“Cum va fi cunoscut Mesia?” (Times of Israel)

Michael Laitman pe Times of Israel: “Cum va fi cunoscut Mesia?

Mesia, „𝘔𝘰𝘴𝘩𝘪𝘢𝘤𝘩” în ebraică, provine din aceeași rădăcină lingvistică cu cuvântul „tragere” („𝘔𝘰𝘴𝘩𝘦𝘤𝘩”), deoarece este o forță care ne poate ridica din dorința noastră înnăscută pentru beneficiul personal, spre nivelul la care putem înțelege și simți legile supreme ale naturii care operează universul și viețile noastre.

Această forță numită „Mesia” luminează și se extinde prin oameni speciali sau o generație specială, dezvăluind legile naturii pentru noi, oamenii de aici, în lumea noastră.

Există două tipuri ale acestei forțe: Messiah ben Joseph (Mesia, fiul lui Iosif) și Messiah ben David (Mesia, fiul lui David). Mesia ben Joseph este o forță care pregătește publicul pentru descoperirea lui Mesia ben David. Astăzi, trăim în generația din urmă.

La nivel fizic, vedem o întoarcere a poporului evreu în Țara lui Israel după un lung exil, iar ceea ce rămâne este ca această națiune să se unească în conformitate cu legile lui Mesia, adică legile conexiunii umane pozitive, principala fiind „iubeşte-ți aproapele ca pe tine însuți”. Apoi, Mesia ben David va veni, adică expansiunea globală a conștientizării modului de a exista armonios, în conformitate cu legile interconectate și interdependente ale naturii, unde fiecare va cunoaște, simți și se va conecta la împlinirea legilor lui Mesia în întregime.

Venirea lui Mesia înseamnă că vom simți apariția unei noi dorințe în noi înșine, în care vom invita și atrage forța lui Mesia de a se dezvălui în câmpul conexiunilor noastre unii cu alții.

Marii cabaliști prezenţi de-a lungul generațiilor au așteptat cu nerăbdare aceste vremuri. Înțelepciunea Cabala însăși este înțelepciunea lui Mesia. Ea ne învaţă metoda de a dezvălui legile naturii tuturor oamenilor într-un mod clar, care este aproape de inimă. Prin urmare, în textele cabaliste, dezvăluirea metodei Cabala este legată de revelarea lui Mesia. După cum a scris cabalistul Yehuda Ashlag (Baal HaSulam) în articolul său, “Şofarul luie Mesia”:

“Generația este demnă de ea, așa cum este ultima generație care stă în pragul mântuirii depline. Din acest motiv, merită să începem să ascultăm vocea Șofarului lui Mesia, care este dezvăluirea secretelor, așa cum s-a explicat.

Această „generație demnă” despre care vorbește Baal HaSulam este generația noastră.

„ și când se apropie zilele lui Mesia, chiar și pruncii lumii sunt destinați să găsească tainele înțelepciunii și să cunoască în ele scopul și socotelile răscumpărării, iar în acel moment va fi dezvăluit tuturor.” – C𝘢𝘣𝘢𝘭𝘪𝘴𝘵ul 𝘠𝘦𝘩𝘶𝘥𝘢 𝘈𝘴𝘩𝘭𝘢𝘨 (Baal HaSulam), 𝘛𝘩𝘦 𝘚𝘶𝘭𝘢𝘮 [Scara] Comentariu la Cartea Zohar, Porţiunea Vayera, pct. 460.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: