Noul meu articol pe Linkedin “În spatele jocului de putere al Iranului”

De la apariția regimului șiit în Iran, țara care obișnuia să fie în relații bune cu Israelul a promovat o ideologie extremistă împotriva statului evreu. În ultimele luni, retorica a devenit atât de disprețuitoare încât cuvintele s-au revărsat în acțiuni pe mare, cu atacuri asupra navelor comerciale și pe uscat, prin apropiaţii lor din Liban și Gaza. Acum că Iranul este „la doar aproximativ 10 săptămâni distanță de achiziționarea materialelor de calitate necesară armelor nucleare”, potrivit ministrului apărării israelian Benny Gantz, ar trebui să ne întrebăm unde ajungem cu Iranul și ce putem face în acest sens, dacă putem face ceva.

După cum văd eu, singura țară care este cu adevărat preocupată de perspectiva dobândirii armelor nucleare de către Iran este Israelul. Pentru restul lumii, afirmațiile lor îngrijorătoare sunt doar atât, declarații. Au îngrijorări mai mari decât căutarea armelor nucleare de către Iran. Vecinii Iranului ar putea fi, de asemenea, oarecum îngrijorați, dar nimeni nu este cu adevărat atât de îngrijorat de asta în afară de Israel.

Prin urmare, nu mă îndoiesc că Iranul este pe cale să obțină bombe nucleare și să devină o putere nucleară. Mândria lor națională impune ca ei să nu rămână în spatele restului lumii; sunt hotărâți să obțină bomba și vor obține ceea ce vor, care nu este bomba în sine, ci mai degrabă respectul lumii.

Cu toate acestea, odată ce Iranul va atinge respectul, nu cred că va merge dincolo de asta. Amenințările liderilor lor pot fi beligerante, dar cred că acestea sunt doar amenințări și nimic mai mult.

Nu ar trebui să subestimăm înțelepciunea poporului iranian. Sunt o națiune de negustori; știu ce butoane să apese și cât de strâns pot trage firul fără să-l rupă. Cred că o confruntare directă nu este pur și simplu stilul lor; sunt mai deștepți decât atât. Ei sunt natura, așa cum am spus este cea a oamenilor de afaceri, iar în afaceri, jocul de putere este esențial, dar nu trebuie să mergi prea departe. Iranul știe că, dacă Israelul este împins la zid, are modalități clare și ascunse de a riposta decisiv și distructiv, iar Iranul este mai inteligent decât să încerce să înlăture Israelul.

Prin urmare, cred că adevărata noastră problemă nu este cu Iranul. Dacă vrem un viitor bun, trebuie să ne concentrăm asupra noastră și nu asupra a ceea ce fac alte țări. Dacă poporul Israel ar fi unit, nu s-ar îngrijora de armele altor națiuni. Unitatea noastră este mai puternică decât orice. Dacă am avea-o, aceasta ar neutraliza nu numai armele altor țări, ci și dorința lor de a lupta împotriva noastră. Chiar ar transforma ura lor față de noi în iubire. Aşa cum scrie cartea Maor VaShemesh: „Apărarea principală împotriva calamității este iubirea și unitatea. Când există iubire, unitate și prietenie între ei în Israel, nicio calamitate nu poate veni peste ei. … [Când] există legături între ei și nu există separare a inimilor, ei au pace și liniște și niciun Satan sau răufăcător, deoarece prin aceasta [unitate] toate blestemele și suferința sunt eliminate”.

Unitatea noastră poate face mult mai mult decât să ne protejeze de rău; poate schimba lumea, de la mentalitatea beligerantă în care se află astăzi, la o abordare mult mai liniștită și mai prietenoasă. Națiunea noastră a fost creată pentru a fi un exemplu de unitate; odată ce am stabilit-o, restul lumii ne va urma. Acesta este motivul pentru care unul dintre cei mai renumiți antisemiţi din istoria americană, Henry Ford, a scris în opera sa virulentă, Evreul internațional: Problema cea mai importantă din lume, „Reformatorii moderni, care construiesc sisteme sociale model pe hârtie, ar face bine să se uite la sistemul social sub care erau organizați primii evrei”.

Națiunile ne privesc pentru exemplu, pentru conducere spre unitate, în timp ce noi afișăm opusul. Nimic nu este mai puternic decât unitatea; este temelia existenței. Totul este conectat și unit; totul este armonizat și sincronizat cu orice altceva. Când operăm ca și restul realității, ne tragem forța de acolo, chiar din rădăcina tuturor. Aceasta este forța vitală pe care toată lumea o dorește, inclusiv iranienii. Rav Kook a scris odată: „De vreme ce am fost ruinați de ura neîntemeiată și lumea a fost distrusă cu noi, vom fi reconstruiți de iubirea neîntemeiată și lumea va fi reconstruită împreună cu noi”. Într-adevăr, aici, în iubirea reciprocă stă cheia victoriei noastre și a victoriei întregii umanități, alături de noi.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment/Ask Question→

 

Noul meu articol pe Linkedin “De ce conexiunea noastră poate opri focurile”

Când lumea este mistuită de foc, inundată de inundații și invalidată de o plagă globală, un singur remediu poate ajuta cu adevărat: unirea. Numai solidaritatea noastră, sentimentul de responsabilitate reciprocă, ne pot ridica deasupra deficiențelor pe care natura ni le-a impus. S-ar putea să credem că trebuie să abordăm fiecare criză separat, dar ne înșelăm. Crizele sunt toate legate de rădăcină, deci dacă vindecăm rădăcina comună, vom rezolva crizele.

Poate părea ciudat faptul că natura ne lovește cu pedepse fizice și trebuie să le răspundem cu remedii emoționale precum conexiunea și responsabilitatea reciprocă. Unde este legătura dintre inundații și iubire, de exemplu?

A fost deja dovedit științific că toate sistemele naturii sunt conectate. Există nenumărate discipline științifice și studii interdisciplinare care cercetează interconectările și interdependențele dintre părțile ecosistemului nostru global, care este planeta Pământ și chiar sistemul nostru solar, Galaxia Calea Lactee, în care ne aflăm în spațiu și, în final, întregul univers. Totul este conectat și totul afectează orice altceva.

Când se manifestă o defecțiune, cum ar fi vara din acest an, când climatul s-a stricat în mod clar, trebuie să examinăm nu numai vremea regională în care s-a întâmplat un eveniment extrem, ci și orice altceva legat de acesta. În cele din urmă, vedem că până și evenimentele locale, cum ar fi furtunile severe de grindină, sunt conectate la tot ce se întâmplă în lume.

Pentru a găsi cauza problemelor, trebuie să găsim care element sau elemente din sistem sunt disfuncționale. Dacă le găsim și le corectăm, întregul sistem își va recăpăta echilibrul, iar efectul fluture care duce la crearea cataclismelor nu se va mai întâmpla.

Când privim întreaga natură, există doar un astfel de element ale cărui acțiuni devin din ce în ce mai incongruente cu orice altceva – omul, sau mai precis comportamentul uman.

În special în ultimele decenii, am permis ca ego-urile noastre să funcționeze nebuneşte și să solicite orice vor. Am consacrat un comportament lipsit de griji, neglijent și în principal necugetat și am respins cu hotărâre chiar gândul de răspundere. Drept urmare, în loc să fim liberi, am fost înrobiți de ego-urile noastre, care ne-au distrus planeta, au ucis milioane de oameni și au stins specii întregi. În mod ironic, în numele libertății, am negat libertatea altora, nenumărați alții, în timp ce noi nu am devenit liberi, am devenit slujitorii ego-ului nostru și ne-am distrus lumea.

Acum, când lumea noastră în ruină nu ne mai poate susține, ea se destramă, se prăbușește. Noi, care tăiem ramura pe care stăteam, suntem pe punctul de a cădea odată cu ea. Există o singură modalitate de a ne salva de anihilare, aceea de a stăpâni egoismul nostru excesiv. Dacă devenim grijulii și reciproc responsabili unul pentru celălalt, vom restabili echilibrul pe care l-am negat naturii, iar echilibrul restabilit al naturii va calma furtunile. Am împins natura până la marginea prăpastiei, am dezlănțuit furtunile asupra noastră și putem restabili echilibrul și liniști lumea. Pentru aceasta, trebuie doar să nu ne mai gândim doar la noi înșine și să începem să luăm în considerare pe toți.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Putem spune că acum întreaga omenire se află în perioada de pregătire pentru intrarea în țara Israelului?

Răspuns: Omenirea se află într-o perioadă de pregătire din punctul de vedere al modului în care este pregătită de sus. Dar cum se simte mai jos? Oamenii sunt într-o stare semi-conștientă că li se întâmplă ceva pe care nu-l înțeleg deloc.

Cu toate acestea, intrăm în era ultimei generații, deoarece există deja câteva mii de oameni care înțeleg sensul a ceea ce se întâmplă și sarcina lor de a-și asuma această misiune și de a o îndeplini.

Restul se vor alătura, nu există nicio conversație cu ei. La urma urmei, dacă o persoană nu primește trezirea de sus pentru a ajunge la calitatea dăruirii și iubirii, nu îi poți cere nimic, rămâne la nivelul la care se află.

Aceiași, câteva mii, care înțeleg esența a ceea ce se întâmplă, pot fi imaginați ca israelienii care se apropie de această graniță. Vor fi atraşi de pe tot Pământul, așa cum se spune. Nu că se vor muta aici fizic, dar vor începe să se ridice interior și să creeze treptat un detașament de pionieri care vor intra în țara sfântă.

Întrebare: Va intra întreaga lume după ei?

Răspuns: Întreaga lume nici măcar nu va intra. Se va conecta pur și simplu la ei. Dar va rămâne împărțirea între Galgalta ve Eynaim și AHAP, între pionieri, deschizători de drum și restul populației.

Datorită conexiunii dintre acest mic grup şi restul umanității, acesta va fi inevitabil tras în sus și va atrage treptat din ce în ce mai multă energie superioară, mai multă lumină prin el. În acest fel, și ei vor începe să se schimbe.

KabTV “Secretele Cărţii Eterne” 7/12/21

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Profeți, Iosua, 6:16: Și a fost la a șaptea oară, preoții au suflat din trâmbițe și Iosua a spus poporului: Strigați, căci Domnul v-a dat cetatea.

„A suna din trâmbiță” înseamnă a folosi calitatea îndurării pentru corectare, pentru dăruire. De obicei, suflarea cornului se folosește numai în ocazii speciale, în sărbătorile speciale: de exemplu, de Yom Kippur (Ziua Judecății). Toate aceste cazuri sunt descrise în Tora.

Sunetul cornului simbolizează nevoia de a invoca Bina, calitatea dăruirii, care cucerește și distruge complet resturile egoismului care există în noi. La urma urmei, copiii lui Israel au înconjurat și au străpuns zidul. Este clar că acum va exista o victorie finală asupra tuturor celor șapte etape ale egoismului.

Când o persoană suflă un corn, expulzează aerul cu respirația sa, care trece prin cornul unui animal kosher, atunci se manifestă o calitate specială a îndurării, care corectează dorințele egoiste, iar pereții se prăbușesc.

Întrebare: Ce este acest strigăt al oamenilor care dărâmă zidul? Ar trebui să strige toți oamenii și abia atunci va cădea zidul?

Răspuns: Acesta este strigătul sufletului, o rugă pentru calitatea pe care vor să o atingă. Un strigăt nu este un cuvânt, nici un cântec, ci apoteoza rugăciunii.

KabTV “Secretele Cărţii Eterne” 8/12/21

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Noul meu articol pe Linkedin “Hiroshima – Am învățat lecția?”

La sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 50, marele cabalist și gânditor Baal HaSulam a scris o serie de eseuri și note care au fost ulterior compilate în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Scrierile ultimei generații. În aceste scrieri, Baal HaSulam a descris provocările pe care le-a văzut în situația umanității, la ce se temea că ar putea duce aceste provocări și la modul în care credea că umanitatea ar trebui să le rezolve.

În prima parte a scrierilor, Baal HaSulam descrie un tablou foarte sumbru al viitorului umanității, cu excepția cazului în care ne îndeplinim datoria de a ne schimba eforturile de la gândirea numai la noi înșine, la gândirea la ceilalți. În cuvintele sale „Am spus deja că există două moduri de a descoperi deplinătatea: calea luminii sau calea suferinței. Prin urmare, Creatorul [natura] a dat umanității tehnologie, până când au inventat atomul și bombele cu hidrogen. Dacă ruina absolută pe care sunt destinate să o aducă asupra lumii încă nu este evidentă lumii, ne putem aștepta la un al treilea război mondial sau un al patrulea. Bombele își vor face treaba, iar relicvele care rămân după ruină nu vor avea altă opțiune decât să ia asupra lor această lucrare, în care atât indivizii cât și națiunile nu lucrează pentru ei înșiși mai mult decât este necesar pentru întreținerea lor, în timp ce orice altceva fac este spre binele altora. Dacă toate națiunile lumii ar fi de acord cu aceasta, nu vor mai exista războaie în lume, pentru că nimeni nu va fi preocupat de propriul său bine, ci doar de binele altora”.

Ne-am învățat lecția? Ne este suficient de frică de bombă pentru a renunța la căutarea puterii și, în schimb, să lucrăm de dragul altora pentru a asigura un viitor pașnic umanității?

Nu știu răspunsul la această întrebare. Știu că umanitatea se teme în continuare de consecințele oribile ale armelor nucleare, dar nu știu dacă această îngrijorare este suficientă pentru a împiedica liderii nemiloși și nesăbuiți să le folosească, orice ar fi.

Problema este că suntem construiți cu două calități foarte diferite în interiorul nostru. O calitate este cea rezonabilă, care avertizează că, dacă nu exercităm reținere, am putea distruge civilizația umană într-o clipă. Cealaltă calitate spune că a avea o astfel de putere înseamnă că, în minutul în care o ai, devii conducătorul lumii și acesta este o tentaţie irezistibilă.

Dacă oamenii s-ar simți conectați între ei, nu am merge în direcția respectivă de la început; nu am merge la război, cu atât mai puțin la un război nuclear. Dar, din moment ce nu ne simțim conectați, singura noastră considerație este cea egocentrică și, într-o astfel de stare, nu ne influențează nicio prudență. În prezent, chiar dacă știm că odată ce ne-am lansat în războiul nuclear, ne vom pecetlui propria noastră pedeapsă și știm asta, vom continua totuși cu ea. Când ura stăpânește, nu cunoaște limite.

Deoarece ura dă tonul relațiilor noastre, singura modalitate de a ne împiedica să înclinăm balanța către un război nuclear este schimbarea naturii umane de la egoism la altruism, de la a pune „eu-ul” înainte la a aprecia noţiunea de „noi”. Nimic altceva nu ne va împiedica să pornim un infern la scară globală. O astfel de răsucire de caracter nu va veni cu ușurință; va necesita disponibilitatea tuturor de a parcurge procesul. Dacă doar unii oameni o parcurg în timp ce alții își mențin mentalitatea egoistă, egoistul îi va exploata pe cei care încearcă să se schimbe, iar acest lucru va împiedica întregul proces.

Din acest motiv, cât mai mulți oameni este imperativ să știe ce ne așteaptă dacă continuăm pe traiectoria egocentrică și că o putem schimba dacă vrem. Oamenii trebuie să știe că au de ales, deoarece alegerea înseamnă speranță, iar speranța determină acțiunea. Dacă acționăm împreună, vom construi un viitor bun pentru toată lumea. Dacă rămânem despărțiți, niciunul dintre noi nu va avea un viitor.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment/Ask Question→

 

Noul meu articol pe Linkedin “Cum să luăm decizii bune”

Aparent, luăm decizii în mod constant. În practică, nu este deloc sigur că până astăzi am luat o singură decizie cu adevărat semnificativă, despre sensul vieții sau despre potențialul interior care este ascuns în interiorul nostru.

Dacă ne oprim o clipă și evaluăm tot ceea ce experimetăm într-o zi sau o săptămână obișnuită, am descoperi că majoritatea acțiunilor pe care le facem nu sunt necesare în realitatea noastră. Avem angajamente, cadre de acțiune prestabilite, agende. Principalele alegeri pe care le facem sunt legate de cele mai presante lucruri de care trebuie să avem grijă – și aici este important să știm în avans ce vom face – și cum să ne prioritizăm sarcinile și să ne planificăm timpul pentru a ne îndeplini responsabilitățile.

În deciziile banale, poate fi o idee bună să ne consultăm cu experți, să ascultăm opiniile oamenilor în care avem încredere și așa mai departe. Cu toate acestea, în deciziile de fond care se referă la esența propriei noastre vieți, este important să ascultăm vocea interioară din noi. Numai asta.

Și aici ar trebui să ne străduim pentru vocea cea mai profundă, care este cu adevărat a noastră, și nu pentru opiniile altor oameni, chiar și ale părinților sau prietenilor. Trebuie să ascultăm sinele nostru interior autentic pentru a răspunde la cele mai semnificative întrebări din însăși existența noastră: cine sunt eu? Către ce sunt atras? Pentru ce vreau să trăiesc?

Dacă simțim dorința interioară de a determina ceea ce contează cel mai mult pentru noi în viață, cele mai semnificative obiective ale noastre de viață, toate deciziile zilnice vor urma direcția și îşi vor lua locul fără probleme.

În general, este important să păstrăm echilibrul între minte și emoție și nu este simplu. Pe de o parte, mintea ajută la luarea deciziilor în locuri în care lipseşte emoția. Pe de altă parte, dacă ne urmăm doar mintea, este posibil să nu putem aprecia imaginea mai largă care asigură luarea unei decizii corecte. Prin urmare, un echilibru între minte și emoție înseamnă că acestea se vor completa reciproc, în așa fel încât acțiunile emoționale să fie rezultatul unui proces informat, iar deciziile raționale să fie astfel luate încât să le putem susține și emoțional.

La cel mai avansat nivel de dezvoltare învățăm să fim mai presus de noi înșine, adică deasupra emoției și minții noastre, deasupra obiceiurilor și tiparelor noastre de gândire. Acesta este deja un nivel de dezvoltare spirituală în care ne explorăm sinele interior, ceea ce trebuie să corectăm în noi și cum să folosim aceste discernăminte pentru a lua cele mai bune decizii.

Înțelepciunea Cabalei ne explică care este natura noastră, care este natura lumii din jurul nostru și încotro avansează evoluția în mod necesar rasa umană. Și când întreaga hartă a dezvoltării începe să se desfășoare în fața noastră, descoperim ce putem influența și ce nu, unde este exact alegerea noastră liberă. Aceasta descrie procesul de luare a deciziilor la cel mai înalt nivel posibil pentru o viață satisfăcătoare și semnificativă.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Noul meu articol pe Linkedin “E timpul să ne reformăm gândirea despre copiii noștri”

Potrivit unui eseu publicat pe 20 iulie 2021 în Jurnalul Adolescenţei, în ultimii ani a existat o creștere semnificativă a singurătății la școală, în rândul adolescenților. Eseul, intitulat „Peste tot in lume crește singurătatea adolescenților”, scris de aclamatul Prof. de psihologie Jean M. Twenge și alți câțiva cercetători, concluzionează că între 2012 și 2018, „singurătatea adolescenților a crescut … în 36 din 37 de țări. În întreaga lume, în 2018 aproape de două ori mai mulți adolescenți au atins un nivel ridicat de singurătate faţă de 2000, o mare parte din creștere producându-se după 2012”. Cu toate acestea, adaugă cercetătorii „Chiar și cu creșterile recente … majoritatea studenților nu au raportat niveluri înalte de singurătate”.

Deci, adolescenții sunt singuri sau nu? Cred că problema nu este că sunt singuri, ci că nu înțelegem cum gândesc și simt ei și, prin urmare, le atribuim adesea stări emoționale pe care nu le trăiesc, deoarece noi credem că sunt construiți ca noi, dar ei nu sunt.

Adolescenții de astăzi sunt mai inteligenți, mai sensibili și mai înțelegători decât credem noi de multe ori. Se uită la noi, la ceea ce am realizat (sau nu), la consecințele acțiunilor noastre și trag propriile lor concluzii. Nu sunt la fel de entuziasmați ca noi despre titlurile academice, despre călătorii sau despre acumularea de avere și bunuri. Totul este accesibil pentru ei prin simpla atingere a unui deget pe telefonul mobil și nu au înclinaţia pe care am avut-o noi să ne realizăm, să fim „cineva”. Ei văd cât de „fericiți” ne-a făcut și ce lume am construit datorită acestei înclinaţii.

Când mă uit la nepoții mei, nu mi se pare că suferă. Este o nouă generație cu un caracter diferit. Ei pun întrebări pragmatice; vor să știe ce vor obține din tot ceea ce fac și, atunci când nu primesc răspunsuri satisfăcătoare, comandă o livrare de pizza și rămân acasă cu aplicațiile și jocurile lor de social media. În cel mai bun caz, s-ar putea să întrebe un prieten sau doi, dar de multe ori vor comunica cu prietenii doar pe rețelele de socializare.

Cu toate acestea, faptul că sunt singuri nu înseamnă că sunt însinguraţi. Unii sunt singuri, iar alții nu, la fel cum am fost şi noi. Pentru ei, a fi singuri multe ore nu înseamnă că sunt singuri. Noi, când voiam să socializăm, ieșeam afară. Ei, când vor să socializeze, intră online. Ei trăiesc într-o lume diferită și, cu cât ne dăm seama mai repede, cu atât îi vom ajuta să crească mai ușor în ea.

Trebuie să-i sprijinim și să-i îngrijim, dar trebuie să îi lăsăm să crească în propriile condiții și în felul lor. Ei vor avea provocările lor ca și noi, și vor avea nevoie de ajutorul nostru, dar nu trebuie să ne impunem viziunea asupra lumii, deoarece doar îi va împiedica să dezvolte viziunea lor asupra lumii pe care trebuie să o aibă în realitatea de astăzi, unde totul este amestecat și interconectat , fizic și virtual, local și global, singur și împreună.

Nu vreau să spun că nu ar trebui să vedem că ei nu merg pe un drum greșit. Cu toate acestea, nu ar trebui să-i forțăm să meargă pe drumul nostru, doar pentru că noi credem că drumul nostru a fost potrivit pentru noi. De fapt, dacă a fost potrivit pentru noi când am crescut, cu siguranță nu este potrivit pentru ei, deoarece lumea în care am crescut nu mai există; trăim într-o lume diferită. Prin urmare, adolescenții de astăzi trebuie să-și găsească propriul drum și trebuie să-i ajutăm să-l caute cu încredere, știind că au o plasa de siguranţă pe care să cadă, dacă au nevoie.

Pe lângă cele de mai sus, i-aș învăța elementele de bază ale înțelepciunii Cabala. Înțelepciunea Cabalei este știința conectării oamenilor, astfel încât învățarea principiilor conexiunilor pozitive cu oamenii poate fi foarte utilă într-o lume hiperconectată. Cred că, dacă adoptăm această abordare, vom trece mai ușor și mai plăcut prin adolescența copiilor noștri.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare de pe Facebook: Libera alegere este cum să atingem Creatorul, dar dacă acțiunile noastre sunt predeterminate, este predeterminat și modul de a-l atinge pe Creator?

Răspuns: Calea către Creator constă din două ramuri. O cale este dreaptă, netedă și confortabilă, ca o autostradă. Cealaltă cale este accidentată și nu puteți conduce un Mercedes pe acest drum, ci doar o căruță trasă de o pereche de cai obosiți. Deci alegerea noastră este în ce fel o facem; asta alege o persoană.

Scopul este stabilit, punctul de plecare este, de asemenea stabilit. Este doar calea pe care o alege, care depinde de o persoană. Există oameni care o depășesc repede și sunt deja la capătul drumului, bucurându-se deja de realizarea eternității și a integralităţii deasupra acestei lumi. Nu trebuie să mori pentru a atinge acest lucru. Puteți să o atingeți în lumea noastră. Există, totuși, oameni pentru care va dura mult timp pentru a atinge scopul final. Totuși, toată lumea îl va atinge, dar întrebarea este câtă suferinţă  va trebui să îndure.

Rolul înțelepciunii Cabala este de a ghida o persoană cu privire la modul de a urma drumul rapid și ușor către scopul prestabilit.

KabTV “Răspunsuri la întrebări din Facebook” 3/10/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Ce motiv are Creatorul să se preocupe de o realitate care a fost deja determinată?

Răspuns: Motivul este foarte simplu, mai întâi, să aducă persoana la posibilitatea unei adevărate libertăți de alegere. Și pentru a face acest lucru, persoana trebuie să se depășească pe sine, să-și depășească natura.

În al doilea rând, el trebuie să-și înlocuiască natura cu natura Creatorului, deoarece numai Creatorul este liber. Și apoi, urcând la nivelul Creatorului și dobândind caracteristica dăruirii, el se va putea măsura constant în raport cu Creatorul. Atingerea nivelului de Creator absolut liber este rezultatul tuturor lucrărilor noastre.

KabTV “Fundamentele Cabalei” 5/12/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Noul meu articol pe Linkedin “Către abolirea statului-națiune ”

Un comentariu la una dintre postările mele recente despre starea lumii am declarat: „Au existat întotdeauna cataclisme [sic] peste tot în lume”, afirmând practic că nu este sfârșitul lumii așa cum o cunoaștem noi. De fapt, acel comentariu este evident corect. De ce atunci este un punct pe care ne concentrăm asupra a ceea ce se întâmplă astăzi? Există o diferență fundamentală între ceea ce se întâmplă în aceste zile și ceea ce s-a întâmplat până astăzi, chiar și atunci când cataclismele nu sunt la fel de rele ca cele din trecut, cel puțin încă nu. Acum se întâmplă peste tot, concomitent și cu o ferocitate și o frecvență tot mai mare. Un alt punct foarte important: oamenii sunt mult mai fragili și prin urmare, mult mai afectați de cataclisme decât strămoșii noștri.

Cu cât aceste incendii, furtuni, cutremure și pandemii afectează lumea, cu atât mai mult ne vom simți mai neputincioși. Decalajul dintre viața pe care credem că o merităm și viața pe care o avem de fapt, va deveni o prăpastie care ne va împinge să ne dăm seama că nu putem face față singuri. Vom realiza că numai unitatea ne poate salva, dar ego-urile noastre ne vor îndepărta din ce în ce mai mult. În cele din urmă, vom realiza că până nu ne vom ocupa de ego-urile noastre, nu vom putea face față problemelor noastre. În acel moment, vom realiza că trebuie să depășim separarea noastră și că elementul cel mai separator din lumea noastră este naționalitatea. Aceasta va fi ziua în care vom decide să ne luăm rămas bun de la noțiunea de stat-națiune.

Vor exista în continuare elemente care creează diversitate, cum ar fi cultura sau etnia. Dar diversitatea nu este negativă, ci pozitivă, sporind puterea și rezistența unei națiuni. Când oamenii se ridică deasupra diferențelor lor, formează legături mai puternice decât au avut înainte de a-și întări coeziunea. Dar atunci când sunt separați de țări, intenția lor este să rămână separaţi, și să depășească alte țări și să le domine. Acest lucru funcționează contrar traiectoriei realității către unitate. De fapt, astăzi, guvernele au devenit dăunătoare nu numai pentru alte națiuni, ci chiar și pentru propriile națiuni; nu există nimic mai egoist decât guvernul din fiecare țară.

Lumea nu va fi lăsată neguvernată, dar guvernul va fi format din oameni care au fost învățați cum să se ridice deasupra intereselor locale și personale, care simt și consideră lumea în întregime, mai degrabă decât o mică parte din aceasta.

Acest lucru poate suna artificial astăzi, dar nu va trece mult până când ne vom da seama cu toții, că unitatea este o chestiune de viață și de moarte, că fie adoptăm cu toții un mod de gândire reciprocă, fie vom pieri cu toții. Când această gândire devine dominantă, oamenii vor dezvolta o percepție mai incluzivă, inclusiv guvernatorii. Apoi, nu va fi de neconceput ca un lider să aibă în minte efectiv beneficiul oamenilor, mai degrabă decât beneficiul propriu sau al amicilor.

De asemenea, nu va exista un singur lider autocratic, ci un consiliu de indivizi care sunt toţi dedicați bunăstării oamenilor. Aceștia se vor consulta și vor decide în comun cu privire la politica necesară în fiecare problemă. Va fi un pic ca Sanhedrinul pe care l-au avut poporul Israel în vremuri străvechi, când oamenii cu un grad moral ridicat, ale căror minți și inimi erau concentrate doar asupra beneficiului poporului, au guvernat națiunea și au decis ce este corect și ce era greșit. După cum am spus, încă nu suntem acolo, dar către aceasta se îndreaptă omenirea.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→