Un deserviciu

268.02Comentariu: Să presupunem că cineva din mediul meu, din afara grupului, are un Hisaron (deficiență sau nevoie) și vreau să-l ajut, să-i satisfac nevoia. Ar trebui să ajutăm oamenii, nu-i așa?

Răspunsul meu: Avansând spre spiritualitate, atragem lumea superioară asupra noastră, și prin noi, aceasta se răspândește în întreaga lume; acolo se află adevăratul ajutor. Orice altceva este rău.

Cum poți ajuta? Poți vedea cum uneori, beneficiile sociale pot submina omul. Poți vedea cum închisorile îi fac adesea pe cei dinăuntru mai răi decât înainte. O închisoare devine o școală pentru criminali sau teroriști, în funcție de cine se află acolo.

Unde ai văzut societatea beneficiind cu adevărat doar de intenții bune? Pentru tine, „a face bine” înseamnă a dărui. Dar a dărui, atunci când se referă doar la egoism, poate deveni dăunător. Apoi creezi diverse sisteme care pur și simplu epuizează resursele fără a corecta nimic.

De ce presupui că dorința de a primi ar trebui pur și simplu să primească? Acest lucru contrazice legea fundamentală a naturii. Dacă doar îți îndeplinești dorința de a primi, nu faci decât să înrăutățești situația. Provoci rău și o cobori în Klipot. Făcând asta, aduci necazuri asupra întregii lumi.

Luați un copil de exemplu, și îngăduiți-i totul, îndepliniți-i toate dorințele. Ce se va întâmpla cu el? Pur și simplu îl veți ruina.

Guvernarea superioară operează prin liniile dreapta și stânga pentru a ghida omul corect și a-l învăța cum să folosească ambele forțe și să mențină echilibrul corect între ele. Dar a dărui pur și simplu fără discernământ poate fi foarte dăunător; este un deserviciu.

Din Lecţia zilnicÎ de Cabla 20/05/26, Rabaș – Art.24, 1986-Diferența dintre caritate și dar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: