Noul meu articol pe Linkedin “A trăi, sau a nu trăi, aceasta este întrebarea”

„A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea”, a gândit prințul Hamlet în așa-numita „scenă de mănăstire” din piesa “Hamlet”a lui William Shakespeare. În fiecare an, în întreaga lume, aproximativ 800.000 de oameni răspund negativ la această întrebare și își iau viața. Și mai rău, sinuciderea este una dintre principalele cauze de deces în rândul tinerilor. De ce își iau viața oamenii, în special cei tineri? Este posibil să li se întărească dorința de a trăi?

Autorii Talmudului au scris: „Timp de doi ani și jumătate, Casa lui Shammai și Casa lui Hillel s-au certat. O parte a spus: „Este mai bine ca omul să nu se nască decât să se nască”, iar cealaltă parte a spus: „Este mai bine ca omul să se nască decât să nu se nască”. Ei au concluzionat: „Este mai bine pentru om să nu se nască decât să se nască, dar acum că s-a născut, să se uite la faptele lui” (Eruvin 13b). Într-adevăr, dacă un extraterestru ar ateriza pe Pământ și s-ar uita la noi, probabil ar spune: „Oamenii patetici se ciocnesc unii de alții, se ridiculizează și se umilesc unul pe altul și fac tot ce le stă în putință pentru a-și distruge viața. Nu e de mirare că sunt atât de deprimați. De ce a creat natura niște ființe atât de nefericite?”

Sinuciderea este consecința extremă a unei serii de probleme care afectează oamenii, până la punctul în care decid să pună capăt tuturor. Dar chiar înainte ca aceste probleme să devină prea greu de gestionat, ele ne fac să ne întrebăm despre sensul vieții. La urma urmei, dacă viața înseamnă doar supraviețuirea prin încercări, atunci este într-adevăr mai bine să nu te naști decât să te naști.

Problema este că atunci când începem să punem întrebări despre viață, sau așa cum au scris înțelepții, „uitați-vă la acțiunile noastre”, începem să creștem. Durerea duce la o dezvoltare spirituală care ne ridică în tărâmuri pe care nu le-am fi visat că există și nu le-am fi căutat dacă nu am fi fost forțați de durere.

Cheia acestor noi tărâmuri constă în promovarea conexiunilor pozitive între oameni, în ieșirea din mentalitatea de alienare și narcisism pe care am cultivat-o până acum cu atât devotament, pentru a descoperi că atunci când simpatizăm cu ceilalți, câștigăm mai degrabă decât pierdem. Câștigăm noi perspective și idei noi, noi înțelepciuni și cunoștințe, și noi prieteni. Schimbându-ne atitudinea față de ceilalți, ne schimbăm lumea.

În plus, alegând cu cine ne conectăm, ne modelăm și ne remodelăm lumea cu fiecare nouă cunoștință. În acest fel, nicio lume nu este prea dură pentru a trăi, deoarece putem oricând să schimbăm oamenii cu care ne conectăm și făcând astfel, să ne schimbăm lumea. De asemenea, nu există sfȃrşit pentru perspectivele și cunoștințele pe care le putem dobândi, deoarece întotdeauna există mai multe conexiuni de făcut decât putem stabili în timpul vieții noastre.

Și cel mai bine, atunci când ne conectăm cu alți oameni ne acordăm cu realitatea din jur, care este deja conectată și ar fi funcționat în armonie perfectă dacă noi, oamenii nu am perturba-o. Cu cât dezvoltăm mai mult conexiuni pozitive, care urmăresc să ne susținem și să ne hrănim reciproc mai degrabă decât să fim depresivi și să ne oprimăm unul pe altul, cu atât ne extindem mai mult percepția asupra realității. Constatăm că realitatea pe care am cunoscut-o până acum a fost doar un „coridor” către o percepție mai profundă și mai extinsă.

Dacă vrem ca oamenii să nu-și ia viața, trebuie să le dăm un motiv să trăiască. Când oamenii înțeleg pentru ce este viața, vor avea scopul de a trece prin încercările și necazurile vieții. După cum scria Nietzsche, „Cine are un motiv pentru care să trăiască poate suporta aproape orice, oricum”.

Prin urmare, sarcina noastră astăzi este să ne remodelăm conexiunile pentru a ne remodela lumea. Lumea reflectă atitudinea noastră față de ceilalți. Dacă ne transformăm împreună atitudinea față de ceilalți de la abuz și agresivitate la atenţie și grijă, viețile tuturor se vor schimba de asemenea, de la o bătălie pierdută către o călătorie lină și plăcută. Chiar depinde de noi.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala | Add Comment →