Michael Laitman, pe The Times of Israel: “În ajun de Pesah – niciun semn de unitate”

Pesah este cea mai festivă dintre toate sărbătorile evreiești. Este o sărbătoare a libertății, când poporul Israel a fost eliberat de sub jugul sclaviei în Egipt. Pe atunci evreii s-au unit în jurul lui Moise și în ciuda dezacordurilor interne și-au menținut unitatea. Răsplata pentru insistența lor de a rămâne împreună în ciuda disputelor lor nu a fost doar libertatea lor, ci și declararea de către Dumnezeu a neamului lor.

Astăzi, în ajun de Pesah sunt trist să spun că nu avem nimic din unitatea pentru care au luptat strămoșii noștri; luptele pentru putere domnesc în mod suprem și toată lumea vrea să fie rege. Aceasta este o rețetă pentru a invita un Faraon modern să vină și să conducă peste noi.

Israelul are mulți dușmani. Iranul a jurat să-l distrugă, grupurile teroriste din apropierea sa încearcă necontenit să-l mutileze, mișcările internaționale precum BDS încearcă să-i paralizeze economia și țările care se prefac a fi prietenoase finanţează mișcări anti-Israel. Cu toate acestea niciuna dintre aceste entități nu reprezintă o amenințare existențială. Singura amenințare existențială la adresa Israelului este diviziunea sa socială.

Acum două mii de ani ne-am pierdut suveranitatea din cauza urii fără temei a unuia față de celălalt. În ultimele două milenii, nu am vindecat nici măcar acea ură. Dacă s-a întâmplat ceva, aceasta s-a intensificat.

Prin urmare înainte de a începe să lucrăm la „îmbunătățirea” situației politice din Israel, trebuie să înțelegem ce trebuie să îmbunătățim. Astăzi aproape toată lumea ia parte în altercația politică a Israelului. Toată lumea crede că deteriorarea țării este vina celeilalte părți.

Dar țara nu se deteriorează din cauza stângii sau din cauza dreptei, dacă măcar știm ce înseamnă astăzi aceste cuvinte. Țara se deteriorează pentru că stânga urăște pe dreapta și invers, secularii îi urăsc pe religioși şi invers, bogații îi disprețuiesc pe săraci şi săracii îi urăsc pe bogați, iar singurul câștigător în acestea – și în nenumărate alte diviziuni din societatea israeliană este ura.

Înapoi în Egipt, Faraon l-a iubit pe Iosif. El și-a încredințat întregul regat în mâinile lui Iosif și în acel moment poporul lui Israel era fericit în Egipt. Când Iosif a murit, israeliții s-au împărțit și au vrut să se împrăștie printre egipteni. Acesta este momentul în care „un nou” Faraon, care nu l-a cunoscut pe Iosif, s-a ridicat și a început să chinuie pe Israel.

Diviziunea a provocat și venirea lui Nabucodonosor, care a trimis pe Israel în exilul babilonian. Ura interioară s-a intensificat și mai mult în timpul celui de-al Doilea Templu și l-a adus asupra noastră pe generalul roman Titus, care a distrus Ierusalimul și a exilat moaștele poporului Israel din Iuda. Chiar înainte de debutul Inchiziției, iudaismul spaniol a cunoscut o perioadă extinsă de dezbinare tot mai mare, iar aceeași tendință a fost vizibilă înainte de ascensiunea lui Hitler la putere.

Este convenabil să credem că dușmanii noștri apar fără motiv, dar dacă vrem vreodată să rupem cercul vicios al expulzărilor și disparițiilor periodice, trebuie să începem să ne cercetăm sufletele și să găsim unde și cum contribuim la împuternicirea celor care ne urăsc. Dacă facem acest lucru, vom descoperi că înțelepții noștri ne-au spus încă de la începutul națiunii noastre că dăm putere celor care ne urăsc prin ura noastră unii față de alții.

Dacă realizăm că Faraonul este în viață astăzi, guvernându-ne inimile și ridicându-ne unul împotriva celuilalt, făcându-ne robi capriciilor lui și făcându-ne să credem că lucrăm pentru noi înșine, când de fapt lucrăm pentru el, atunci am putea alege să-l urmăm. Moise, vocea unității din noi care spune: „Nu are importanţă ce simțim unul față de celălalt, suntem o singură națiune”. Este alegerea noastră cui să dăm putere. Dacă continuăm să-i dăm putere lui Faraon, sclavia noastră internă față de el va deveni o distrugere externă. Dacă îi dăm putere lui Moise și alegem unitatea mai presus de orice, viitorul nostru bun este garantat.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →