Convenţia— Gata să înceapă!

595.03Trebuie să ne amintim că suntem cu toții în aceeași barcă și suntem părți dintr-un singur suflet.

De aceea, atunci când un număr atât de mare de oameni care se străduiesc spre spiritualitate se adună împreună, ca la Convenția viitoare, fiecare om trebuie să înțeleagă că acesta este un dar de sus. Creatorul mi-a oferit oportunitatea de a participa la un eveniment atât de special, în care părți din propriul meu suflet se apropie de mine.

Și dacă mă raportez astfel la ei, înțelegând că m-ă regăsesc într-o adunare a celor mai apropiate suflete, gata să se conecteze cu mine și dacă fiecare dintre noi gândește și simte așa, atunci nu va fi deloc greu!

Totul depinde de pregătire. Trebuie să mă pregătesc în mod constant și să mă acordez să gândesc, să acționez și să simt exact așa când ajung acolo.

Nu contează dacă se întâmplă astăzi într-un loc sau mâine în altul, timpul și spațiul nu determină nimic! Dar acest exercițiu, în care mă gândesc în mod intenționat astăzi la cum va fi mâine, mă va ajuta mai târziu, când toate condițiile se vor reuni la convenție pentru a ajunge la efortul colectiv necesar.

Acest lucru este extrem de important și determină totul. După aceea, va fi ușor. Este ca o pregătire înainte de luptă.

Dacă totul este gata și ești gata să dai totul pentru spiritualitate, vei vedea cum totul se desfășoară exact așa cum ți-ai imaginat. Dacă ai depus eforturi sincere și mari, din adâncul inimii, totul se va întâmpla în consecință. Nu vor exista surprize neplacute, totul va fi bine.

Imaginați-vă o bandă de hoți adunându-se în întuneric, pregătindu-se pentru o misiune periculoasă de a jefui o bancă. Fiecare dintre ei se simte dependent de ceilalți și îi pasă de grup. Avem ceva de învățat de la ei.

Singura diferență este scopul. Dacă scopul este egoist și evident, atingerea unității este foarte ușoară și naturală.

Dar dacă scopul este de a obține dăruire, de a se ridica deasupra intereselor egoiste personale ale fiecărui om, atunci devine mult mai greu.

Cu toate acestea, chiar și în exemplele lumii noastre, vedem beneficiile imense pe care le aduce unitatea. Singura problemă este că nimic nu o poate susține în afară de lumina superioară. Numai iubirea poate menține o conexiune laolaltă.

Din Lecția zilnică de Cabala 14/02/10, Cartea Zohar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed