Michael Laitman pe Times of Israel: “Care sunt gândurile şi nevoile tale pentru a fi fericit?”

Există o pildă despre trei frați care au văzut Fericirea stând într-o groapă. Unul a venit și i-a cerut Fericirii bani și i-a primit. Un altul a cerut o soție frumoasă și a primit și el una.

Al treilea se aplecă peste groapă. „De ce ai nevoie?”, a întrebat Fericirea.

Bărbatul a întrebat: „De ce ai nevoie?”

„Frate, scoate-mă de aici”, a cerut Fericirea.

Fratele și-a întins mâna, a scos-o pe Fericire din groapă, s-a întors și a plecat. Iar Fericirea l-a urmat.

Pilda ne arată că fericirea l-a urmat pe fratele care nu a cerut nimic și care a făcut o faptă bună, oferind un serviciu Fericirii. Nu cred că acest lucru ar trebui interpretat ca o condiție pentru ca fericirea să ne urmeze și nici că nu ar trebui să avem cerințe.

Cred că fericirea depinde de soarta fiecăruia. Fiecare ne comportăm în funcție de ceea ce ni se servește și fie dăruim fericirea, fie o cerem pentru noi înșine. Cel mai important, ar trebui să fim de acord cu asta.

În practică, nu ne putem schimba. Poate că Forța superioară poate uneori să pună în aplicare o schimbare conform cererii noastre serioase, dar noi înșine nu putem schimba nimic personal.

Nu este ușor, dar putem ajunge într-o stare în care nu ne place să cerem fericirea doar pentru noi înșine și nici nu o dorim altora. De asemenea, dacă dorim fericire altora, de ce o facem? De obicei, pentru că facem calcule să câștigăm și fericirea ca rezultat. Dacă nu ar fi să câștigăm din dorința noastră aparent pozitivă asupra altora, atunci nu am avea o astfel de dorință. Nu există nicio cale de ieșire din această buclă centrată pe sine, deoarece dorința egoistă pentru beneficiu personal este natura umană.

Nu cred că putem găsi fericirea. Mai degrabă, trebuie să creăm fericirea. Adică trebuie să ne poziţionăm într-o stare în care știm exact cum să facem ca fericirea să se dezvăluie și apoi o vom simți.

Ce este fericirea? Fericirea este sentimentul că viața noastră a avut succes și credem că acest sentiment se apropie de noi spre sfârșitul vieții noastre.

Viața însăși este o muncă permanentă, adică atunci când căutăm modalități de a ne reconstrui viața din nou și din nou, astfel încât să aducă fericirea pe care ne-o imaginăm. Treptat, trecem de la a ne imagina fericirea pentru noi înșine și în schimb o dorim altora. Mai mult, găsim sensul vieții noastre într-un astfel de vector: „de la mine către alții”. Prin acest vector putem ajunge la o concluzie de fericire. Este o muncă constantă și neîncetată și ar fi înțelept să căutăm să înțelegem cum să o facem.

Probabil că întâlnim nenumărate perturbări pe o astfel de cale, dar cheia pentru a o îndura este că ne imaginăm acea cale și apoi, după cum se spune „drumul se predă celui care îl parcurge”. Deci, dacă fericirea ne urmărește, nu înseamnă că suntem fericiți. Mai degrabă trebuie să muncim constant pentru a-i face pe alții fericiți, ceea ce nu este o sarcină ușoară. Cu toate acestea, nu contează dacă este ușor sau nu. Nimic nu este ușor în viață, dar aceasta este calea către o viață plină de sens și fericită.

În înțelepciunea Cabala discutăm două căi de dezvoltare: calea luminii și calea întunericului. Calea luminii este atunci când aducem lumină altor oameni, iar calea întunericului este atunci când nu putem și nu vrem. „Nu pot” și „nu vreau” în acest caz sunt unul și același lucru.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →