Întrebare: După primul război mondial, o criză a condus la şomaj. Masa de şomeri, care era la nivelul animal, nu dorea să descopere scopul vieţii, ceea ce, probabil, a servit ca un teren ideal pentru revoluţia rusă. În aceea epocă, existau mulţi muncitori nemulţumiţi, condiţiile de muncă erau dificile şi era foamete.

Acum, suntem confruntaţi cu o situaţie similară, în care mase de oameni au pierdut locul de muncă. Nu este clar dacă populaţia ţărilor din Orientul Mijlociu are suficiente resurse pentru a trăi. O scânteie este suficientă pentru a aprinde totul; nu contează ce fanatic poate deveni liderul lor. Care este probabilitatea ca enorme mase de oameni să aleagă calea iluminării şi educaţiei, în loc de a face aceleaşi erori care au fost făcute la începutul secolului XX ?

Răspuns: Din păcate, acest scenariu este destul de posibil. Nu neg că sângele poate fi vărsat, că lumea poate cădea într-o teribilă catastrofă, mai rea decât la începutul secolului XX. Riscăm să ne regăsim într-o maşină de tocat mai sofisticată, că omenirea va arăta exemple de barbarie fără precedent.

În perioada pe care o numim astăzi „barbară”, invadatorii aruncau hrană la porţile oraşului asediat, astfel încât aceştia să poată supravieţui şi războinicii să poată să se bată într-o luptă cinstită. Chiar şi în timpul perioadei obscure din Evul Mediu, precum şi mai târziu, în istorie, era considerat „nobil” pentru cavaleri şi samurai să se lupte unul cu celălalt în mod deschis şi cinstit. Nu există nimic din asta în zilele noastre!

Secolul al XX lea a fost un punct de cotitură, totul a mers într-o direcţie diferită. El poate continua aşa sau există o şansă de a-l schimba. Suntem, acum, la o răscruce de drumuri.

Lumea poate fi în război şi nu doar în război nuclear, dar un război cu arme biologice teribile şi umanitatea va muri de infecţii teribile. În cele din urmă, doar o singură parte a umanităţii va rămâne în viaţă, poate numai câteva milioane de persoane vor rămâne în viaţă. Vor recunoaşte necesitatea de a trece la etapa următoare a existenţei şi, cu siguranţă, o vor atinge.

Deci, noi nu vorbim de un număr precis de persoane care trec la nivelul următor, ci numai de certitudinea că umanitatea va atinge acest nivel, cu orice preţ. Acum o sută de ani, nu erau decât 3 miliarde de persoane pe pământ; înainte de asta, existau mai puţine persoane care trăiau pe această planetă. De fapt, pe de o parte, nu este vorba despre cantitatea de oameni. Pe de altă parte, umanitatea avansează ca urmare a modificărilor dorinţelor umane. Dacă această evoluţie a fost influenţată numai de factori externi, atunci desigur, nu vom avea nimic decât dreptul material pur al „negării negaţiei”, dar într-un anumit sens, legea spirituală lucrează aici. Trucul este că dorinţele noastre se schimbă.

Deci, indiferent de modul în care societatea noastră este fanatică, chiar dacă oamenii sunt aduşi la manifestaţii, propagandă şi revoluţii, brusc vor pierde interesul. Dorinţa de a exista în această manieră dispare, oamenii nu vor să trăiască aşa.

În mod neaşteptat, ei vor simţi dezgust. Ei nu vor dori locuri de muncă, deoarece ei vor pierde motivaţia de a lucra. Atât de mulţi oameni în lume se simt deprimaţi. Numeroşi sunt cei care nu  simt nevoia de a lucra şi nu vor avea dorinţa de a striga „Daţi-mi de muncă!”

Oamenii vor deveni conştienţi de faptul că există un potenţial ştiinţific şi tehnic suficient acumulat în lume şi că putem furniza ceea ce avem nevoie, fără eforturi fizice. Aceasta va depinde numai de interacţiunea corectă dintre noi.

Aruncăm 40% din hrana produsă. Dacă am  distribui-o corect, atunci nimeni nu ar duce lipsă de hrană. Aruncăm până la 90% din „bunuri de consum”, în loc de a le permite să îşi găsească drumul la toţi clienţii. Dacă am putea să le distribuim complet, atunci oamenii nu vor mai avea nevoi nesatisfăcute.

Am ajuns sa putem, ca si cum am imprima la un fotocopiator, construi case, oraşe şi să oferim la toată lumea, ceea ce au ei nevoie. Există o bază solidă pentru asta, deoarece avem o senzaţie interioară că nu ar trebui să lucrăm doar pentru a cumpăra lucruri şi a le arunca; vieţile noastre nu trebuie să fie irosite. Senzaţia de inutilitate a vieţii nu trebuie să ne conducă la distrugere, ci la realizarea principiilor de bază ale vieţii, rădăcinile şi esenţa.

Sper că vom putea găsi un grup de înţelepţi puternici în această lume şi să realizăm un forum care va fi susţinut de marele public, comunitatea ştiinţifică, guvern şi chiar de miliardari. Dacă ei înţeleg că soluţia alternativă este asociată cu enorme suferinţe, atunci ei vor orienta societatea noastră spre un alt scop.

Pentru asta, avem nevoie ca educaţia integrală să se generalizeze şi să fie înţeleasă de toţi producătorii mari, sectorul bancar şi toate sectoarele financiare, cele mai înalte categorii ale societăţii.

Din kab.tv, „De-a lungul timpului”, 18.03.2013

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala | Add Comment →