Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Israelul îşi regândeşte identitatea”

Săptămâna aceasta, în urmă cu șaptezeci și cinci de ani, în mijlocul unui război pentru supraviețuire David Ben-Gurion a declarat solemn înființarea statului evreiesc: Statul Israel. Dar din acea zi fatidică de 14 mai 1948, societatea israeliană a devenit atât de divizată încât documentul istoric a devenit o armă în mâinile partidelor care interpretează Declarația de Independență într-un mod care să corespundă agendei lor indiferent de intenția autentică a autorilor săi, conducătorii statului evreiesc. Drept urmare, în Israel a apărut o dezbatere aprinsă asupra a ceea ce înseamnă a fi israelian, care este diferența dintre a fi israelian și a fi evreu, care dintre cele două are prioritate și dacă putem avea o societate justă pentru toți cetățenii săi atunci când țara este definită ca patrie a evreilor.

Timp de șaptezeci și cinci de ani, nu am reușit să rezolvăm aceste întrebări. În opinia mea chiar dacă vom continua să dezbatem chestiunea în următorii șaptezeci și cinci de ani, nu vom ajunge la un acord. Fiecare parte va deveni mai înrădăcinată în opinia sa, iar neînțelegerea se va traduce prin mai multă diviziune și ură internă.

Marele gânditor și cabalist al secolului XX Baal HaSulam a scris odată despre încăpățânarea evreilor: „Ei [partidele divizate] cred că în cele din urmă cealaltă parte va înțelege pericolul și își va pleca capul și va accepta punctul lor de vedere. Dar știu că, scrie el, “chiar dacă îi legăm împreună, unul nu se va preda celuilalt nici măcar puțin și niciun pericol nu va împiedica pe nimeni să-și ducă la îndeplinire ambiția.” Aceste cuvinte care au fost scrise în eseul „Exil și mântuire” în anii 1930 sună foarte adevărat astăzi, pe măsură ce discursul din Israel devine din ce în ce mai polarizat și mai otrăvit.

Poate că trebuie să revizuim Declarația de Independență, dar fundația ei ar trebui să rămână. Existența statului Israel reprezintă împlinirea speranțelor evreilor de mii de ani. Dar ceea ce ar trebui să discutăm nu sunt caracteristicile statului, ci mai degrabă înțelegerea esenței și scopului poporului Israel însuși.

Dacă statul Israel continuă să-și justifice existența doar pe argumentul că aceasta este țara noastră istorică, că ne-a fost promisă de Dumnezeu sau că nu avem unde să mergem pentru că suntem alungați și exterminați peste tot, nu vom putea justifica existența Israelului față de noi înșine sau față de națiuni. Justificarea noastră pentru existență constă în scopul nostru, iar scopul existenței noastre nu are nimic de-a face cu noi, ci mai degrabă cu restul umanității.

Poporul Israel a fost întemeiat pe baza iubirii frățești și numai atunci când menținem astfel de relații suntem priviți ca o națiune. Mai mult decât atât, de îndată ce am îndeplinit condiția iubirii frățești ni s-a poruncit să nu păstrăm unitatea pentru noi înșine, ci să dăm un exemplu lumii, să fim „o lumină pentru neamuri”.

Într-adevăr, dacă ne uităm la istoria națiunii noastre, vom descoperi că toate tragediile noastre s-au întâmplat după perioade lungi de diviziune crescândă și ură de sine, care au continuat să escaladeze chiar și atunci când a devenit clar că dezbinarea noastră va duce la ruină. La asta s-a referit Baal HaSulam când a scris: „nici un pericol nu va împiedica pe nimeni să-și ducă la îndeplinire ambiția”. Și în consecință, cele mai bune vremuri ale noastre ca națiune au venit când unitatea a predominat între oameni.

Deoarece succesul și eșecul nostru sunt atât de inerent împletite în unitatea noastră, suntem capabili să ne stabilim propria soartă națională. Dacă alegem unitatea, indiferent de diviziunea pe care trebuie să o depășim pentru a o atinge, vom prospera ca națiune și ca țară. Dacă vom ceda încă o dată diviziunii vom pierde baza identității noastre ca națiune, al cărei scop este să servească drept model de coeziune. În consecință națiunea se va sparge în bucăți și țara se va dezintegra.

Spre deosebire de orice altă națiune, națiunea israeliană nu depinde de asistența sau afirmarea nimănui. Singurul lucru care ne determină succesul sau eșecul, singurul lucru de care suntem dependenți,este unitatea noastră și dorința noastră de a deveni o națiune model pentru umanitate.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →