Omul nu are puterea să facă nicio singură acţiune spirituală. Trebuie să privim obiectiv realitatea şi să înţelegem că acţionăm într-un cadru strict de legi şi forţe, pe care trebuie să ni le organizăm. De aceea, dacă omul nu se conectează corect cu mediul, pentru a se putea conecta prin acesta cu sursa metodei corecţiei, adică cu învăţătorul şi, prin învăţător, cu Lumina care Reformează, atunci el se va învârti constant în dorinţele şi aspiraţiile lui, care îl ţintuiesc în această lume.

Nu va trece niciodată de graniţele acestei lumi. Şi, în timp ce va învăţa ceva, în cele din urmă va rămâne cu aceeaşi natură cu care s-a născut şi va rămâne la acelaşi nivel. Poţi să te ridici la un nivel superior numai în condiţia în care primeşti o nouă dorinţă calitativă, adiţională, decât să îţi creşti nevoile comune, pământeşti, pentru bani, casă, putere şi cunoaştere.

Omul le poate avea pe toate astea în lumea aceasta. Dar dacă are nevoie să se mute de la planul pământesc „bani-famlie-putere-cunoaştere” la următoarea dimensiune superioară, atunci are nevoie de o dorinţă complet diferită – nevoia pentru proprietatea dăruirii – pentru că lumea noastră este bazată pe dorinţa de a primi. Lumea spirituală este bazată pe dorinţa de a dărui, spre care omul trebuie să devină atras şi să asprire la cea mai mare comoară: dorinţa că va putea îi servească ca un levier, ca o trambulină.

Trebui să sufere pentru că nu este capabil de iubire şi dăruire, dar este asta posibil? Numai invidia faţă de aţi oameni, care îi apar ca măreţi, atractivi şi importanţi, poate să îl ajute. Descoperă că ei sunt bucuroşi pentru că au abilitatea să dăruiască, ei găsesc ceva neobişnuit în această proprietate de dăruire şi, în comparaţie cu ei, el este un nimic.

Dacă are punctul în inimă, va începe să îi invidieze. Fără acest punct, nu are nimic de care să se ţină, nu are niciun organ de simţ care să simtă faptul că ei au ceva special pe care el nu îl are. Nu va simţii că îi lipseşte ceva. Este la fel ca cineva care iubeşte muzica şi visează să devină un muzician dar nu îl invidiază pe cel care vrea să devină un fizician. Fizica şi poezia sunt lumi complet diferite.

La fel este şi în aspiraţia spirituală. Numai dacă cineva are punctul în inimă, are cel puţin oportunitatea de a invidia oamenii care sunt în proprietatea de dăruire. La început, este atras pentru că i se pare mistic, i se pare ca va căpăta abilităţi supranaturale, puterea minţii, abilitatea de a-şi conduce propria viaţa precum şi a altora, puterea asupra întregii creaţii.

Adică, la început proprietatea de dăruire este îmbrăcată în tot felul de haine materiale, nu la nivel corporal „mâncare-familie”, ci la nivel de „bani-putere-cunoaştere”:  În esenţă, totul ajunge la un singur lucru: puterea de dominaţie (puterea banilor, a cunoaşterii). Este o dorinţă pur egoistă, dar omul speră că va obţine succes în revelaţia lumii spirituale.

Dacă are o puternică dorinţă, atunci la început i se pare că avansează chiar cu succes dar, mai târziu, descoperă că este în urmă şi că nu poate de fapt să se conecteze cu ceilalţi. Dar pe de alta parte, aude că această conexiune este principalul instrument pentru avansare. Începe să urască această metodă, dar nu mai are unde să se ducă.

Aici, are loc o bătălie decisivă, din care mulţi evadează. Dar sunt şi cei care rămân. Ei îşi cresc punctul, deoarece datorită deznădejdii, ei se predau mediului. Apoi încep în sfârşit să înţeleagă că spiritualitatea nu are legătură cu banii, puterea sau cunoaşterea ci numai temporar a fost îmbrăcată în aceste haine materiale, pentru a conduce pe om mai departe.

Iar acum spiritualitatea îl împinge mai departe pentru că el începe să aprecieze singur proprietatea dăruirii şi iubirii pentru ceilalţi. Simte că, chiar această forţă, această proprietate, este neobişnuit de exaltată şi unică; este deasupra acestei lumi şi posedă o esenţă divină. Chiar aceste forţe ale dăruirii sunt cel care conduc în lume.

Gradual, omul se apleacă din ce în ce mai în jos şi îşi anulează natura egoistă, agreând să se anuleze înaintea proprietăţii de dăruire. Toată această muncă are loc în grup. Influenţa mediului este singurul factor al unor asemenea schimbări de valoarea, în care dăruirea şi iubirea pentru alţii devine mai importantă pentru om decât lucrurile bune, obişnuite: mâncarea, banii, familia, puterea, cunoaşterea.

Este îmbibat din ce în ce mai mult cu această dorinţă de dăruire din mediu şi astfel ajunge la stadiul numit „Lo Lishma”. Îşi investeşte toate eforturile şi face tot posibilul să crească porţia de „Lishma” din „Lo Lishma”; adică dăruieşte şi dăruieşte, dorind să fie implicat în proprietatea dăruirii, dar încă aşteaptă să obţină ceva în schimb. Pentru moment, este încă dăruire egoistă, de dragul primirii; totuşi, se apropie de dăruirea altruistă.

Aici, are nevoie de o atitudine umilă, anulare de sine; măreţia scopului, a grupului, a învăţătorului, a Creatorului. Toate acestea îi devin foarte importante şi, cu excepţia acestora, nu mai există nimic altceva…. Tot ceea ce a visat înainte, îşi pierde treptate valoarea: mai întâi banii, apoi onoare, apoi puterea. Cine are nevoie să conducă şi în ce scop? El vrea ca Lumina superioară să îl conducă. Adică, nu are doar dorinţa să ca aceasta să îl domine dar şi dorinţa de a se înclina înaintea Luminii, ca aceasta să îşi facă munca.

Omul descoperă slăbiciuni în tot: nu se poate anula şi nici nu poate obţine proprietatea dăruirii. Nu găseşte nici un pic de dăruire şi iubirea pentru altul în afară de el însuşi, dar nici nu poate să conducă peste egoismul său. Simte că este dezbrăcat şi fără ajutor. Şi pentru că nu mai este interesat de bogăţie, onoare şi cunoaştere, nu îi mai rămâne nimic altceva decât punctul în inimă, care se numeşte un legământ cu Creatorul. Să presupunem că învaţă tot ceea ce se întâmplă în lume, toate ştiinţele inventate de umanitate. Dar toate acestea includ aceeaşi Lumină  în forma sa directă, adevărată, în loc de forma inversă, din spate, pe care sunt bazate toate ştiinţele şi cunoştinţele pământeşti.

Ca rezultat, rămâne dependent numai de Lumina care Reformează care vine la el prin scara lumilor spirituale, prin învăţător, prin grup, în condiţia în care vrea să înapoieze prin ei tot ceea ce are, înapoi la Creator. Lumina Directă şi cea Reflectată se îmbracă una în alta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/24/13, Shamati 175

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

Legile Torei sunt foarte complexe. Putem să le studiem şi să le examinăm conform Cărţii Zohar sau conform scrierilor lui Ari, dar ele tratează sisteme foarte complexe. Deoarece fiecare persoană este, de fapt, un sistem care este “extins” peste întreaga creaţie, fiecare dintre noi este precum o piele care este întinsă pe toate lumile.

Totuşi,  ne lipsesc aceste cunoaşteri şi aceste sentimente. Noi nu trăim în această dimensiune, astfel încât să o putem discuta, înţelegând-o, şi întreruperile pe care le inserăm în sistemul general prin acţiunile noastre, pozitive sau negative. Într-un fel, acest sistem funcţionează mutual cu noi, trezind în noi anumite goluri, dorinţe şi treziri şi noi trebuie să răspundem la toate astea.

Astfel, trebuie să simt întreg sistemul. El trebuie să fie în interiorul meu şi eu trebuie să-l controlez, să-l gestionez. În acest caz, putem vorbi despre modul în care o persoană este responsabilă de toate acestea. Se pare că toate legile din Tora sunt clarificările stării mele în cadrul sistemului. Unde pot descoperi corecţia mea acum, încorporarea mea incompletă în sistem? Cum ar trebui să completez toate acestea, adică a îndepărta un lucru şi a apropia un altul?

În general, întreaga viaţă a unei persoane care este bine integrată în sistem se reduce la a  determina cum se “extinde” mai mult peste ansamblul sistemului şi cum poate fi mai încorporată, astfel încât să acopere toate cele cinci lumi prin esenţa sa. Apoi, devin o persoană pe deplin corectată. Astfel, cele cinci părţi ale Torei ne spun cum acopăr, puţin câte puţin, întreaga creaţie în cercuri: toate lumile Assiya, Yetzira, Beria, Atzilut şi Adam Kadmon (omul primordial), deoarece întreaga creaţie este în interiorul meu.

“A acoperi” înseamnă a simţi si a coopera pe deplin cu întreaga creaţie. Este, deja, structura mea internă, constituţia mea interioară generală. Chiar şi astăzi, întreaga creaţie este în interiorul unei persoane, dar ea nu o simte deloc. Ea simte lumea ca fiind exterioară ei.

Totuşi, ea trebuie să simtă că totul este în interiorul ei, precum un muzician sau un pictor care simte, prin simţul interior, că tot ceea ce doreşte să transmită se face prin creaţia lui, din interiorul lui. O persoană atinge acest sentiment atunci când vrea să simtă că este conectată cu lumea întreagă.

kab.tv,“Secretele Cărţii eterne”, 29.04.2013

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate, Torah | Add Comment/Ask Question→

Oamenii au o caracteristică unică care nu există în niciun animal: dacă vor să mănânce ceva dulce, il amestecă cu ceva sărat, adică cu ceva cu un gust opus. În om, principiul „avantajului luminii asupra întunericului” este semnificativ exprimat. Chiar şi la nivelul animal există un fenomen ca acesta, dar într-o măsură foarte limitată.

Acelaşi lucru se întâmplă în stările prin care trecem, iar printre acestea sunt stări foarte bune şi plăcute, dar totuşi noi le pierdem după aceea, fără să le dăm atenţie. Sentimentul dispare gradual şi eu nu mai simt pierderea. Îmi lipseşte conştientizarea importanţei acestuia şi grija neîncetată că trebuie să protejez acest sentiment.

Aşadar, de ce mi se ia această stare şi nu sunt lăsat să îi realizez importanţa şi să rămân în ea? Pentru a atinge o stare şi mai înaltă. Totuşi, nu simt nicio nevoie pentru o stare mai înaltă; nu am niciun apetit pentru asta; nu există un „aperitiv” care să îmi crească apetitul. De aceea, trebuie să construiesc o în mine dorinţă adiţională, astfel încât să nu fiu satisfăcut de starea prezentă.

Dar asta este foarte dificil. Numai dacă vreau să îmi extind dorinţa către dăruire, ar putea există o asemenea posibilitate, datorită mediului înconjurător. Dar dacă aceste este nivelul vorbitor al dorinţei de a primi, este total imposibil. De aceea, ni se dă o stare de cădere.

Căderea poate avea loc în acest fel: Nu mai pot fi satisfăcut de starea prezentă şi vreau să adaug la ea. Mă compar cu mediul şi văd că ceilalţi avansează către dăruire mai mult decât o face eu. În acest fel se formează un gol în mine şi aspir la o mai mare dăruire, fără cădere. Adică, mediul formează o impresie de cădere în mine şi astfel eu nu mai am nevoie de o cădere reală.

Iar dacă nu simt căderea prin comparaţie cu ceilalţi şi nu văd că ei dăruiesc mai mult decât o fac eu, atunci mi se dă o cădere adevărată şi se adaugă ego la asta, o dorinţă de plăcere cu care trebuie să lucrez să o aduc în forma corectă. Acesta este un proces lent care continuă pentru o lungă perioadă de timp.

Dorinţa pe care o obţin în final, după cădere, după ce lucrez cu egoul meu, aducându-o într-o formă de dăruire la nivelul următor, aş fi putut să o primesc gata făcută de la mediu şi aş fi putut să o folosesc imediat! Gândiţi-vă la asta!

Exact în acest loc trebuie să facem efort. Şi nu să urmăm calea lungă, ca mai întâi să cădem şi numai după aceea să fim treziţi de ceea ce este rău pentru noi. Pentru că atunci voi fi forţat să cad în această lume, în dorinţele ei egoiste, până când, în final, voi fi trezit, amintindu-mi că trebuie să aspir către dăruire şi mă voi întoarce către grup să studiez. Acesta este un drum foarte lung.

În contrast cu asta, dacă mă expun influenţei mediului, atunci invidia şi ambiţia mă conduc afară din „această lume”, a situaţiei precedente. Chiar dacă mă aflu într-o stare excelentă şi am realizat o urcare, mă pot descrie ca într-o cădere relativ la starea mediului, mediu  care îmi pare mai înalt şi mai de succes. Toţi prietenii îmi par măreţi, mi se pare că au urcat şi mai sus.

Se poate ca în aceste momente să se trezească în mine disperarea, senzaţia inferiorităţii mele relativ la ceilalţi, o invidie materială lumească, pentru că ei au succes şi eu nu. Asta doar mă va îmboldi şi aţâţa, iar de aici este foarte uşor să treci la invidia spirituală şi să te laşi purtat de ei, să vrei să lucrezi cu ei şi să fii la fel ca ei. Aceasta este deja starea de „Lo Lishma”, după care apare imediat Lumina care Reformează şi ne ajută să avansăm.

Fii aşa pentru că se poate, avantajul luminii se cunoaşte numai din întuneric, şi nu să nu crezi că este posibil să găseşti lumea spirituală fără efort. Şi invers, nu crede că cineva face efort şi nu o găseşte! Împlinirea este determinată numai de Kli, vas, şi nu contează unde găsim acest Kli: îl construim noi înşine în timpul unei munci dificile asupra noastră, cu ajutorul mediului, sau îl primim gata făcut de la mediu?

În cele din urmă, descopăr Kli-ul meu printre prieteni, în mediu; acolo se află sufletul meu. De aceea, nu contează dacă sunt scufundat în mine însumi, în egoul meu care naşte în mine stări opuse şi, prin acestea, mă forţează să mă întorc către mediu cu toată lumea, sau dacă primesc imediat de la mediu aspiraţia corectă, mulţumită invidiei şi, apoi, obţin uşor acelaşi obiectiv.

Din prima partea a Lecţiei zilnice de Cabala 6/28/13, Shamati #117 “Ai muncit din greu şi nu ai găsit, nu crede“

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

Judecata şi mila merg împreună în relaţiile familiale şi mereu au nevoie să fie în echilibru. Pe de-o parte, ca egoist, vreau să-mi folosesc partenera, presupunând faptul că soţia mea trebuie să facă ceea ce îi cer eu – acest lucru se numeşte „judecată” făcută de mine. Iar „mila” înseamnă că mă detaşez absolut, luând în considerare ce vrea soţia mea de la mine, şi încerc să construiesc modelul ideal. Cum aş relaţiona cu ea dacă nu aş avea interesul meu egoist şi aş intenţiona numai să o servesc pe ea?

Acum am nevoie să găsesc echilibrul între aceste două extreme: judecată şi milă, ceea ce se numeşte „linia de mijloc”. Acest lucru cere experienţă, muncă reciprocă, un proces în care fiecare îl învaţă pe celălalt. Dar noi începem deja să muncim cu o creatură nouă –  cu persoana din noi care este gata să ia în considerare partenerul, să-l înţeleagă, să fie sensibil faţă de el, şi să-l iubească aşa cum el se iubeşte pe sine.

Într-o astfel de formă poţi să te apropii nu doar de soţie, dar începi şi să fii sensibil faţă de alţi oameni. După un exerciţiu ca acesta făcut cu partenerul tău, simţi că eşti pregătit să te conectezi cu oamenii şi să te descurci cu ei: pe stradă, acasă, în orice loc. Vor începe să se supună influenţei tale pentru că relaţionezi cu ei cu „linia de mijloc”, în proporţia portrivită; te apropii de o persoană în măsura în care ea se apropie de tine.

În mod automat ajungi la un echilibru cu lumea şi începi să simţi că poţi să te descurci cu ea. Vezi că „linia de mijloc” este legea fundamentală a naturii potrivit căreia întregul univers funcţionează, cu excepţia societăţii umane pentru că fiinţa umană a fost creată egoistă. Şi acum tu corectezi acest lucru şi îţi echilibrezi egoul. Învăţând să-ţi vezi soţia astfel, începi să-i vezi pe toţi ceilalţi în acelaşi fel atunci când contruieşti „linia de mijloc” în relaţiile cu ei.

Prima linie este considerată „judecată” – este ceea ce cer de la celălalt pentru mine însumi. A doua linie este numită „milă”, adică îi dau soţiei mele tot ceea ce ea vrea de la mine atunci când mă detaşez complet de dorinţele mele. Este ca şi cum o aduc în interiorul meu.

Suntem doi egoişti care stăm faţă în faţă. Dacă îmi satisfac egoul, acest lucru se numeşte judecată în raport cu soţia mea, şi dacă îi satisfac ei egoul, acest lucru se numeşte milă. Trebuie să plasez aceste două linii într-o astfel de formă încât se formează a treia linie, „linia de mijloc”. Asta înseamnă să ajungi la ataşament, la un legământ. Scopul nostru este să aducem aceşti doi egoişti împreună şi să-i aducem la conexiune. Prima condiţie obligatorie, fără de care este imposibil să începem munca, este disponibilitatea fiecăruia să simtă dorinţa celuilalt.

Echilibrul se bazează pe gradul în care fiecare este gata să se anuleze pe sine. Nu putem să împlinim aceste două dorinţe egoiste care stau faţă în faţă până la capăt. Doar cu condiţia ca o parte să-şi reducă pretenţiile puţin, atunci putem împlini puţin cealaltă parte.

Întrebare: Dar cum ştim limita la care trebuie să cedezi? Aţi spus că nu trebuie să fie iubire absolută fără limite. Trebuie să arăt că reacţionez faţă de relaţia partenerului şi să iau acest lucru în considerare?

Răspuns: Este necesar să găseşti punctul de echilibru, ca şi cum conduci o maşină, concentrându-te pe destinaţia la care vrei să ajungi. Aşa trebuie să verificăm dacă ne apropiem de scop: ne apropiem unul de altul, vedem că partenerul reacţionează la eforturile noastre ca să vină mai aproape pe calea cea bună.

Întorc volanul familiei noastre la dreapta şi încerc să introduc cât de multă compasiune posibil în relaţie şi văd până la ce punct această muncă merge bine, iar atunci când o deviere devine prea mare, trebuie să reglez volanul. Şi soţia mea întoarce volanul, ceea ce înseamnă că începem să ne descurcăm, să ne direcţionăm pe noi înşine. Muncim deja deasupra naturii noastre! Devenim fiinţe umane care se ridică deasupra instinctelor naturale.

Din programu „O nouă viaţă”, KabTV, 01.08.2012

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala | Add Comment/Ask Question→

O persoană care nu se angajează în înţelepciunea Cabala, ci priveşte pur şi simplu şi ascultă emisiunile noastre, începe, progresiv, să perceapă în mod automat toţi termenii şi conceptele Torei corect, deoarece Lumina superioară operează asupra ei.

Ea nu are nevoie de nimic altceva decât asta. Dacă ea face sistematic totul, atunci, fără îndoială, va începe să simtă o lume opusă şi să înţeleagă că tot ceea ce percepem în exterior este, de fapt, în interiorul nostru.  Va fi uşor pentru ea să perceapă acest lucru. Este suficient să treacă prin această schimbare şi asta-i tot.

În general, despre acest lucru vorbesc domeniile care tratează limitele, cum ar fi fizica cuantică şi teoria relativităţii. O persoană încearcă şi nu înţelege de ce lucrurile se produc într-un anumit mod şi apoi, ea începe să realizeze şi să gândească referitor la nou sistem de coordonate.

Dar, înainte de fiecare nou nivel, înainte de realizare, există un sentiment de întuneric, de confuzie, ca şi cum noroiul a fost amestecat cu apă şi nimic nu este clar.

Lucrul principal este că noi suntem parte a naturii şi nu putem scăpa. Noi ne angajăm în ştiinţa cea mai naturală, care nu face decât să precizeze unde suntem, cum trăim şi cum precepem natura.

