Discuţii despre Treptele Scării, Partea 184
Discuţii despre Treptele Scării, Partea 184
Calomnia față de un prieten dintr-un grup angajat în Cabala este aceeași cu cea față de Creator?
O societate angajată în munca spirituală aspiră să acționeze conform legilor spirituale. Întregul beneficiu al societății este că din rădăcină, din sufletul lui Adam HaRişon, din locul în care toată lumea există la cel mai înalt grad spiritual, unde toate sufletele sunt conectate împreună, putem atrage putere și lumina înconjurătoare. Trebuie să încercăm să acționăm dintr-o stare în care ne aflăm sub acel grad spiritual cel mai înalt, de parcă am fi deja în acea stare, cea mai înaltă, de parcă am fi deja în ea. Aceasta înseamnă că tânjim după asta și asta se numește „efort”. Efortul înseamnă a see asemăna cu o stare superioară.
Dacă fiecare membru al grupului încearcă să-și construiască relațiile cu prietenii ca și cum ar fi deja la sfârșitul corectării, acest lucru se numește „a depune efort”. În măsura în care tânjim cu toții ca starea corectată a sfârșitului corectării să existe între noi, așa cum ni se pare în acest moment, atunci din acea stare perfectă vom invita asupra noastră o lumină înconjurătoare care va avea grijă de noi și ne va corecta, și într-adevăr, ne va atrage la starea de sfârșit al corectării. Prin urmare, trebuie să ne comportăm în mediul nostru conform „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” cât mai mult posibil.
Discuții | Share Feedback | Ask a question