La știri (Psychiatric News): „Latura serioasă a revoluției neurobiologice este că comportamentul este în mare măsură determinat – cu puțin spațiu sau deloc pentru liberul arbitru – de forțele psihologice, fiziologice și evolutive pe care le decodifică acum știința”, spune Robert Sapolsky, Ph.D.

„Mesajul pe care neurologul, primatologul și autorul de bestseller-uri Robert Sapolsky Ph.D. îl transmite despre revoluția neuroștiințifică a timpului nostru este atât de plin de speranță – promițând o nouă înțelegere a comportamentului și instrumente mai eficiente pentru tratarea persoanelor cu boli mentale – și totuși de asemenea, profund serios, provocând noțiunile noastre despre liberul arbitru…

„Sintetizând descoperiri dintr-o serie de discipline, Sapolsky descrie modul în care orice comportament este modelat de evenimentele din mediu și de răspunsurile organismului uman în imediata secundă înainte de comportament. Dar aceste răspunsuri sunt modelate în orele sau zilele dinaintea comportamentului de răspunsuri psihologice, hormonale și alte răspunsuri fiziologice (de obicei inconștiente) și în săptămânile, lunile și anii dinainte de factori sociali și culturali – până la copilărie, pruncie și pântecele matern.

„Și acești factori, de asemenea, sunt modelați chiar mai devreme de schimbările epigenetice transmise de-a lungul generațiilor și de evenimente până la „presiunile evolutive jucate de-a lungul milioanelor de ani anterioari care au făcut mingea să se rostogolească”.

Răspunsul meu: Acest lucru, desigur, arată doar mintea îngustă a profesorului. Pe ce bază trage el astfel de concluzii? Lasă-l să colecteze toate datele despre care vorbește într-un singur volum și să le ardă. Pentru că oricum nu va învăța nimic din asta și nimic sigur nu i se va dezvălui.

Întrebare: Credeţi că există vreo relevanţă în concluzia lui de bază că nu există liber arbitru?

Răspuns: Este corect. Dar care este concluzia din faptul că nu există liberul arbitru?

Să presupunem că am ajuns la concluzia că nu există liber arbitru. Ce urmează? Dacă nu există liberul arbitru, atunci nu există niciun rost în existența noastră.

Fără libertate de comportament, libertate de alegere și libertate de decizie și de luare a deciziilor, o persoană nu este o persoană. Ea este doar un animal care acționează după instinctele sale.

Ei bine, şi ce? Deci, ar trebui să închidem absolut totul și să ne gândim doar la o modalitate ușoară de a ne hrăni și de a ne odihni liniștiți, de la naștere până la mormânt. Sau și mai bine, să inventăm o pastilă care să ne adoarmă și să adormim liniștiți.

Întrebare: Cum putem ieși din această fundătură? Aici el ajunge la această concluzie, dar nu sugerează ce urmează. Există vreo lacună acolo?

Răspuns: Lacuna este una foarte simplă, care afirmă că nu există o fundătură în natură. Aparentele fundături pe care ni le pune sunt acolo doar pentru ca noi să sărim peste ele, să depășim bariera și să ne dezvoltăm în continuare.

Punctele moarte sunt ca niște pași și există doar la nivelul nostru. Cum urcă un copil mic pe scări? Se mișcă în patru picioare, cu dificultate. Acesta este motivul pentru care ni se oferă aceste dezamăgiri, urcușuri, coborâșuri și așa mai departe. Creștem prin ele.

Întrebare: Înseamnă că creșterea unei persoane se face tocmai prin depășirea acestor fundături? Ar trebui să simt că există o fundătură?

Răspuns: Da. Trebuie să înțelegi că obstacolele dinaintea ta sunt treptele scării de ascensiune.

Întrebare: Încotro mă îndrept când trec prin aceste fundături?

Răspuns: Să înțelegi sensul vieții. Pentru a obține sensul vieții.

Urc pentru ca aceste trepte de ascensiune să creeze în mine astfel de dorințe, proprietăți și calități în care să pot dezvălui sensul vieții. Și el există! Numai că nu îl văd, nu îl simt și nu îl pot formula.

În urma acestor ascensiuni, când mă târăsc din treaptă în treaptă ca un copil mic în patru picioare, încercând să urc, îmi dezvolt mintea și sentimentele pentru a înțelege sensul acestei ascensiuni.

Deodată încep să înțeleg că acest sens se află între pași. Nu mă așteptam deloc că mi se va dezvălui în acest mod. Dar se naște tocmai din eforturile mele de a urca în patru picioare de la o treaptă la alta și așa mai departe. Ca un copil care se târăște în genunchi pe aceste trepte.

Întrebare: Există un sfârșit pentru acești pași?

Răspuns: Este undeva foarte departe. Aproape inexistent. Și dacă încep să simt că asta este viața?

Aceasta este viața, când la fiecare pas ai dezamăgire, nevoia de a găsi putere și nevoia de a găsi un scop sau un scop exact. Altfel, nu vei avea puterea de a determina pentru ce, de ce, care este scopul corect, decizia corectă sau nu și așa mai departe.

Ca urmare a urcării acestor trepte, începeți să simțiți că vă dezvoltaţi și creaţi.

Întrebare: Până la urmă, ce mă va motiva? Dorința de a trece peste această fundătură sau dorința de a te apropia de ceva?

Răspuns: Nu, nici nu mai vrei atât de mult să ajungi la un pas final. Începi să simți plăcere în faptul că treci prin ele. Între pași începi să simți înțelepciunea, claritatea acestor pași.

Întrebare: Încep să simt această guvernare?

Răspuns: Acesta se numește „Din faptele tale te voi cunoaște”. Din pașii înșiși, din modul în care au fost creați pentru tine și în același timp, cum ai fost tu creat pentru a te ridica totuși deasupra lor, din toate acestea începi să-l atingi pe Creatorul acestor pași. Acesta este principalul lucru.

KabTV’s “News with Dr. Michael Laitman” 3/14/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment →