Când Laurens van der Post într-o noapte

În deșertul Kalihari le-a spus boșmanilor

Că nu putea auzi stelele

Cântând, nu l-au crezut. S-au uitat la el,

Pe jumătate zâmbind. I-au examinat fața

Pentru a vedea dacă glumea

Sau să-i înșele. Apoi doi dintre acei bărbați mici

Care nu plantează nimic, care nu au aproape

Nimic de vânat, care trăiesc

Cu aproape nimic, și cu nimeni

Ci ei înșiși l-au dus departe

Din focul de ghimpe, trosnitor

Și a stat cu el sub cerul nopții

Și a ascultat. Unul dintre ei a șoptit:

Nu le auzi acum?

Și van der Post a ascultat, nedorind

Să nu creadă, dar a trebuit să răspundă,

Nu. L-au plimbat încet

Ca pe un om bolnav până la micul, slabul

Cerc de foc și i-au spus că

Le pare teribil de rău,

Și lui i-a părut și mai rău

Pentru el însuși și a dat vina pe strămoșii săi

Pentru ciudata lor pierdere a auzului,

Care era pierderea lui acum. În unele nopți senine

Când casele din apropiere își  opresc televizoarele,

Când traficul se diminuează, când pe străzi

Sunt între sirene și zboruri deasupra capului

Sunt între intersecţii, când vântul

Atârnă foc în acele brazilor,

Și bufnița cu urechi lungi din crângul vecin

Între apeluri se referă la propriul său întuneric,

Mă uit din nou la stele așa cum am făcut-o prima dată

Să mă şcolesc în numele constelațiilor

Și îmi amintesc prima mea simţire a teribilei lor îndepărtări,

Încă aud ce am crezut

La marginea tăcerii erau glumele interioare

A bătăilor inimii mele, a traficului meu arterial,

DO-ul de deasupra DO-ului înalt al urechii mele interne, eu însumi

Fredonez fără ton, dar acum știu ce sunt:

Partea mea loială din muzica sferelor

Și grup de stele în curs de maturare,

A cântecelor din gâtlejul vechilor zei

Încă îngrijind chiar și creaturile surde

Prin exilurile lor în deșert.

(„Tăcerea stelelor” de David Waggoner, din Lumina Călătoare: Poezii adunate și noi)

Întrebare: Totul este invers în această lume. Cine aude stelele este trimis la doctori. Spuneţi-mi vă rog, cine este bolnav până la urmă — cel care aude stelele sau cel care nu o face?

Răspuns: Nu pot spune despre stele.

Comentariu: Probabil că prin asta ne referim la natură.

Răspunsul meu: Da. Oricine nu aude natura este desigur, bolnav. Este rupt de natură și îmi pare rău pentru el.

Întrebare: Ce înseamnă „a auzi natura”?

Răspuns: A auzi natura înseamnă a fi aproape de ea. O persoană apropiată de natură este o persoană care percepe totul în jurul său ca atitudinea Creatorului față de el. Și de aceea nu vede nimic rău în asta. Până la moartea lui, în care el nu vede nimic rău, totul vine, pleacă iar eu avansez și eu.

Întrebare: Este posibil să trăiești așa: cald, calm?

Răspuns: Desigur. Este o voce interioară din tine, care doar trebuie dezvăluită.

Comentariu: Dar am fost lipsiți de această calitate a naturii auditive.

Răspunsul meu: Egoismul nostru este cel care ne închide în interior și nu ne permite să ne întoarcem nicăieri.

Întrebare: Deci, este mai bine să nu auzim natura?

Răspuns: Este o forță rea care acționează în paralel cu o forță bună, dar noi dăm avantaj acestei forțe rele.

Întrebare: Și cum putem simți că ne este dor de natură, de acest auz?

Răspuns: Încercarea de a pătrunde în interiorul naturii înseamnă conexiunea cu Creatorul. Trebuie să încercăm să ne apropiem de El. Și atunci vom reuși.

Întrebare: Dar acest lucru necesită clarificări. Ce este Creatorul pentru o persoană obișnuită, ce este El?

Răspuns: Tot ce este în jurul nostru.

Întrebare: Toate acestea sunt Creatorul?

Răspuns: Da. Și chiar și tot ceea ce este în interiorul nostru este tot Creatorul.

A te apropia de El înseamnă a-ți dezvălui sentimentele, astfel încât să nu existe granițe sau bariere între tine și Creator. Și atunci vei simți că întreaga lume este plină de cântări delicate. Așa aș spune.

Comentariu: Frumos! Spuneţi-mi, este acest lucru necesar pentru supraviețuirea noastră?

Răspunsul meu: Nu este vorba despre supraviețuirea în această lume. Ideea este să fii în armonie cu El. Și așa vine totul.

Întrebare: Acum, mulți oameni părăsesc orașele, merg în niște sate uitate, case abandonate, reconstruiesc și chiar merg în păduri și locuiesc acolo. Ce este asta în principal? Este aceasta o evadare din suferință sau este o căutare?

Răspuns: Este o căutare a armoniei, atunci când mă simt bine cu ceea ce am. Sunt multumit de ce am, sunt multumit de el. Nu am nevoie de nimic, nu am nicio reclamație față de nimeni. Așa trăiesc. Aceasta este o atitudine bună față de lume.

Întrebare: La un moment dat ați spus că odată, adevărații Hasidimi, cabaliștii, au lăsat totul în urmă și au plecat aproape un an. Fără nimic: fără pâine, fără bani, au plecat în lume. Ce fel de mișcare a fost asta? A fost o căutare a acestei armonii, după cum spuneţi?

Răspuns: Da. Aceasta se numește „plecare în exil”. Dar de fapt, a fost un exil de sine. Și mulți oameni au făcut asta. Nu a fost doar în Rusia. Acesta a fost cazul și în Asia Centrală.

Întrebare: Deci, nu este doar iudaismul? Și alte religii fac asta?

Răspuns: Multe națiuni, da.

Întrebare: Plecau să audă acest sunet blând despre care vorbeaţi? Asta i-a condus?

Răspuns: Da. Nu erau pustnici, erau înconjurați de oameni, dar s-au străduit să fie cât mai independenți. În felul acesta s-au străduit să-L simtă pe Creator.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 20/11/23

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment →