Cum Sa Intorci Noaptea La Zi
Zohar, Capitolul “Miketz” Paragraful 117: Cand o persoana se ridica de dimineata ar trebui sa-si spele miinile cu un “Natlah” pentru apa, care este un vas din care se ia apa (o cana speciala pentru ritualul spalarii mainilor).
“Dimineata” inseamna ca Lumina de Hasadim vine si descopera iluminarea de la Hochma. O persoana simte calitatea daruirii si a iubirii ca un intuneric in interiorul dorintelor sale egoiste (de primire). Corectandu-le, el se trezeste pentru dimineata si experientele din zori, apoi e ziua. In interiorul dorintelor sale corectate simte Lumina Daruirii.
Toate aceste lucruri se intampla in interiorul acelorasi dorinte. La inceput o persoana simte ca lumea spirituala este intuneric – ceva care este respingator si nedorit, pentru ca este legat de daruire si de nevoia de a iubi aproapele. Apoi, trece prin corectie, studiind in timpul noptilor (si, in functie de conexiunea dintre “ramura si radacina”, de asemenea studiem in timpul noptii). Astfel persoana se pregateste pentru venirea zilei, ajunge sa inteleaga faptul ca spiritualitate, daruire, iubirea aproapelui este zi – ca este bine, si, prin urmare, el isi doreste asta.
Din cauza intentiei lui, Lumina Inconjuratoare incepe sa-l influenteze treptat facand ca starea care parea inainte intuneric acum sa fie dorita. Aceeasi stare se transforma in zi si incepe sa straluceasca.
Aceste corectii pe care o persoana le face cu dorintele sale se numesc “spalarea mainii”, deoarece mainile sunt cele care primesc dorintele care trebuie curatate de intentiile egoiste, inainte sa poata fi folosite. “Vasul special pentru ritualul spalarii mainilor”, Vasul Superior Bina, toarna Lumina de Corectie peste dorintele noastre de primire.
Vizualizarea lumii in mod corect se cheama “Lumina Reflectata” si aceasta este veritabila daruire. Momentul in care vom incepe sa percepem lumea cu adevarata daruire, (in opozitie cu daruirea egoista, obisnuita in lumea noastra) vom vedea imediat perfectiunea completa – o lume infinita, eterna si care este in armonie perfecta. Noi ne dezvaluim asta in interior si in acel moment vom incepe sa traim intr-o lume perfecta.
Zohar, Capitolul “Miketz”, Paragraful 34 : “Iosif era trist”, suparat in spirit si suparat in inima, in timp ce era incarcerat acolo. Pana cand Faraonul a trimis dupa el, este scris: “Si ei l-au scos in graba”, insemnand ca el l-a eliberat si i-a raspuns lui cu cuvinte de bucurie, cuvinte care incanta inima, deoarece el fusese intristat pentru ca fusese in inchisoare. Intai, el a fost trantit in inchisoare, dar din inchisoare, el mai tarziu s-a inaltat la maretie.
Noi trebuie sa descoperim dorinta Creatorului, precis, in timp ce suntem in intuneric. Noi trebuie sa intelegem ca, pentru El, este starea cea mai demna de dorit, deoarece nu exista timp in spiritualitate, sau schimbari in starile ce apar.
Atunci cand citim Zohar-ul, trebuie sa intelegem doua lucruri:

Trebuie sa intelegem ce fel de putere se ascunde in Cartea Zohar. E un instrument sau un mijloc de mantuire care ne este dat – singurul instrument in stare sa faca o revolutie spirituala si materiala in lume. Daca ii intelegem importanta, atunci, cu ajutorul sau, vom putea sa ne schimbam pe noi insine si realitatea. Vom putea sa ne influentam soarta, atat la nivel individual, cat si soarta noastra impreuna.
Zohar, Capitolul “Miketz”. Paragraful 101: “Si toate caile ei sunt pacel”. Caile ei sunt potecile care rasar de Sus, din Aba Ve Ima (AVI), lacatul ce slujeste in AVI, despre care scrierea spune, “Si calea Ta in marile ape”. Ele sunt numite astfel pentru ca nu sunt deschise pentru toti, ci doar pentru cativa. Si toate sunt sustinute numai de invoiala, adica de Iesod, care se numeste “pace” – pacea acasa. Apoi, el le aduce in ocean, unde domneste el si apoi le da pace. Acesta este intelesul frazei “Si toate caile ei sunt pace”. Iosif a fost invoiala de pace; el a fost rasplatit cu acele cai si a fost rege in Egipt si domnitor peste tinut.
Zoharul, Capitolul “Miketz”, Paragraful 61: Nukva este numita “noapte” si este o oglinda, ceea ce inseamna iluminarea lui Hochma. Si cum nu exista iluminare a lui Hochma in niciun Partzuf in afara de ea, Nukva se numeste “oglinda” sau “viziune”. La fel, numele “noapte” este viziune.