Întreaga noastră alegere constă în accelerarea avansării.

Să presupunem că această lume, mișcându-se în ritmul actual, este destinată să ajungă la sfârșitul corectării în 100.000 de ani. În ciclurile anterioare de încarnări, omul traversa anumite etape în mod natural; acum are capacitatea de a traversa împreună cu lumea, întreaga cale rămasă până la sfârșitul corectării în mod artificial, de exemplu, nu peste 70.000 de ani, ci în 7 până la 10 ani.

Deci, cum să nu ne grăbim? Singura alegere pe care o avem este dacă să apăsăm sau nu accelerația. Unui om i se poate părea că trebuie să facă ceva extraordinar, dar pur și simplu trebuie să facă aceleași lucruri, doar mai repede.

Viteza, ritmul și tempo-ul înseamnă să depun efort interior în ceea ce am nevoie. De exemplu, pentru a mă conecta puțin mai mult cu un  prieten, mă străduiesc mai mult. Pentru a învăța puțin mai mult, mă străduiesc din nou. Adică, să fac aceleași lucruri, dar cu mai multă intensitate.

La ce bun dacă alerg dintr-un colț în altul? Ce va ieși din asta, în afară de vânt? Prin viteză se înțelege aplicarea propriilor eforturi în fiecare lucru mic pe care trebuie să-l examinez și să-l clarific.

În timp ce stai acum două ore și jumătate la lecție, depune efort pentru a fi mai atent, mai concentrat asupra lecţiei și a scopului ei și nimic mai mult. Pentru ca intenția să nu dispară, ține-te constant de ea. Doar lecția și scopul ei ar trebui să fie în fața ta. Și asta înseamnă deja că ești pe calea cea dreaptă. Dacă te adâncești în acest gând și te temi să-l pierzi, atunci crești viteza.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/05/26, Rabaș – Art.17, 1987-Esența interzicerii cu severitate a studiului Torei de către închinătorii la idoli

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →