Când omul începe să dobândească forma luminii, forma dăruirii, el vede că întreaga lume, care i se părea exterioară, sunt de fapt propriile sale dorințe pe care trebuie să le reatașeze cu iubire. Descoperă că acestea s-au separat de el ca urmare a ruperii. Și prin reatașarea lor, el dezvăluie calitățile dăruirii în cadrul acestor dorințe, și apoi în cadrul lor pe Creator, lumina.

Și acum vede cum lumina se joacă cu el, poartă un „dialog” și se trezește uneori mai puternic și alteori mai puțin. Și omul, în conformitate cu aceasta, trebuie să învețe ce este calitatea dăruirii.

Când el primește mai multă lumină, trebuie să mulțumească pentru revelarea Creatorului. Și când lumina diminuează, trebuie să mulțumească pentru că are oportunitatea de a fi într-o dăruire mai mare, iar când primești mai puțin decât înainte, nu ar trebui să-ți diminuezi recunoștința, ci să te raportezi la Creator în orice schimbare, indiferent de câtă lumină, claritate sau revelație primești.

Prin astfel de ascensiuni și coborâri, începi să înveți cum să rămâi în dăruire, indiferent de gradul de lumină revelat în tine. Aceasta se numește: „mulțumește pentru rău ca și pentru bine”. Și chiar mai mult, mulțumești pentru că ai fost alungat din spiritualitate, căci tocmai „din astfel de ieșiri apare Tora” și prin ele avansezi.

Dorința egoistă crește și oferă omului simțirea de a fi distanțat de Creator, adică oportunitatea de a se apropia de El din voinţa sa. În loc să avanseze printr-o creștere a luminii, omul poate acum avansa prin creșterea dorințelor sale de a dărui.

Astfel, el dezvăluie lumina superioară și este constant „în conversație” cu ea, în diverse relații, până când își descoperă complet, întregul vas spiritual.

Din Lecția zilnică de Cabala din 15.07.2011, Scrierile lui Rabaș – Art.798,1949-Meritul celui mic

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →