Medium a publicat noul meu articol “Prea multă apă înmoaie inima ”

Ploile torenţiale de pe coasta de est a Australiei au adus o lovitură fără precedent pentru sute de mii de locuitori, iar zeci de mii de case au fost distruse după ce au fost inundate. În unele locuri, peste 700 mm (26 inchi) de ploaie au căzut în doar 30 de ore. Rezultatul, așa cum ne-am putea aștepta, a fost devastator. Recuperarea este „probabil să dureze luni, dacă nu ani”, a raportat The Guardian, iar un alt ziar a fost de acord, afirmând: „Este greu de înțeles pe deplin impactul distructiv al inundațiilor”.

Unii dintre studenții mei din Australia au fost, de asemenea, grav afectați de inundații și au oferit descrieri sfâșietoare ale situației. Într-adevăr, după cum spune o vorbă chinezească, trăim vremuri interesante.

Singura modalitate de a explica astfel de catastrofe este să privim imaginea de ansamblu. Scopul final al călătoriei comune a umanității este unitatea completă. Este complet opusul stării noastre actuale de înstrăinare și dușmănie, care cresc în întreaga lume. Cu cât ne simțim mai puternici, cu atât devenim mai răutăcioși și mai puțin atenți. Singura modalitate de a ne convinge să apreciem compania celorlalți este prin răsturnări care sunt dincolo de controlul nostru.

Când ne confruntăm cu furia naturii, suntem forțați să ne predăm. Apoi, inimile noastre se înmoaie în cele din urmă și se deschid către ceilalți. Numai în vremuri cumplite apreciem unitatea și responsabilitatea reciprocă.

Cu toate acestea, există o diferență între o lovitură și suferința prelungită. O lovitură ne înmoaie inimile și le deschide către alţii. Oamenii din zonele cu catastrofe simt apropierea de semenii lor, deoarece situația comună îi unește.

Suferința prelungită totuși, este atunci când oamenii trec prin stări extinse de dificultăți și deznădejde, posibil chiar și pe parcursul mai multor generații. În astfel de circumstanțe, oamenii sunt mai susceptibili să se întrebe despre sensul vieții în sine decât despre atenuarea unei greutăți imediate. Acestea sunt întrebările care îi determină în cele din urmă pe oameni să înțeleagă că egoismul și primirea pentru sine nu sunt moduri durabile de a trăi. Chiar dacă oamenii se ajută temporar unii pe alții, ei nu s-au ridicat peste egoismul lor și sunt obligați să cadă din nou în lupte mărunte care vor duce la mai multă durere.

Lovitura pe care a suferit-o coasta de est a Australiei este evident șocantă și foarte dureroasă. Până de curând, viața lor fusese relativ senină și sigură. Acum, dintr-o dată, pierd totul și nu au de ales decât să o ia de la capăt, mulți dintre ei de la zero. Acest lucru trebuie să fie traumatizant pentru oricine.

Totuși, acesta este genul de lovitură care îi va face să se întrebe despre sensul vieții și îi va determina să caute o schimbare fundamentală în interiorul lor? S-au copt inimile lor pentru o transformare? Numai timpul o va putea spune.

Cu toate acestea, natura în mod clar nu lasă piatră neîntoarsă în jurul lumii, la propriu. Ne va arunca și ne va întoarce și ne va pune unul împotriva celuilalt, crescând ura și egoismul dintre noi. Noi nu trebuie să așteptăm ca agonia să îi facă pe oameni să se întrebe despre viață. Este de datoria noastră să le spunem că va trebui să ne conectăm cu toții, cu voie sau fără voie, și să devenim o singură inimă unită, din moment ce suntem într-adevăr un suflet unic și doar atunci când trăim în consecință putem fi fericiți.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →