Cum ne apropiem de scop?

942Un grup este format din acei oameni care, într-un fel sunt de acord să atingă un obiectiv numit adeziune  cu Creatorul. Acesta este un acord potențial. Nu l-au atins încă și nici măcar nu sunt de acord cu el, dar determină singuri că acesta este de fapt obiectivul.

Asta spun sursele autentice și simțim că așa trebuie să fie. Așadar, haideți să începem să construim niște mecanisme în noi înșine, niște niveluri de muncă și să depunem eforturi pentru a ne apropia de scop.

Desigur, în cele din urmă vom descoperi că progresul are loc doar cu ajutorul luminii care corectează, reglează și conectează toate părțile lui Adam HaRişon.

Vom determina toate acțiunile noastre în funcție de câtă lumină corectoare putem atrage către noi.

În consecință, acțiunile vor fi mai mult sau mai puțin importante, cele la care trebuie să te gândești tot timpul și cele la care nu te poți gândi întotdeauna.

De fiecare dată există o revelație diferită, o înțelegere diferită a mijloacelor, dar întotdeauna realizarea corectă. Aceasta constă în verificarea și corectarea Kelim de către lumină, în timp ce noi trebuie să o atragem prin acțiuni care vor realiza acest lucru în cel mai benefic mod.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.5.2025, Scrierile lui Baal HaSulam – “Arvut (garanție reciprocă)

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed