Noul meu articol pe Linkedin “Staţi acasă (maturizaţi-vă) copii”

Potrivit Centrului de Cercetare Pew, „Pentru prima dată de la Marea Depresie majoritatea tinerilor adulți din SUA locuiesc cu părinții lor”. În anii 1960, doar 29% dintre tinerii adulți trăiau cu părinții lor. De-a lungul anilor și mai ales de la izbucnirea Covid-19, numărul copiilor care rămân acasă (involuntar) a crescut la peste 52% și creşte în continuare.

Poate părea contraproductiv pentru adulții tineri să trăiască cu părinții lor. La urma urmei, tinerii își doresc independența; vor să reușească, să realizeze lucruri și să-și pună amprenta în lume. Chiar dacă nu sunt mari realizatori, cu siguranță nu vor ca părinții lor să intre în viața lor personală. Deci, de ce se mută înapoi acasă sau se abțin de la a părăsi cu totul casa?

Doar dacă vom putea să accesăm mecanismul all-inclusive al realității, vom simți că viețile noastre au sens, că știm să le trăim și vom înțelege unde se îndreaptă.

Există mai multe motive pentru aceasta și la diferite niveluri. La un nivel mai superficial, astăzi nu suntem la fel de încrezători în ceea ce privește modul în care ar trebui să ne gestionăm viața sau despre încotro se îndreaptă lumea. Nereuşitele personale și naționale au devenit mai frecvente, iar încrederea noastră în noi înșine și în viitorul nostru, ca indivizi și ca societate, a scăzut. Nu mai aspirăm să cucerim lumea și să ne punem amprenta, „să fim cineva” cum spuneau tinerii. În schimb, sperăm să trecem peste asta.

În mod clar, nu toată lumea se află în această stare, dar statisticile vorbesc de la sine; se întâmplă multor oameni. Drept urmare, în loc să riscăm și să ne aruncăm cu capul înainte în apa adâncă a vieții, doar ne băgăm piciorul în ea pentru a testa temperatura. Doar dacă suntem siguri că lucrurile vor merge bine, ne aventurăm în adânc.

La un nivel mai profund există un sentiment de lipsă de sens, care pătrunde în conștiința tinerilor adulți. Nu că tinerii de astăzi nu vor să se bucure de viață și nu numai că le este frică să nu fie răniți de obstacolele vieții; de asemenea tentațiile pe care le oferă viața precum banii, puterea și faima, pur și simplu nu îi mai ademenesc. Nu li se par atrăgătoare trofeele generației noastre, dar nu au alte premii de urmărit. Acesta este motivul pentru care atât de mulți dintre ei sunt deprimați. Când ai tot ce ai nevoie pentru viață, dar nu ai motive să trăiești, nu poți să nu te simți mizerabil. Unii sunt conștienți de asta, alții nu, dar o puteți vedea prin căutarea lor frenetică de experiențe care îi duc la limită, cum ar fi sporturi extreme, droguri dure, violență și diverse dependențe.

Acest sentiment de lipsă de sens este esența problemei. Într-o eră în care totul este împărtășit, în care fiecare produs este fabricat și asamblat în douăzeci de țări diferite, o mentalitate individualistă este opusul fluxului realității, totuși aceasta este ceea ce încercăm să utilizăm. Nu este de mirare că nu putem înțelege viața; gândim în direcția opusă cursului vieții!

Astăzi, pentru a găsi satisfacție în viață, trebuie să ne încorporăm pozitiv în societate, să devenim elemente care contribuie la prosperitatea ei. Cultura „Eu! Eu! Eu!” s-a epuizat și încetul cu încetul apare opusul ei: abordarea “Noi! Noi! Noi!”.

O persoană care este conectată la societate simte nu numai societatea, ci fluxul de viață care curge prin societate. Societatea este doar un mijloc de conectare la o structură mult mai mare și mai profundă: întreaga realitate. Realitatea sau natura este all-inclusive. Totul din ea este conectat în nenumărate moduri la orice altceva. Avem nevoie de o societate care să înceapă să dezvolte conexiuni reciproce, să învețe cum să interacționeze și astfel să înceapă să simtă conexiunile și interacțiunile care pătrund totul! Doar dacă vom putea să accesăm mecanismul all-inclusive al realității, vom simți că viețile noastre au sens, că știm să le trăim și vom înțelege unde se îndreaptă.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →