Existaţi în două lumi

Sufletul este singurul şi unicul vas (Kli) în care ne simţim ca un tot unic. În lumea spirituală, nimeni nu se simte separat deoarece noi toţi resimţim unitatea, simţim rezultatul sumei conexiunilor.

În acesta, noi ne pierdem în mod individual, fiecare din noi se găseşte exact în unitatea totală şi este un sentiment indescriptibil. Nu trebuie să vă temeţi că vă pierdeţi, deoarece aici noi dobândim o existenţă eternă şi perfectă şi nu o existenţă mizerabilă egoistă, temporală şi pierdută.

Mai mult, din lumea eternă, glorioasă şi infinită, vom vedea coconul nostru şi pe cei care există încă, în interior, ca într-un vis, tinzând ca orbii să exploateze pe toată lumea în propriul detriment şi fără a înţelege asta. Fiecare vrea să tragă pătura pe sine şi crede că prin asta va obţine ceva bun dar, la finalul încercărilor, nu va câştiga decât suferinţă.

Deci, cum este posibil să ieşim din acest cocon? O facem numai prin intermediul grupului. În ce măsură este posibil să începem a face ceva? Pentru asta, ne este dată o stare foarte interesantă, existenţa în corp. Prin urmare, sentimentul nostru interior poate fi o dată în cocon, în corpul nostru egoist şi în exteriorul coconului, în exteriorul corpului nostru, într-o stare altruistă.

Oamenii care există deja, cu sentimente în afara coconului egoist, pot încă să trăiască fizic în lumea noastră, deoarece corpul nostru nu are nici o legătură cu lumea spirituală. Este vorba, pur şi simplu, de o entitate fiziologică, o componentă imaginară care ne este desenată ca existentă dar, în esenţă, această entitate este total imaginară şi nu există. Fizicienii au vorbit, de asemenea, despre asta şi nu doar cabaliştii, ştiinţa se apropie treptat de acest lucru.

Cu alte cuvinte, cabaliştii pot exista simultan în lumea superioară, într-o formă spirituală şi în lumea materială, în corpul fizic, aducând imaginea materială care apare în lumea noastră, ca să ne lase impresiile lor, pentru a învăţa senzaţiile lor, percepţiile şi experienţa pe care ei au primit-o ieşind din lumea noastră spre lumea superioară. Ei ne spun cum au muncit într-un grup, împreună cu el, au învăţat principiile fundamentale ale stărilor grupului şi, cu ajutorul lui, treptat, au trecut în lumea superioară.

Trebuie să folosim sfaturile lor, recomandările lor şi instrucţiunile de urmat, aşa cum urmăm ghiziii care arată calea. Deci, noi îi numim revoluţionari, pionieri şi îi urmăm. Dacă ei nu aveau asta, nu am fi ştiut cum să organizăm un grup, într-o formă precisă, în lumea noastră. Dar, chiar dacă grupul este organizat în forma corectă, nu este întotdeauna suficient.

În plus, trebuie să fim implicaţi în studiul lumii superioare şi a legilor cooperării reciproce de iubire şi de dăruire care există, cu dăruire deasupra primirii, cu depăşirea constantă a înclinaţiei noastre rele. Pe de altă parte, trebuie, de asemenea să fim implicaţi în diseminarea externă astfel ca, celelalte părţi ale sufletului unic colectiv, să ne urmeze, până ce vom realiza adeziunea completă, ne vom uni, ne vom conecta, până ce vom atinge o astfel de stare, care va fi similară Creatorului, în toate caracteristicile.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, a doua zi, 14.12.2013, Lecţia 4

A urca de jos

Întrebare: Naţiunea israeliană l-a așteptat pe Mesia în timpul exilului. Cum ar trebui să muncim cu aceleaşi lipsuri care se dezvăluie la oamenii din zilele noastre?

Răspuns: Trăim într-o generaţie care aşteaptă totul, mai puţin Mesia. Trăim într-o generaţie care nu vrea decât materialism şi materialul ne absoarbe.

Generaţia noastră începe să dezvăluie dominaţia corporalităţii şi în această generaţie, este revelată dorinţa care are ca scop cea mai rea şi cea mai de jos existenţă de bază, total lipsită de sens. Plecând de la acest punct, cel mai de jos, în această lume, putem descoperi şi începe cu adevărat drumul de întoarcere spre scopul creaţiei. Chiar dacă noi coborâm de-a lungul drumului, aceste coborâri sunt, deja, adaosuri ale Luminii care ne arată cât îi suntem de opuşi…

Baal HaSulam spune în “Introducere în cartea Zohar, Articolul 63”: Prin urmare, în generaţia noastră, deşi esenţa sufletelor este cea mai rea și de aceea nu ar putea să fie selectate pentru Kedusha, ele sunt cele care completează Partzuf al lumii şi Partzuf al sufletelor, față de Kelim şi munca se termină numai prin acestea.

Asta pentru că acum, când vasele de NRN sunt finalizate şi toate Kelim de Rosh, Toch, Sof sunt în Partzuf, măsuri pline de Lumină în Rosh, Toch, Sof sunt acum extinse  tuturor celor care le merită, adică NaRaN complete. Prin urmare, numai după completarea acestor suflete inferioare se pot manifesta Luminile cele mai înalte, și nu înainte.”

Vasul trebuie să fie la fel de adânc ca mărimea Luminii care se îmbracă în el.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 19.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Reguli generale pentru o alianţă de succes

Cabaliştii care au lăsat scrieri, cărţi, manuale ne învaţă câteva reguli generale privind modul corect, pentru oameni, de a se conecta la un grup cabalistic.

Prima condiţie este anularea. Noi trebuie să ne anulăm şi să arătăm acest lucru celorlalţi, ca şi cum am proclama: Eu sunt pregătit să fac un zero complet din mine. Faceţi ce vreţi din mine. În nici un caz nu vreau să vă comand, să fiu lider, să fac presiune asupra cuiva. Vreau să fiu un zero complet în grup şi sunt pregătit să fac tot ce este necesar în interesul vostru.

A doua condiţie este măreţia obiectivului. Avansarea noastră depinde de măreţia obiectivului în ochii noştri, de importanţa caracteristicii de dăruire, iubire şi unitate dintre noi. Acesta trebuie să fie lucrul cel mai important pentru mine şi trebuie să arăt tuturor. Trebuie să vorbesc despre asta, chiar dacă nu este atât de important pentru mine personal, deoarece prietenii, în schimb, mă vor stimula şi mă vor impresiona. Obligaţia noastră este de a ridica grupul, deoarece are un obiectiv nobil. Trebuie să vorbesc asta cu prietenii, tot timpul să ridic importanţa, căci grupul este totul. Acest lucru mă va ajuta să mă anulez.

A treia condiţie este a dărui prietenilor. Trebuie să încerc să le dau cadouri. Prin cuvântul “cadou” vreau să spun a dărui prietenilor. Merg la bucătărie şi spăl vasele, şterg, fac ceva pentru ei. Încerc să-i servesc, aşa cum un adult serveşte un copil, îi servesc în toate modurile posibile, pentru a dărui, a adăuga la fiecare situaţie în grup. Pe de altă parte, trebuie să mă simt mic, dorind să beneficiez de influenţă, educaţie şi dăruire.

Adică, pe de o parte, eu sunt mare, acord prietenilor tot timpul, înalţ scopul în ochii lor şi îmi pasă de ei. Pe de altă parte, eu sunt mic, pregătit să primesc totul de la ei, care nu poate decât să mă umple. O dublă relaţie în ceea ce priveşte grupul este foarte importantă. Mai mare diferenţa între aceste două relaţii polare: eu sunt jos – grupul e sus şi eu sunt sus – grupul e jos, mai mult mă apropii de obiectiv. De asemenea, trebuie să includem anumite probleme particulare pe care trebuie să le ridicăm pentru a le rezolva.

Totul se întâmplă pentru ca să îmi fac griji mereu, pentru prietenii mei, ca ei să fie bine, să fie fericiţi, pentru a avea o încredere totală în realizarea obiectivului şi ei rămân cu multă energie prin conexiunea dintre noi. Şi, această energie trebuie să fie pompată prin grup, astfel ca noi să “coacem” totul în ea, în cel mai bun sens. Ea ne va încălzi şi ne va arunca astfel încât, vom scutura tot ego-ul din noi şi vom acumula o forţă complet diferită, puterea iubirii şi dăruirii. De aceasta avem nevoie.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, a doua zi, 14.12.2013, Lecţia 4

Sub o pătură

Întrebare: De ce Lumina Înconjurătoare este atrasă atunci când dau un cadou prietenilor?

Răspuns: Deoarece eu dau un cadou prietenului nu pentru că vreau să-l însel, să-l seduc, să obţin anumite avantaje simple, pământeşti de la el, ci doar pentru binele obiectivului spiritual.

Punctul din inimă este important pentru mine şi eu lucrez plecând de la dorinţa sa de primire pentru a satisface dorinţa sa de a primi, adică, îi dau un cadou. Dar, o fac deoarece este important pentru mine să ajung la Creator, El este cauza a tot (1). Pentru asta folosesc ego-ul meu (2) şi ofer un cadou ego-ului prietenului meu (3).

Pot influenţa ego-ul său cu un cadou, dar influenţez punctul său din inimă prin Lumina care Reformează (4). Nu pot să influenţez punctul său din inimă, este o scânteie de sus, o parte a divinităţii de sus. Dar, Lumina Înconjurătoare nu influenţează deoarece, începând prima mea acţiune, fac acest calcul, că atingerea Creatorului este mai importantă pentru mine decât satisfacerea propriului meu egoism. De aceea fac toate aceste etape, chiar dacă aş prefera să rămân pe canapeaua mea şi să nu fac nimic.

Prietenul meu începe să se întrebe: De ce fac asta pentru el? Dacă studiem împreună, aş putea să-I spun direct că, intenţia de a dărui este pentru avansarea noastră spirituală, deoarece eu îi aduc un cadou pentru a cumpăra un prieten şi cu ajutorul său, să revelez Creatorul. Şi, când prietenul este trezit de cuvintele mele, cadourile mele şi Lumina Înconjurătoare, va face, de asemenea, un calcul, că este mai important să atingă Creatorul (5).

După multe daruri (unul nu este suficient), “cumpăr” prietenul. În viaţa obişnuită, fără a adăuga importanţa Creatorului, noi “seducem” o persoană şi egoismul său, oferindu-i un cadou. Prin urmare, ea începe, de asemenea, să-mi arate avantaje, pentru a mă ajuta, ca de obicei: “Tu îmi dai, eu îţi dau”. Sau avem interese comune şi ne ajutăm reciproc, realizând dorinţele noastre egoiste: mergem la pescuit sau jucăm fotbal împreună.

Totuşi, acest sistem este foarte special pentru mine, deoarece Creatorul, începe să influenţeze prietenul, punctul său din inimă. De acolo, punctul său din inimă se trezeşte şi el este obligat să facă aceleaşi acţiuni faţă de mine. El trebuie să le facă! De la punctul său din inimă, egoismul său este influenţat (6) şi cu el, îmi oferă cadouri (7). Se pare că, el efectuează acelaşi ciclu de acţiuni faţă de mine.

Deoarece noi muncim în aceste “cicluri”, facem ca punctele noastre din inimă să se apropie. Ele încep să lucreze pe aceeaşi lungime de undă, atât de aproape, încât sunt ca sub o pătură (8). Şi apoi, datorită Luminii Înconjurătoare, “pătura” se transformă într-un ecran  (Masach) (9). Este o lege inexorabilă. Un om poate plânge mii de ani, dar, până ce nu a completat legile, acesta nu va funcţiona. Dacă cerinţele legii sunt îndeplinite, atunci succesul este garantat. Este numit:” Legea este fixă şi nu poate fi încălcată”.

Trebuie să înţelegem că, existăm în natură în sistemul său de legi. Trebuie doar să învăţăm aceste legi în întregime şi să ştim unde am realizat omisiuni, până ce obţinem rezultatul dorit.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 11.12.2013

Ego-ul unei persoane care lucrează asupra ei însăşi

Întrebare: Cum putem învinge Klipa Canaanului?

Răspuns: Klipa Canaanului este lipsa de respect pe care o simţim faţă de mijloacele avansării spirituale. Ea se dezvăluie după ce o persoană a decis să înceapă munca spirituală şi să iasă din Babilon, adică ego-ul central. Acest ego se relevă în acest timp ca ego-ul personal.

Ego-ul se defineşte ca forţa de repulsie pe care o simţim cu privire la prietenii din grup care aspiră la unitate şi garanţie reciprocă. Când începem să muncim asupra unităţii, repulsia pe care o resimt pentru fiecare prieten se numeşte ego. Este, deja, ego-ul unei persoane care lucrează asupra ei însăşi. Dar, primul ego care a fost revelat în Babilon este un ego individual, personal care simt că trebuie să plece. Mă simt rău, incomod. Nu sunt sigur că este încă ego, dar vreau pur şi simplu să părăsesc spargerea, viaţa spartă în care nimic nu funcţionează.

Mă simt dezorientat. Turnul Babel simbolizează clarificările iniţiale atunci când ne dăm seama că, dacă ne conectăm, ne vom simţi bine, la fel ca în educaţia integrală.

Klipa Canaanului este forţa egoistă care apare la o persoană ca o lipsă de respect faţă de munca spirituală, profesor şi grup. Ea este pregătită să se conecteze doar cu Creatorul: este scopul său. Ea vrea să continue munca individual, prin ea însăşi, şi nu are nevoie de grup. Ea vede chiar profesorul ca o sursă de informaţii.

Aceasta este întreaga noastră muncă. Totul începe cu Iosif, care este personajul cel mai important, adică atributul care uneşte (Ossef) pe toată lumea în acest punct. Nici prietenii, nici grupul sau profesorul nu cer respect sau nu au nevoie de vreun tratament special. Este necesar doar să ne concentrăm în mod corect pentru a atinge Creatorul, ca o unitate militară de elită care funcţionează conform acestui principiu, conform acestor valori.

Toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că, indiferent cât de mult ne minţim pe noi înşine, măreţia Creatorului şi scopul nu pot fi mai mari decât mijloacele, care sunt profesorul, grupul şi studiul.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 16.12.2013

Forţa vie a Universului

Întrebare: Să presupunem că oamenii văd că, societatea care-i înconjoară are o influenţă negativă asupra lor, că îi constrânge şi, în orice moment, este  capabilă să modifice negativ viaţa lor. Cum pot primi forţa de a rezista acestei societăţi?

Răspuns: Noi le oferim forţa altruistă care este complet opusă puterii egoiste. Ea nu este destinată să distrugă, ci să echilibreze. Astăzi, toată lumea strigă: Trebuie să ne dezvoltăm şi să continuăm realizarea unei societăţi de consum! Pentru a creşte productivitatea în fiecare trimestru! Pentru a crea mai multe locuri de muncă! Să crească, să crească, să crească!

Creşterea nu mai este posibilă! În nici un fel. Ei strigă doar pentru că nu văd altă soluţie. Politicienii spun asta, pentru că ei au nevoie să-şi menţină poziţiile în guvern. Economiştii sunt tăcuţi, deoarece nu au nimic a spune.

Şi noi, aducem oamenilor sistemul integral care oferă unei persoane a doua forţă a Universului, a lumii, a naturii: forţa cooperării reciproce. Numai această forţă este forţa vie a întregii creaţii. Deoarece energia care transformă atomii, moleculele şi toate marile galaxii nu este doar forţa egoistă, ci în interior, există a doua forţă: forţa unităţii. Şi trebuie să scoatem această forţă din interior.

Dacă nu am avea forţa dăruirii şi iubirii, atunci nu ne-am fi născut, nu ne-am fi dezvoltat, nu am fi făcut nimic! Avem aceste impulsuri, dar la nivelul instinctiv cel mai de jos, pentru ca viaţa să existe. Înţelegem că avem nevoie de comunicare între noi, dar acum, natura cere următorul nivel de unitate, cel conştient!

Din kab.tv, “Lumea integrală”, 24.10.2013

Astfel, nu veţi avea teamă de viitor !

Nu există coincidenţe în viaţă, deoarece evoluăm într-un sistem de forţe. A existat o ruptură şi acum, descoperim rezultatele sale, care trebuie să fie revelate.

Numai prin munca noastră putem determina ritmul revelării lor şi modul în care vom fi pregătiţi atunci când vom primi toate aceste date, Reshimot sparte (reminiscenţe).

Dacă suntem pregătiţi pentru dezvăluire, vom accepta în mod voluntar, deoarece dezvăluirea ne permite să ne ridicăm deasupra, de fiecare dată. Dar, dacă nu suntem pregătiţi pentru asta, vom simţi revelarea Reshimot ca o coborâre, ca stări rele şi neplăcute. Asta poate fi sub forma problemelor cu prietenii, lumea, sau chiar catastrofe şi războaie.

Modul în care Reshimot sunt revelate depinde de noi, dar ele trebuie să se dezvăluie, întrucât spargerea s-a întâmplat deja şi acum, totul se dezvăluie în raport cu asta.

Pentru moment, o persoană trebuie să înţeleagă că totul este conform planului, dar o persoană are o şansă să se pregătească ea însăşi pentru asta şi să sfinţească noile stări; adică să le accepte sub forma “Eu voi grăbi” (Ahishena), ca stări bune. Pregătirea sa determină dacă înţelege că, tot ceea ce se întâmplă este pentru binele său şi, dacă va depăşi imediat toate obstacolele, se va ridica deasupra şi va continua ascensiunea. Apoi, ea va fi fericită de ceea ce apare în fiecare moment, indiferent ceea ce este revelat.

Ea nu se teme de viitor, deoarece ea însăşi s-a pregătit pentru asta: ea are un grup, o conexiune cu Creatorul. Ea a pregătit vasul şi acum, nu are decât să descopere lipsurile, Reshimot sparte. Ea întreabă: Unde sunt ? adică, “Mă trezesc în zori”. Asta înseamnă că ea aşteaptă Reshimot sparte pentru a le face faţă şi a urca muntele Domnului.

Astfel, ea nu se plânge în legătură cu evenimentele din prezent, ea este pregătită să accepte totul şi înţelege că acest lucru trebuie să fie revelat, deoarece părţile sufletului său spart se dezvăluie. Ea nu trebuie să regrete trecutul, chiar dacă mulţi regretă trecutul lor, resimţind disperare, suferinţă, fiind dezamăgiţi şi torturându-se: De ce am făcut asta, de ce am eşuat ? Ei privesc în urmă şi regretă erorile pe care le-au făcut în viaţă.

O persoană nu înţelege că a fost o revelaţie predeterminată a Reshimot şi nu contează ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Ea trebuie să o accepte ca venind de la „Nu este nimeni în afară de El”, de la unicitatea Providenţei Superioare. O persoană merge să lucreze dimineaţa, trebuie să muncească din greu toată ziua, ca „dacă eu nu sunt pentru mine, cine va fi ?” Dar seara, atunci când se întoarce la ea, trebuie să spună:” Nu este nimeni în afară de El”, dacă a lucrat sau nu. Creatorul a aranjat totul, ceea ce înseamnă că, nu contează dacă ea se găseşte în aceeaşi stare seara.

Deci, nu putem regreta trecutul. Este modul în care trebuie să fie şi totul este predeterminat. Nu contează dacă am făcut eforturi sau nu, nu eu decid rezultatul. Se pare că, trebuie să ne facem griji cu privire la viitor şi trebuie să ne pregătim. Dar, din nou, tot ceea ce trebuie să fie revelat, va fi, cu siguranţă revelat, deoarece trebuie să revelez toate părţile sufletului meu. Dar, totul depinde de mine: de cum accept dezvăluirea şi dacă sunt pregătit sau nu.

Am nevoie să binecuvântez tot ceea ce se dezvăluie, cum este spus: „Sunt bucuros de răul care se dezvăluie!”

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 18.12.2013

O ştiinţă “uscată” nu va înlocui realizarea lumii superioare

Întrebare: Nu am nici o dorinţă de a simplifica înţelepciunea Cabala în cadrul diseminării la mase. Eu vreau să fiu implicat într-o ştiinţă metodică seacă şi să o transmit în astfel de formă. Acest lucru mă preocupă mult. De ce?

Răspuns: Acest lucru se datorează faptului că nu înţelegeţi cât de practică este înţelepciunea Cabala. Toate calculele şi schiţele nu sunt bune decât atunci când vedeţi acţiuni clare şi precise în spatele lor: cum omenirea se va ridica la nivelul Creatorului, revelând cealaltă lume, dimensiunea următoare, pentru ea însăşi.

Când veţi începe cu adevărat să vedeţi acest lucru în practică, faptul că înţelepciunea Cabala este o ştiinţă absolut practică, atunci nu veţi avea nici contradicţii, nici opoziţii între ea şi munca cu masele. Este o muncă, cum este grija pentru un nou născut, când îi daţi şi îl spălaţi, îl hrăniţi şi îl spălaţi apoi şi asta tot timpul. Şi o faceţi mai multe luni, până ce devine o persoană mică. Iniţial, această muncă pare a fi nefericită, neplăcută, respingătoare şi chiar inutilă. Dar asta va trece.

În măsura în care intraţi în ştiinţa Cabala, veţi simţi tot mai mult că este imposibil să avansezi fără realizare şi tot acest calcul va fi vid, nu va înlocui descoperirea lumii superioare. Lumea de sus nu poate fi descoperită decât atunci când acţionaţi în participare reciprocă cu prietenii şi prin ei cu Creatorul şi, în acelaşi timp, o aduceţi cercurilor largi ale populaţiei.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, prima zi, 13.12.2013, Lecţia 1

Când lauda este deranjantă

Întrebare: Cum să nu cădem în mândrie, atunci când m-am anulat în fața unui prieten? Şi cum să mă port atunci când prietenii mă felicită, astfel încât lauda să nu întrerupă munca spirituală?

Răspuns: Este posibil, într-adevăr, să distrugi un prieten prin laudă. De cele mai multe ori, eu vorbesc studenţilor cu puţină tachinare, ironie şi uneori, nepoliticos. Uneori, resping anumite persoane, ţinându-le un pic la distanţă, nu îmi permit să mă apropii de ei şi ei de mine. De asemenea, există oameni care se comportă în acest fel faţă de mine sau faţă de alţi prieteni.

Întreaga idee este în intenţie: pentru ce o facem.

În cazul în care, în acest fel, prietenii încep să fie aroganţi, atunci trebuie să rezolvaţi această problemă între voi, discutând în cercurile atelierului. Recomand să vă comportaţi numai în acest mod. Tot ceea ce se acumulează în voi, ce nu puteţi rezolva personal, trebuie să fie introdus în ateliere.

Organizaţi o discuţie fără a vă referi la un prieten în mod special, dar puneţi întrebarea într-o astfel de formă, încât problema va fi clară pentru toată lumea. Dacă, după aceasta, comportamentul prietenului nu se schimbă, aduceţi subiectul într-un atelier în câteva săptămâni şi, puţin câte puţin, persoana va înţelege ce se întâmplă cu ea.

Nu văd alt mod de a influenţa o persoană şi a-i explica ce este imposibil de explicat în mod direct. Nu avem dreptul să facem acest lucru, numai prin atelier. Este o ocazie incredibilă care ne este dată într-un grup. De aceea, noi existăm în această lume în care suntem toţi, încă, într-o stare egoistă “de dragul meu”, putem negocia o interacţiune altruistă şi astfel, să avansăm

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, prima zi, 13.12.2013, Lecţia 1

Un drum pavat cu pietre de încercare

Întrebare: Cum este sub îndrumarea unui profesor spiritual? Este ca o excursie cu un ghid turistic în Londra sau ca escaladarea unui munte periculos unde nu poți să faci un pas la stânga sau la dreapta fără un ghid pentru că ai putea cădea?

Răspuns: Într-un tur al Londrei poți să asculți pe jumătate ghidul turistic și în același timp să te plimbi așa cum vrei. Dar se aseamănă cu drumul spiritual despre care nu știi nimic?

Trebuie să intri în spiritualitate. Ghidul îți spune că pentru a intra în spiritualitate trebuie să îndeplinești anumite condiții, dar tu spui că nu accepți jumătate din aceste condiții, dar continui să urmezi grupul. Cum se poate așa? Poți să urci pe un munte dacă nu accepți jumătate din instrucțiunile ghidului? Trebuie să fii la fel de ascultător ca un copil și să te anulezi complet în brațele ghidului.

Întrebare: Dar eu nu sunt un copil, eu sunt adult! Am câștigat foarte multă experiență de-a lungul vieții și am învățat cu alți profesori înainte.

Răspuns: Ești chiar mai puțin decât un copil! Dacă nu asculți sfatul ghidului, ești ca un adult cu creier mic de copil, care nu-i lasă pe ceilalți să aibă grijă de el. Există legi stricte aici care nu pot fi schimbate. Nu poți cere clemență ca în sala de judecată. În sala de judecată încă poți să strigi și să pledezi pentru clemență. Dar aici nu există manipulări care vor ajuta: Este o lege El a dat o lege care nu poate fi încălcată. Alege: O accepți sau nu?

Sunt mulți oameni care urcă pe munți și sunt mereu aceia care se împiedică și cad în prăpastie, înapoi în regatul forțelor egoiste, Sitra Achra. Numai câțiva ajung la palatul regelui care se află în vârful muntelui: aceia care au răbdare, ceea ce înseamnă că ei încearcă cât de tare pot să urmeze ghidul, împotriva oricăror gânduri pe care le-ar putea avea și împotriva propriei lor minți.

Acestea sunt micile diferențe acolo unde întâlnești rezistența minții tale și nu poți depăși cererile ei și faci opusul a ceea ce profesorul sau Baal HaSulam îți cere. Se întâmplă așa pentru că ești de acord cu restul în egoul tău, dar aici dai peste ce este împotriva egoului tău, și aici trebuie să ceri ajutor și să urci.

Acestea sunt punctele pe care le întâlnești și pe care nu poți să le depășești. Ele se conectează și devin o linie, o cale care te aduce la palatul Domnului. Este imposibil să avansezi altfel. Spui: dar sunt de acord cu restul! Este minunat că ești de acord, dar restul nu are nimic de-a face cu spiritualitatea. Spiritualitatea este numai în punctele în care nu ești de acord!

Avansezi numai prin punctele unde nu ești de acord: un punct după altul. Trebuie să fii de acord asupra lor, sub influența mediului, studiului, etc, dar acordul tău nu trebuie să fie pragmatic. Dacă ești de acord să diseminezi așa cum îți cere profesorul și speri să primești o răsplată, atunci nu funcționează în credință deasupra rațiunii, dar pentru răsplată materială.

Trebuie să fim atenți cu utilizarea punctelor de fricțiune și să nu le facem să merite osteneala. Nu poți să fii de acord să diseminezi pentru a te simți important în fața unei mulțimi sau pentru a face bani. Trebuie să urmezi aceste puncte de încercare în credință deasupra rațiunii și apoi aceste puncte se vor transforma într-o linie.

Din prima parte a Lecției Zilnice de Cabala, 13.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam