Cercuri intersectate

Întrebare: Cum ne alegem partenerul potrivit? De unde începem?

Răspuns: Urmând legea generală a Naturii în care totul urmărește echilibrul. Deci, cu cât este mai multă asemănare între parteneri, cu atât sunt mai compatibili unul cu altul. Asemănarea în educația pe care au primit-o, valorile lor, viziunea asupra lumii și comportamentul lor interior și exterior în anumite situații. Este nevoie să se caute compatibilitatea și, cu cât în cuplu sunt mai compatibili unul cu celălalt, cu atât are familia mai multe șanse de succes.

Așa că, întâi, este de datoria omului să se examineze pentru a înțelege cine este el cu adevărat și, acest lucru se face cu ajutorul discuțiilor, prin activități comune și prin ateliere. Întâi de toate, omul trebuie să cunoască natura umană, să studieze psihologia ei și, prin asta, el deja începe să înțeleagă cine este, ce îl motivează și, cum și de ce reacționează într-un anume fel.

Este necesar să afli cât de multe reacții variate au oamenii pentru aceeași problemă, aceeași situație obișnuită de viață și să verifici cât de asemănătoare sunt reacțiile voastre în așa fel ca să vă puteți înțelege unul pe celălalt. Să zicem că eu sunt acum într-o anume situație dar răspunsul partenerului meu îmi este clar și, aș fi reacționat exact ca el dacă aș fi fost într-o situație similară.

Pentru asta, noi trebuie să învățăm omul să iasă din sine și să se „îmbrace” în alte situații, să se privească pe sine dintr-o parte. El trebuie să-și verifice răspunsurile în diferite situații și, atunci, va înțelege câte tipuri diferite de comportament există în el, diferitele reacții și sisteme din care e alcătuit și atunci, depinde de el să înțeleagă din ce sistem este alcătuită cealaltă persoană.

Folosim o abordare de genul acesta nu numai la căutarea unui partener ci, în general, în înțelegerea altor persoane. Trebuie să ne lămurim câte situații diferite pot fi, cât de multe reacții, schimbări, schimbări de dispoziție. Ca urmare, îl pot înțelege pe celălalt și pot „să îmbrac” imaginea lui. Pot să mă închipui în locul lui? Ne dăm unul altuia semne că ne înțelegem unul pe celălalt, că suntem de acord și că ne acceptăm unul pe celălalt.

Asta înseamnă studierea unei persoane, cine este și ce fel de comportament poate avea. Există diferite tipuri de oameni: înfierbântați, optimiști, melancolici și indiferenți (coleric, sanghin, melancolic și flegmatic). Psihologia are criterii clare pentru aceste tipuri standard și este capabilă să determine care din ele sunt compatibile cu care. În acest fel, nu este o problemă să clasifici oamenii în funcție de grupuri. Ca rezultat al atelierelor, discuțiilor și legăturilor create în timpul jocurilor, ei vor înțelege cine este mai compatibil cu ei.

Studiul începe cu discuții și conferințe desemnate să ajute pe cei singuri să înțeleagă care este natura umană, cu ce intensitate sunt dezvăluite înclinațiile egoiste și cât de mult depindem de opinia mediului, cu alte cuvinte, cât suntem de obligați să ne supunem impulsurilor interioare și presiunilor sociale. Comportamentul nostru este determinat de obiceiurile pe care le avem din educația anterioară. Trebuie să încercăm să vedem ce obiceiuri noi se împletesc din asta și să înțelegem că persoana care stă în fața noastră este o personalitate complexă cu nenumărate obiceiuri și că eu nu o pot „schimba” în funcție de dorința mea.

Până la urmă, fiecare din noi așteaptă ca partenerul să reacționeze exact ca noi în fiecare moment din viață și să se comporte așa cum vreau eu. Trebuie însă să înțeleg pe celălalt și să fiu de acord că, în interior, fiecare din noi are un set diferit de imagini omenești cu care eu trebuie să mă acomodez. Altfel, nu voi fi în stare să mă conectez cu el. În acest mod, încep să descopăr flexibilitatea făță de ceilalți, să construiesc în fiecare moment ceva potrivit la amândoi cu paternul interior. Așa învățăm cea mai simplă sociologie a comportamentului uman și pe cea a societății umane.

Trebuie să acționăm exact așa fiindcă, în fiecare moment, tot ce e în natură caută echilibru, conexiune și adaptarea la echivalența de formă. În sistemul general, totul depinde de cât de mult componentele și integrarea componenetelor devin compatibile unele cu altele, până când este obținută omogenitatea societății. Fiecare este lăsat cu libertatea lui, fiindcă știe cum să se adapteze la toți ceilalți. Consensul general depinde de asta.

Aceeași regulă generală acționează și în familie. Asta trebuie să-i învățăm pe toți. Este necesar ca omul să se regăsească și într-o societate mai mare și în pacea familială. Aceleași reguli se aplică peste tot.

Pentru întemeierea unei familii fiecare trebuie să fie psiholog. Nu avem de ales! Întâmpinăm o situație în care nu ne putem conecta între noi în niciun fel. Înainte, această conexiune a fost o conexiune naturală, ca la animale, dar noi nu mai suntem la nivelul animal. Ne-am ridicat la un nou nivel, de Adam (om). Deci, trebuie să învățăm să ridicăm legături aparent artificiale, nederivate din natura noastră.

Omul nu este o creatură primitivă și egoistă. El trebuie să-și completeze egoismul astfel ca să nu se însingureze de ceilalți, ci să facă conexiunea cu ei. Pentru a face asta, depinde de mine să cedez constant câte un pic de ego, pentru a face posibil pentru ceilalți să intre în spațiul meu. Și partenerul meu face posibil să pătrund în spațiul lui. Atunci stabilim între noi conexiunea.

Eu sunt un cerc și partenerul meu un alt cerc. Începem să apropiem cercurile noastre astfel ca ele să se întrepătrundă și fiecare din noi să aibă un segment comun cu celălalt, chiar dacă acesta este încă un segment mic. Apoi cercetăm acest segment comun și ne asigurăm că că el va fi constant între noi. Aceasta este singura formă posibilă de a mă anula.

Din KabTv „O viață nouă” 9/06/2013

Prieteni pentru un scop

Întrebare: Ce este conexiunea dintre noi? Până la urmă, noi nu suntem prieteni în sensul fizic. Cum ne conectăm și ne unim corect?

Răspuns: Prietenia, la nivelul fizic, se caracterizează printr-o comunicare plăcută între oameni, ei au aceleași obiceiuri, aceleași preocupări, obligații etc. Asta îi conectează și îi unește pe ei.

Noi suntem un alt tip de prieteni; noi suntem prieteni pentru un anumit scop. Dacă nu ar fi fost acest scop, nu am fi stat niciodată împreună. Deci, trebuie să înțelegem clar că numai importanța scopului ne ține împreună, ne conectează și ne ține împreună. De aceea există grupul.

Întrebarea este, cum face omul să nu uite că grupul nu există pe cont propriu, că noi înșine nu suntem conectați? Ne-am adunat aici nu pentru că ne este bine să fim împreună, ci pentru că așa ne vom putea conecta peste toate problemele care apar constant între noi și, astfel, ne ridicăm la Spiritualitate. Grupul trebuie să știe cu ce condiție ne-am adunat, pentru ce muncim și care este munca noastră.

În fiecare zi trebuie să descoperim noi probleme între noi și, în fiecare zi, trebuie să le rezolvăm ridicându-ne peste ele. Asta înseamnă că, noi nu rezolvăm problemele la nivel fizic, cum se obișnuiește în această lume, ci anume prin ridicarea peste ele și întoarcerea spre Creator cu cererea pentru corectare.

Noi nu suntem pregătiți să mergem în sus singuri; aceasta este o corectare spirituală. Nefăcând nimic, ci doar clarificându-ne problemele în ateliere, cerem Creatorului să ne corecteze și să ne împlinească. El este singurul care corectează conexiunile dintre noi, le umple prin revelarea Lui și, El însuși descoperit în aceste conexiuni.

Din a doua parte a Lecției de Cabala din 28/03/2014 Întrebări și Răspunsuri

Nu poţi scăpa singur

Tora, Leveticul, 26:36: Celor ce vor rămâne dintre voi le voi trimite în inimi frica în pământul vrăjmaşilor lor; până şi freamătul frunzei ce se clatină îi va pune pe fugă şi vor fugi ca de sabie şi vor cădea când nimeni nu-i va alunga.

Aici se vorbeşte despre o stare de lipsă absolută de siguranţă. Nimeni din lume nu simte mai mult frica, incertitudinea şi grija, ca evreii. Avem sentimente speciale de inferioritate, frică, umilinţă, dependenţă şi, aş putea spune, vină. Aceste atribute sunt revelate în noi într-o manieră foarte distinctă, pentru că misiunea şi scopul nostru este de a face naţiunile lumii să simte că sunt conectaţi unul cu celălalt, pentru ca Creatorul să fie revelat între ei. Imaginaţi-vă cum se simte o persoană care face constant rău altora prin inactivitatea sa!

Aşa se simte toată lumea! Acum câţiva ani, fratele bunicului meu, care a emigrat din Rusia înainte de revoluţie, a venit în vizită la mine cu familia lui. El şi descendenţii lui au trăit în Anglia de aproape 100 de ani. Sunt foarte bine cu toţii, dar există ceva pe care îl simt la fel. Dacă săpăm un pic mai adânc, vom descoperii că împart cu toţi acelaşi sentiment de vină. Nu depinde de circumstanţele noastre.

Într-un interviu cu Larry King, un jurnalist de televiziune faimos din America, am fost întrebat de ce antisemitisul creşte din nou în lume. Aceasta a fost problema pe care o găsea cea mai dureroasă. El are rădăcini din Rusia şi cu toate că a trăit în America aproape întreaga sa viaţă, simte că vine din Rusia. Se pare că a fost atât de demult, uitat demult, dar m-a înţeles instantaneu. Recunoaştere responsabilităţii noastre pentru lume nu dispare şi Creatoul nu ne va lăsa să scăpăm. Trebuie să ne îndeplinim misiune, scopul nostru.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele cărţii eterne” din 10.12.2014

De ce viata noastra este asa de dificila?

Întrebare: În viața mea personală, am trăit situații nu foarte simple, la lucru, în familie, în educația copiilor, precum și financiar.

Tu vorbești despre lucruri deosebite, despre un sistem superior. Toate acestea îmi păr inaccesibile. Eu nu înțeleg. Există un Creator? Există cineva care ne conduce realitatea? Ce vrea El de la mine? De ce viață mea trebuie să fie așa de dificilă?

Răspuns: După cum explică înțelepciunea Cabala, tot ce ni se întâmplă, este destinat să ne împingă către descoperirea forței superioare.

Ajungem la ea cu întrebări arzătoare. Care este semnificația vieții mele? Cine e cauza la așa de mult rău pentru noi? De ce El ne cere să suferim astfel? Dacă această forță este bună, atunci nu ar trebui să suferim așa, ci dimpotrivă, iar dacă această forță este una rea, cum este posibil așa ceva? Cu toate acestea, Tora ne spune că Creatorul este bun. Deci, ce se întâmplă cu noi?

Dar, orice ar fi, din cauza că suntem egoiști, noi nu putem ajunge la descoperirea realității superioare, printr-un sentiment pozitiv. Dacă lucrurile îmi merg bine, eu nu voi începe să caut nimic. Dacă sunt satisfăcut, mă liniștesc și invers, dacă mi-e foame, atunci caut constant ceva de mâncare. La fel și aici.

Așa că, viețile noastre sunt pline de suferințe neîncetate pe care le trăim cu toții. Încercând să scăpam de ele, până la urmă, că un rezultat al evoluției noastre, o fază după altă, noi suntem aduși la înțelegerea că nu avem nicio șansa și că trebuie să prindem această forță superioară, să descoperim lumea superioară, sistemul superior.

Noi începem să simțim că există ceva direcționat către un scop și că, deși viețile noastre păr haotice, există o lege în suferinţa noastră continuă, cât de departe ar părea.

În lumea contemporană, vedem cum oamenii suferă, iau antidepresante, droguri, etc. Din această situație noi ajungem la descoperire.

Deci, sfatul meu pentru ține este să nu pui această întrebare, ci să încerci să răspunzi la ea. Înțelepciunea Cabala, care a fost descoperită în mod special în timpul nostru, face posibil pentru noi să descoperim cauza la tot răul din viaţa noastră şi să îl transformăm în bine.

Din Programul de radio israelian, 103FM, 15/02/15

Ce înseamnă profeţia?

Profeţia este un nivel al realizării spirituale. Profeţii au apărut după ce a fost construit Templul, atunci când naţiunea Israel a început să coboare de la nivelul la care era. Profeţii au venit după Tora. După timpul Torei, a venit timpul Profeţilor, iar apoi a fost timpul Scriitorilor.

Starea de Profeţi a fost revelată după ce naţiunea a intrat în pământul lui Israel. Un profet este un anumit nivel de conexiune cu Creatorul. În general, toţi Cabalişti sunt la acel nivel, dar un profet este o persoană care îl revelează pe Creator fie la nivelul Bina fie la nivelul Hohma, conform realizării sale interne.

La nivel Bina el spune: „Am auzit”, pentru că Bina simbolizează auzul spiritual, iar la nivel de Lumina Hohma el spune: „Am văzut”, pentru că Hochma simbolizează văzul spiriual.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne” din 10.12.2014

Al treilea templu pentru toată umanitatea

Întrebare: Un stat independent Israel există de câteva decade. Ce îi lipseşte Israelului să obţină securitate şi independenţă deplină?

Răspuns: Este nevoie de educaţie universală pentru a explica poporului Israel faptul că este imposibil să obţii vreun succes până când nu învăţăm să trezim forţa pozitivă din natură şi, prin ea, să contrabalansăm forţa negativă a egoismului. Trebuie să arătăm lumii cum să folosească aceste două forţe şi astfel să ne menţinem constant independenţa.

Făcând asta pentru noi, trebuie de asemenea să ne gândim la cum să învăţăm întreaga lume acest lucru. De fapt, umanitate trebuie să îndeplinească acelaşi lucru, să fie cu toţi împreună la punctul de echilibru între cele două forţe opuse, în alte cuvinte să construiască al treilea templu.

Al treilea templul nu este o clădire ci un concept al întregii umanităţii care obţine echilibrul şi armonia completă.

Din emisiunea de pe Kab TV „O viaţă nouă” 12.04.2015

Nu ar trebui să existe oameni singuri

Întrebare: Cum este posibil ca o persoană să nu se mai simtă în mod individual ci să se perceapă ca parte a unui întreg?

Răspuns: Nu va putea să gândească diferit, dacă se simte conectată cu toată lumea, la fel ca o mamă care depinde de copilul său.

Poate o mamă să se simtă pe ea însăşi, ca şi cum nu ar avea copil? Oricare ar fi oportunităţile, un nou loc de muncă de exemplu, ea se gândeşte la ce s-ar întâmpla acasă în absenţa ei.

Întrebare: Oameni nu vor mai simţi singurătate, depresie, sau goliciune interioară, care acum sunt aşa de comune?

Răspuns: Depresia va dispărea imediat, de îndată ce începem să trezim forţa pozitivă din natură, care va contrabalansa efectul negativ al egoismului nostru.

Într-adevăr, depresia şi goliciunea sunt produse de faptul ca suntem la mila unei singure forţe negative, egoiste, cu care nu ne putem face viaţa mai bună. Am ajuns la un punct după care trebuie sa aducem forţa pozitivă în lume.

Întrebare: Astăzi, o persoană se simte singură chiar dacă trăieşte într-un palat de aur, dar vor fi oamenii singuri într-un Israel perfect, corectat?

Răspuns: Nu vor mai fi oameni singuri pentru că toată lume se va simţi ca o mama cu mulţi copii. Oameni se vor simţi învăluiţi în iubire şi căldură. Responsabilitatea pentru toată lumea ca pentru proprii copii va reprezenta bucuria lor, nu un chin.

Vor exista două forţe în fiinţa umană, iar în afară totul va fi echilibrat. Nu înţelege ce reprezintă echilibrul. Este o atingere a eternităţii, un simţ al paradisului. De fapt, totul ajunge în armonie şi echilibru.

Pe de o parte, această stare este compusă din două forţe opuse şi, pe de alta, aceste forţe se completează una pe alta şi astfel reiese că nu sunt afectat de nicio forţă în afară. Conexiunea mea cu alţii este atât de reciprocă încât nu este greu pentru mine să acţionez pentru binele comun, la fel ca şi ceilalţi.

Din emisiunea de pe Kab TV „O viaţă nouă” 12.04.2015

Atelierul – particula acceleratoare a sufletului

Intrebare: Dupa doi ani de reconstructie, cel mai mare accelerator al unei particule din lume, care este la granita dintre Franta si Elvetia, a fost in sfarsit deschis. Fizicienii cauta particula elementara, „particula divina”. Asta inseamna ca lumea este in cautarea a ceva superior?

Raspuns: Oamenii de stiinta trezesc interesul publicului la aceasta cercetare, pentru ca astfel le pot satisface curiozitatea, si sa aiba si o ocazie de a lucra. Este absolut imposibil sa gasesti „particula divina” in acest fel. Este imposibil sa atingi ceva aflat deasupra materiei. Oamenii de stiinta vor sa descopere „particula divina”, dar e un paradox. Daca este o particula fizica, nu poate fi o „particula divina”.

Dumnezeu este spiritual; nu este perceput de simturile noastre sau de aparatele noastre lipsite de viata. Asa ca, este imposibil sa percepem „particula divina” cu acceleratorul pe care l-au construit. Oricum, deja au cheltuit miliarde, care ar fi putut fi folosite pentru ceva util. Aceste experimente sunt finantate pentru ca exista speranta, ca multumita lor, sa fie posibil pana la urma sa cream o bomba si mai puternica.

Intrebare: Nu exista o conexiune intre spiritual si materie, intre o radacina si o ramura? Nu putem descoperi lumea spirituala prin aceasta particula?

Raspuns: Este absolut imposibil. Cum poate fi o conexiune intre orice fenomen fizic revelat de constiinta noastra egoista, si ceva care exista doar in lumea daruirii absolute.

Nu exista nicio conexiune intre lumea materiala si cea spirituala; nu exista niciun pod. Noi nu putem construi un pasaj de la o lume la alta. Este o mare distanta intre ele. Oamenii de stiinta nu inteleg ce este divinitatea si ce inseamna spiritualitatea, desi au existat minti stralucite ca Einstein si Huge Everet III, care au realizat ca nu inteleg asta, si au vorbit deschis despre limita teoriilor lor.

Intrebare: De ce este imposibil sa descoperim un fenomen spiritual prin cercetarea bosonului Higgs, cu LHC (Large Hadron Collider)? Materia nu afecteaza spiritualitatea? Daca nu, atunci de ce avem discutii sub forma de atelier, si credem ca vor avea un efect asupra oamenilor?

Raspuns: Noi cream un accelerator special de corectare in cercuri. Acesta este deja un proces total diferit, care nu are nimic de a face cu fizica cuantica, ci este legat de intelepciunea Cabala. Intr-adevar, ceva nou este format in interior, care este creat de gandurile oamenilor ce isi anuleaza egoismul si vor sa se conecteze. Astfel, ei se transforma intr-un amplificator, un mare accelerator spiritual, dar niciun aparat fizic nu poate masura aceasta actiune. O persoana iese din cerc foarte impresionata, dar este imposibil sa evaluam si sa masuram astfel de sentimente care sunt rezultatul conexiunii. Nu exista nicio legatura intre ele. Aceste fenomene pot fi rezultatul unor motive nesfarsite, caci ele sunt doar fenomene fiziologice ale corpului nostru fizic. Nu exista nicio legatura intre materie si spiritualitate. Niciodata nu a fost, si nu va fi niciodata.

Intrebare: Munca spirituala nu afecteaza viata fizica?

Raspuns: Eu imi corectez vasele interioare de perceptie, prin munca spirituala, si dupa aceea, eu vad si percep lumea din interiorul meu intr-un fel nou, pentru ca vasele mele interioare de perceptie s-au schimbat. Vad o lume diferita, reflectata diferit in constiinta mea. Acesta este rezultatul schimbarii insusirilor mele, acceleratorul interior, pe care il formam in cerc, ne schimba insusirile si noi vedem o lume diferita, o lume mai buna. Cand cineva participa la un atelier, este incorporat intr-o masina care ii accelereaza evolutia. El este sub influenta Luminii, forta superioara a naturii. Astfel, el deodata descopera ca este posibil sa fim conectati, ca este chiar bine si ca noi trebuie sa facem asta. Oamenii ies din atelier cu o mare senzatie de euforie. Acesta nu e rezultatul convingerii, ca intr-o conferinta, ci efectul direct al Luminii care actioneaza asupra noastra si ne avanseaza evolutia.

Din partea intai a Lectiei zilnice de Cabala, 8/04/15, Scrierile lui Rabash
 

Renașterea națiunii

Confucianism, Religie și societate

Întrebare: Astăzi, Singapore, Macao, Hong Kong, Taiwan și țările în care majoritatea populației sunt chineze sunt zone în curs de dezvoltare rapidă. Fenomenul este în legătură cu atributele psihologice speciale sau filozofice ale poporului chinez? La urma urmei, confucianismul este baza filozofiei lor, care include loialitate față de națiune, moderație, și păstrarea legii.

Răspuns: Da, este relevant și semnificativ într-o anumită măsură, deoarece confucianismul înlocuiește religiile care stau la baza ritualului religios în celelalte țări din Asia și Europa. Confucianismul este religia societății. Statul și societatea trebuie să devină zeul unei persoane, iar persoana devine robul lor. Confucius a pus bazele unui sistem serios care se potrivește cu natura națiunii care este exprimată prin loialitatea nelimitată faţă de societate și disponibilitatea cuiva să renunțe la tot ce are de dragul ei.

Înțelepciunea Cabalei și confucianismul

Întrebare: Putem vedea vreo legătură între confucianism și înțelepciunea Cabalei, prin aceea că unul dintre cele mai importante componente ale acestor psihologii sau filosofii este abilitatea de a amâna consumul pentru a doua zi? Chiar și astăzi, există legi rigide în Singapore care reglează consumul. Dacă faci o anumită sumă de bani, mult mai mult decât ai avea nevoie să o poţi cheltui pentru tine, trebuie să dai o parte la un fond special care se adună pentru educaţia ta, pentru îngrijirea sănătății, precum și pentru pensiile viitoare. Acest lucru înseamnă că totul se reduce la normele de consum înțelept.

Răspuns: Asta-i adevărat. Ai atins un punct foarte important: legătura dintre înțelepciunea Cabalei și confucianism. Înțelepciunea Cabalei cere iubire faţă de prietenul tău ca pentru tine însuți. Dacă săpăm mai adânc în confucianism, vom vedea că el aspiră, de asemenea, la unitatea poporului și la a furniza nevoile sale de bază, normale, în timp ce tot ceea ce depășește nevoile normale ale unei persoane trebuie să fie îndreptate în beneficiul societății.

Întrebare: Este de fapt datorită acestor fonduri ale economiei din Singapore care înfloreşte atât de rapid. Tu investeşti banii pentru viitorul tău, și este investit de fapt în dezvoltarea economiei, care, la rândul său, duce la ridicarea nivelului de trai al fiecărui membru din societate.

Răspuns: Din păcate, încercările făcute în China, Singapore, și în alte țări se vor prăbuşi în cele din urmă, deoarece acestea sunt deconectate de la natură. Situația lor actuală este temporară, și va ține până ce egoismul în societate crește în așa măsură încât ele nu vor putea să rămână în cadrele vechi și legile în vigoare. Acest lucru va duce la luarea de mită și furturi pe care nu le-am văzut nici în Rusia și nici în SUA, pe scară largă.

Întrebare: Cu toate acestea, există încă oameni printre liderii acestor țări care înțeleg pericolul iminent. Actualul preşedinte chinez, de exemplu, este pentru combaterea corupției cum nimeni nu a făcut-o vreodată înaintea lui.

Răspuns: Nu vom putea face nimic, cu excepția cazului în care vom reînnoi valorile educaționale ale națiunii. Nu este vorba despre o nouă educație chineză, ci o educație de tip cabalist. O persoană trebuie să simtă că ea poate ajunge la un nou nivel de dezvoltare prin educație și, în același timp, ea câștigă starea sa eternă. Dacă nu, ea va putrezi ca un animal. Este unua dintre cele două variante. Oamenii cu bucurie vor fi de acord să se limiteze la nivel corporal pentru că o astfel de recompensă promite doar rezultate pozitive, fiind forma sensibilă de consum, și vor fi mai grijulii cu alţii, deoarece ei vor simți că sunt în legătură şi că pot dobândi cadrul în care vor simţi următoarea dimensiune.

Constituția lui Israel: iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți

Întrebare: Nu am adus aceste țări ca un exemplu aleator. Aceasta se datorează faptului că este mai ușor pentru a ilustra anumite beneficii într-o zonă geografică mică. Poate fi demonstrată ideea ta în Israel de exemplu?

Raspuns: Aş fi bucuros să se pună în aplicare această idee printre chinezi și în alte locuri îndepărtate, dar se poate lucra numai în Israel cu oamenii săi egoişti, încăpățânaţi. Pentru că este ştiut că din această națiune astfel de idei vor pleca înspre întreaga lume. Eu cred că este necesar să lucrăm cu oamenii noștri, că vom simți nevoia urgentă de o schimbare în paradigmă, de la baza reală a punctului nostru de vedere mondial și de la atitudinea noastră față de noi înșine, faţă de stat, națiunea și lume. În momentul de față, nu avem toate astea; în acest moment nu există nici o națiune și nici un stat.

Întrebare: Nu există încă nici o constituție în Israel.

Răspuns: Este de fapt o constituție veche. Este ascunsă în elementele de bază ale înțelepciunii Cabalei: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Cred că vom fi în măsură să o îndeplinim în viața noastră când ne vom apropia de toate sectoarele națiunii, când ne vom întâlni cu oamenii, când vom vorbi cu ei, în mod direct nu prin guverne.

De la „Conversații cu Michael Laitman” KabTV din 4/1/15

Ce este ura?

În Știri (psychologies.ru) „Ura, spre deosebire de frică și fericire, nu face parte din emoţiile umane elementare și este ea însăși o simbioză de mai multe emoții simultane.

Baza urii este dezgustul, una dintre emoțiile primare. „Dezgustul, repulsia, reprezintă o emoție cu o cauză fiziologică semnificativă și scopul de a proteja o persoană de influența unui obiect nociv (toxic) pentru el. Acesta este motivul pentru care vărsături și greață însoțesc percepția de către o persoană faţă de ceva dezgustător, revoltător.

„Funcția principală de dezgust este de a aduce contactul maxim cu obiectul neplăcut sau periculos la zero. Când trăim dezgust sau repulsie, fugim sau devenim pietrificaţi. Frica atrage atenția noastră, în timp ce dezgustul, dimpotrivă, respinge. Dispariția unui obiect care stârnește dezgustul sau repulsia ne relaxeaza.

„Dezgustul psihologic trezește în noi valori sau comportamente care sunt inacceptabile pentru educația noastră. Împreună cu aceasta, reacția naturală contra este identică cu dezgustul fiziologic. „Merită să adăugați mai multe componente suplimentare dezgustului, printre care una este ura.

De cele mai multe ori, ura este un produs de amestec de dezgust, repulsie, teamă, insultă și incapacitate de a ne îndepărta de obiectul care trezește emoția. „În cazul în care nu există nicio posibilitate de a trece mai departe, acest lucru înseamnă că este necesar să se anihileze obiectul. Acest sentiment prezintă opțiunea în mod brusc și fără echivoc: ori eu ori el. Dezgustul, spre deosebire de ură, prezintă opțiunea în alt mod: pleacă din fața mea. „Cum este posibil să se creeze ură? Răspunsul este simplu.

Oameni sau un grup de oameni cu caracteristici dezgustătoare sau revoltătoare, adaugă frică, invocă insulte urâte și suprimă abilitatea de a vedea binele. Cu cât e mai limitată viziunea, cu atât mai ușor este de a trezi ură și există mai multe motive pentru manifestarea ei. Când ura se dezvoltă, se limitează percepția lumii și se stabilește atenția numai pe obiectul care provoacă dezgust. „Nu este posibil să se oprească ura prin ură. Numai iubirea, care este caracteristica opusă, acționează ca o forță de neutralizare.

Eliberarea sa din cătușele de ură este posibilă atunci când se concentreză pe ceea ce faci cu tine însuți. Acest lucru va ajuta la transformare departe de ură. ”

Comentariul meu: Înțelepciunea Cabalei ne instruiește nu pentru a ne asculta pe noi înșine, ci să ne angajăm în legatura cu ceilalti. În acest fel vom elimina toate celelalte caracteristici în aşa fel încât nu va rămâne decât dragostea!