca nici cel mai crud individ nu ar face asa ceva. La urma urmei, de unde vine intreaga cruzime din lume daca nu de la aceasi forta superioara?  Cele mai brutale si oribile lucruri vin de la o singura forta, si mai mult de atat, noi trebuie sa decidem ca forta asta este buna, a tot iubitoare, si lucreaza doar pentru bine, asa este aceasta?

Daca aruncam o privire asupra lumii, este imposibil sa  admitem aceasta. Doar devenim convinsi cat de usor este sa devenim confuzi si sa ne facem dubii despre unicitatea acestei forte, cand vedem lumea inaintea noastra, plina de suferinta, probleme, violenta, teroare, si ura.

Nu este aceasi forta superioara care cauzeaza asta? Sigur, deoarece nu este nimeni in afara de EL si noi nu facem nimic noi insine. Eu vad cu propri mei ochii ca lumea este guvernata de o forta a raului si nu o forta a binelui. Si oricat as incerca sa ma mentin in gandul ca ca nu exista nimeni decat bunul Creator, ma balansez de parca as sta pe un varf de ac si sunt pe cale sa ma prabusesc. La urma urmei, din orice directie primesc dovada ca este contrar, si chiar pare real pentru mine.

Nici macar nu pot inchide ochii la ce se intampla si ma mint pe mine. Observ cat se poate de limpede ca trebuie sa il cunosc pe Creator! Si apoi, o adevarata nevoie se naste in mine. Eu nu sunt binevoitor sa il vad pe EL ca fiind o forta malefica! Ci pentru mine, ca sa il experimentez ca o forta buna, solicit ajutorul Lui.

Din prima parte a Lectiei Zilnice de Kabbalah 4/26/2011, Shamati Nr.1

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Intrebare: Daca Creatorul este de neschimbat, de ce fiecare dintre noi Il percepem diferit?

Raspuns: Fiecare dintre noi Il percepem pe Creator diferit in masura dezvoltarii sufletului sau, conform dorintei sale si calitatilor sale. Asta pentru ca Creatorul insusi nu poate fi perceput. Niciodata nu Il simt; ma percep pe mine in relatie cu „simpla Lumina superioara”. Si in relatie cu aceasta simpla Lumina superioara, ma descopar pe mine.

Deci, unde ma aflu? Tu esti lumea intreaga. O simti? Da. Existi impreuna cu tot in jurul tau? da. Deci, tu esti intreaga aceasta lume. Este dorinta ta in care percepi totul.

Simti ca s-ar intampla in exterior? Gresesti. Totul este in interiorul tau. Intreaga lume este in interiorul tau. Pur si simplu percepi realitatea in felul acesta, de la Lumina superioara. Nu percepi aceasta Lumina superioara, dar ea exista, si de asemenea nu in exterior ci in interiorul tau.

Tot ce ti-ai inchipuit vreodata este in interiorul tau, la fel ca si Lumina superioara. Dar ce este Lumina superioara” Poti vorbi despre ea doar pe baza experientei tale. Unde este? Inauntrul dorintelor tale. Totul este in interiorul omului.

Si asta pana cand vom revela forta superioara.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 4/26/2011, Shamati No.1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Intrega diferenta intre Cabalisti (oameni cu punctul in inima care urmeaza calea dezvoltarii spirituale) si masele religioase este in atitudinea lor fata de Creator. Cabalistii spun: „Totul depinde de mine. Trebuie sa ma schimb, in timp ce Creatorul ramane de neschimbat.”

Singurii care se pot schimba sunt cei care pot fi mai buni sau mai rai, dar Creatorul este doar „bun si face bine”. Cum as putea sa-I cer sa se schimbe si sa se imbunanteasca? Nu L-ar face asta ca acum sa fie „rau”?

Cabalistul crede ca este singurul care trebuie sa schimbe,si nimeni altcineva nu este subiect de corectie: nici lumea, nici prietenii, nici grupul, nici macar o singura persoana. Chiar acum, eu exist in bun si face bine, Creatorul, singura forta a naturii pentru ca „nu exista nimeni in afara de El”. Cum Il percep eu, depinde de calitatile mele.

Cand lucrez cu grupul, eu sunt cel care lucreaza; eu sunt cel care se schimba. De aceea mi se pare ca grupul este cel care trece prin diferite stari, dar in realitate lucrez cu umbra mea, cu calitatile mele.

Este la fel in ceea ce Il priveste pe Creator. Mi se pare ca El ma trateaza in diferite feluri. Cateodata vine mai aproape de mine si cateodata se distanteaza Singur, dar sunt eu cel care lucreaza cu mine impotriva absolutului, cel bun care face bine, si nu exista nimeni in afara de El. Sunt parte din El.

Asadar, „fiecare judeca conform propriilor defecte”. Imi vad umbra fata de Creator. Asta sunt eu vazut din afara, reflectia propriilor mele calitati.

In acest fel, intreaga lume, cu exceptia Cabalistilor Ii cer Creatorului sa se schimbe, si ei sunt gata sa faca orice daca Creatorul este bun cu ei. Ei nu se gandesc ca trebuie sa isi schimbe interiorul, sa isi corecteze „inclinatia spre rau”, egoul lor, ci ii cer Creatorului sa fie bun cu ei asa cum sunt.

Cabalistii spun dimpotriva: Creatorul este „bun si face bine”, si „nu exista nimeni in afara de El”, este universal, singura forta din natura. Nu exista nimic altceva in afara de Creator. In afara de El, exista doar un punct al dorintei de a primi placere, „existenta din absenta”. Diferite actiuni au loc in interiorul acestui punct, si acestea sunt schimbari in constienta sa, in existenta sa in Lumina superioara.

Dintr-o data acest punct simte cum se extinde la scara lui Malchut al Infinitului, lumile se formeaza si ceva schimbari apar. Astfel, acelasi punct experimenteaza toate acestea. Nimic nu s-a schimbat. Toate schimbarile se intampla doar in senzatiile sale.

Acestea se intampla pana cand atinge o stare constanta, o senzatie care este asemenea punctului negru care exista in „bun si face bine”, singurul care exista. Intreg circuitul prin care trecem ca si creatie pana la completa sa corectie (Gmar Tikkun), este destinat pentru a determina locul nostru actual, reveland Creatorul.
Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala  4/26/2011, Shamati No.1

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie, Religie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, “Aceasta este pentru Judah”: “Acest an – aici… anul viitor – liberi.” Este scris mai sus ca indreptindu-ne catre aceasta Mitzva (precept), putem evoca eliberarea garantata care ne este destinata, ca in Mitzva a strabunilor nostri care in Egipt mincau Matza.

De aceea, ne demonstram increderea ca vom iesi cu siguranta catre libertate. Vom iesi din sclavia in care ne tine puterea straina a egoului nostru care ne oprima intentionat. Cind devenim nerabdatori sa ne scuturam de sclavie si dorim sa ne ridicam deasupra egoismului, atunci ne vom elibera de sub influenta lui.

Faraonul ne ingreuneaza inimile, ca si cum ar adauga greutati suplimentare, celor cu care persoana se antreneaza. Cu fiecare nou grad, trebuie sa ridicam greutati din ce in ce mai mari si mai frecvente, cu scopul de a atinge un anumit rezultat. Faraonul este privit ca „ajutor impotriva Lui”. Creatorul potriveste intentionat tirantul, Faraonul, impotriva noastra, astfel incit sa fim fortati sa ne unim impotriva lui.

Totusi, sintem incapabili sa ne unim, in ciuda incercarilor repetate de a face asta. Cu cit mai mult efort depunem, cu atit mai puternic devine Paraonul, incarcindu-ne cu poveri aditionale. Pare ca si cum aceasta cale ne slabeste si energia noastra se diminueaza, dar nu este asa. Din contra, devenim mai puternici, in timp ce munca noastra devine din ce in ce mai grea in calitate si cantitate.

Daca nu parasim ci continuam aceasta cale, atunci treptat, construim un mediu inconjurator pentru noi si sintem pregatiti sa iesim din Egipt. Totul depinde de pregatirea noastra. Puterea noastra trebuie sa creasca pina la un asemenea grad, incit Faraonul sa ruleze si mai multe greutati cu care sa ne impovareze. In acel punct, ne vom elibera din Egipt.

Nu stim dinainte cind va veni acest stadiu, cind puterea unitatii si aspiratiei noastre pentru asta, va creste astfel incit sa depaseasca mina grea a Faraonului si acestuia nu-i vamai ramine nimic cu care sa ne ingreuneze. Din contra, cu cit mai mult avansam, cu atit mai dens devine intunericul. Incepem sa construim „orase ale saraciei”, care nu ne aduc nici o satisfactie si care gem sub povara muncii grele.

Cu alte cuvinte, vom trece prin stari dificile. In final, vom trece chiar si prin  cele „zece plagi” si prin intunericul negru al Egiptului care este in fruntea tuturor celorlalte probleme pe care trebuie sa le depasim, prin stabilirea interconexiunii dintre noi. Indiferent de cit de greu este si cit de multa ura simtim intre noi, daca ramine uniti, ne vom elibera de natura noastra.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 4/18/2011, “Aceasta este pentru Judah”

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pe parcursul drumului nostru spiritual, toiagul nostru se schimbă mereu în şarpe şi apoi devine din nou un toiag. Asta înseamnă a spune că fie mergem sub raţiune, în raţiune sau prin credinţă deasupra raţiunii.

Când te ridici din nou, după o cădere şi începi să judeci cu mintea ta ce e bun pentru tine, trebuie să fii atent pentru intoarcerea credintei deasupra ratiunii sa nu fie o decizie egoistă pe care mintea te obligă să o iei. Altfel, va rezulta că mergi prin credinţă sub raţiune în loc să fie deasupra raţiunii şi că credinţa ta, care este în raţiune, decade chiar mai jos.

Aceasta este un raţionament foarte fin şi ascuţit care îţi loveşte inima. Trebuie să fim capabili să apărem drepţi în faţa Creatorului, astfel încât să nu ne poată păcăli şi forţa să cădem. Cu toate astea trebuie să prindem acest “şarpe” de coadă şi să-l ridicăm de la pământ astfel încât să se transforme într-un toiag din nou, în loc să cădem sub greutatea acestor stări din nou, sub greutatea acestui şarpe.

Este nevoie de timp ca o persoană să-ţi formeze aceste concepte în interior şi să înceapă să înţeleagă dacă este în această muncă sau nu, dacă face aceste discernăminte. Munca cu toiagul şi şarpele, este deja muncă cu egoismul tău când o persoană este între aceste două forţe ce îl influenţează – Faraonul şi Creatorul.

Totul depinde de ceea ce face cu toiagul său – îl va arunca el la pământ sau îl va ridica sus? Făcând asta, mai târziu, el îşi va construi propriul vas spiritual (kli), sinele său.

Asta nu înseamn, într-un mod simplu, să fii un bun psiholog sau să ştii cum să ieaşi în afara ta sau să te priveşti din exterior pentru a verifica ce se întâmplă. Acestea sunt doar trucuri psihologice, dar nu muncă spirituală interioară.

Vorbim despre judecăţi ce se petrec într-o persoană ce a stabilit un fel de atitudine către Creator sau către sine. Din aceste două puncte începe să construiască Faraonul şi Creatorul, iar pe sine în mijloc.

Apoi se poate lupta cu dragostea de sine, ce aspiră atât de puternic să îl piardă şi, prin virtutea acestei uri pentru calitatea egoistă, se poate ridica deasupra egoismului său.
Din partea 1 a  Lecţiei zilnice de Cabala din 4/13/11, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Shamati 59: Despre băţ şi şarpe: Şi Moise a răspuns şi a spus: Dar, iată, ei nu mă vor crede, etc. Şi Domnul i-a spus: Ce este în mâna ta? Şi el a spus: un băţ. Şi El a spus: Aruncă-l la pământ.. şi a devenit un şarpe; iar Moise a fugit din calea lui (Exod 4).

Trebuie să înţelegem că nu sunt mai mult de două grade, fie Kedusha (Sanctitate) sau Sitra Achra (Cealaltă faţă). Nu există stări intermediare ci acelaşi băţ devine şarpe, când este aruncat la pământ.

… Asta este înţelesul întrebării, Ce este acela din mâna ta? O mână înseamnă realizarea, de la cuvintele, şi dacă o mână realizează. Un băţ (Mateh în Ebraică) înseamnă că toată realizarea cuiva este construită pe discernământul importanţei inferioare (Mata în Ebraică), care este credinţă deasupra raţiunii. Asta pentru că credinţa este privită ca având importanţă inferioară şi ca mai mică…

Există un discernământ fin, care este făcut în mod constant şi pe care o persoană trebuie să îl facă pentru a avansa pe calea corecţiei sufletului. Se numeşte băţul şi şarpele. Te poţi verifca în acest fel: Dacă am o dorinţă puternică să fac ceva, este clar că este de dragul meu şi realizez că aşa se exprimă egoismul meu, care arde în interiorul meu, apoi, în acelaşi moment în care înţeleg asta, trebuie să mă ridic deasupra lui.

Chiar dacă am o dorinţă interioară mare de a judeca prietenul pentru a decide dacă trebuie să mă apropii mai mult de el sau să mă îndepărtez, totuşi, desupra acestor acţiuni, trebuie să fac un efort şi să ridic întreaga mea ură, repulsi, dezamăgire şi aşteptări de la ceilalţi – prietenii, învăţătorul şi Creatorul şi să avansez prin credinţă deasupra raţiunii.

Trebuie să înţeleg în loc de asta că exact aceste condiţii care îmi sunt date sunt băţul pe care trebuie să îl iau în mâini. Apoi va deveni un simbol al credinţei mele şi mă va ajuta să avansez.

Totuşi, dacă arunc băţul pe pământ conform cu dorinţa mea (pământ – Aretz, este dorinţă – Ratzon), atunci se schimbă într-un şarpe.

Trebuie să fac aceste discernăminte pentru a simţii aceste două puncte în mine, care sunt prezente constant şi se contrazic unul pe celălalt. Ego-ul este în flăcări şi vrea să judece pe toată lumea – prieteni, învăţătorul şi Creatorul. Şi plângerile şi furia sunt complet justificate. Este în mod sincer indignat înăuntru, împotriva tuturor. Dar deasupra, eu lucrez la iubirea lor, justificându-i şi dăruindu-le din întreaga mea inimă prin credinţă deasupra raţiunii.

Atunci când simt aceste două puncte împreună, asta înseamnă că m-am echilibrat corect în starea curentă. Aceste puncte sunt cele care îmi fac calea către scopul creaţiei.

Pe această cale voi vedea că sunt în mod continuu depăşit de noi calcul şi critici, noi dezacorduri între mine şi mediu şi asta se întâmplă pentru a mă face să mă gândesc încă odată că au am dreptatea şi ei greşesc. Această muncă începe chiar acum, de îndată ce grupul începe să se organizeze.

Fie oamenii încep să avanseze prin credinţă deasupra raţiunii, fie vor cădea în aceste dezacorduri şi vor merge împreună cu şarpele, aruncându-şi băţul la pământ, adică, în loc de credinţă deasupra raţiuni pe drum ei vor merge prin credinţă în raţiune sau sub ea. Atunci singurul lucru rămas de făcut va fi să aşteptăm ca ei să se trezească, şi asta poate dura foarte mult – de fapt, nimeni nu ştie când se poate întâmpla asta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/13/11, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Din câte înţeleg, Creatorul se joacă un joc cu noi şi acest joc are un anume scop. Dar fiecare joc se termină şi asta înseamnă că acest joc se va termina în aproximativ 200 de ani. Este adevărat?

Răspuns: De fapt, eu sper să se termine mai devreme. Vă spun cu toată încredere că îl putem completa în câţiva ani. Nu sunt obstacole.

Continuare întrebării: Dacă acest joc se va termina şi vom ajunge acolo unde trebuie să ajungem oricum, adică ne vom corecta sufletul, atunci care este diferenţa între liniile stânga şi dreapta? Şi ce se va întâmpla dacă vom alege calea liniei stângi?

Răspuns: Scopul creaţiei este pentru fiecare dintre noi, cu fiecare dintre noi fiind un mic punct din Kli-ul comun sau dorinţa comună, de a obţine perfecţiunea, adică acelaşi tip de unitate cu celelalte punct ale acestui Kli ca aceea dintre celulele unui organism sănătos, perfect.

Pentru a obţine acest scop, trebuie să înţelegem, să simţim şi obţinem acest sistem uriaş comun, pentru că noi, în esenţă, suntem un singur organism în care suntem cu toţi uniţi unul cu celălalat. Chiar şi corpul nostru fizic funcţionează fiind pătruns de un anumit câmp informaţional. Nu este doar un sistem limfatic, un sistem cardivascular, un sistem nervos, ş.a.m.d, ci un anumit sistem comun informaţional. De aceea, îmi este imposibil să iau un somnifer şi să adorm sau să mă congelez pentru următorii 200 de ani, după care cineva să mă trezească şi eu să fiu la sfârşitul corecţiei. Este imposibil!

Trebuie să îmi dezvolt mintea şi inima, abilitatea mea de a înţelege, realiza şi obţine. Într-un interval de o oră nu pot să introduc într-un copil cunoştinţele pe care el trebuie să le obţină în 20 de ani de studiu. Şi exact în acelaşi fel, nu putem învăţa dintr-odată o persoană care a crescut în junglă timp de câteva decenii. Avem exemple în acest caz.

În alte cuvinte, fiecare persoană trebuie să urmeze propria calea de dezvoltare, ridicându-se gradual şi în mod persistent. Singura diferenţă este dacă va fi mânată de un bâţ sau va înainta mânată de propria dorinţa.

Trebuie să trecem prin anumite faze de corecţie şi fiecare dintre noi trebuie să treacă prin ele una după alta. Şi, cu fiecare pas, sunt ca un copil care este forţat de părinţii lui să citească un cuvânt, după care încă unul, şi aşa mai departe. Sufăr enorm pentru că sunt forţat să studiez, până când înţeleg că trebuie până la urmă sa fac asta.

Dar daca sunt deştept, atunci înţeleg că îmi pot dezvolta dorinţa de a citii. De exemplu, atunci cânt mă uit la un prieten care deja a învăţat să citească, începe să îmi fie ruşine de inabilitatea mea şi încep să îmi doresc să îl prind din urmă. Apoi nu mai am nevoie de cineva să mă scuture şi avansez eu însumi.

Asta este diferenţa între liniile stânga şi dreapta – calea suferinţei, când loviturile vina asupra ta din toate direcţiile şi calea dulce, unde eşti în mediul corect, care trezeşte sentimentul de invidie din tine. Te uiţi la ei şi îi invidiezi pentru că ei au ceva ce tu nu ai. Şi această forţă te mişcă.

Din lecţia a treia de la Congresul  WE! din 4/1/11

Filed under: Lectia zilnica, Societate, Spiritualitate, Suferinta, Unitate - Niciun comentariu→

Intrebare: Fiecare persoana atinge un punct in care tot ceea ce obisnuia sa il ajute sa avanseze si sa se dezvolte devine complet nefolositor. Care ar trebui sa fie rugamintea lui catre Creator intr-o asemenea stare?

Raspuns: Cere tot ceea ce vrei tu dar nu o sa ajute! Creatorul este o forta perfecta a Naturii. Nu este un om batran sau o forta care poate fi influentata. Nicidecum! Creatorul este  absolut si de aceea nu se schimba. Daca Creatorul s-ar fi schimbat, asta ar fi insemnat ca inainte ar fi fost diferit iar acum a devenit mai bun sau mai rau.

Sa cer Creatorului inseamna sa dezvolt noi dorinte in interiorul meu. Motivul pentru care simt schimbare in influenta Sa constanta asupra mea este pentru ca eu ma schimb. Creatorul nu se schimba niciodata! El nu aude sau vede nimic de la noi. El este pur si simplu o mareata, eterna, existenta si perfecta forta a naturii. Noi suntem aceia care trebuie sa se schimbe pana cand devenim similari cu EL.

Rugaciunile noastre sunt auto-judecati, auto-evaluari, si dorinta de schimbare. Nu este nimic de cerut de la Creator, altfel ar fi ca si cum ai zice: “ Tu nu esti chiar asa de bun. Te rog fi mai bun!”

Gradual vom descoperi ca de fapt avem de a face cu natura. Creatorul este natura. Si in interiorul acestei naturi doar noi ne schimbam. O fiinta umana este singura care se poate schimba pe sine. Apoi o intrebare se ridica: Ce stare trebuie sa atingem si cum  o atingem in asa fel incat sa ne simtim eterni si perfecti precum natura?

Din Lectia 3 in Moscova   1/16/2011, Intrebari si Raspunsuri

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce muncă interioară trebuie să facem în timpul acestei Convenţii, având în vedere greutatea care apasă asupra noastră?

Răspuns: Noi într-adevăr purtăm o responsabilitate enormă pentru întreaga lume. Dar aici sunt două componente.

Cel mai important lucru este conexiunea dintre noi. Trebuie să înţelegem că dacă întreaga lume este interconectata, atunci nu mai are nicio importanţă cât de mult succes are sau nu are apelul nostru către lume. În primul rând, unitatea dintre noi este în mod cert transferată către toată lumea.

Asta pentru că toată umanitatea este ca un tot. Baal HaSulam scrie în articolul „600.000 de suflete” că există doar un suflet pe lume. Asta înseamnă că toată umanitatea, toate şapte miliarde de oameni, sunt conectaţi într-un întreg, într-un singur organism, trupul sufletului comun.

Acest organism a crescut astfel încât toate părţile sale, fiecare particică de suflet din fiecare, s-a dezvoltat. Fiecare din ele s-a dezvoltat până la cele zece Sfirot materiale ale sale. Dar acum am descoperit că întregul organism este conectat într-un întreg, ca şi cum conexiunile dintre toţi s-ar fi închis.

De aceea oamenii în care s-a dezvăluit punctul în inimă servesc drept creier al acestiu întreg sistem Este scris la sfârşitul cărţii „Introducere la Cartea Zohar” că întreaga lume se divide într-o parte internă şi o parte externă. Partea internă suntem noi, oamenii cu punct în inimă.

Dacă noi ne conectăm unii cu alţii printr-o conexiune bună, proprie, aceasta se va extinde către întreaga omenire. Apoi, după cum scrie Baal HaSulam în sfârşitul cărţii „Introducere la Cartea Zohar”, aceasta se va transmite către restul omenirii ca o comandă corectă trimisă de creier pentru tot corpul. Atunci fiecare va prelua această comandă şi va începe schimbările. Aceasta este numită diseminare internă.

Indiferent dacă noi vrem sau nu, unitatea se transferă întregii lumi şi lumea se va schimba în bine. Toţi ceilalţi, de asemenea, vor avansa spre unitate fiindcă, de altfel, ei trăiesc pur şi simplu vieţile lor pamântene, fără să ştie de unde vin gândurile şi dorinţele lor.

Aceasta este diseminarea noastră internă, care se întâmplă fără alte cuvinte şi fără ieşire la lumea externă. Dar, pentru a pregăti lumea să fie receptivă la asta şi să ne răspundă rapid şi să le dăm posibilitatea să lucreze împreună cu noi, fapt care pe noi ne va uni şi mai mult, noi muncim de asemenea şi la diseminarea externă, către toată lumea.

În schimb, prin diseminarea noastră internă, ne propunem unitatea care va fi de asemenea transferată către toţi ceilalţi. Asta este destul. În diseminarea externă, ne organizăm pe noi înşine şi acest lucru ne dă un câmp de activitate, după cum ne şi uneşte, dându-ne un motiv extern în plus să ne unim. În acest mod acţionăm noi în lume.

Dar, fără niciun dubiu, unitatea dintre noi determină totul, şi din acest punct de vedere, nu poate fi comparată cu nimic altceva. Haideţi să sperăm că după aceste trei zile de Convenţie, vom atinge un nou grad de unitate. Nu am niciun dubiu în legătură cu asta fiindcă, chiar şi acum, suntem în această stare şi vom fi capabili să simţim spiritualitatea, şi, măcar pentru puţin timp, să simţim ce înseamnă să fim conectaţi în inimi şi gânduri.

Toate acestea depind de eforturile interioare ale omului. Încearcaţi să vă gândiţi că noi toţi, deja dorim să simţim unitatea dintre noi, să nu fim nişte trupuri ci să pătrundem mai adânc, în interior, pe tărâmul dorinţelor noastre, şi să le unim pe toate într-o dorinţă unică. Dacă ajungem la asta, vom simţi Lumina Superioară care stăpâneşte în interiorul acestei dorinţe şi vom experimenta fluxul etern al vieţii. Depinde de noi.

Poate că vom obţine asta numai temporar, fiindcă se întâmplă prima oară, şi e într-adevăr foarte greu să păstrezi această senzaţie constant. Dar, cel puţin, vom primi prima impresie a spiritualităţii, o vom „gusta”, apoi vom şti spre ce să aspirăm.

Sper foarte mult că vom obţine asta, şi că gustul spiritualităţii va rămâne în noi pentru totdeauna.

Din prima lecţie din Convenţia We! 4/1/11

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→