Desenând imaginea Creatorului în noi înşine

237 Întrebare: Dacă nu-L simţim pe Creator, cum putem primi calitățile Sale și deveni asemenea Lui?

Răspuns: Omul nu simte nimic în afara sa, în afara corpului său, fie că este vorba de Creator, un prieten sau grupul. Prin urmare, trebuie mai întâi să lucrăm la dăruirea noastră către celălalt, să-l iubim pe celălalt ca pe noi înșine. Și dacă pot obține dăruirea către celălalt, atunci voi putea să dăruiesc și Creatorului.

Dacă sunt de acord să lucrez doar pentru Creator, dar nu și pentru celălalt, acesta este un semn că eu nu sunt pregătit să lucrez nici pentru Creator. La urma urmei, tot nu fac un calcul independent „în afara propriului meu interes”. Rămân în mine și primesc rezultatele muncii, recompensa.

Adică, toată munca este doar în relație cu grupul, în cadrul căruia creăm locul pentru revelarea Creatorului.

Nu primim nicio lumină; suntem umpluți cu propria noastră dăruire! „Generez” această calitate din interiorul meu cu ajutorul forței care vine la mine și îmi dăruiește capacitatea de a fi în dăruire, iar în aceasta simt forța Creatorului îmbrăcându-se în mine. Aceasta servește drept împlinire a mea.

Nu voi dezvălui niciodată nimic „în afara mea”, chiar dacă se spune că „ieșim din noi înșine” și ne conectăm cu ceilalți. Aceasta toată, este imaginația mea, percepția mea, ca și cum aș ieși din mine.

Se spune că Malchut din lumea Aţilut este numită „imaginea Creatorului”.

Și se mai spune că trebuie să aduc bucurie Creatorului prin toate stările pe care le primesc de la El. Dar ce înseamnă să primești stări de la El; la urma urmei, ele depind de dorința trezită în mine: mai mult sau mai puțin, în funcție de depășirea dorinței mele egoiste și corectarea ei. Cum se leagă acest lucru de Creator, care nu se schimbă?

Și ce pot eu să-I dau? Nu există nimeni căruia să-i dăruiesc, nimeni care să primească munca mea.

În cele din urmă, dezvăluim că ne corectăm doar propriile calități și nu le părăsim niciodată. Și însăși calitatea dăruirii este o calitate pură; nu pot lucra pentru niciun fel de „beneficiu” al acesteia. O pot prețui doar ca pe o calitate specială, înaltă, în funcție de atitudinea mea de venerație față de lumină și față de celălalt, care inspiră în mine simţirea măreției dăruirii și iubirii.

Din Lecția de Cabala 27.04.2011, Baal HaSulam, Şamati 1, „Nu există nimeni în afară de El”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: