“Să nu semeni podgoria cu semințe diferite”

Tora, Deuteronomul 22:09: Să nu semeni două feluri de semințe în podgoria ta, ca nu cumva să nu întinezi și rodul seminței pe care ai semănat-o și rodul viei.

Chestiunea este că pe oricare nivel (inanimat, vegetativ, animat și uman) nu poți amesteca liniile dreapta și stânga, deoarece linia dreaptă pornește de la rădăcină dăruirii și linia stângă pornește de la rădăcina primirii. Trebuie să fie creat un ecran între ele – o linie de mijloc, unde ele trebuie să fie integrate clar.

În mod similar, omul nu poate pune la plug o vacă și un taur simultan sau să nu țese pânze de fibre amestecate din in și lână sau să nu încalce interdicția căsătoriei dintre tribururile de coheni, leviți și Israel.

Prin urmare, este scris: “Să nu semeni două feluri de semințe în podgoria ta”. Una peste alta, strugurii sunt linia stângă (primire) și grâul este linia dreaptă (dăruirea), iar acestea nu pot fi amestecate.

Pe baza acestei reguli, se identifică animalele kosher. Primul semn că un animal este adecvat pentru consum este că are copita despicată. Al doilea semn este mestecarea graduală a mâncării și regurcitarea, adică un proces de circulație constant al digestiei.

Animalele care au numai una din cele două caracteristici nu sunt considerate kosher. De exemplu un porc, deși este un animal cu despicătură în copită, este un animal non-rumegător al mâncării care intră imediat în stomac și, prin urmare, nu este bun pentru consum.

Adică toate proprietățile arătate aici sunt acelea conform cărora selectăm dorințele corectate. Și acele dorințe care încă nu au fost corectate sunt la nivelul de porc sau alte animale.

Munca spirituală este chiar simplă. Și din ea sunt foarte multe consecințe în lumea noastră.
Din emisiunea de pe KabTV “Secretele Cartii Eterne” 9/28/16

Un rinichi pentru un copil

Întrebare de pe Facebook: Dacă o persoană și-a dat rinichiul copilului său, este asta egoism? Se gândește la ea însăși? Dacă este așa, aș vrea să fie mai mulți egoiști în lume care se sacrifică pe sine ca aceștia.

Răspuns: Dacă discutăm despre un tată și un fiu și dacă nu este nicio altă cale de a-și vindeca fiul, atunci tatăl, cu siguranță, va renunța la rinichiul său.

Din punctul de vedere al Cabalei, acesta nu este considerat un act altruist, deoarece toate acțiunile care sunt la nivelul lumii materiale sunt egoiste. Indiferent cât de minuntate ar părea, nu trec dincolo de lumea noastră și nu au nicio legătură față de calitatea spirituală a dăruirii.

Și în lumea noastră, desigur, că acestea pot fi împărțite în nivele diferite.

Întrebare: Dacă vorbim despre această lume, ai sentimentul că, să zicem, cutare și cutare om e bun pentru că a făcut un lucru bun și așa mai departe?

Răspuns: Nu văd asta. Una peste alta, dacă vorbim despre structura generală a universului, atunci orice acțiune este evaluată numai în funcție de cum se apropie de scopul creației. Și, prin urmare, acțiunile bune și rele din lumea noastră și din lumea superioară sunt văzute diferit.

În lumea superioară este un sistem complet diferit; toate acțiunile sunt evaluate diferit. Poate că în lumea noastră o anumită acțiune ar părea foarte crudă, însă în lumea spirituală are o continuitate foarte frumoasă. Și vice versa.

Întrebare: Ca un Cabalist, ce credeți că este o faptă bună?

Răspuns: Numai aceea care atrage umanitatea spre sfârșitul bun.

Întrebare: Chiar dacă se întâmplă prin suferințe?

Răspuns: Nu este suferință dacă ne aduce mai aproape de scop. Și dacă nu este așa, atunci suntem împinși spre suferințe.

Din emisiunea de pe KabTV “Noutati cu Michael Laitman” 3/1/17

 

Regularitatea fericirii

La știri (The New York Times) ”Singur cu psihiatrul, pacientul mărturisește că nou născutul său a avut probleme serioase de sănătate, soția înfuriată țipă la el, iar el a început să bea din nou. Cu viața sa și cea de-a doua căsătorie destrămate, omul a spus că are nevoie de ajutor.”

“Însă psihiatrul, dr. Donald Levin, l-a oprit și i-a spus: “Stai puțin. Eu nu sunt terapeutul tău. Eu pot prescrie medicamentația ta, însă nu cred că asta ar fi adecvat.”

“Ca mulți din cei 48.000 de psihiatrii ai națiunii, dr. Levin, în mare parte datorită schimbărilor în vederea costurilor plătite de asigurările medicale, nu mai include terapie prin conversație, forma psihiatriei popularizată de Sigmund Freud, care a dominat profesia timp de decenii. În schimb, acesta prescrie medicamente, de obicei după o scurtă consultație pentru fiecare pacient. Așa că dr. Levin l-a trimis pe bărbat cu o referință la un terapeut mai puțin costisitor și o criză persoanală neexplorată a rămas nerezolvată.”

“Medicina se află într-o schimbare rapidă în Statele Unite, de la o industrie mică, la una dominată de grupuri spitaliere și corporații, însă noile beneficii pot fi acompaniate de pierderea intimității dintre doctori și pacienți. Nicio specialitate nu a suferit această pierdere mai profund decât psihiatria…”

Comentariul meu: Totul se dezvoltă sub influența ecomiștilor, pentru că ei sunt considerați cei de care are nevoie umanitatea, dar calculele lor sunt prea simpliste. Ei vor începe să amestece drogurile care trezesc fericirea cu apa sau cu orice altceva, iar toată lumea din jur va merge cu zâmbetul pe buze și nu se va gândi la nimic altceva.

Va părea că totul este bine : Vom deveni mai prietenoși ; vom ceda scaunul în mijloacele de transport publice între noi și vom pune punct războaielor. Totul va fi minunat!

De ce nu ne purtăm în acest fel? Din simplul motiv că există o forță superioară care nu ne permite să facem asta. Aceasta nu ne permite să facem asta nici măcar acum. Este împotriva acestui lucru și nu ne dă voie să adormim. Creatorul continuă să ne încurce prin faptul că nu ne permite să fim fericiți.

Întrebare: Încotro ne împinge și ne conduce El?

Răspuns: Spre fericire cu o nuia. Fericirea este o stare în care ne asemănăm cu El, ceea ce înseamnă că noi devenim total diferiți de natura noastră prezentă. Noi ne iubim unul pe celălalt, ne unim și devenim prietenoși cu celălalt, prin dăruirea totală față de ceilalți. Într-un final, umplerea Luminii Superioare va apărea gradual în noi în conformitate cu acțiunile noastre egoiste.

Întrebare: Și ce se întâmplă dacă facem asta sub influența medicamentelor?

Răspuns: Nici medicamentele și nici tu nu veți funcționa. Aceasta nu este întreaga problemă, așa că nu vom fi capabili să simțim nimic. Diferența este că tu însuți trebuie să o vrei. Ai face-o tu însuți dacă ai putea luând o pastilă, iar problema ar fi putut fi rezolvată cu mult timp în urmă.

Este despre un sistem foarte complicat care trebuie să coboare asupra noastră de sus.

Sper să fim capabili încă să îl atragem înspre noi într-o oarecare măsură, așa încât va cădea peste noi și va începe să facă oameni similari cu acesta, să-i oblige să fie compatibili unul cu celălalt. Apoi vom începe să simțim în ce măsură un nou sentiment poate apărea din compatibilitatea reciprocă dintre noi, o nouă lume perfectă, eternă, infinită care ne tot trezește și ne trage în sus.

Trebuie să ne purtăm ca niște copii cu ochii larg deschiși și nu ca oameni în vârstă, obosiți care se scobesc în nas exact cum întreaga omenire face astăzi: ei există și asta e tot. Mă uit la oameni că toți trăiesc ca și cum ar fi pe jumătate adormiți, fără alegere. În spiritualitate este un stimulent total diferit către viață și noi vom arata asta oamenilor. Asta este, de fapt, diferența dintre anti-depresive și Creator, propria noastră tânjire spre avansare, ca și cum ai arde de entuziasm, nu ca atunci când te împinge chimia.

Din emisiunea de pe KabTV “Stiri cu Michael Laitman” 12/28/16

 

Întoarcerea acasă

Întrebare: Natura a creat femeia mai puternică și mai energică în toate sensurile, pentru că rolul ei este să aibe copii?

Răspuns: Desigur. Femeile vor trebui să se întoarcă, eventual, la consolidarea casei. Miliarde de oameni șomeri vor fi reclasificați și femeile vor părăsi serviciile lor și se vor angaja în educarea copiilor și în a avea grijă de casă, în timp ce bărbații vor munci.

Ridicarea generației viitoare este o mare problemă și numai femeile o pot rezolva. Trebuie să explicăm asta oamenilor, pentru că dacă lucrurile merg așa cum merg acum, generația viitoare nu va supraviețui. Va fi atât de urât, încât va pune la îndoială viața însăși. Trebuie să ne întoarcem la situația normală.

Odată cu asta, femeile vor dezolta spiritualitatea! Ele vor avea mai mult timp; ele se vor relaxa, pentru că vor avea o casă, un soț și copii. Pe lângă educarea pedagogică și psihologică de care au nevoie copii ei și grija pentru bărbat, o femeie va fi capabilă să se angajeje și câteva ore pe zi, în dezvoltarea ei spirituală.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 04.12.2016

Re-educare, în loc de pedeapsă

Remarcă: Acum mulţi ani a fost un caz când un hoţ a jefuit un apartament şi, printre alte lucruri, din greşeală, a luat şi o carte de Cabala. După ce a citit-o, şi-a schimbat vechile deprinderi şi soarta lui s-a schimbat dramatic.

Răspuns: Asta are legătură cu libera alegere a omului. Omul trebuie să vadă şi să simtă ce face în viaţă şi ce implică adevărata realizare.

El trebuie să se realizeze în această lume şi trebuie să o facă el însuşi, nu altcineva.

De aceea, conceptul de închisoare nu există în Tora. Închiderea în închisoare nu poate fi o pedeapsă, pentru că restricţionează omul în realizarea lui. Este necesar să se muncească cu o persoană pentru a se dezvolta în ea o dorinţă de a se realiza ea însăşi în mod corect.

În timpurile antice, exista un sistem de re-educare, nu de pedeapsă! Infractorii erau scăpaţi şi trebuiau cu toţi să treacă printr-un curs foarte serios de reabilitare.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.12.2016

Îndepărtează răul din tine

Tora, Deutonomul 22:21:… pentru că fata a făcut un lucru de rușine în Israel, comițând adulter în casă tatălui ei. Și așa să stârpești răul din mijlocul tău.

Este vorba de Klipa (coajă), dorința care, în ciudă faptului că este conectată cu nivelul superior, încă păstrează intenția pentru binele propriu.

Nu există nimic de făcut aici, pentru că, corecția acestei fete (dorință) este moartea ei, însemnând uciderea intenției ‘pentu sine’, izolând-o de la dorința reală.

Dorința este lăsată într-o stare pură, fără intenție. În mod specific, Lev HaEven (inima de piatră) ucide intenția. Apoi, această dorință se întoarce din nou și începe să se corecteze singură, cu alte intenții.

Apelul “stârpește răul din mijlocul tău” înseamnă : “implică-te în examinare tot timpul”. Aceasta este munca noastră la niveluri diferite. De aceea, întreaga Tora descrie calea spre corectarea spirituală.

Din emisiunea de pe Kab TV Secretele Cartii Eterne din 05.10.2016

Imposibil, totuşi necesar

Întrebare: Pe de o parte, omul nu poate să scape de natura lui egoistă – forţa superioară face asta. Pe de altă parte, spui că omului nu îi este dat mai mult decât este capabil să facă.

Răspuns: Omului, ca în matematică, i se dă o condiţie care este imposibilă, totuşi necesară. Aici pare, natural, o întrebare: „Cum?” Dacă nu putem face nimic şi totuşi corectarea este obligatorie, atunci este imposibil să o evităm.

Soluţia este să folosim înţelepciunea Cabala și să atragem forţa care ne va schimba, în loc să ne schimbăm noi înşine! Din acest motiv a fost dată Cabala umanităţii.

Cu sigurană, nu suntem capabili să ieşim din natura noastră egoistă, care ne forţează să ne gândim numai la noi înşine şi la nimeni altcineva. Fie că o facem conştient sau inconştient, totuşi este singurul lucru care există în noi.

Dar noi putem să atragem asupra nostră o forţă specială numită Tora sau Lumina Superioară, proprietatea dăruirii şi a iubirii, care ne va trasnforma.

Astăzi începem să vedem din propriile greşeli pe care le facem, ca nişte câini care îşi urmăresc propria coadă, că nu putem face nimic pentru noi şi pentru lume. Putem doar să ridicăm mâinile şi să ne predăm milei curentului evoluţiei: Orice se va întâmpla, se va întâmpla.

Judecând după numărul de oameni care suferă de depresie, abuzul de droguri şi alţi parametrii, o mare parte din umanitate începe să realizeze că este într-o stare de disperare. Şi acum trebuie făcut ceva.

Singura soluţie este să ne ridicăm deasupra noastră. Asta se poate face numai cu ajutorul forţei superioare. Înţelepciunea Cabala este metoda revelării acestui lucru.

Atunci când toată lumea realizează că aceasta este singura cale de a ieşi din această înfundătură, vom avea succes.

Din emisiunea de pe Kab TV Secretele Cărţii Eterne din 05.10.2016

Sprijinul reciproc

Tora, Deuteronom 22:04: Când vei vedea asinul fratelui tău sau boul lui căzuţi în drum, să nu-i laşi, ci să-i ridici împreună cu el.

Un asin sau un bou sunt animale care car sarcini grele.

Dacă vezi că un prieten din grup eșuează în munca lui spirituală și este incapabil să o îndeplinească, trebuie să-l ajuți.

Nu vreau să vorbesc despre modul cum se întâmplă asta înlăuntrul unei persoane – care este fratele său vecinul lui, dar noi lucrăm între noi în grup în exact același mod. Viața este dificilă pentru aceia care se adună într-un grup special de prieteni, lucrând între ei numai ca să ajungă la mărețía uniunii în scopul de a-l descoperi pe Creator. La urma urmei, întreaga noastră existentă trebuie să fie direcționată precis către un țel spiritual, iar despre acest lucru vorbește Tora.

Legile ei sunt prescrise numai pentru grupul de oameni care își dedică întreaga lor viață pentru dobândirea Creatorului, prin conexiunea lor reciprocă.

Deci, dacă vezi că prietenul tău, în munca lui spirituală, nu poate face față ego-ului său și se împiedică și cade tot timpul, trebuie să-l ajuți. Trebuie să-l inspiri, să vorbești cu el, să-l inviți la tine acasă, să studiați împreună. Asta este ! Fă tot ceea ce e posibil să-l susții. Data viitoare tu vei fi în locul său și el te va ajuta pe tine, în schimb.

Funcționează întotdeauna reciproc. Ajutându-l, i te alături sau el se alătură ție, ca o parte inferioară, la o parte superioară și amândoi vă ridicați spiritual.

Dar ar trebui să înțelegi că dacă îl vezi căzând sau ridicându-se, este modul în care tu îl percepi pe el. Totul se întâmplă în raport cu tine la nivel individual și îți este dat pentru a te ridica. Asta înseamnă că “fratele tău este înăuntrul tau”. Nu există nimic în afara vostră. Toți vecinii, boii, vacile, oile, etc, sunt toate în noi. Acestea sunt dorințele noastre umane sau animale, pe care trebuie să le corectăm în acest fel.

Din emisiunea de pe Kab TV “Secretele Cărţii Eterne” 9/28/16

 

Corporalitate prietenului meu este spiritualitatea mea

Intrebare: Trebuie să mă gândesc la avasarea spirituală a prietenilor mei?

Raspuns: Dacă ești într-un grup, trebuie să te preocupe progresul prietenilor tăi.

Intrebare: O persoană dintr-un grup trebuie să fie întâi preocupată ca prietenul ei să aibă tot ceea este necesar și numai după aceea să se preocupe de avasarea personală?

Raspuns: Înainte de toate, trebuie să te întrebi dacă un prieten are tot necesarul pentru existența sa. Dacă nu, atunci încearcă să-l ajuți. În tot restul timpului, trebuie să te gândești ce altceva ar trebui să faci pentru el, ca să ajungă la Creator. Asta pentru că avansarea lui spirituală este cel mai bun mijloc pentru avansarea ta spirituală.

Împreună sunteți o celulă spirituală. Dacă te gândești la el, o celulă de genul ăsta, cu siguranță, va urca și va avansa. Dar dacă te gândești la tine, vei coborî.

De aceea, se spune că, corporalitatea unui prieten este spiritualitatea mea.

Din lecția de Cabala în limba rusă, din 11.12.2016

De ce sunt atâtea femei singure?

Întrebare: De ce sunt atâtea femei singure în zilele noastre?

Răspuns: Pentru că ego-ul nostru a crescut atât de mult, încât nu ne putem descurca unul cu altul. Femeile pot pretinde că bărbaţii nu pot sta cu ele, iar bărbaţii pot spune invers. Ego-ul nostru este atât de mare, confuz şi complicat, încât noi nu mai putem sta prea mult nici măcar lângă cea mai bună persoană.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 04.12.2016