Sa trecem dincolo de linia rosie intr-o lume noua

Din lumea Infinitului, “Stadiul 1”, dezvoltam (coboram) in aceasta lume, care este numita atingerea “Stadiului 2.” Din acest stadiu trebuie sa ne ridicam inapoi la Infinit, in „Stadiul 3” care este identic cu Stadiul 1. Exista o singura diferenta intre ele: Noi existam in Stadiul 3 fiind constienti de asta. Deci este considerat a fi de 613 ori ai mare decat Stadiul 1.

Noi ne-am dezvoltat in Stadiul 2 de-a lungul milioanelor de ani in forme ale stadiului mineral, vegetativ si animat. Pana cand am coborat din lumile Atzilut, Beria, Yetzira si Assiya, timpul nu a existat deloc. Timpul apare cand ajungem in aceasta lume si ne dezvoltam de-a lungul celor aproximativ 15 milioane de ani, ajungand la sfarsit in gradul « uman ».

Diferenta dintre stadiul “uman” si cele mineral, vegetativ si animat este ca omul nu exista in natura! Inca de la inceput omul a fost la baza o fiara, chiar daca una mai complexa. S-a transformat in om doar in masura in care simte ca este o fiinta globala, sociala.

De fapt el nu mai este in forma individuala, egoista pe care a avut-o inainte sa ajunga in acest stadiu. Mai mult, trebuie sa se alature in dezvoltarea spirituala si sa urce scara pe care odata a coborat. De la dezvoltarea generala, sociala, trebuie sa trecem la dezvoltarea spirituala cu maximum de seriozitate si responsabilitate. Aceasta este esenta muncii noastre.

In timp ce ne dezvoltam egoist, nu am intalnit nici o problema pentru ca am evoluat inconstient, natural. Dar de cand am atins “linia rosie”, insemnand starea in care totul este interconectat global, integral, este semnul ca trebuie sa ne asumam o alta forma de existenta, in armonie cu natura.
Din partea a 4a a Lectiei zilnice de Cabala 2/4/2011, “Studiu la intelepciunea Cabalei ”

O insultă a onoarei

Întrebare: Sunt situaţii în viaţă când cineva mă insultă făcându-mă să mă simt foarte dezonorat şi rănit. Cum să analizez exact o astfel de situaţie?

Răspuns: În starea noastră curentă, suntem incapabili să spunem care este în realitate atitudinea corectă. Suntem confuji, fiind la jumătatea drumului între cer şi pământ. Încă nu l-am dezvăluit pe Creator dar nici nu mai sunt în ascundere totală. Percep tot felul de vorbe înţelepte, cum ar fi citatele, expresii şi parţi de cunoştinţe ca revelaţii, dar nu este aşa. Totul a ajuns amestecat în mine.

De aceea, Baal HaSulam scrie în „Introducere la Talmudul celor zece Sfirot” că în timpul acestor ani, trebuie să se focalizeze maxim pe dezvoltarea lui. Aceasta este perioada de mari confuzii când eu nu pot să înţeleg adevărul, dar nici nu mai sunt de acord cu minciuna. Sunt pur şi simplu aruncat dintr-o parte în alta.

Pe deoparte, nu-i nimic în afară de Creator, stau în faţa Lui. Şi atunci cum să tratez realitatea când tot ce este în jurul meu este El. Şi eu unde sunt? Dacă El a ţipat la mine, pot şi eu să ţip înapoi la El? Dar el este Creatorul! Asta înseamnă că eu trebuie să mă trag înapoi tot timpul? Ar trebui să rămân în totalitate umil, chiar şi in faţa ameninţării cu moartea? La un moment dat, omul se uită la aceste lucruri astfel.

În realitate, nu e cine ştie ce sfat mare pe care îl putem da cuiva în acest caz. Pentru că omul este un subiect în permanentă schimbare. De aceea Cabaliştii prescriu o anumită ordine de acţiuni pentru noi care este determinată de ascundere.

De ce ne dau acest sfat? Pentru că noi suntem nişte subiecţi influenţaţi de doua forţe. Creatorul nu a creat o stare foarte simplă în care eu stau în faţa Lui şi Îl dezvălui fără a fi deranjat de nimic. Cine sunt „eu”? Sunt forţa de rupere şi separare de Creator. Mai mult, aceste forţe îmi apar mie însumi şi la fel de bine şi la ce e în jurul meu, dar nu ca fiind Creatorul. Pentru mine, Creatorul este un ideal invizibil şi imperceptibil.

Forţele de rupere Îl ascund de mine şi eu trebuie să le unesc într-un întreg. Aceste forţe, mă separă şi mă îndepărtează de Creator, Îl acoperă. Ele împart în două lumi: interioară şi exterioară. În esenţă ele aparţin unei naturi de separare, dorinţa egoistă, şi îmi apar ca fiind două şi opuse.

Trebuie să le unesc una cu alta şi să discern precis separarea din ele. Uitându-mă la acţiuni, gânduri, dorinţe, şi la tot ce este în jurul meu, conectez ineriorul cu exteriorul făcând astfel numai pentru a obţine unitatea. În acest caz, dacă sunt capabil să fac asta, nu greşesc.

Trebuie să aplicăm un singur principiu aici, „Omul judecă lucrurile în funcţie de ceea ce vede”. Eu nu încerc să Îl obţin pe Cel care se ascunde de mine.Dar imediat ce am să unesc toate forţele – ale mele şi ale celorlalţi – într-una singură am să-L descopăr pe singurul Creator înăuntru.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 2/10/11 Scrierile lui Rabaş

Un salt peste abis

Primim atâta Lumină, câte Vase (Kelim), dorinţe, avem. De aceea suntem în această lume atât de departe de starea adevărată. Este ascunsă de noi prin multe voaluri si grade, şi fără să avem multe Vase (Kelim), mijloace şi componente, noi nu vom fi capabili să revelăm Lumina.

Creaţia este „Este din Nu Este”. Cu alte cuvinte, tot ceea ce a existat a fost Creatorul şi El a vrut să creeze ceva în afara Lui. Această calitate diferită, ceva din afara Creatorului, este numită „Creaţie”.

Creatorul a vrut ca creatura să înţeleagă faptul că este în afara Lui, să treacă peste breşa dintre ei şi să obţină starea de anulare a creaturii şi a breşei dintre ei. De aceea, omul în această lume, trebuie să se vadă el însuşi ca fiind exclusiv în faţa Creatorului. Nu este nimic în afară de El. Nu este nimic în afară de Creator, nici măcar omul însuşi.

Numai în percepţia şi în senzaţia mea a fost această iluzie creată, cum că ar fi ceva în afara unei singure Forţe, Creatorul. Tot ceea ce îmi pot imagina a fost creat deliberat ca să am ceva de ce să mă apuc  şi care să-mi permită să ajung la Unicul şi Singurul din mai multe Kelim (Vase).

În interiorul la Singur Unul nu există „eu”. E scris: „Creatorul este Dumnezeul nostru, Creatorul este unul”. Totul este inclus în El. Asta este ceea ce trebuie să obţinem. Astfel omul va „sări” peste abisul dintre „Este din Este” şi Este din Nu Este”. Asta este ceea ce trebuie să obţinem.

Tot ceea ce avem, inclusiv lumea cea mare, lumile spirituale, ruperea, Kelim, prietenii, toate mijloacele şi toată metoda sunt destinate numai pentru a ne corecta percepţia realităţii şi să recunoaştem că în afară de Forţa unică nu există nimic, nici măcar eu.

Ceea ce mă înconjoară este format în acest fel pentru a mă ajuta să obţin unitatea. Eu stau întotdeauna în faţa Creatorului şi nu este nimic între noi. În acest fel trebuie să simtă omul realitatea în percepţia sa. Baal HaSulam scrie despre asta în Şamati #67:

Acela care crede că îşi înşeală prietenul, într-adevăr îl înşeală pe Creator, fiindcă în spatele corpului omului este numai Creatorul. Asta pentru că este esenţa creaţiei, că omul este numit „creatură” numai cu respect pentru el însuşi. Creatorul vrea ca omul să simtă că în realitate este separat de El, dar în afară de asta, este totul „întreg pământul este plin de gloria Lui”.

De aceea, când unul îşi minte prietenul, îl minte pe Creator, şi când unul îşi întristează prietenul, îl întristează pe Creator. Din acest motiv, dacă unul este obişnuit să spună adevărul, îl va ajuata cu prvire la Creator.”

Dacă omul înaintează spre revelarea unităţii, atunci el vede totul ca mijloc care îl ajută să îl dezvăluie pe unicul Creator. Este scris: „Ridica-te, Creatorule şi duşmanii Tăi vor dispare”. Cu alte cuvinte, omul vede că toate inconvenientele de fapt nu-l deranjează, ci ele sunt Kelim, mijloace. Unindu-le în unul singur, în interiorul lor, i se vor dezvălui Luminile, până când vor imerge toate în una, Lumina simplă.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 2/10/11 Scrierile lui Rabaş

Dăruire? Pentru ce?

Întrebare: De ce ar vrea un om să-şi dorească corecţie de dragul dăruirii?

Raspuns: Nu există nicio întrebare despre asta fiindca nimeni nu ştie despre sine acest lucru. Regele Solomon însuşi s-a întrebat pe sine despre iubirea între un bărbat şi o femeie: cine ar putea să înţeleagă asta? Este o pasiune sinceră, o dorinţă, iar dorinţa este creată de Creator.Noi trebuie numai să folosim toate înclinaţiile noastre care pot duce această dorinţă către ţintă.

Creatorul mi-a dat toate mijloacele,şi eu trebuie să le aranjez corect pentru a merge mai departe. Dacă nu fac asta, El mă va ajuta prin „împunsături” ici, colo.Pâna la urmă tot o să trebuiască să mă folosesc corect tot ce am la dispoziţie.

Dorinţa şi mediul mi-au fost date de Creator. Trebuie doar să le organizez corect una cu alta, să le leg împreună în „Israel,Tora şi Creatorul”, şi să le folosesc aşa cum trebuie pentru a avansa către ţintă.

Eu însumi nu fac nimic în afară de „aranjarea corectă”. Şi chiar când pun totul la locul lui, întâi de toate folosesc Forţa Superioară. Dacă nu Creatorul este cel care îmi construieşte casa spirituală, atunci cine?

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 2/10/11 Scrierile lui RABAŞ

Fazele de obţinere în Cabala

Întrebare: Prin ce faze trebuie să treacă un om când ajunge la Ştiinţa Cabalei?

Răspuns: Când cineva începe să studieze, întâi învaţă să perceapă lumea aceasta corect, chiar dacă el studiază un nivel înalt, dimensiunea următoare, unde cu toţii suntem uniţi, adică o lume integrală. Astfel, prin studierea ei, de fapt începem să înţelegem cât de separaţi suntem unul de celălalt în această lume, şi modul în care fiecare din noi mănâncă întregul sistem în loc să muncească să-l completeze impreună cu toţi ceilalţi.

Fiecare persoană există ca o celulă canceroasă în interiorul corpului comun. Această senzaţie şi înţelegere vine precis din studierea stării globale a sistemului.Apoi, diferenţa dintre cele doua nivele, cel superior, unit şi în armonie, şi nivelul nostru, complet împărţit în individualităţi egoiste, fapt care începe să fie simţit foarte acut.

Studiind împreună cu prietenii din întreaga lume, el începe să atraga forţa de dezvoltare asupra lui, care începe să-l influenţeze în mod treptat. Această forţă se află în natură şi începe să-l schimbe şi să-l facă din ce în ce mai conectat cu ceilalţi. Ca rezultat, el începe să perceapă această lume ca pe un sistem unic, comun.

Asta se întâmplă natural, din interior, dar nu artificial, aşa cum conectăm noi forţat un lucru cu altul. Atunci atitudinea omului faţă de lume, viaţă, şi faţă de el însuţi se schimbă şi la fel şi planurile lui de viaţă. Şi pentru că el începe să simtă lumea mai bine, mai corect şi mai global, lumea devine pentru el transparentă.

El vede conexiunile acţionând în spatele tabloului extern al lumii, printre toate părţile realităţii. Este ca o broderie: pe faţă vezi flori, în timp ce pe spate vezi toate legăturile de fire care ţin toate părţile împreună.

Omul vede toate acestea şi nu mai rămâne în întuneric. El simte cum totul este conectat împreună. Astfel, devine înţelept şi nu mai acţionează deloc ca un nebun. Aceasta este prima fază de obţinere în ştiinţa Cabala.

Apoi, când omul pătrunde mai adânc, el începe să dezvăluie nivelele de conexiune între toate părţile realităţii. El începe să lucreze cu toate aceste forţe de conexiune. Apoi îi devine clar că fiecare în această lume acţionează ca o păpuşă trasă de fire. Vede cum totul este controlat prin aceste fire care există pe partea opusă a „broderiei”. Noi, cei care trăim în această lume, nu avem nicio libertate de alegere. Comportamentul nostru este determinat de gene, hormoni şi forţe care ne guvernează. Dar acest om obţine nivelul unde sunt luate deciziile şi poate determina propriul mod de viaţă şi ce fel de viitor vrea să vadă.

Asta pentru că el vede corect sistemul general şi devine inclus în el, devenind de aceeaşi parere cu el. Aceasta este a doua fază de obţinere. Dupa asta vin mai multe faze – toate fiind cinci.

Din conferinta mea la Paris 2/1/11

De ce avem nevoie de limbajul ramurilor?

Limbajul ramurilor este obţinut când te ridici din această lume, şi atunci, în Lumea Superioară, tu descoperi rădăcinile la tot ceea ce există în această lume. Dar ţinta nu este simpla conectare între ramură şi rădăcină. Această limbă nu ne conectează cu Lumea Spirituală, ci cu profesorii noştri! Acesta este mijlocul care îi ajută pe ei să ne înveţe.

Noi nu înţelegem limbajul spiritual pe care ei îl vorbesc, deci, nu putem să-l învăţăm. Şi nu trebuie să-l ştim fiindcă suntem deja familiarizaţi cu el din această lume. De aceea putem auzi şi învăţa de la ei despre ceea ce se întâmplă în lumea spirituală.

Deschizi o carte în care sunt scrise un fel de cuvinte. Dacă tu nu ai trăi în această lume, atunci nu ai înţelege nimic. Dar din lumea noastră suntem deja familiari cu ceea ce vorbesc Cabaliştii şi vrem să obţinem rădăcina, să descifrăm ceea ce ei punctează în Lumea Superioară, fiindcă ei nu spun un cuvânt despre lumea materială.

Cabaliştii nu descriu lumea noastră nici măcar într-un cuvant. Tora nu este conectată la lumea noastră, şi omul care o interpretează în acest fel, o materializează şi comite cea mai mare crimă creându-şi „idoli” pentru sine. Se vorbeşte numai de Lumea Spirituală. Însă, pentru a vorbi aceeaşi limbă ca şi tine, Cabaliştii descriu Lumea Spirituală folosind folosind cuvinte din lumea noastră pentru a trezi un fel de legătură sau atitudine faţă de ei în interiorul nostru.

Acest lucru a fost plănuit deliberat, în gândul Creaţiei pentru ca noi să începem să ne ridicăm din această lume către Lumea Spirituală. Astfel, noi trebuie să luăm toate mijloacele pentru asta, ca existente în această lume.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala 2/10/11 “Esenta intelepciunii Cabalei”

Paradigma accelerarii

Când Zeir Anpin devine revelat înaintea lui Malchut, putem accelera viteza dezvoltarii noastre. Până acum, avansand în cursul istoriei pe nivelele mineral, vegetal si animal, nu am fost capabili sa acceleram timpul. Noi nu ştiam deloc in ce stare eram  şi care era procesul prin care am trecut.

Dar acum, după ce am intrat în perioada de corecţii, avem libertatea de voinţă. Putem accelera cursul evenimentelor, fără să fie nevoie sa aşteptam pana la sfârşitul mileniului al şasea. Totul depinde de noi.

Cu eforturile noastre, putem include calităţile Zeir Anpin în noi înşine, în mai puţin de şase mii de ani. La urma urmei, ne referim la gradele spirituale, nu la o dată dintr-un calendar. Şi de aceea suntem capabili sa grăbim ascensiunea la nivelul mileniului al şaptea.

Baal HaSulam scrie despre dezvoltarea urmatoare în „Introducere la Cartea, Din gura unui Intelept.” Acestea sunt, de asemenea, niveluri spirituale, deoarece Shabbat (sâmbătă), mileniul al şaptelea, este Sefirot HGT-NHY-M. Pe lângă aceasta, există trei niveluri numite “ capul”. Intram în ele după şapte mii de ani, iar acest lucru este dincolo de atingerea noastra actuala, deoarece aceasta implică primirea în Kli, care a finalizat deja corecturile sale şi a devenit similara cu Creatorul în calităţile sale.

Nu este scris nicăieri despre acest lucru. Cărţile cabalistice conţin doar sugestii slabe despre aceste etape. Să sperăm că vom ajunge la ele rapid, de asemenea.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 2/6/2011, Scrieri de Rabash

Globalizarea in circumstantele familiale

Baal HaSulam, „Pacea în lume”: Nu fi surprins dacă am amestecat împreună bunăstarea unui colectiv paticular cu bunăstarea întregii lumi pentru că, într-adevăr, am ajuns deja la un asemenea grad încât întreaga lume este considerata un colectiv şi o societate.

Insemnand, deoarece fiecare persoana din lume atrage măduva vieţii sale şi a mijloacelor sale de existenţă de la toţi oamenii din lume, el este fortat sa serveasca şi sa se ingrijeasca de bunăstarea întregii lumi.

Noi încă nu simtim acest lucru până la limita maximă şi asta pentru că pur şi simplu egoismul ascunde adevărata imagine fata de noi. Cu toate acestea, am intrat într-o nouă eră, chiar fără a simţi această tranziţie a dependenţei noastre totale fata de întreaga lume.

Chiar ieri am tinut o „gospodărie”, având toate necesitatile vitale în ţările noastre, în timp ce astăzi nu suntem în măsură să producem nici hrană, nici haine, nimic din toate acestea, separati de lume. Dintr-o dată, vom descoperi că nu avem componentele necesare pentru alimente, maşini-unelte, şi aşa mai departe. O situaţie fundamental nouă a apărut: Acum nu este nici un detaliu în lume, care ar putea fi sincer descris ca fiind al nostrum, fără un gând despre alţii.

Astăzi este imposibil să nu fii conectat cu toată lumea. Şi asta înseamnă că trebuie sa cream un sistem de legătură corespunzător, deoarece bunăstarea individului şi a lumii depinde una de alta.

Din prisma egoismului ni se pare că am putea fi capabili de a scăpa de jumătate din omenire, fără prea multe stricăciuni. Acest lucru este posibil tehnologic şi, în plus, mai multe miliarde de oameni apar ca nimic altceva decât o povară inutilă. Cu toate acestea, este necesar să ne amintim că nu vedem imaginea de ansamblu. În realitate, avem o „situaţie familială,” similara cu modul în care persoanele în vârstă au fost deja asigurate pentru tânăra generaţie şi nu mai pot sa lucreze in continuare, în timp ce tineretul creşte în scopul de a accepta mai târziu ceea ce i-a fost pregătit.

Acelaşi lucru se întâmplă cu toată lumea, deşi într-o formă diferită. Chiar dacă o persoană nu face nimic şi numai trăieşte din cerşit, sau chiar dacă trăiesc din niste sume derizorii mizere în unele locuri indepartate, în Africa sau India, ea este încă parte din sistemul comun şi avem încă de descoperit cât de importanta este fiecare persoană în el. Chiar detalii care ne par a fi inutile din punctul nostru de vedere sunt importante şi necesare pentru întreg.

Organismul uman contine, de asemenea, multe organe si sisteme ale căror funcţii nu le-am descifrat complet încă. Dar, treptat, vom descoperi că nu este nici un detaliu care poate fi descris ca inutil.

Prin urmare, trebuie să folosim fiecare obiect în funcţie de scopul său vital, fără a distruge nimic. Orice altă abordare se va dovedi a fi distructiva, mai ales pentru persoana care va recurge la ea.
Din lecţia „Pacea în lume”, din 2/4/11

Fii propriul tau procuror şi judecător

Cand întrebarea cu privire la scopul vieţii (punctul din inima) apare într-o persoană, Cabala se întoarce la el sau ea şi spune: „Dacă iti schimbi atitudinea fata de Lumina, vei descoperi sistemul de 125 de grade ale Luminii , ale proprietatii de a darui.” Transformările prin care va trebui să treci în raport cu Lumina sunt considerate ca fiind „Mishpatim „(legile). Starile prin care treci sunt numite cicluri de viaţă (Gilgulim). Proprietatea în care te stabilesti la fiecare dintre stari este numit un suflet. Cu alte cuvinte, este vorba despre întruparea (incarnarea) sufletului.

Capitolul saptamanal „Mishpatim” (legi, hotărâri judecătoreşti) a fost scris într-un mod foarte cuprinzător. El ne demonstrează toate ciclurile prin care trebuie sa trecem pe parcursul celor 125 de grade spirituale, pana la sfârşitul corecţiei, prin avansarea din starile cele mai îndepărtate de Creator, pana la grade mai inalte, care sunt cele mai apropiate de El. De aceea, este intitulat „Mishpatim (Legile),” unde tu trebuie să-ti fii propriul procuror şi judecător, şi nimeni altcineva!

Tora iti cere: ” Numeste judecatori şi ofiţeri la toate porţile tale.” La fiecare poarta ce duce la Creator, va trebui să efectuezi un proces şi  sa conduci dupa un verdict, pentru a şti cine şi ce eşti, cum iti sortezi dorinţele, cu care dintre ele avansezi si pe care le pui deoparte acum.

Noi nu lucram cu „Ha Lev ha Even, „inima noastra de piatră”, nici nu vom lucra cu un “sclav”. Un sclav trebuie doar să asiste, trebuie să fie doar prezent  în timpul evoluţiei, dar fara a lua nici o decizie. Există un stăpân peste el, „Rosh” (cap), iar cel dintai se anulează pe sine înaintea stapanului şi, prin urmare, avanseaza.

Totul este într-o persoană, care este o lume mica. De aceea trebuie să fie o servitoare şi o amantă, un sclav şi un stapan, o vaduva, un bogat şi un sărac, care sunt toate dorinţele sufletelor noastre şi toate se desfăşoară simultan. Nu treci de la un nivel la altul, mutandu-te de la stadiul numit „sclav” la stadiul „stapan”, „Cohen (preot),” şi aşa mai departe. La fiecare pas nou, esti cuprins de toate dorintele, la o dată, fiecare dintre ele este într-o anumită condiţie. „O persoană este o lume mică” înseamnă că fiecare stadiu va conţine tot ce există.

Eu nu evaluez şi verific dorinţele mele cu cartea: „Aceasta dorinta nu este destul de buna, trebuie s-o repar. Dar acesta are nevoie de consolidare, asa ca lasa-ma s-o repar.” Mai degrabă, analizez fiecare dorinţa  în raport cu Lumina.

Trebuie sa atrag Lumina pe dreapta, astfel încât sa influenteze dorintele mele. Este scris: „.În Lumina Ta vom vedea Lumina.” Sub influenta Luminii, eu mă examinez şi cer Luminii să se întoarcă şi sa ma reformeze. Şi când văd că toate corecţiile sunt complete, ceea ce inseamna ca procesul s-a terminat si eu merit împlinire, atunci Lumina se întoarce pentru a treia oară.

Cu prima venire a Luminii, primesc cunoasterea răului meu.
Cu a doua venire a Luminii, sunt reformat.
Cu a treia venire a Luminii, devin împlinit.

Astfel, atunci când trecem de la un stadiu la altul, traversam  trei sub-stadii, prin care completam corectarea unui grad şi trecem la următorul. Aceasta înseamnă că am terminat Gilgul-ul meu (incarnarea, ciclul de viaţă), munca mea cu un set de dorinţe care mi-au fost descoperite la un anumit grad spiritual.

Din Lecţia Portia saptamanala de Tora. 1/26/2011

Pasind pe o planeta necunoscuta

Întrebare:Prin ce este Cabala diferita fata de psihologie care, de asemenea, învaţă oamenii cum să se conecteze cu toti ceilalti?

Răspuns: În studiul sau practic, psihologia este corectă şi este inclusa în Cabala. Intelepciunea Cabalei conţine toate cunoştinţele despre natura acestei lumi.Vorbeşte despre tot ce se întâmplă de la începutul până la sfârşitul creaţiei şi, pentru acest motiv, include în sine toate ştiinţele acestei lumi. Doar că Cabala nu le descrie în detaliu, deoarece nu si-a stabilit un astfel de obiectiv.

Psihologia, ca o observare practică a anumitor tipuri de comportamente în lumea noastră, a fost corecta până astăzi. Dar astăzi capacitatea sa de a menţine linia este discutabilă, deoarece intrăm într-o lume globala complet nouă . Un sistem global începe să acţioneze asupra noastră, care nu considera fiecare individ separat sau relaţia sa personală cu altul ci acceseaza pe toti, în legătură cu toţi ceilalţi şi pe toţi ceilalţi în legătură cu fiecare şi cu toată lumea.

Noi nu ştim cum sa abordam lumea în acest fel. Nu avem nici o ştiinţă care ne-ar putea explica o astfel de abordare.

Nu am putut dezvolta o ştiinţă despre comportamentul sistemelor analogice, globale şi despre legile de existenţă a tuturor componentelor acestora, deoarece noi insine am fost diferiti in interior. O persoană poate dezvolta numai formele care sunt prezente în interiorul sau, in interiorul naturii sale.

Dar dacă nu simt conexiunea mea la alţii, nu voi fi capabil să dezvolt o ştiinţă despre ea. Aceasta este întreaga problemă! Şi acum intrăm într-o lume despre care nu ştim nimic. Absolut nimic! Şi nu vom afla nimic despre ea până când nu ne vom simţi organic conectati cu toată lumea.

Deci, se dovedeşte că acum doar Cabalistii sunt capabili să dezvolte o ştiinţă pentru noi, despre această realitate obişnuită, pământeana, care acum ne este revelata noua şi nimănui altcuiva. Toti ceilalti vor parea a fi complet neajutorati şi nu vor şti ce să facă cu toate problemele şi catastrofele care vin. Niciun specialist nu va putea oferi nimic: niciun psiholog, niciun fizician, niciun matematician, niciun biolog.

Vom începe brusc să realizam că ştiinţa noastră actuală în toate elementele sale va înceta treptat să functioneze în această nouă stare. Acest lucru se datorează faptului că o nouă reţea integrala a forţelor acţionează asupra noastră, care ia in considerare legătura generala a fiecaruia cu toti.

Inţelegi situaţia dificilă în care ne aflăm? De aceea avem nevoie sa circule ştiinţa Cabalei cât mai repede posibil, astfel încât oamenii să realizeze ceea ce ne aşteaptă. Dacă va fi doar un mic îndemn inainte, un minim acord şi înţelegere, cel puţin unele cunoştinţe şi dorinţa de a înţelege, acest lucru va schimba intreaga imagine şi va face viaţa mai uşoară pentru lume.

Şi acum, un taifun se apropie Australia şi ce pot face oamenii? Doar sa plânga. Ei încearcă să fortifice casele lor, sa bata mai multe cuie în pereţi, dar va ajuta cu adevarat acest lucru impotriva elementelor furioase?
Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 2/4/2011, „Studiul Înţelepciunii Cabalei”