Dar, dacă o persoană nu are o astfel de înclinaţie, nu vei fi capabil să o convingi să studieze. Dacă ea începe să simtă nevoia, atunci ea nu are nevoie de cuvinte. O va simţii ca un animal: “aici se vorbeşte de mine”. Ea va privi în jur, până ce va ajunge la înţelepciunea Cabala.

Din “Secretele Cărţii eterne”, kab.tv, 29.04.2013

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica | Add Comment/Ask Question→

Un “sclav” este o dorinţă pe care am asimilat-o în interiorul meu şi este, deci, sub controlul meu complet. În acelaşi timp, l-am dominat până într-un punct în care nu mai este considerat ego-ul meu, ci un partener cu drepturi depline.

Eu pot să-l folosesc foarte bine, nu prin presiune  aşa cum o faceam atunci când îl foloseam prin forţă, ci într-un mod raţional şi logic. Aceasta înseamnă că este deja total de acord cu mine.

Noi vorbim doar despre intenţii şi dorinţe, deoarece nu este nimic altceva decât ceea ce este într-o persoană. O persoană este o lume mică, deci tot ceea ce vedem, imaginea lumii cu toată lumea în interior, este totul o reflectare a atributelor mele interne şi nimic altceva. Dacă există ceva în lumea din interiorul meu, este un semn că acesta este modul de a vedea propria mea reflexie.

Aceste este modul în care trebuie să organizez totul în capul meu, citind sursele, până ce, efectiv, îmi dau seama. Puţin câte puţin, mintea voastră şi vederea vor fi axate pe asta şi veţi înţelege că este, cu adevărat, aşa. Chiar şi fizicienii cuantici şi psihologii au început să vorbească despre asta.

Din “Secretele Cărţii eterne”, kab.tv, 29.04.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Există două lucruri care menţine o persoană pe drumul spiritual: un cadru pe care l-a stabilit pentru sine şi mediul corect. Ar trebui să extindă, în mod constant, acest cadru?

Răspuns: Nu neapărat. Când eram alături de Rabash, nu l-am văzut schimbând cadrul vieţii sale, în niciun fel. El a învăţat în acelaşi moment al nopţii, apoi avea plimbări lungi pe plajă, în parc, în pădure, la saună şi după-amiaza el se odihnea înainte de a studia, din nou, în cursul serii. El a păstrat această schemă cotidiană ani de zile, fără nicio schimbare, chiar şi hrana pe care o mânca.

De ce ar trebui să facem schimbări în corporal? Toate schimbările trebuie să fie interioare şi nu exterioare. Ştim că un măgar nu aspiră la noi delicii, ci preferă boabele cu care este obişnuit. Un elefant preferă iarba. Un animal preferă ceea ce are nevoie, în funcţie de natura sa. Fast-food-urile moderne nu sunt bune, deoarece corpul noastre nu s-a schimbat. Nu facem decât să ne intoxicăm. Corpul nostru are nevoie de hrană simplă, naturală, aşa cum se recomandă.

Este foarte bine dacă un corp este obişnuit cu un anumit orar cotidian. Este chiar recomandat a lua medicamente la aceeaşi oră, în fiecare zi. O maşină care execută o acţiune repetitivă se degradează mai rar, chiar şi un motor obişnuit care funcţionează permanent şi nu este pornit şi oprit tot timpul, lucrează mai mult.

Nu este nimic mai rău pentru un animal decât schimbările în tot ceea ce are de-a face cu natura sa. Dar, în partea care nu aparţine naturii, care este deasupra şi aparţine lumii spirituale, toată viaţa este făcută din schimbări. Cantitatea de schimbări este un indicator al sănătăţii spirituale, al puterii spirituale.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 07.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie | Add Comment/Ask Question→

Este clar că nu putem progresa decât deasupra dorinţei egoiste corupte care este revelată din ce în ce mai mult, zi după zi. Doar depăşind-o şi numai dorind obiectivul spiritual cu înclinaţia corectă, avansăm progresiv spre finalul corecţiei.

Lucrul principal este de a porni de la zero în fiecare zi, adică în fiecare moment. Trebuie să simţiţi noile dorinţe egoiste, gândurile, îndoielile şi dezacordurile cu obiectivul şi să acceleraţi trezirea în voi, de la un moment la altul. Voi criticaţi calea spirituală, mediul, profesorul, cărţile şi sursele şi sunteţi atraşi de alte obiective.

Este la fel de important de a vedea cât sunteţi de adânciţi în analize interioare, căci ele vă pot îngropa sub sarcina lor grea. Nu trebuie să petreceţi asupra lor mai mult decât este necesar, ci numai să simţiţi unde sunteţi şi să ajungeţi imediat la ieşirea din întuneric. Avem nevoie de atitudinea corectă pentru a începe.

Dacă înţelegeţi că progresul este bazat doar pe clarificări negative, atunci ar trebui să fiţi recunoscători şi să avansaţi. Nu ar trebui să vă fie teamă să descoperiţi clarificări din ce în ce mai neplăcute, în fiecare minut. Dimpotrivă, cu cât aveţi mai multe “intrări” şi “ieşiri” în raport cu scopul, cu atributele spirituale, dăruirea, dragostea şi conexiunea, cu atât veţi fi mai fericiţi că viaţa voastră este plină de corecţii.

Chiar dacă vă pregătiţi în avans şi ajungeţi la un mare eveniment, la un mare congres şi trăiţi serioase clarificări interioare, a doua zi ar trebui să fiţi fericiţi să începeţi din nou, aceleaşi corecţii şi aceleaşi probleme pe care, aparent, le-aţi avut deja.

Nimic nu se repetă, chiar dacă poate părea aşa. Totuşi, o persoană trebuie să se obişnuiască să reînceapă de fiecare dată, până ce clarificările ating o măsură completă şi oferă un nou nivel pentru a munci. Acolo, de asemenea, munca reîncepe în fiecare zi, chiar dacă este un nou tip de muncă.

Pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 07.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie | Add Comment/Ask Question→

A te strădui ca ”un bou sub povară și ca un măgar încărcat cu greutate” înseamnă a lucra fără a simți nici un gust în muncă. Citesc cartea Zohar pentru că doctoral spune că acționează ca un medicament care mă va ajuta să-mi revin. De cele mai multe ori este neplăcută și extrem de dificilă. Ea contravine dorințelor mele corporeale și nu este pe gustul meu, dar doctorul mi-a prescris-o, așa încât eu asta fac.  

Nu doresc să simt plăcere în mintea și în inima mea atunci când citesc Zohar-ul. Cu toate că lecturarea Zohar-ului îmi face plăcere, eu nu mă bucur pentru că mi se pare că aș înțelege, aș simți și aș urmări acțiunea, ca într-o carte de aventuri, urmărind călătoriile marilor înțelepți ca și cum i-aș urmări pe marii exploratori ai unor noi tărâmuri și continente. Eu mă bucur doar să accept această lectură ca pe un medicament.

Ceea ce îmi face plăcere nu este lectura în sine, ci procesul prin care trec. Mai întâi, urmez indicațiile înțelepților, ceea ce înseamnă că mă plec în fața lor. Apoi, aflu că acest lucru aduce Creatorului plăcere și bucurie. La final, mă corectez în acest fel și mă apropii de Creator!

Dacă te afunzi în text, înseamnă că acționezi în cadrul dorinței tale de a primi, încercând să o umpli cumva, cu ajutorul minții și a inimii tale egoiste. Astfel, jefuiești intensitatea studiului tău, intensitatea stării tale. Cu toate acestea, într-un final, lucrurile vor evolua în sens invers și va veni un timp în care vei înțelege, dintr-o dată, că nu ai nimic. Tristețea aceasta egoistă te va face să înțelegi că ai studiat într-un mod greșit.

Această abordare nu este 100% corectă, căci cum pot eu să înțeleg semnificația Cărții Zohar-ului cu mintea mea corporeală? Când ești om de știință, studiezi lumea aceasta cu ajutorul uneltelor pe care le ai, cu emoțiile și rațiunea ta, încercând să o înțelegi în mintea ta. Așa operează în această lume știința, ea fiind numită ”rațiune”.

Însă lumea spirituală este la un alt nivel. Se află într-o dimensiune în care emoțiile și mintea ta nu mai controlează nimic. Nici măcar nu-ți poți imagina cum este acolo. Se găsește pe o frecvență total diferită. Este ca și cum tu poți recepționa o frecvență de 100 Kiloherți, iar ceilalți lucrează la o frecvență de 100 Megaherți. Sunt frecvențe total diferite; una este lungă și cealaltă scurtă, ele nu pot comunica și nu pot genera nici un fel de forme comune.

Cum poți vorbi despre o lume pe care nu o poți percepe? De ce te poți agăța? De nimic! Cu toate acestea, ni s-au dat cărți pe care nu le înțelegem deloc și nici nu le putem înțelege. Nu vei înțelege nimic, dacă nu atingi nivelul acelei cărți. Acest nivel de calitate se dobândește transformându-ți toate simțurile și mintea. Totul se schimbă în interiorul tău, primești noi emoții și o nouă minte, în locul celor vechi. Înainte de a se petrece acest lucru, nu ai nici o conexiune cu cartea numită ”Tora”, cu excepția calității sale unice. [111650]
Din partea a doua a lecţiei zilnice de Cabala 7/02/13, Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Zohar | Add Comment/Ask Question→

Nu există nicio altă cale decât să ne ţinem de linia dreaptă pe cât putem de mult, urmând „credinţa deasupra raţiunii”. Îndelungata mea experienţă personală arată că multora dintre studenţii mei li se pare greu să înţeleagă ce este linia dreaptă, din moment ce îţi cere să te anulezi pe tine însuţi, să rămâi bucuros şi să respecţi „credinţa deasupra raţiunii”. Vocabularul nostru convenţional nici măcar nu conţine cuvinte clare care să o descrie.

Poate că v-ar fi mai clar dacă aş explica altfel. În timp ce suntem la un nivel mai jos, primim ajutor de sus pe măsura dorinţei noastre ca să devenim asemănători celui de sus. Acest proces are loc la fiecare pas: mineral, vegetal, animat şi vorbitor, atât în această lume cât şi în lumile superioare. Pe măsura ostenelii depuse de cel de jos în efortul de a deveni asemănător celui de sus, cel de jos atrage energie de la cel de sus şi îl forţează pe acesta din urmă să aibă grijă de el. Astfel lucrează legile materiale şi spirituale ale fizicii.

De aceea dacă depunem eforturi să ne agăţăm de linia dreaptă, adică să devenim ca cel de sus, dacă încercăm să ne apropiem de forma Lui şi să copiem acţiunile Lui, înseamnă că tindem să dobândim forma unui embrion. Înclinăm spre a ne anula pe noi înşine în faţa celui de sus. În ciuda faptului că noi toţi continuăm să fim într-un interes pentru sine permanent, tot vrem să ne anulăm în faţa celui de sus, să intrăm în El, astfel încât acolo unde rămânem neremarcaţi şi imperceptibili să ne predăm complet Lui.

Asta este ceea ce numim „credinţă deasupra raţiunii”, având în vedere că o facem dincolo de cunoaşterea noastră, de sentimentele şi dorinţele noastre. Din această cauză, nu doar că primim Lumina înconjurătoare de la cel de sus, dar ne şi putem concentra alături de alţi prieteni şi putem folosi ajutorul lor într-un mod în care mediul nostru ne va livra Lumina, permiţându-ne astfel practic să creştem în spiritualitate.

Venim în contact direct cu cel de sus. Nu doar că lăsăm Lumina înconjurătoare să ne influenţeze, dar primim şi Lumină interioară adevărată, „sângele” spiritual („dam” – de la cuvântul „domem” – fără viaţă) care hrăneşte fetusul, Lumina Nefesh – un nivel neanimat al sfinţeniei.

De ce este numit „ sacru”? Pentru că este determinat de lucrurile la care aspirăm. Există numeroase învăţături, religii şi metodologii. Trebuie să fim siguri că ne duc spre adeziunea cu Creatorul, spre dobândirea echivalenţei de formă cu El, spre a ne iubi aproapele ca pe noi înşine, de unde începe iubirea noastră pentru Creator.

Dacă o metodologie urmează scopul de mai sus şi îi aduce în mod practic pe oameni la împlinirea lui învăţându-i zi de zi cum să-şi mărească dorinţa iubirii faţă de alte creaţii şi cum, mai apoi, să înveţe să-L iubească pe Creator, atunci această învăţătură este numită sacră sau spirituală. Altfel, ar putea deveni o otravă letală în loc să fie poţiunea vieţii.

 Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala, 21.06.2013, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→