Ce este sufletul?

Întrebare: Ce este sufletul?

Răspuns: O persoană are multe dorințe prin care simte întreaga lume și pe ea însăși. Totuși, printre ele, sunt anumite părți ale dorinței comune care îl simt pe Creator și ele se numesc suflet.

Întrebare: Unde este această dorință, acest suflet? Până la urmă, dacă întrebăm o persoană obișnuită în legătură cu asta, ea va spune “Dorința este în mine; eu îmi doresc”.

Răspuns: Și dacă i-am înlocui inima, ar mai avea el aceleași dorințe?

Atunci când s-a făcut primul transpalant de inimă, toată lumea credea că va rezulta o persoană complet diferită, însă nimic de acest gen nu s-a întâmplat; nimic nu s-a schimbat. Asta înseamnă că dorințele nu sunt în inimă. Inima doar reacționează la ele și, prin urmare, noi asociem dorințele cu ea.

Cred că dacă am face un transplant de cap, am descoperi că nu sunt dorințe în el și nici măcar gânduri. Dorințele sunt în afara persoanei. Ele pot fi divizate în două părți: egoiste și altruiste.

În dorințele egoiste, mă simt pe mine însumi și întreaga noastră lume. Totuși, este o posibilitate să transformăm parțial dorințele egoiste în altele altruiste. În ele, am să-i iubesc pe ceilalți, însă am să-i iubesc cu adevărat, nu doar prin cuvinte. Apoi, în această dorință în care îi iubesc pe ceilalți, am să simt Creatorul.

Este precum o ieșire din mine însumi, dintr-o viață pentru mine însumi, către o viață pentru ceilalți. Acest lucru nu se află în corpul uman. Corpul există ca un animal. Inima noastră este un motor care aprovizionează cu sânge întregul corp. Creierul nostru controlează corpul animalic și nimic mai mult.

Întrebare: Ce însuflețește corpul? Noi mergem, simțim, respirăm, ne simțim pe noi înșine și pe ceilalți. Nu asta se numește suflet?

Răspuns: Animalele nu fac la fel? Asta nu are nicio legătură cu sufletul. Nu este în niciuna din aceste creaturi de pe pământ. Este o forță vitală care permite corpului să trăiască.

Sufletul este parte din Creatorul de sus. Cu alte cuvinte, acesta este o dorință care a ajuns la o stare de similaritate cu Creatorul – un altruism absolut, o calitate devotată a dăruirii și a iubirii. Există în afară corpului omului, în afara dorinței egoiste. Este o componentă obținută, însă una eternă a sinelui nostru spiritual. Acesta este “eu-l” spritual al unei persoane, dacă l-a dobândit, iar dacă nu a făcut-o, atunci ea este un animal.

Unii aspiră spre El, alții nu. Însă, în toată lumea care a coborât din copac și care s-a transformat dintr-o maimuță într-o ființă umană, cel puțin într-un anumit mod, nu contează la ce nivel, există deja un embrion al sufletului – adică o abilitate și o oportunitate de a construi sufletul. Însă este îngropat într-un strat imens de egoism.

Întrebare: Cum putem ajunge la el pentru a permite “mugurelui” să iasă afară?

Răspuns: O persoană nu are nicio motivație spre asta. Ea consideră toate tipurile de impulsuri nobile, culturale și sociale ca fiind sufletul său: artă, muzică și așa mai departe.

Totuși și animalele cântă. Nu e nimic special aici. Tot ceea ce a dezvoltat o persoană pe baza esenței cu care s-a născut, nu aparține de spiritualitate, de forța superioară, ci reprezintă doar dezvoltarea viitoare a dorințelor sale animalice, înclinațiile și gândurile sale.

Întrebare: Acest punct, embrionul sufletului, emite orice plăcere specială spre care o persoană aspiră?

Răspuns: Când o persoană aspiră cu adevărat să-și reveleze sufletul, ea are o nostalgie teribilă, depresie și suferă din dorință, iar, în același timp, este inabilitatea de a descoperi sensul vieții: pentru ce trăiesc, de ce trăiesc, cine mă controlează, cum pot ieși din acest cadru al acestei lumi și să încep să ies în afara limitărilor mele?

Asta se numește aspirația de a dobândi sufletul. Acum este deja manifestată în mulți oameni, deoarece, din generație în generație, ne dezvoltăm și ajungem la o așa stare în dezvoltarea noastră egoistă încât ne împinge să ieșim din natura noastră egoistă. Egoismul în sine împinge o persoană în afara ei, oferindu-i sentimente negative de-alungul existenței sale.

Întrebare: Astăzi lumea este împinsă undeva printr-o mare suferință: șomajul, roboții care vor veni și ne vor lua locurile de muncă și așa mai departe. Este aceasta o anumită avansare a omenirii spre înțelegerea a ceea ce este sufletul?

Răspuns: Desigur, tot ceea ce se întâmplă în viața noastră personală și socială, în lume, în natură și în cosmos, se întâmplă numai ca noi să ne apropiem de Creator, să-L revelăm, să devenim complet similari cu El, până la punctul de adeziune cu El.

Când înlocuim toate dorințele noastre egoiste, cu o dorință de a deveni precum Creatorul, în dăruire și iubire pentru ceilalți și prin ceilalți, față de El, asta va fi dobândirea sufletului nostru, corecția completă a sa.

Haideți să ne părăsim corpurile, tot ceea ce vedem și simțim în lumea noastră prin cele cinci simțuri animalice, corporale ale noastre. Pe lângă asta există o dorință. Inițial este egoistă.

Trebuie schimbată într-una altruistă, spre dăruirea completă și iubirea aproapelui omului, însemnând pentru orice persoană, pentru toată lumea împreună și pentru tot ceea ce este în afara ta. Apoi vei începe să simți Creatorul în această dorință în măsura corecției sale. Aceasta este exact această dorință corectată din primire în dăruire, care se va numi suflet.

Dobândește-ți sufletul!

Din emisiunea de pe KabTV “O discutie despre suflet” 3/30/17

 

Un singur suflet

Întrebare: Ce înseamnă un singur suflet?

Răspuns: Un singur suflet se referă la faptul că suntem cu toţi parte a unei singure dorinţe, care, conform cu volumul şi puterea ei, se aseamănă Creatorului. Iniţial, suntem într-o stare egoistă, adică vrem totul numai pentru noi înşine.

Trebuie să ne corectăm cu toţi, astfel încât să vrem totul cu intenţia de a dărui. Cui? Dacă dorinţa este una şi noi suntem parte a unei singure dorinţe, trebuie să îi dăruim Creatorului.

Când dăruim Creatorului, Creatorul ne dăruie nouă, iar noi devenim partenerii Creatorului şi ne conectăm în dăruire reciprocă unul faţă de altul, ceea ce se numeşte Dvekut (adeziune).

Aceasta este, de fapt, starea pe care trebuie să o obţinem. Acesta este motivul pentru care toată umanitatea, fiind parte a unui singur suflet, trebuie să se ajute reciproc pentru a-l revela, pentru a-l obţine şi pentru a atinge starea de eternitate, întregime, infinit, la fel cum este Creatorul nostru.

Din emisiunea de pe Kab TV „O discuţie despre suflet” din 30.03.2017

Ce se consideră a fi munca spirituală corectă?

Întrebare: Nu am suficientă putere să justific şeful pe care îl am după principiul „Nu există nimeni în afară de El”. Devin furios pe această „marionetă” care este condusă de Creator. Ce ar trebui să fac?

Răspuns: Asta înseamnă că tu îl identifici pe şeful tău ca fiind Creatorul? Dar îţi imaginezi că în şeful tău este Creatorul şi El te supără din această ipostază. De ce face El asta? Pentru a scoate din tine anumite caracteristici care sunt apropiate proprietăţilor spirituale.

Întrebare: Şi dacă sunt fericit să merg la serviciu, atunci nu se consideră muncă?

Răspuns: Nici asta şi nici cealaltă variantă nu este considerată muncă spirituală. Munca spirituală însemnă depăşirea dorinţei egoiste cu ajutorul Luminii Superioare.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.12.2016

Legea dezvoltării naturii

Întrebare: Care este legea de dezvoltare a naturii? Cum este formulată?

Răspuns: Legea de dezvoltare a naturii spune că toate părţile naturii trebuie să se adune într-o adeziune integrală.

Natura este ca un puzzle spart în fragmente, iar noi, ca părţi ale acestui puzzle, trebuie să găsim combinaţia corectă dintre noi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017

Singurul principiu educaţional

Întrebare: De ce trăim într-o lume obişnuită şi copiii noştri trebuie să meargă la grădiniţă şi la şcoală? Cum ar trebui să ne educăm copiii? Conform căror principii şi idealuri? Care este baza unei educaţii corecte?

Răspuns: Există un singur principiu educaţional pentru toţi oamenii şi toate religiile: „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.” Poţi să îndeplineşti acest principiu numai conform metodei Cabala, ceea ce înveţi în înţelepciunea Cabala.

Vrei ca copiii tăi să fie fericiţi? Educă-i! Iar munca educaţională trebuie să fie „rumegată” şi servită corect fiecărui individ, aşa cum serveşti cu linguriţa de mâncare copilul şi aştepţi ca el să o înghită.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017

Educaţia prin exemplu

Întrebare: Există un rol al exemplului personal în educaţie?

Răspuns: Da, totul se sprijină pe exemplul personal. Arată-i unui copil un exemplu. Spune ceea ce faci, tratează-l ca pe un prieten. Iar apoi vei vedea cum totul curge către el.

Întrebare: Dacă trebuie să îi arat copilului o atitudine blândă, cum pot să îl pedepsesc pentru o ofensă?

Răspuns: Trebuie să îi explici de ce faci asta. De exemplu, spune-i: „În tine se află un mic drăcuşor care trebuie să fie limitat. Ce vei face cu el? Dă-mi un sfat de ce ar trebui făcut ca să te ajut să domini acest drăcuşor şi să nu îl laşi să se elibereze.”

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017

Anestezia spirituală

Întrebare: Cum este posibil să îmi controlez această curgere a gândurilor?

Răspuns: Nu este nevoie să controlezi nimic; altfel, omul ar înnebuni cu toate gândurile sale. Este necesar să te blochezi pe un singur gând: „Nu există nimeni în afară de El”. Sunt conectat cu El şi tot ce fac în această lume o fac ca să nu mă detaşez de El.

Comentariu: Când spui asta, sunt imediat învăluit de seninătate. Pari să fii înconjurat de acest curent fără nicio rezistenţă.

Răspuns: Asta pentru că nu există altceva. Predă-te şi asta este! Ca şi cum ai fi anesteziat.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017

Omul este responsabil pentru gândurile sale?

Întrebare: Omul este responsabil pentru gândurile sale?

Răspuns: Omul nu este responsabil pentru nimic. Dacă acţionează numai conform faptului că totul vine de la Creator şi că este sub controlul total al Lui, atunci Creatorul este responsabil pentru tot.

Dar, în măsura în care omul atribuie aceste gânduri propriei persoane, el este responsabil pentru ele.

Omul însuşi determină pentru ce este responsabil şi pentru ce nu. Dacă pretinzi că „nu există nimeni în afară de El”, pe baza stării tale interioare, atunci totul vine chiar de la Creator. Dar aceasta este perspectiva ta asupra vieţii, deci acţionezi în conformitate cu asta.

Întrebare: Este posibil să spunem că gândurile rele sunt dăunătoare omului, în timp ce gândurile bune sunt benefice?

Răspuns: Nu aş spune asta. Nu ştim ce este rău şi ce este bine.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017

De ce apar gândurile neplăcute?

Întrebare: Cum putem să ne controlăm gândurile? De ce apar gânduri neplăcute?

Răspuns: Gândurile neplăcute apar intenţionat în noi, pentru a avansa mai uşor.

Avem o mică dorinţă de a primi, la nivel animal, o dorinţă de a ne simţi confortabil în fiecare moment al vieţii noastre. Atunci când ne cuprind gânduri neplăcute, vrem să ne eliberăm de ele şi facem tot posibilul să se întâmple asta.

Creatorul, care ne trimite acest tip de gânduri, poate să stăpânească această mişcare şi să ne facă să avansăm.

Dacă conturăm gândurile corect în noi, iar ceea ce ne motivează este tânjirea după Creator prin grup, prin uniune, prin iubirea de prieteni, atunci nu va fi nevoie să ne trimită gânduri negative de sus, iar noi vom avansa confortabil.

Într-o astfel de manieră, putem să ne supervizăm şi să avansăm constant cu ajutorul prietenilor și studiului. În acest mod avansăm din ce în ce mai repede, pentru că viteza este nelimitată. Totul depinde de noi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017

Problema educaţiei

Întrebare: Nu prea înţeleg de ce trebuie să simt întreaga umanitate. Nu am nevoie de ea. Sunt dispus chiar să îmi depăşesc egoismul, dar nu pot spune că asta este pentru întreaga umanitate.

Răspuns: Ar trebui să începi treptat. Poţi să îţi imaginezi cum s-ar schimba întreaga lume dacă Europa ar consta în principal din oameni educaţi?
Şi dacă nu numai Europa, dar şi alte ţări şi continente ar fi aşa? Ar fi o cooperare reciprocă, ajutor şi sprijin reciproc. Lumea nu are nevoie de nimic altceva! Singura noastră problemă de astăzi este educaţia, nimic altceva.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017