Dedică-te grupului
Omul alege un grup pe baza a ceea ce simte în sufletul său; acești oameni aparțin aceleiași idei către care vrea să avanseze. Nimeni nu-i poate spune: “Alege asta sau aia”.
El însuși, ca urmare a suferinţei sale, pe baza experienței sale de viață, chiar dacă este tânăr și îi lipsește experiența, simte că își dorește o astfel de dezvoltare. Aceasta este mâna călăuzitoare a Creatorului în el.
Creatorul este cel care găsește grupul pentru el și îl introduce în el. Ceea ce îi revine omului este doar să încerce să se dedice grupului în așa fel încât acesta să-i “spele creierul” și să-i transmită toate opiniile, gândurile și dorințele sale de a progresa în direcția corectă.
Dacă omul este gata să primească doar acest lucru de la grup, aici se află libera sa alegere; este să se poziţioneze în raport cu grupul, astfel încât acesta să-i ofere avansare și nu să se împrăștie printre diverse alte lucruri. La urma urmei, tot ceea ce face este doar pentru a primi îndrumare de la grup, chiar direcția pentru care a venit de la început la grup.
Apoi, omul avansează, iar avansarea sa depășește rațiunea, deoarece inițial nu își dorește acest lucru. Dar cu ajutorul grupului, el găsește puterea de a merge mai departe. Dacă ar fi singur, nu ar avea puterea de a se ridica deasupra propriei rațiuni. Oricare ar fi motivul pe care l-ar alege, aceasta ar fi rațiunea sa; nu ar fi deasupra rațiunii sale.
Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 14/05/2025, , Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”
Discuții | Share Feedback | Ask a question