Noul meu articol pe Linkedin “În Țara Faraonului, regele Egiptului”

Există multe moduri de a gândi la drama care a avut loc între Faraon și Moise în Egiptul biblic. Unii o consideră istorie; alții o văd ca folclor, iar alții o văd ca pe o alegorie pentru a ne învăța morala. Înțelepciunea Cabalei are o abordare complet diferită asupra istoriei exodului poporului Israel din Egipt. Îl privește ca pe un proces care duce la momentul definitoriu al vieții: eliberarea de ego și intrarea într-o nouă realitate, în care ego-ul este slujitor și are grija pentru ceilalți, este regele. Acesta este motivul pentru care astăzi, când egoismul este singurul nostru conducător, este atât de important să introducem conceptele înțelepciunii Cabalei, întrucât numai grija pentru alții va împiedica lumea să se destrame în bucăți.

În textele cabaliste, Faraonul reprezintă ego-ul, înclinația noastră de a ne concentra asupra noastră și de a căuta superioritatea față de ceilalți. Perioada în care se află umanitatea astăzi este într-adevăr o perioadă „Faraon”. În zilele noastre, Faraonul, egoismul nedisimulat și dezechilibrat al oamenilor, vine pe primul plan. Ne controlează viețile, le organizează și nu avem unde să fugim de controlul lui.

În textele cabaliste, Faraonul reprezintă ego-ul, înclinația noastră de a ne concentra asupra noastră și de a căuta superioritatea față de ceilalți. Perioada în care se află umanitatea astăzi este într-adevăr o perioadă „Faraon”. În zilele noastre, Faraonul, egoismul nedisimulat și dezechilibrat al oamenilor, vine pe primul plan. Ne controlează viețile, le organizează și nu avem unde să fugim de controlul lui. Chiar și atunci când ne dăm seama că nu este bine pentru noi să-l lăsăm pe Faraon să ne guverneze și să ne înrobească, optăm pentru „pâine și circuri”, deoarece ne simțim neputincioși împotriva lui.

Cu toate acestea, puțin câte puțin, se formează în noi realizarea faptului că situația noastră nu este așa cum ar trebui. Treptat, ne dăm seama că vânarea plăcerii nesfârșite ne lasă în cele din urmă pustiiţi. Ne naștem, ne maturizăm, obținem un loc de muncă, poate o carieră, avem copii, îmbătrânim, ne îmbolnăvim și murim. De ce parcurgem aceste cicluri? Dacă în cele din urmă murim și nu mai existăm, atunci de ce ne naștem în primul rând? Micile plăceri pe care le avem în viață, dacă le avem, ameliorează o parte din durerea pe care o trăim restul timpului, dar dacă nu mai rămâne nimic din viața noastră când se termină, atunci care este scopul vieții și care este scopul suferinței?

Când începem să ne punem aceste întrebări, iar astăzi le pun tot mai mulți oameni, este un semn că începem să nu mai fim de acord cu guvernarea Faraonului asupra noastră. Acesta este începutul apariției lui Moise în noi – o nouă perspectivă asupra vieții, care dorește să ne scoată din cătușele egoismului și să ne elibereze de țara metaforică a egoismului: Egiptul.

Înțelepciunea Cabalei nu se referă la locuri fizice sau la oameni în carne și oase. Fiecare personaj din dramă este o forță din noi și fiecare țară, un tip de dorință. Egiptul reprezintă dorința de auto îngăduinţă, concentrare asupra propriei persoane, în timp ce Israel reprezintă dorința de a dărui, de a avea grijă de ceilalți, de a se conecta cu inimile lor. Ambele „țări” există în fiecare persoană din lume; prin urmare, fiecare persoană poate alege la cine să adere: țara interioară a Egiptului, egoismul sau țara interioară a Israelului, dăruirea.

Când Moise începe să crească în noi, începem să simțim șederea noastră în Egipt ca fiind presantă și apăsătoare. Când povestea de Pesah ne spune că poporul Israel se afla în exil în Egipt, înseamnă că ei au început să dorească să se elibereze de cătușele egoismului, dar Faraonul, esenţa egoismului, nu i-a lăsat să iasă liberi. După ceva timp în această stare, forța lui Moise din noi începe să câștige putere și face ca toate plăcerile pe care le oferă ego-ul să pară lipsite de sens și fără gust. Nu că am cădea brusc de la bogății la zdrenţe, ci că aceleași bogății care erau simțite atât de bine înainte, acum le simțim lipsite de scop și fără sens și pierdem toată bucuria de a le avea. Dar, în absența oricăror alte plăceri, simțim totul ca un gol și o foame. Mai rău încă, din moment ce nu suntem încă liberi de egoism și trebuie să-l slujim, deși nu mai dorim asta, simțim că suntem sclavi, robi ai Faraonului.

Astăzi, multe mii de oameni deja simt asta. Sunt mulţi în rândul persoanelor mai tinere care au crescut văzând stilul de viață al părinților și pur și simplu nu şi-l doresc. Ei nu găsesc nici o plăcere în acest stil de viaţă, dar nici nu găsesc vreo plăcere în orice altceva. Acesta este motivul pentru care atât de mulți dintre ei apelează la abuzul de substanțe pentru a uita de viață sau la sporturi extreme sau violență, căutând frenetic ceva care să-i entuziasmeze și să le ofere un motiv să continue să trăiască. Acești tineri nu sunt rataţi și nu sunt proști. De fapt, sunt foarte luminoși și foarte sinceri cu ei înșiși și nu pot urmări un obiectiv care nu pare a fi util.

Această perioadă de tranziție în care ne aflăm poate fi lungă și dureroasă. Lupta dintre Faraon și Moise are loc în fiecare dintre noi, dar are și ramificații sociale, naționale și internaționale. Biblia descrie momentul ezitării, dacă urmăm calea lui Faraon sau calea lui Moise, ca cele zece plăgi ale Egiptului. Dar, în cele din urmă, ego-ul, și anume Faraonul, se predă. Acum ne apropiem de acest punct de alegere la nivel global. Putem alege, de asemenea, să experimentăm plăgile sau putem alege calea lui Moise, înainte ca molimele să ne cuprindă.

Știm că, în cele din urmă, Moise va câștiga și vom construi o societate unită, în care oamenii să aibă grijă unul de celălalt. Prin urmare, cu cât ne îndreptăm mai repede în această direcție, cu atât vom atinge mai repede această stare fericită. În acest proces, vom evita suferințele Egiptului. Acum este timpul nostru să facem o alegere pe care cale să mergem, spre țara Egiptului și spre suferință sau spre țara lui Israel, țara unității și a iubirii.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →