Întrebare: Lumea pe care o văd în fața mea este o literă sau o colecție de litere? Scriem această lume sau o citim?

Răspuns: Vedem această lume ca printr-un șablon prin care trece Lumina către noi. Desigur că nu este Lumina Superioară cea care ne afectează astăzi, dar este totuși un aspect al ei. Ea trece prin 22 de șabloane și astfel este reflectată în noi.

Eu nu văd aceste șabloane, nu văd Lumina trecând prin ele. Totul se întâmplă în mine și eu văd rezultatul a ceea ce se întâmplă în mine, ca pe egoismul meu, simțurile mele, dorința mea, care este influențată de Lumină, prin aceste 22 de șabloane.

Întrebare: Înseamnă că o persoană deosebit de sensibilă poate deodată să vorbească ebraică sau să înceapă să scrie în ebraică?

Răspuns: Da, desigur.

Întrebare: Există vreun fel de acțiune spirituală în studierea limbii ebraice ca muncă în grup? Cu toate astea, deși știu că este bine, totuși nu mă pot forța să o studiez.

Răspuns: Conversația noastră nu este o lecție despre studiul limbii ebraice. Am intenționat să îți spun ce cod folosește Cabala pentru a descrie acțiunile Lumii Superioare. Dacă nu le-am fi studiat impactul asupra noastră și consecințele lor, atunci  cu adevărat nu am fi știut sau nu am fi fost interesați de această limbă. Ar fi fost cu adevărat moartă.

Dar ea devine din ce în ce mai vie, fiindcă din ce în ce mai mulți oameni din lumea noastră vor să știe cum îi controlează Lumina Superioară. Să vorbești cu Forța Superioară pe principiul „El este pentru mine și eu sunt pentru El” este posibil numai prin șabloanele literelor, prin cele 22 de imagini stabilite.

La fel cum folosim mașina de scris pentru a bate literele pe hârtie și acest sistem funcționează în același fel.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 6/01/19

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întunericul este un semn al abundenței luminii Hochma și că tot ce lipsește este lumina Hassadim, pentru ca întunericul să strălucească precum lumina. Întunericul este manifestarea Creatorului, dar trebuie să adaug lumina Hassadim în acest întuneric, fiindcă numai în această măsură îL putem descoperi pe Creator, pentru a-I aduce mulțumire. Cu cât mai multă lumină Hassadim, cu atât sunt mai mari revelările, fiindcă, deși Creatorul umple întreaga lume cu Lumina Sa, totuși nimeni nu îL poate simți, decât aceia care pot adăuga Lumina milei, după cum este scris că „în lumina TA vom vedea lumina”.

De aceea, într-o stare de greutăți, trebuie să credem că nu există altceva în afară de Creator și să ne bucurăm de orice rău revelat de EL, pentru că acesta este un semn că ceva bun va fi dezvăluit curând. Iar dacă primesc o lovitură, înseamnă că sunt gata pentru descoperirea gradului următor. (Minutul 55:00)

Creatorul își dezvăluie atitudinea față de mine cu mai multă claritate, dar îL pot percepe ca fiind rău și să sufăr, deși în realitate totul este bine. De aceea, în cele mai acute și critice stări, avem cea mai mare oportunitate de a spune că totul vine de la Creator pentru binele nostru. (Minutul 57:15)

De ce venim în această lume, dacă scopul nostru este să o părăsim? Cădem în regatul dorinței egoiste să ne bucurăm, la cel mai scăzut nivel al realității, ca niște animale primitive, pentru a ne ridica de aici. Suntem chiar mai răi decât animalele, deoarece suntem de acord cu răspunsurile noastre instinctive și automate. Suntem sclavii egoismului, în timp ce un animal nu se simte înrobit. Chiar și animalele de casă nu se simt înrobite când își pierd libertatea, ci îl iubesc pe stăpânul lor, care le hrănește, iar ele sunt gata să muncească pentru el.

Dar Creatorul nu ne permite să trăim în acest fel, cu egoismul nostru. Fiecare generație consecutivă se simte din ce în ce mai nefericită. Astfel, Creatorul ne scoate din gradul animal și ne ridică la nivelul uman, iar noi trebuie să învățăm să ne asemănăm cu Maestrul.

Aceasta este o lucrare specială din partea creației. De aceea, Creatorul ne trezește constant sentimentul că suntem în exil, în sclavie, în micime, fără cunoștința și simțirea stăpânului nostru, ca un animal care nu se lasă îmblânzit. Va fi astfel până când îL vom descoperi pe Maestru și vom realiza că El este cel mai sublim, iar atunci ne vom pleca în mod conștient, dar nu din obiceiul animalic, ci din atingerea măreției și a înțelegerii rolului Său în creație și a efortului Său de a ne ridica la nivelul Lui, astfel încât nu numai să ne împlinim dorința, ca un animal legat de proprietar, ci să primim aceleași calități ca ale stăpânului. (Minutul 1:02:21)

Viața este un sentiment de adeziune la Creator, de armonie cu forța superioară, de mișcare la unison, de absență a percepției de conducător și adept, ci numai împreună. Acolo, în cel mai înalt punct, unde sfârșitul acțiunii este unit cu gândul inițial, Creatorul și creația realizează o astfel de adeziune, încât nu există nici primul și nici ultimul, ci doar toți împreună. ( Minutul 1:06:50)

Trebuie să ne întoarcem la adeziunea către Creator, ca un embrion în pântecele mamei, legat de ea în toată esența ei. Dar acum nu mai sunt un copil, ci un om matur, împovărat de experiența diferitelor stări și cunoștințe. Împreună cu toată această povară, mă anulez în fața Celui Superior, ca un embrion. Nu-mi anulez gândurile sau dorințele, ci încerc să fiu devotat ca un embrion, mamei sale. Totul se întoarce întotdeauna la primul punct al concepției – punctul de adeziune completă dintre creație și Creator. Indiferent cât de mare, puternic sau inteligent am devenit, mă reduc la un singur punct, în interiorul Creatorului. (Minutul 1:25:18)

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 4/23/19,  Scrierile lui Rabash, voi. 1, articolul 20, „Cel ce-și împietrește inima”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Baal HaSulam, Scrisoarea 13: Adevărul se va arăta în felul său, pentru că cel care regretă face cunoscut regretul său. Nu se poate abține sau ascunde. Într-adevăr, vă simt pe toți împreună, că astăzi a fost înlocuit pentru voi cu mâine și, în loc de „acum”, voi spuneți „mai târziu”. Nu există nicio cură pentru asta, ci doar să facem efortul de a înțelege greșeala și distorsiunea și, anume, că acela care este salvat de Creator, este salvat numai dacă el are azi nevoie de salvare. Iar acela care poate aștepta până mâine, va obține salvarea sa după ani și ani, Doamne ferește!

Sub nicio formă nu trebuie să amânăm pentru mâine niciun fel de trăiri, gânduri, definiții și dorințe. Omul trebuie să le adune, să le direcționeze către Creator și să le raporteze Lui.

Să zicem că am în cap multe gânduri, toate trebuie atribuite Creatorului, lipite de El, fiindcă trebuie să înțeleg că El este sursa lor în trăirile mele și în mintea mea.

Dacă ne mișcăm în permanență în relație cu El, atunci va apare treptat imaginea corectă a conexiunii dintre mine și Creator. La început, Creatorul se manifestă sub forma Sursei originare a tot ceea ce mi se întâmplă, în mine și în lumea înconjurătoare. Și, atunci, văd că nu există nicio lume înconjurătoare și toate sunt ceea ce El construiește în jurul meu, în simțirile mele, ca o proiecție a acestor senzații.

Lucrul principal este să încerc constant să mă leg de Creator, ca fiind cauza principală a tuturor trăirilor mele. De aceea, Baal HaSulam scrie că acela care nu urmează asta va deveni mai înțelept după ani, dar cine știe când?

Dacă o persoană neglijează acest lucru, atunci este respinsă de la munca spirituală și nu se va putea întoarce, până când se apropie ciclul următor, care este ca o revoluție a Pământului în jurul Soarelui, care poate lua cu adevărat mulți ani.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 11/02/19

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Creatorul mă influențează diferit în funcție de schimbările din mine? Sau influența Lui rămâne la fel, dar percepția mea se schimbă? Ce se schimbă, a mea sau a Lui?

Răspuns: În lumea noastră vorbim despre ceea ce simte un om: o schimbare a vremii, a mediului, societatea înconjurătoare și toate celelalte.

Dar Cabala explică faptul că totul este în mine: societatea, omenirea, vremea și tot ceea ce se întâmplă. Doar că eu văd totul numai în afară, în exteriorul meu, ca pe diferite niveluri ale naturii.

De aceea, pentru a mă schimba la interior, schimb lumea din afara mea. Și, invers, mie îmi pare lumea a fi în afară, astfel că eu, schimbându-mă, voi vedea rezultatul schimbărilor mele.

Doar îmi imaginez că există în jurul meu un „ecran” de 360 de grade și că, pe el, văd toate schimbările care apar în mine, la toate cele patru niveluri: vorbitor, animal, vegetal și mineral și care sunt cele patru faze ale dorinței mele, care se proiectează pe „ecranul” exterior, ca la cinema.

Există aici două abordări. Fie eu, schimbându-mă, schimb lumea din jurul meu în mai bine. Fie rămân la fel și lumea în jurul meu se schimbă, pentru a mă forța să mă schimb. Deci, ori Creatorul mă trage mai departe cu o forță pozitivă, ori mă împinge din spate cu o forță negativă. Eu văd toate astea pe „ecranul” din jurul meu.

Întrebare: Atunci ce se poate spune despre cele patru anotimpuri ale anului care se înlocuiesc permanent unul pe altul?

Răspuns: Acestea sunt cele patru fundamente, cele patru faze ale Luminii reflectată în mine sub forma de patru anotimpuri. Totul este divizat în patru, cinci sau zece părți. Aceasta este lumea mea interioară proiectată în acest fel în exterior.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 16/12/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Înțelepții spun că stelele nu au putere asupra Israelului. Asta înseamnă că o persoană angajată în spiritualitate iese din sistemul material?

Răspuns: Stelele sunt doar semnele guvernării de sus. Când ne conectăm între noi, ne ridicăm deasupra stelelor. Stelele sunt un nivel inanimat, care este controlat de noi, la fel ca nivelurile vegetativ și animat.

Devenind similari cu Creatorul, noi mergem chiar dincolo de granițele Creatorului. Așa cum este scris, „Fii mei m-au învins”. Adică, în guvernarea noastră ne ridicam chiar și mai sus de controlul Lui asupra noastră. Acesta este cel mai înalt nivel.

Din lecția de Cabala în limba rusă 12/30/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Munca împotriva lui Faraon, împotriva egoismului bărbaților, este cu adevărat enormă, pentru că egoismul, în forma sa corectată, este vasul spiritual care conține toată lumina superioară, întregul Creator, toată revelarea Lui. Creatorul vrea să dăruiască plăcere ființelor create, adică să se dezvăluie în întregime în ele, așa încât dorința trebuie să fie enormă. Faraonul este egal în mărime cu Creatorul, numai că intenția lui este opusă.

Forța sfânta și forța impură, Creatorul și Faraonul, luptă pentru aceeași dorință. Omul este la mijloc, între ele și decide de către cine să fie condus. Este clar că el nu este stăpânul lui, ci el decide doar ce ”rege” să aleagă.

În același mod, în timpul alegerilor, credem că facem o alegere și luăm o decizie. Dar chiar înainte de alegeri cineva ne-a guvernat și după alegeri cineva ne va guverna, de, aceea, alegem doar conducătorul nostru. Lucrurile funcționează în același mod, atât în spiritualitate, cât și în corporalitate, deoarece cel din urmă urmează pe cel dinainte. Este bine dacă facem alegerea corectă, astfel încât forța bună să ne guverneze. Dar, dacă nu, vom fi conduși de un conducător rău, până când vom dori să-l înlocuim cu unul bun. Numai în acest punct, al alegerii, avem liberul arbitru. De aceea, toată munca noastră este numai acolo.

Deoarece dorința de a se bucura este uriașă, echivalentă cu Creatorul, nu poate fi corectată imediat, ci sunt necesare multe acțiuni, separate, până când corectarea va fi complet împlinită. De aceea, exilul egiptean trebuie să dureze patru sute de ani, adică patru grade, până la starea sa deplină.

Prin urmare, nu trebuie să ne gândim că putem sări imediat în lumea spirituală și să trecem rapid prin exil. Nu trebuie să disperăm că stările se repetă mereu, ci trebuie să le percepem pe toate ca fiind noi și să facem clarificări noi. În acest fel, „Mulți bănuți, se adună într-o cantitate mare”.

Dorim răbdare și perseverență. O persoană nu avansează calitativ, ci cantitativ, prin repetări multiple ale aceleiași munci, până când se acumulează un rezultat tangibil. Repetând, o stare este adăugată tuturor celor anterioare și aduce o schimbare calitativă. Cu alte cuvinte, calitatea este o consecință a cantității.

Este ca un computer care nu are nimic altceva decât zero și unul. Dar, de la numeroasele zero și unu, obținem un număr mare de operații și posibilități. Formula cea mai complexă poate fi rezolvată printr-o succesiune de zero și unu: intrările și ieșirile, lumina și întunericul.

Noi trebuie să ne întărim, în așa fel încât să ne putem percepe ascensiunile și coborârile ca o avansare, de fiecare dată, ca o nouă stare. Este așa tocmai în întuneric și nu în lumină, pentru că suntem testați, adică vedem cât de mult nu ne pasă că am intrat în întuneric. La urma urmei, eu nu verific starea mea, eu sunt deasupra ei. Să fie întuneric, pentru că în întuneric construiesc calitățile dăruirii și credinței. O persoană este testată atunci când nu are nimic, când nimic nu ”strălucește” în prezent și nici în viitor și nu cere Lumina, ci doar un singur lucru: să raporteze această stare de întuneric la Creator și să trăiască în întuneric, ca și cum ar fi lumină. Așa este testată credința lui.

Întreaga muncă este tocmai în întuneric și, prin urmare, cabaliștii au decis că este necesar să studieze noaptea. Baal HaSulam se trezea întotdeauna la miezul nopții și își începea ziua. De aceea, trebuie să ne obișnuim să studiem în întuneric, până când întunericul va străluci ca lumina. Întunericul va rămâne întuneric, dar el va străluci pentru mine, pentru că este acolo unde voi găsi lumina credinței și, apoi, în ea, lumina Hochma.

Lumina Hochma, fără credință, duce la întuneric. Dacă încerc să adaug lumina credinței, atunci ”aprind” lumina și ”luminez întunericul”.¹

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Kabbalah 4/23/19,  Scrierile lui Rabash, vol. 1, articolul 20, „Cel care-și întărește inima” (1985)

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Viața nouă nr. 1093 – Societatea ca o singură familie
Dr. Michael Laitman ȋn conversaţie cu Oren Levi şi Nitzah Mazoz

Rezumat:

Străinii pot stabili un grup, ȋn care să se simtă ca într-o familie, cu condiția ca ei să se conecteze la o rădăcină spirituală unică. Scopul comun este de a schimba natura umană, prin aducerea unei forțe bune în viețile noastre, care să echilibreze răul ego-ului. Conform înțelepciunii Cabala, dacă ne conectăm, vom descoperi o putere unică, care ne poate conduce la realizări spirituale și la o lume mai înaltă. O persoană spirituală vede toată lumea ca o parte integrantă a lui, însuși și se raportează la ea, cu dragoste.

Din KabTV, „Viața Nouă # 1093 – Grupul, ca o singură familie” 3/12/19

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Sunt oameni cărora le este greu chiar să și audă că trebuie să ajungem la conexiune pentru a dobândi Creatorul. Creatorul este atât de exaltat și de neînțeles, El este într-o altă dimensiune pe care noi nu o simțim. El nu se potrivește în sfera minții și a sentimentelor noastre. Nu putem să asamblăm acest puzzle – imaginea Creatorului – din gândurile și senzațiile noastre așa încât noi cumva Îl simțim și Îl înțelegem.

Totuși, pe de altă parte, ei spun că se întâmplă prin acțiunile corporale simple din lumea noastră. Noi nu înțelegem conexiunea dintre cele două: cum va ajuta dacă le zâmbesc altora și îi tratez bine? Nu ne gândim la asta ca la un joc serios, doar ipocrizie. Noi suntem egoiști din natură și am încercat deja să ne schimbăm comportamentul nostru exterior, dar fără să ne schimbăm esența interioară.

Cu toate acestea, ar trebui să înțelegem că este o componentă spirituală specială numită Lumina care ne întoarce la sursă, o forță specială pe care o putem atrage și ea ne va schimba natura. Prin urmare, chiar dacă nu vrem să ne conectăm, să ne apropiem între noi și să ne sprijinim între noi, trebuie să facem asta pentru a veni mai aproape de Creator. Asta este o muncă grea și trebuie să ne convingem pe noi, înșine despre necesitatea ei, astfel încât chiar și acționând împotriva dorinței noastre, prefăcându-ne și jucându-ne, să trezim Lumina care ne reformează.

Cu cât este mai artificial și nenatural efortul nostru, iar noi îl facem cu toate acestea, cu atât mai multă lumină trezește. Prin urmare, paradoxul este că oamenii, care nu pot să suporte nicio conexiune cu ceilalți și care nu acceptă acest principiu, prin micile lor eforturi de a se conecta, ei trezesc o mare lumină a corecției.1

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 4/28/19, De la punctul din inimă la un grup de zece” (Pregătire pentru Congresul Latino American 2019)

1 Minutul 14:52

Filed under: Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Deși ai afirmat că nu există un Creator ca persoană, continui să te raportezi la El ca la o persoană fizică, care gândește, are dorințe, simte, se bucură, suferă, etc.

Cum putem înțelege afirmațiile tale? Există o anumită personalitate? Sau Creatorul este un fel de forță? Forțele nu au componente emoționale care să poată fi folosite atunci când le descriem manifestările.

Răspuns: Am avut cândva o mașină veche care îmi dădea de furcă. Am încercat să o repar singur și de foarte multe ori am dus-o la service. Mecanicul care o repara obișnuia să o certe cu tot felul de cuvinte aspre, referindu-se la ea ca la o ființă vie.

Atunci când ne raportăm la un lucru, deseori ne transferăm către acel obiect, forță sau fenomen, calitățile noastre, sentimentele, care desigur că nu există în acel obiect sau fenomen. Același lucru este valabil și în cazul Creatorului.

Numesc calitatea de dăruire „Creator” în măsura în care eu pot crea această calitate de dăruire, iubire și conexiune, în mine, însumi și atâta tot. De fapt, în afara acestei calități pe care am creat-o nu există un Creator.

Aici este necesar să ne poziționăm corect și să înțelegem de ce este numit Creatorul Boreh, Bo-Reh: Bo (vino), Reh (vezi). Trebuie să vii și să vezi, adică să atingi aceeași stare, pentru a descoperi această calitate pe care o mai numim și Elokim. Ea este alcătuită din cele două părți ale sufletului. Una este numită AHP, iar cealată, Galgalta ve Eynaim.

Întrebare: Dacă vorbim despre suflet, ce legătură are Creatorul cu el? Oare toate acestea se referă și la o persoană? Noi nici măcar nu vorbim despre ce anume există în afara omului.

Răspuns: Vorbim despre dobândirea din interiorul persoanei, atunci când aceasta atinge calitatea de dăruire, de iubire.

Această calitate este mai presus de egoism, nu este ușor de construit și de dezvoltat în interiorul omului. După însușirea ei, o putem numi Creator. Abia atunci putem vorbi despre percepția Creatorului.

Din lecția de cabala din limba rusă 12/23/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Este scris: Creatorul a împietrit inima Faraonului, adică dorința egoistă de a ne bucura. Este necesar să o izolezi și să o mărești ca să devină evident cine este dușmanul tău pe calea spre Creator, să-l identifici, apoi să-l schimbi din Faraonul rău, în Creatorul cel bun și, astfel, să ajungi la adeziunea cu forța superioară.

Nu este un servitor mai credincios față de Creator decât Faraonul care este invocat pentru a ne aduce la Creator, ca să putem să distingem între lumină și întuneric, dăruire și primire, dulce și amar. Cu ajutorul Faraonului, noi învățăm cum să ajungem la calitățile Creatorului. Într-un final, Creatorul întărește inima lui Faraon, adică El este în spatele a tot, chiar și a evenimentelor care sunt cele mai neplăcute pentru noi. „Nu este nimeni în afară de El” în întreaga realitate.

Dacă suntem capabili să acceptăm ca toate forțele naturii, toate ființele umane, toate acțiunile ostile și toate gândurile vin de la Creator și noi vrem să ajungem să Îl iubim, apoi noi schimbăm toate aceste mijloace adverse în ajutor.

Noi putem să discernem orice calitate prin contrastul opuselor și nu de la sine. Noi suntem ființe create și trebuie să ne simțim atât pe noi, înșine cât și pe Creator. Distanța dintre aceste două senzații ne dă sentimentul realității.

Cu cât suntem mai diferiți de Creator, cu atât mai profund și mai precis putem să-L revelăm, la un nivel mai interior. Prin urmare, este spus că, cu cât este mai mare o persoană, cu atât mai mare este egoismul ei. Cu cât avansăm mai departe, cu atât mai serioase sunt perturbările pe care le întâmpinăm și, în același timp, coliziunea opuselor ne ajută să ajungem la concluzia că „Nu este nimeni în afară de El”.

Toată munca noastră este în a stabili unicitatea forței superioare, adică că nimic în afara ei nu există. Întreaga lume este cuprinsă din perturbări de la forța care se opune Creatorului, numit „Faraon”. Peste toată această confuzie creată de Faraon, noi putem să stabilim că a fost trimisă de Creator. Atunci toate aceste perturbări sunt învăluite în „Nu este nimeni în afară de El” și noi putem să examinăm acest principiu mai precis, în toate detaliile sale, prin construirea imaginii Creatorului, prin imaginea Faraonului.

Noi nu avem nicio cale să ne apropiem de Creatorul care nu are o imagine. Cu toate acestea, perturbările sunt cele care construiesc imaginea Creatorului în forma inversă pentru noi.1

Faraonul ne induce în confuzie pe parcursul vieților noastre până în ziua în care murim, forțându-ne să credem că datoria noastră este să servim egoismul. Noi nici măcar nu suntem sclavi, ci muncitori voluntari ai lui Faraon, pregătiți să îndeplinim toate ordinele naturii noastre pentru a primi plăcerile în schimb sau cel puțin să evităm suferința. Cu toate acestea, dacă Creatorul vrea să aducă o persoană mai aproape de El, El îi împietrește inima, arătându-i că lucrează pentru forța rea, pentru Faraon, căruia nu-i pasă de bunăstarea persoanei, ci o înșeală pe parcursul vieții sale, pentru ca, într-un final, să o îngroape în pământ. Faraonul se bucură de faptul că noi îi urmăm ordinele.

Cu toate acestea, forța bună se ascunde în spatele celei rele și vrea să ne învețe avantajul luminii deasupra întunericului, arătându-ne prin aceste opuse că este ceva deasupra naturii noastre. Toate acestea sunt pentru ca noi, prin dorințele și eforturile noastre, să descoperim această realitate superioară, lumea spirituală, să o descoperim noi, înșine și să ajungem să recunoaștem forța superioară care este deasupra Faraonului. În acest fel revelăm forma opusă Faraonului, adică Creatorul.

După aceea, noi urmărim că „Nu este nimeni în afară de El”, uitându-ne nu la Faraonul în sine, ci încercând să vedem Creatorul prin el. Las Faraonul să-și joace rolul în fața mea, principalul lucru este că el mă ajută să revelez diverse forme ale atitudinii Creatorului față de mine.

Creatorul este un bine permanent, necondiționat, invariabil pe care nu îl pot vedea. Lumina superioară chiar acum umple toată realitatea, dar cine o vede? Faraonul îmi dă un negativ transparent, prin care eu mă uit la lumină și văd tot felul de imagini. Eu nu voi putea să înțeleg și să disting Creatorul, dacă nu ar fi fost Faraonul.

Cu cât Faraonul devine mai crud, cu atât mai contrastante sunt detaliile în care putem revela Creatorul. Fără Faraon nu este niciun Creator, prin urmare, Creatorul inițial a creat înclinația rea. Atunci când ne uităm la Creator. prin înclinația noastră rea, noi putem vedea tot felul de forme, tipuri de relații, acțiuni și intenții și, cu ajutorul Faraonului, noi putem învăța cum să devenim similari cu Creatorul.2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 4/24/19, Pesach (Paștele)

1 Minutul 0:20

2 Minutul 28:36

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→