Întrebare: Cum poate o persoană să îşi măsoare progresul spiritual: prin creşterea egoismului sau magnitudinea dăruirii?

Răspuns: Dăruirea nu poate fi măsurată niciodată. Este fără margini, fără formă, până când se îmbracă în dorinţa de primire.

Suntem întotdeauna imersaţi în gândurile şi impulsurile noastre egoiste. Dar dacă le depăşim şi începe să fim aţintiţi către Creator, deasupra lor, împărtăşim înălţimea şi forma dorinţei noastre de dăruire.

Înălţimea ei este egală cu cea a dorinţei de primire, deasupra căreia vrem să trăim în dăruire. Ne întoarcem către Creator în exact corespondenţa cu impulsul nostru egoist, deasupra lui. De fapt, El este cel care a format această dorinţă egoistă, acest gând străin în mine.

Deci, ridicându-mă deasupra lui şi întorcându-mă la El, este ca şi cum mi-aş face o mască a feţei, o copiez şi obţin forma Lui. Creatorul a copiat forma Lui în voinţa mea de a primi plăcere, în timp ce eu fac o copie inversă din această dorinţă şi o întorc la forma iniţială a Creatorului: încep să dăruiesc.

În acest fel, încep să îl cunosc, înţeleg şi să îl percep pe Creator: de la o ştamilă la amprenta ei şi înapoi la ştampilă.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cab ala 1/4/2011, “Ce înseamnă că dacă binele creşte şi răul creşte de asemenea, în muncă”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →