Întrebare: De ce este scris (Psalmi 126:5): “Cei care seamănă cu lacrimi, vor culege cântând”. De ce nu seamănă cu bucurie? De ce e nevoie să fie în lacrimi tot timpul?

Răspuns: Semănatul se face mereu cu lacrimi, deoarece noi investim multe eforturi şi simţim un deficit de nemulţumire. Ce este a semăna în munca interioară? Eu iau un plug şi încep să mă ar pe mine, cu ajutorul unui măgar sau a unui taur şi, dacă nu am măgar sau taur, atunci ataşez plugul la membrii familiei mele astfel ca ei să poată trage plugul, făcând brazde în pământ, adică în dorinţa mea.

Graţie dorinţei lor de a trăi, ei fac un şanţ în mine, în inima mea. În această brazdă, am nevoie să semăn grânele, dar vreau să le mănânc! Nu înţeleg de ce trebuie să le pun în pământ. Este împotriva naturii. Dacă cineva ar veni să vadă asta de alături, ar striga: Aşteaptă un minut. De ce arunci asta în sol? Vino şi să coacem pâine.

Totuşi, comportamentul meu este foarte ciudat. Pun aceasta în pământ şi o stropesc cu apă astfel încât putrezeşte. Admir grânele care ar putea fi mâncate în descompunere. Sunt ca un nebun.

Apoi, apar primii muguri, germeni şi tulpini. Aştept mult timp ca seminţele să se coacă pe tulpini. Comportamentul meu pare complet ilogic, dar „nu e nimeni mai înţelept decât cel experimentat” şi înţeleg asta din pâinea care este produsă.

Întrebare: Oricum, pot să fiu sigur ca se vor coace în bucurie, că nu vor fi erori pe drum?

Răspuns: Dacă faceţi o eroare, nu va fi nimic de recoltat şi totul va fi pierdut iar dacă nu greşesc, ele vor creşte. Dacă ştiţi cum să folosiţi toate legile creaţiei în forma corectă, atunci veţi ajunge să vă bucuraţi şi să recoltaţi şi veţi mânca toate fructele. Totuşi, doar cu condiţia ca să nu fiţi atât de naivi precum sătenii care mănâncă grânele crude, neprelucrate, ca măgarul lor. În cartea Sifra Detzniuta, este povestită o întâmplare referitoare la un simplu ţăran care nu părăsise niciodată satul. Dar, într-o zi, a mers într-un oraş şi a văzut că vindeau tot soiul de pâini delicioase, prăjituri şi produse de patiserie. El a fost surprins şi a întrebat de unde sunt toate acele lucruri minunate. Şi i s-a răspuns că acelea veneau din bobul de grâu care a crescut şi a fost trimis în oraş.

Totuşi, el nu ştia toate astea pentru că el era „un măgar”, la fel ca măgarul lui. „Oraşul” înseamnă că noi suntem împreună şi că putem coace pâini delicioase şi, atâta timp cât sunteţi singuri, trăiţi la nivelul măgarului. Progresele sunt posibile graţie conexiunii între oameni, care este primul, cel mai de jos nivel în corectarea kli-ului spart, în corectarea sufletului spart.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 16.10.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment/Ask Question→

Baal HaSulam, Esența Religiei și Scopul ei: O persoană mai dezvoltată recunoaște în ea o cantitate mai mare de rău, și atfel respinge și se separă de răul din interior într-o mai mare măsură. Cel nedezvoltat simte în el numai o cantitate mică de rău și astfel va respinge doar o cantitate mică de rău. Drept rezultat, el lasă toată această mizerie în interior, pentru că el nu o recunoaște ca mizerie.

Să presupunem că mă lovesc de rău în viața mea. Totuși, cabaliștii spun că acest rău, ca orice altceva, vine de la Creator. Se întâmplă să experimentez stări proaste și ele vin de la El. Prin urmare, ele îmi par o pedeapsă și aduc frică. De fapt, depunem majoritatea eforturilor noastre pentru a îndepărta asemenea pedeapsă. Se întâmplă că nici nu visăm măcar la bine, dar cel puțin încercăm să evităm răul, să scăpăm de pedeapsă.

O persoană mai dezvoltată înțelege că trebuie să facă bine, nu atât din cauza eventualelor pedepse, ci pur și simplu pentru că este bine. Merită să aduci bine celorlalți și ție însuți. Acest nivel al existenței nu-i mai permite să facă pur și simplu rău și să-i rănească pe ceilalți.

O persoană și mai dezvoltată începe să-și lege relația cu lumea prin noțiuni de răsplată și pedeapsă. Cu alte cuvinte, vede atributele sistemului: unele acțiuni duc la răsplată, altele la pedeapsă. Ca și cum ar fi un judecător, El își arată atitudinea, indiferent de numele pe care-l poartă, Natura, forța superioară.

Și unii merg chiar mai sus și conșientizează că nu există nicio pedeapsă. Dimportivă, dacă stările proaste îmi par pedepse care vin de la Creator, asta este de fapt o pedeapsă și o greșeală. Până la urmă, de la Creator vine doar bine și sentimentele mele neplăcute sunt cauzate de faptul că Îi sunt opus Lui. Trebuie să schimb această opoziție, să devin asemănător (Domeh) Creatorului, să devin o ființă umană (Adam). Apoi, fiind asemănător Lui, mă voi simți în bunătate.

Dar apoi apare întrebarea: De ce am nevoie de asta? Doar de dragul sentimentelor plăcute? În aces caz, sunt sălbatic, nu uman.  Este posibil să devin chiar mai rău decât am fost înainte, transformându-mă în mizerie, dorind să profit de Creator. Sau nu am nicio alegere: trebuie să am stări plăcute pentru că altfel dorința mea nu mă va lăsa să fac nimic.

Poate îi voi cere Creatorului să mă ajute încă să fac lucruri bune, dar nu pentru răsplată sau pedeapsă. Vreau să mă deconectez de la ele, să mă deconectez atât de mult încât chiar în vasele mele (dorințe) să experimentez pedeapsă, întuneric; cu toate acestea, mă voi ridica deasupra acestei stări și voi rămâne în dăruire față de Creator. Există întuneric în dorințe și deasupra lor Îi voi da Lui Lumina, atitudinea mea corectă față e El.

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Din experiența noastră, sunt situații în care, în timp ce încă stăm în cercul integral, unul dintre participanți începe să simtă nervozitate, agresivitate și ură. Ce trebuie să facem dacă cineva arată că este iritat de ceea ce spun ceilalți? Ar trebui să ascundă asta, să fie tăcut, sau să lase să răsufle în cerc?

Răspuns: Nu e nevoie să lași să răsufle, ci mai degrabă, să vorbești despre cum te simți, iar oamenii din cerc trebuie să clarifice de ce se întâmplă. Până la urmă, un nou izvor de ego pătrunde în tine și dintr-o dată ai început să te uiți la o persoană nu într-un mod obiectiv, ci printr-o nouă dorință egoistă. Nu-ți place de ea, te enervează; nu este important ce anume. Deci acum trebuie să clarifici cu ajutorul egoului corect cum să te ridici la următorul nivel.

Deocamdată, nu deții controlul asupra ta însuți. Nu poți să-ți amintești că acest lucru este făcut intenționat. De aceea, trebuie să te întorci către membrii atelierului pentru ajutor, dar numai dacă asta nu intră în conflict cu cursul general așa încât tu nu vei începe să-i distragi pe ceilalți de la subiectul principal când descrii cât de respingători îți sunt toți.

Întrebare: Care este mecanismul pentru clarificarea acestei stări? Cum are loc acest lucru?

Răspuns: După ce o persoană ne împărtășește o parte din cum se simte, trebuie s-o aducem la conștientizare, s-o ridicăm la nivelul nostru.

Până la urmă, nimic nu este întâmplător. Și el are un ego pentru a ne ajuta pe noi. El se află alături de noi în aceeași rețea; este legat de noi. Nu se poate ca, dintr-o dată, egoul să fi sărit în interiorul lui și el trebuie să-l înghită. Din moment ce suntem în același sistem împreună cu el, vedeți că, într-un fel, el trebuie să ne transimtă nouă asta. Vedeți, cu ajutorul acestui ego, cu toții putem urca. Trebuie să privim acest proces ca pe ghidarea noastră de Sus.

Întrebare: Care este mecanismul pentru a clarifica această condiție? Cum se întâmplă acest lucru?

Răspuns: Deci, el spune Prieteni, sunt tulburat; totul fierbe în mine și toți trebuie să reacționeze. Începem să discutăm de ce și cu ce scop este așa. Ne raportăm la acest lucru ca la un motiv obiectiv pentru noi toți pentru că suntem cu toții într-o rețea și acest lucru se răsfrânge asupra tuturor. În momentul în care stăm în jurul aceleiași mese și suntem adunați împreună, asta este. Nu este nimic personal.

Această situație ni s-a dat pentru ca, muncind împreună, să ne ridicăm deasupra egoului prietenului nostru. Cu ajutorul conversației, muncind la această situație, căzând de acord că nu există nimic rău în natură, că toate acestea sunt pentru binele dezvoltării noastre, că, prin stările prietenului, natura ne înfățișează un exemplu al evoluției ei. Transformăm negativul, ieșirea egoistă a prietenului, în ceva pozitiv și, mulțumită lui, urcăm.

Poate că în acest caz nu este necesar să abordăm un alt subiect în cadrul atelierului. Ne întoarcem către discutarea acestei situații în mod conștient și asta va fi cea mai bună soluție pentru noi. Cu toții ne putem ridica. Până la urmă, este clar că ideea nu este despre prietenul care stă aici și fierbe; mai degrabă, totul vine de la conducerea superioară pentru a ne da o oportunitate de înălțare.

De pe Kab TV, De-a lungul timpului, 21.09.2013

Filed under: Diseminare, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Care sunt semnele care ne pot ajuta să deteminăm ce dorinţă este corectată?

Răspuns: Dorinţa corectată se poate conecta la alte dorinţe. Este semnul prin care puteţi verifica. Dacă mai multe dorinţe se conectează, este un semn că ele sunt corectate într-o anumită măsură şi că ele au un Masach (ecran) colectiv.

Două dorinţe care se conectează pot deja crea un Partzuf spiritual, aşa cum două celule fuzionează într-una singură, care este începutul unui nou corp. Fiecare dintre aceste celule este egoistă, dar legătura dintre ele este efectuată de forţa care este deasupra naturii. Deşi fiecare celulă este destinată să păstreze frontierele sale conform naturii sale egoiste, forţa, instinctul care apare, le obligă să se conecteze.

Forţa naturii conectează celulele, rupând Masachin ale lor egoiste, cojile care nu le permit să se conecteze. Dar în natură, totul se face automat, instinctiv, în timp ce noi avem nevoie să cerem asta, deoarece noi suntem parte specială din natură, dorim să fim asemenea Creatorului.

Deci, noi folosim forţele Sale, dar noi noi formăm creaţia. Este spus că, Creatorul a pregătit totul şi a rupt creaţia, dar un om drept a corectat-o şi a reconstruit-o.

 Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 30.10.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment/Ask Question→

Am dat peste situații în care am muncit multă vreme la unele proiecte și dintr-o dată a apărut o nevoie pentru dezvoltarea și implementarea unui nou proiect. Am oprit tot lucrul în uzina noastră și am muncit la proiectul urgent timp de o lună sau două.

Pe de o parte, aceasta a fost decizia noastră comună. Pe de altă parte, la momentul la care s-a luat decizia, multe lucruri nu erau clare pentru toți: De ce facem asta? Pentru ce? Avem de-a face cu un fel de diseminare obișnuită în comun și ce altceva? Oamenii nu înțelegeau cât de mult îi poate întări, îi poate aprinde acest lucru, cât de mult vor începe să se simtă unii pe alții, cât de mult va arde acest lucru în interiorul lor. Ei credeau că nu au nicio nevoie pentru asta. De ce să te lansezi în toate direcțiile sau, invers, să mergi spre o zonă anume?

Astfel, am fost obligat să dau instrucțiuni în mod direct astfel încât fiecare să fie implicat anume în asta. Apoi, oamenii au înțeles că acest lucru este cu adevărat obligatoriu, deși, la început, mulți s-au opus, iar unii chiar au crezut că trebuie să se implice numai în înțelepciunea Cabala.

Am avut un prieten care a studiat alături de noi timp de cincisprezece ani. În cele din urmă, el nu a înțeles că diseminarea a devenit o condiție necesară pentru unificarea și conectarea noastră și, de aceea, a fost nevoit să plece, pentru că dacă doi oameni nu fac să răsară o a treia componentă, nu le pasă de ea ca și cum ar fi copilul lor, și nu se unesc, aceasta nu este o familie, ci doar doi oameni care trăiesc împreună.

O familie este atunci când există un al treilea lucru în comun, și acum ieșim cu un proiect ca acesta în care suntem cu toții împreună implicați, acesta este copilul nostru și el ne conduce către unitate și conexiune.

În afară de asta, acest proiect ne-a dat un simț intern de urgență, că trebuie să le aducem oamenilor ceea ce le lipsește. Am ieșit către mase, le-am promis tot ce am putut, și apoi ne-am găsit într-o dilemă: Și ce altceva? Cum îi voi împlini? Cum vom realiza ceea ce le-am promis oamenilor? Vedeți că se află cu toții aici alături de noi, și nu puteți scăpa de ei undeva ca într-un circ ambulant.

Cu alte cuvinte, în mod intenționat, noi le promitem multe lucruri. Asta înseamnă că noi am luat asupra noastră în mod intenționat misiuni mărețe și ambițioase și le-am promis oamenilor că le vom duce la capăt. Ne-am prins într-o capcană pe noi înșine. Și nu avem altă alegere decât cu teamă, cu rușine, cu tremur interior, să fim pătrunși de acea condiție care ne obligă să ne unim, pentru că altfel, nimic nu va ieși pentru noi și ce vom face acum? Unde vom găsi acea forță care va împlini tot ceea ce le-am promis oamenilor?

Asta duce la faptul că toate promisiunile făcute cercurilor largi ale societății forțează o persoană la o mobilizare interioară, să fie conectată cu ceilalți, obligând la căutarea unei căi de ieșire. Și există o singură cale de scăpare: să strigăm către Creator. Să ne unim și să strigăm către Creator.

Altfel, ei vă vor bate. Vă vor face de rușine. Vă vor disprețui. Toată munca pe care am depus-o va deveni până la urmă publicitate negativă pentru voi. Veți fi ca toate celelalte partide și organizații care doar promit și nu realizează nimic și nu pot să facă nimic.

De aceea, este necesar să ieșim spre cercurile largi ale societății și să facem promisiuni, și apoi să clarificăm cum veți împlini aceste promisiuni pentru a nu vă rușina să ieșiți pe stradă. Creatorul va aranja sentimentele de rușine astfel pentru voi încât vă va obliga să vă uniți, să căutați mântuirea și apoi totul va fi în ordine.

Din O conversație despre diseminare, 17.10.2013

Filed under: Criza, globalizare, Diseminare, Lectia zilnica | Add Comment/Ask Question→

Creatorul este binele absolut, scrie Baal HaSulam în articolul “Esenţa religiei şi scopul său”. Într-adevăr, Creatorul este primordial; El nu primeşte de la nimeni, El este dăruire. Dacă El dă, El dă bunătate. A fi primordial înseamnă că El nu are nimic rău. Acest lucru rezultă atât din realizarea adevărată, cât şi din concluziile noastre intelectuale.

Dar, în acest caz, de ce vedem atât de multe lucruri teribile în lumea noastră? Desigur, “Nu e nimeni în afară de El”, ceea ce înseamnă că acţionează o singură forţă. Prin urmare, totul vine de la Creator. Cum poate fi astfel atunci când simţim stările noastre ca fiind atât de rele?

Baal HaSulam explică faptul că, guvernarea Creatorului este axată pe scop. În scopul de a ne învăţa, a ne conduce la vârful de conştiinţă şi înţelegere, Creatorul trebuie să ne treacă prin tot felul de stări destul de neplăcute. Graţie lor, începem să discernem ce este bun şi ce este rău, nu în ochii dorinţei noastre egoiste, ca la început, ci în funcţie de dorinţa de a dărui.

Această scară este atât de opusă celei care este construită în noi de la naştere, încât nu înţelegem nici măcar esenţa opoziţie sale. Trebuie totuşi să o descoperim şi modul în care ne va fi prezentată în multe reprize, sub o altă stare, sub o altă formă, ceea ce necesită o abordare diferită. De fapt, fiecare grad este opus celui adiacent, atât inferior, cât şi superior.

Astfel, o persoană nu poate fi sigură niciodată de nimic, cu privire la ceea ce simte. Nu are decât “ancora”, lumea noastră. Aici, suntem detaşaţi de spiritualitate şi fiecare stare revine la această separare deoarece, la fiecare pas trebuie să cădem la gradul inferior, cel puţin pentru un moment scurt.

Ne simţim ca şi cum totul spiritual ar dispărea complet şi apoi ne ridicăm la un nou grad.

Starea de “această lume” este specială deoarece aici, putem exista, într-un fel, fără nici o intenţie, detaşaţi de spiritualitate. Aceasta poate fi o lume imaginară şi totuşi trăim în ea, ca să spunem aşa. Mai târziu, vom vedea şi vom înţelege că nu este existenţa, faptul de a fi, ci un fel de “fluctuaţie”. Totuşi, nu putem urca scara corecţiilor decât dacă suntem în această lume, trăim diverse fenomene în ea, consolidăm grupul şi încercăm să facem acţiunile necesare în interior.

Aici, suntem implicaţi în diseminare; aici dorim să vedem corecţia. Deoarece noi nu suntem, încă, în lumea spirituală, această lume materială imaginară devine pentru noi „fundamentul”, solid şi de neclintit. Aceasta înseamnă că, specificitatea grupului nostru este, de asemenea, din afara acestei lumi.

Astfel, gestionarea axată pe scopul Creatorului ne duce prin stări oribile în procesul creşterii, fruct sublim şi dulce. Se spune că avantajul Luminii se cunoaşte în întuneric. Dacă procesul este întârziat, se arată, de asemenea, înălţimea şi unicitatea unei creaturi speciale. La urma urmei, cu cât sufletul este mai complex, cu atât mai multe etape de creştere sunt necesare.

Totuşi,  acest lucru nu este direct legat de ritmul său. Noi accelerăm momentul în care dorim schimbări în fiecare moment. Dacă am fost “în afaceri” douăzeci de ani şi am venit de nicăieri, nu ar trebui să mă liniştească faptul că am un suflet puternic, care are nevoie de mult timp pentru “a urca”. Nu, eu trebuie să judec dezvoltarea mea nu prin rezultate, ci prin rapiditatea schimbărilor interne. Asta este ceea ce determină dacă treci prin Lumină sau prin întuneric, prin calea Torei sau prin calea suferinţei.

Şi aici, totul depinde de pregătirea din partea mea: dacă mă pregătesc pentru schimbări, accelerez timpul şi schimb drumul nedorit, într-un drum dorit. De fapt, nu există un drum “nedorit”. O persoană nu poate admite plângând că, Creatorul l-a condus la scopul creaţiei. Noi nu suntem o ceată de sclavi mergând, în mod penibil, spre binele absolut, forţaţi de un bici. Este pur şi simplu, imposibil. Nu, la fiecare etapă şi în fiecare moment, am posibilitatea de a alege între calea Torei şi calea suferinţei. Diferenţa dintre ele este determinată de pregătirea mea: dacă vreau să expun starea mea în avans şi să văd în ce măsură este spre scopul creaţiei.

Şi, obiectivul este adeziunea mea cu Creatorul, adică o completă echivalenţă de formă cu El. Cum este posibil? Este dorinţa de a dărui şi eu sunt dorinţa de a primi. Suntem doi poli opuşi.

De fapt, Creatorul îmi trimite Lumina care Reformează, deci dorinţa mea este “acoperită” de dăruire. Este, de asemenea, numită “ecran şi Lumină Reflectată”. Astfel, eu devin ca El.

Dar, pot să mă asigur că avansez în direcţia corectă? Pentru a face acest lucru, am un grup în care trebuie să muncesc. Dacă eu caut cu adevărat, aştept ca, Creatorul să efectueze acţiunile necesare asupra mea, să organizeze “exerciţii” pentru mine. Sunt gata pentru ele, le vreau şi accept totul de bunăvoie, cu bucurie şi recunoştinţă, binecuvântare pentru rău, precum şi pentru bine.

Dar cum pot verifica asta? Criteriul este următorul: dacă îngreunarea inimii vine, eu sunt bucuros, fericit că primesc un loc de muncă, că Creatorul nu m-a uitat şi îmi arată înălţimea gradului următor. Acum, îmi lipseşte doar Lumina pentru a mă ridica la acesta, în intenţia altruistă.

Astfel, îngreunarea inimii arată că acum pot să mă ridic la proprietatea de dăruire. Este diferenţa dintre drumul Torei şi drumul suferinţei.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 07.11.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

Baal HaSulam, “Esenţa religiei şi scopul său”: Cu cât o persoană este mai dezvoltată, cu atât va recunoaşte o mai mare cantitate de rău în ea şi îl va separa, cu cât o persoană este mai puţin dezvoltată, cu atât mai puţin identifică răul în ea şi deci, ea nu va respinge decât o mai mică cantitate şi va lăsa în ea răul pe care nu-l va recunoaşte.

Este imaginea fidelă cea mai elevată a realităţii: binele şi răul în ochii Creatorului. Eu sunt jos şi trebuie să schimb ideea mea coruptă a binelui şi a răului, în funcţie de modul în care El le vede. Aici, toată lumea are propria lui scară, propriile sale criterii. Fiecare judecă ceea ce este bun şi ceea ce este rău în funcţie de criteriul egoismului său. Asta se aplică comportamentului nostru cu ceilalţi, în diverse activităţi, obiceiuri, etc. Pot separa totul în viaţă conform categoriilor bine şi rău. Prin urmare, aştept o recompensă de la bine în această lume sau în cea viitoare şi invers, răul îmi promite o pedeapsă aici sau acolo.

Prin urmare, sunt atras de anumite lucruri şi încerc să rămân departe de altele. Fiecare are propria sa “listă“ (“Shulchan Aruch” este codul legilor şi regulamentelor), fiecare decide pentru sine de ce se poate apropia şi de ce trebuie să se îndepărteze, în funcţie de evaluarea sa privind recompensa şi pedeapsa. În Cabala, noi adăugăm o “suprastructură” la aceasta; criteriile lucrurilor bune şi lucrurilor rele în ochii Creatorului, prin care El recompensează sau pedepseşte, în scopul de a aduce o persoană mai aproape de El.

Deci, mi s-a cerut să aduc “lista” mea, analiza mea, definiţiile mele şi evaluările mele de la propriul meu domeniu spre cel al Creatorului. Eu vreau să judec, să văd, să recunosc şi să fiu în relaţie cu lumea aşa cum El o face. Este spus: “Faceţi din dorinţa voastră, voinţa Lui”.

Întreaga metodă a corecţiei este, în esenţă, un sistem sau o maşină, un dispozitiv prin care eu schimb în mine conştiinţa răului şi binelui, trecând de la înclinaţia mea rea, la criteriile Creatorului, înclinaţia bună. Noi vorbim de schimbări de atitudini, sentimente şi principii de analiză şi soluţii, toate acestea umplu “vasul meu”. Un program de bază se transformă în mine, proiectat pentru testare şi luare de decizii, un sistem expert. Din nou şi din nou, Lumina vine şi schimbă toate înclinaţiile mele.

Cu aceasta, “hard disk-ul” sistemului rămâne în mine: conexiunea mea funcţionează ca înainte; “celulele” mele răspund încă la impulsuri. Dar Lumina, progresiv “reprogramează”, mă conectează într-o manieră nouă şi creează noi algoritmi.

În acest mod, se realizează actualizarea mea spirituală, o actualizare a versiunii originale a dorinţei mele, în versiunea finală, a dorinţei Creatorului. Metoda de corectare se dezvoltă, zi după zi şi creşte sentimentul de realizare a răului în mine, mă ajută să transform imaginea mea asupra lumii, gusturile mele şi mentalitatea mea. Totul în mine este înlocuit, progresiv, cu piese noi şi asta, cu acordul meu şi din propria mea dorinţă.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 07.11.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Cum poate o persoană să dea plăcere Creatorului, în fiecare moment?

Răspuns: Dacă ea se gândeşte la asta tot timpul. Fiecare activitate pe care o efectuaţi în viaţă: a munci, a studia, a mânca, a se spăla, a se culca, chiar nu singur, nu contează unde şi cum, toate gândurile voastre trebuie să fie orientate spre Creator. Pentru că întregul plan al naturii, toate forţele sale sunt dirijate în acest sens, în scopul de a lucra cu dăruire.

Dacă acţionaţi în acest mod, atunci un câmp nou de emoţie începe să se desfăşoare în faţa voastră, o lume nouă. Începeţi să vedeţi sistemul de conducere care pare acum ascuns, pentru că nu ne comportăm corect cu el. Noi nu-l vedem. Îl putem vedea dacă aspirăm spre dăruire, atunci vom descoperi cum funcţionează.

Există o lege de echivalenţă de formă care acţionează în toate lumile, inclusiv lumea noastră. Dacă vreau să descopăr ceva, construiesc un senzor care corespunde fenomenului pe care vreau să-l descopăr. Este acelaşi lucru, chiar şi aici, dacă vreau să descopăr sistemul de forţe care conduce lumea, trebuie să fie cu această caracteristică şi atunci ea îmi va fi revelată.

Deci, trebuie să mă fixez pe aceasta tot timpul, tot ceea ce fac acum, toate gândurile mele, dorinţele şi acţiunile sunt destinate numai pentru a da plăcere Creatorului, pentru a-I aduce Lui mulţumire.

 Care este intenţia de a dărui plăcere Creatorului? Nu vreau să vă induc în eroare, dar nu există nici un Creator, nu există nimeni pentru a oferi plăcere. Direcţionând gândurile mele şi dorinţele mele, aparent mă evaluez, pentru a simţi adevărata creaţie. Dar, ceea ce în final îmi este revelat, este această forţă care activează şi conduce totul şi ea este numită “Creator”. Această forţă nu poate fi descoperită decât în mine, intenţia cabalistică creează în mine posibilitatea de a simţi o altă realitate, care este paralelă realităţii noastre.

Dacă realitatea noastră nu există decât în puterea egoistă de primire care se dezvoltă conform unui plan care nu depinde de noi, căruia îi suntem absolut supuşi, atunci când intru într-o altă realitate, mi se prezintă posibilităţi de libertate absolută.

De la congresul “Zorii unei lumi noi”, Bulgaria, prima zi, 01.11.2013, Lecţia 2

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

Baal HaSulam a scris că, scopul nostru principal este de “a distruge zidul de fier” care separă înţelepciunea Cabala de omenirea întreagă, deoarece, dacă nu o facem, omenirea va continua să se deterioreze.

Cu mulţi ani în urmă, am scris că, criza a sosit şi că trebuia făcut ceva, dar nimeni nu a fost de acord cu mine. Apoi, criza s-a revelat cu toată forţa şi am continuat să scriu că ea se va prelungi mulţi ani, decenii, până ce umanitatea se va schimba. Dar, oamenii au crezut că, condiţiile se vor ameliora, criza a ajuns la final şi totul era deja bine.

Omenirea nu a înţeles în ce stare extremă de disperare se găseşte. Ea nu are nici un mijloc să schimbe ceva. Ea se deplasează de-a lungul drumului predeterminat, care este controlat de două forţe: pozitivă şi negativă.

 Cu certitudine, oamenii vor să rezolve acest mister, dar nu pot şi nu ştiu cum. La urma urmei, lumea noastră este sub “barieră” (Machsom), sub limita care separă lumile superioară şi lumea noastră; acum nu există forţa care ar putea permite unei persoane să corecteze societatea, familia, politica, economia şi mediul, nimic. Dimpotrivă, totul se deteriorează. Prin urmare, noi care avem o foarte mică cantitate de cunoştinţe despre acest proces şi care avem capacitatea de corectare, trebuie să  aducem acest lucru lumii.

Singurul lucru care ne obligă este iubirea pentru celălalt, care este legea esenţială a creaţiei. Nu este pentru mica şi îngusta noastră lume artificială în care existăm, ci pentru tot restul lumii exterioare. Este motivul pentru care noi facem asta.

Din congresul din Bulgaria, “Zorii unei lumi noi”, prima zi, Lecţia 2, 01.11.2013

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Atunci când echipa este incapabilă de a se organiza pentru a face munca, este posibil, pentru eficienţa în diseminare, să încep să fac asta de unul singur, fără susţinerea echipei şi fără acordul său?

Răspuns: În niciun caz nu ar trebui să ieşim şi să difuzăm fără acordul şi susţinerea echipei. Nu ar trebui să avem pe cineva care se aruncă în acţiune singur, deoarece nu ar avea forţă. Forţa vine doar din centrul grupului!

Dacă ieşim pentru a disemina, trebuie să punem înaintea acţiunii o conexiune internă generală în noi. Numai din conexiunea noastră, obţinând un punct interior de contact între noi, ar trebui să ieşim pentru o zi la lumea exterioară, apoi din nou, vom reconstrui acest punct. Altfel, nu există niciun motiv de a lucra!

Constant, trebuie să dezvoltăm acest punct. Vom simţi Creatorul în el. Altfel, care este folosul tuturor acţiunilor noastre ? Vom rămâne aşa încă cincisprezece ani!

Vă rog, înţelegeţi că noi existăm în legile naturale ale naturii şi învăţăm să respectăm aceste legi pentru a atinge următorul nivel de dezvoltare. Trecem prin toate stadiile de evoluţie conform legilor cele mai obiective şi clare! Dacă doriţi, puteţi să le urmaţi. Dacă nu, nu trebuie să o faceţi, dar apoi, vom fi împinşi încet prin suferinţă.

Din discuţie privind diseminarea, 17.10.2013

Filed under: Diseminarea Cabalei, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica | Add Comment/Ask Question→