Exces sau necesitate?

Omul își stabilește în general, ce este o necesitate și ce este un exces pentru sine. Între aceste două discernăminte (Avchanot) ne trăim viața. Problema este că ce condiții ne sunt date, ele sunt percepute fie ca o necesitate, fie ca un exces, și în consecință ne desfășurăm acțiunile ulterioare.

Să presupunem că mă simt bine acum, nimic nu mă presează și continui să exist așa, deoarece sunt mulțumit de starea actuală de lucruri. Dar dacă aud acum că aceasta este o stare rea care îmi aduce rău, că sunt în pericol, că sunt pe cale să-mi pierd sufletul și să pierd sensul vieţii, atunci voi începe să mă raportez la această stare de calm ca la un îndemn la acțiune.

Adică, schimb definiția atitudinii mele față de situația dată, din „exces” în „necesitate” și acționez în consecință.

Astfel, libera alegere a omului se află întotdeauna în fața dilemei modului de a percepe starea prezentă. Poți lăsa totul așa cum este, poți fugi, sau poți închide ochii, iar în același scop acționează și Klipot  (forțele impure), corpul nostru, condițiile externe, și un mediu nepotrivit, care mă derutează și produc un sentiment de oboseală. Toate acestea îmi sunt descrise ca niște condiții trimise de Sus și mă pot raporta la ele ca la exces, adică la o stare care îmi satisface dorința.

Prin urmare, aici trebuie să depun efort și să-mi explic că aceasta este o stare specială: sunt în pericol. Atunci voi începe să-mi percep viața în așa fel încât să mă oblige la acțiuni necesare. Toate acestea depind fără îndoială, de cărți, de autorii lor și de grup și de măsura în care prietenii mei ard de dorința de spiritualitate și de măsura în care eu sunt capabil să absorb aspirația lor către Creator și sunt capabil să primesc o impresie de la ei. Acest lucru mă va obliga să-mi schimb simțirea interioară.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/05/26, Rabaș – Art.24, 1986-Diferența dintre caritate și dar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: