Totul începe cu simțirea exilului. Un om poate să studieze mult, să investească, dar, întrebarea este când (dacă va fi vreodată) va începe să simtă că este în exil? Este posibil ca el să aibă o mulțime de dorințe, să vrea să știe despre lumea viitoare, să vrea să se schimbe pe el și pe lume dar, asta încă nu se numește exil.

Exil nu este nimic altceva decât lipsa abilității noastre de a lucra pentru Creator, de a-i da Lui plăcere. Asta înseamnă că exilul este un nivel foarte onorabil, o fază înaltă și dificilă. După cum este spus „unul împotriva celuilalt a fost creat de Creator”. Încep să descopăr că sunt în exil numai cu ajutorul Luminii care dăruiește și îmi arată situația mea și mă face să simt exilul.

Lumina mă întărește din ce în ce mai mult și mă face să simt că trec prin cele 49 de porți de impuritate, fiindcă sunt în interiorul dorinței egoiste și nu pot aduce plăcere Creatorului. Și astfel, strig „Lasă poporul meu să plece”! Înțeleg că nu sunt în stare să ajung la dăruire și să-i dau plăcere Creatorului, chiar dacă acesta a fost singurul meu scop și singura mea pasiune.

Numai atunci ajung la sfârșitul exilului și primesc Kelim (vase) pentru răscumpărare. Până la urmă, trec prin toate porțile, cu excepția celei de a – 50- a pe care nu pot să o simt și să o corectez.

Astfel, omul trebuie să depună eforturi pentru a clarifica judecățile care ne guvernează din opoziția față de judecățile dăruirii și iubirii pentru ceilalți. Aceasta va fi adevărata stare a descoperirii adică, descoperirea exilului.

Asta înseamnă că „de la iubirea pentru creatură începe iubirea pentru Creator”. Nu știu ce este Creatorul sau unde se află, cum să mă raportez la El sau cum să fiu în contact cu El. Nu avem niciun mijloc de comunicare între noi. Dar, în schimb, mi s-au dat alți oameni și marea Lege a Torei „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Dacă conectez totul împreună, atunci pot atrage Lumina Reformatoare numită „Tora”, care mă înalță la nivelul Creatorului.

Asta înseamnă că, în loc de Creator ne-a fost dat grupul, câmpul de lucru în care ne putem construi în relația cu Creatorul. Numeroase sisteme sunt construite după acest principiu. Sunt sisteme foarte simple în care mă văd, văd scopul și modul în care să-l ating. Acest sistem a fost creat pentru oameni simpli, nedezvoltați sau pentru copii mici.

Cineva mai avansat poate face planuri pe termen lung, realizabile în câțiva ani. Acesta este felul în care funcționează toate mijloacele de comunicare. Chiar și o rachetă lansată nu vede ținta de dincolo de orizont. Dar eu știu cum să calculez în funcție de datele actuale și să urmăresc scopul.

Și aici este la fel. Dacă mă direcționez corect cu ajutorul tuturor mijloacelor disponibile – Rav, cărți, grup și diseminare – atunci mă orientez către Creator și îl voi atinge.

Astfel, este spus „De la iubirea pentru creatură începe iubirea pentru Creator” și „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Asta înseamnă că, în această lume, am tocmai mijloacele necesare să mă orientez spre Creator.

Dacă înțeleg asta, atunci simt că sunt în exilul corect. Asta înseamnă că îmi lipsește punctul de contac cu Creatorul. Și chiar fără niciun contact cu Creatorul și fără să-L cunosc, fără niciun indiciu, pot totuși, cu ajutorul mijloacelor pe care le am la îndemână, să obțin senzația că sunt în exil, că nu pot să fac plăcere Creatorului și că sunt departe de El. El este acolo, undeva! Și atunci, mi se clarifică unde este acel „undeva”, unde sunt cele „49 de porți de impuritate” și înțeleg că El este opusul impurității. Din acest decalaj, dintre exil și răscumpărare/eliberare, se naște senzația de lipsă cu care mă echipez și pot să ies din Egipt cu bogății mari și să continui să muncesc cu ele să transform cele „49 de porți de impuritate” în porți de puritate.

Deci, noi nu ar trebui să ne gândim că nu avem nicio unealtă. Avem tot ceea ce este nevoie, cu excepția calităților spirituale de dăruire pe care le vom primi numai dacă le vom dori. Și ne-au fost date toate mijloacele ca să ni le dorim.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala din 7/04/2014 – Scrierile lui Ari

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Un om trebuie să simtă întunericul Egiptului ca pe o stare intolerabilă, astfel ca el să vrea să iasă din el. Ce trebuie să facă, nu doar pentru a scăpa de acest sentiment neplăcut, dar și pentru a accepta dominația Creatorului?

Răspuns: Din cauza naturii noastre, nu suntem în stare să rămânem într-o stare neplăcută, decât dacă nu avem încotro, dacă mă ține și mă presează cineva. Vreau să scap, dar nu pot, așa că rămân în condiția neplăcută. Acest lucru poate fi fizic când, de exemplu, mă ține cineva să-mi facă o injecție, așa cum facem noi cu bebelușii, sau societatea mă presează și atunci n-am ce să fac și fac ceea ce mi se cere. Deci, sunt în condiția în care sufăr, dar sunt presat și nu pot să scap.

Prin natura mea, fug de tot ce nu-mi place. Aceasta este dorința de plăcere. Dacă simt „un gram” de disconfort, vreau să fug de el. Dar există diferite circumstanțe convingătoare, probleme și calcule, care mă forțează să continui să sufăr, neavând de ales, nu pentru că vreau, ci pentru că este pusă o presiune asupra mea. Această presiune se numește exil, sunt presat să rămân în acea stare și să sufăr.

Ceea ce întrebi tu, este opusul. Cum să fac să pot simți o suferință cât mai mare, ca să simt astfel că sunt în întunericul egiptean, într-un așa de mare rău, încât să vreau să ies din el? Atunci pare să nu fie niciun fel de problemă că mă pun într-o stare de suferință.

Dar ca să mă pot aduce la o astfel de stare de suferință, ea trebuie să fie justificată într-un fel: de presiunea publică sau, de o cauză care iluminează de departe, ca un dar, ca o recompensă. Dacă sunt dorință de primire nu pot să-mi fac singur rău dacă nu primesc în schimb o recompensă care să depășească presiunea pe care o trăiesc sau, eforturile pe care le fac. Cum să mă aduc la starea de a simți exilul în Egipt?

Întâi, mă aduc în exil în Egipt pe diferite căi, nelegate de spiritualitate. Asta înseamnă că nu îmi provoc durere sau mă fac să duc o viață grea. Nu pot să fac asta. Egiptul trebuie să fie o stare foarte specială pentru mine, în care să sufăr că nu mă pot conecta cu celelelate bucăți sparte ale sufletului comun, fiindcă suntem dominați de Faraon. Această stare mă presează și nu am ce să fac. Nu pot scăpa, în ciuda eforturilor mele, de prezența lui în conexiunea dintre noi. Asta se numește Egipt, când sunt gata să dau totul pentru a-l ucide pe Faraon, pentru a-l scoate din sistemul meu sau, pentru a mă ridica deasupra lui.

Sunt aici multe judecăți interioare: în el, în afara lui, de ce se spune „Lasă poporul meu să plece”, de ce este imposibil să fii liber în Egipt, cum ieșim din Egipt și, de ce luăm vasele cu noi și în Egipt rămâne numai Faraonul. Cu adevărat, în Egipt rămâne numai Faraonul. Tot restul este luat din Egipt. Acele dorințe mor acolo sau, sunt scoase.

Toate aceste definiții nu au nimic de-a face cu suferința pământeană, ci sunt numai depre un anumit lucru, conexiunea dintre noi, pentru a-L descoperi în ea pe Creator făcându-i astfel plăcere. Până la urmă, Creatorul vrea să fie descoperit. De aceea, noi trebuie să lucrăm continuu în grup la acest punct și să simțim că singurul lucru care ne lipsește este conexiunea. Dacă vrei doar să ieși din ego (și probabil că asta este de fapt ceea ce vrei), este numai fiindcă el îți aduce o mulțime de necazuri. Încerci atunci să schimbi egoul tău mic cu unu mai mare, mai sofisticat dar, încă lucrezi pentru Faraon.

Să lucrezi în afara Faraonului este posibil numai dacă-ți dorești conexiunea pentru a putea descoperi calitățile Creatorului și, astfel, să-i faci Lui plăcere, atunci când iei forma Lui și dorești să te asemeni Lui. Trebuie să examinezi acest punct foarte atent.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala din 13/4/ 2015, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă “despărțirea” de Babilon și construirea celui de-al Doilea Templu?

Răspuns: Aceste noțiuni semnifică ridicarea de punți pozitive între cele două triburi rămase, conform principiului “Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.” Acesta este un nivel spiritual care a existat câteva sute de ani, până când s-a prăbușit.

Întrebare: Cu alte cuvinte, mesajul lui Abraham ne călăuzește tot mai sus, dar calea pe care o urmăm deseori este plină de “obstacole” care ne coboară, nu-i așa?

Răspuns: Calea nu este ușoară. După ridicarea spirituală inițială, ei au căzut în Egipt. De acolo s-au ridicat la nivelul Primului Templu, apoi au căzut în Babilon. În continuare, s-au ridicat ceva mai puțin, până la nivelul celui de-al Doilea Templu, apoi iar au coborât până la distrugerea internă. Cu alte cuvinte, ei au pierdut chiar și nivelul “ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.” Pur și simplu, nu mai erau capabili să continue implementarea acestui principiu, deoarece marele lor egoism a spart chiar și rămășițele iubirii anterioare.

În concluzie, cam pe la începutul primului secol al erei noastre, dragostea a dispărut în totalitate.

Comentariu: Ei au început chiar să se lupte între ei și să se ucidă unii pe ceilalți.

Răspuns: S-au petrecut anumite lucruri în timpul Primului Templu. După prăbușirea acestuia au apărut anumite categorii de populație, cum ar fi căpitanii, comercianții, demnitarii, administratorii, etc. Deși se găseau la nivele înalte, ei manifestau un egoism excesiv.

Este o chestiune total diferită față de construirea unor relații la nivelurile inferioare, ca de exemplu în sătucuri, sau printre aceia care dețin doar o vacă, o oaie sau un cal. Pentru a supraviețui, ei trebuiau să se împrumute unul de la altul.

Pe când, dacă și tu și eu avem miliarde, alții au și ei la fel, atunci războaiele, luptele sunt inevitabile. Fiecare posedăm propria armată și ne urmărim doar interesele proprii. De aceea apar probleme.

Întrebare: Prin urmare, căderea de pe nivelul spiritual ne conduce în abis, spre manifestarea răului. Este corect?

Răspuns: Da, este adevărat. Pe de altă parte vorbim despre un fenomen natural. Aceste probleme se petrec în toate țările care trec prin faza de declin. Lumea modernă înfruntă aceeași amenințare: rușii, europenii și bogații americani își vor crea propriile armate și se vor lupta unii cu alții.

Pentru evrei, aceste perioade se încheie în tristețe, căci tocmai în momentele de colaps spiritual își fac apariția cuceritorii care distrug templele. [143811]
Din programul KabTV “Babylon Yesterday and Today” 9/3/14

Filed under: Antisemitism, Criza, globalizare, Israel - Niciun comentariu→

Să studiem în detaliu perioada distrugerii Primului Templu. În esență, aceasta a fost o coborâre sub nivelul dragostei, eradicarea“Templului dragostei” dintre oameni.

Toate cele douăsprezece triburi ale Israelului respectau la început principiul “iubește-ți vecinul ca pe tine însuți.” Ulterior, această noțiune s-a prăbușit. Drept rezultat, zece din cele douăsprezece triburi au dispărut, adică au fost dispersate în întreaga lume.

Anterior, ei au existat la nivelul “iubirii față de vecini.” După coborârea la un nivel inferior, aceștia nu mai aveau nimc de făcut în țara Israelului, pentru că nu mai erau conectați la dorințele generale care trebuiau corectate în scopul dobândirii altor niveluri. Cele două triburi rămase au fost însă suficiente pentru atingerea nivelului celui mai de jos și rămânerea pe acest nivel.

Să spunem așa: toate cele douăsprezece triburi au căzut de pe nivelul dragostei, pe nivelul cel mai de jos. Spațiul dintre aceste niveluri era ocupat de cele zece triburi. Din acest motiv ele au dispărut.

Ulterior, ele au condus umanitatea către perioada contemporană: capătul terminus, criza care cuprinde astăzi întreaga lume.

Întrebare: Ce înțelegi prin “au condus”?

Răspuns: Multe personalități cheie ale istoriei au provenit din cele zece triburi. La aflarea acestui fapt, probabil că omenirea va da vina pe poporul evreu pentru că el “strică” totul. Îl vor acuza că a condus dinadins umanitatea inocentă către criza globală actuală, pe parcursul întregii istorii.

Întrebare: Este adevărat că toți conducătorii care au direcționat și influențat procesele istorice cele mai semnificative, la scară largă, provin din cele zece triburi?

Răspuns: Da, este adevărat. Majoritatea acestor oameni fac parte din cele zece triburi.

Întrebare: Ei conduc și astăzi umanitatea spre criză, spre punctul mort în care ne găsim?

Răspuns: Da.

Întrebare: Ce s-a întâmplat cu cele două triburi?

Răspuns: Ele au căzut de la nivelul Primului Templu. Din acest motiv au pierdut războiul cu babilonienii, “vecinii” lor, conduși de Nebuchadnezzar. După ce i-a cucerit, el a lăsat o parte dintre evrei să rămână în țara Israelului, luându-i pe restul în captivitate.

Ulterior, doar un număr foarte mic de evrei s-au întors și s-au reconectat cu frații lor. Astfel încât, cele două triburi au început să construiască următorul templu.

Întrebare: Mai au aceștia o scânteie vie în ei?

Răspuns: Nu doar o scânteie! Ei nu au atins niciodată partea cea mai de jos. Au căzut de pe nivelul “iubirii față de vecini”, la nivelul unei bune conexiuni între ei, un așa numit nivel de “Hassadim”,  care, în esență înseamnă să “nu faci rău altuia,” să păstrezi relații bune, prevenitoare cu vecinii:  “Nu sunt împotriva voastră; voi nu sunteți potrivnicii mei.” Acesta este tot un nivel spiritual, fiind construit mai presus de egoism.

Din acest motiv, după întoarcerea evreilor din Babilon, aceștia au construit cel de-al Doilea Templu, ridicat sub conducerea și supervizarea directă a regelui babilonian Cirus, fiul Esterei. Iată o poveste “încurcată” despre legăturile “familiale” …

Din programul KabTV “Babylon Yesterday and Today” 9/3/14, Part 6

Filed under: Antisemitism, Criza, globalizare - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă a munci ca un partener cu Lumina?

Răspuns: Asta înseamnă că eu chem acțiunile Luminii. Pentru a ieși din Egipt, am impresia că sunt într-o stare de nesuportat și, în același timp, am nevoie să știu ce este următoarea stare pe care o voi atinge.

Durerea pe care o resimt în starea mea actuală nu poate fi reală dacă nu știu ce vreau în schimb. Dacă ceva face rău, atunci știu că există o stare care nu este dureroasă, care poate fi chiar agreabilă, în raport cu ceea ce resimt acum. Asta înseamnă că nu am stări în care nu există nici o durere, nici stări care sunt chiar agreabile.

”Ca avantajul luminii în întuneric”, este creat de celălalt. Dacă sunt în Egipt, simt deja o anumită iluminare a vieții din afara Egiptului. Astfel, cei care sunt în Egipt trebuie să aibă o rădăcină spirituală care le permite să simtă că sunt în Egipt și aspiră să îl părăsească.

Altfel, Egiptul pare a fi un loc minunat. Nu poate fi atât de minunat, dar ei nu pot aspira să-l părăsească, așa cum vedem în restul omenirii. O persoană trebuie să aibă o rădăcină spirituală pentru a simți că vine de la Lumină, că este într-o stare de nesuportat acum, în măsura în care avansează spre Lumină și că trebuie să se întoarcă la aceasta.

Acest mecanism trebuie să funcționeze în subconștientul său și se numește rădăcina sufletului.

Această rădăcină se găsește în sufletul care aparține GE sau ca urmare a încorporării mutuale. În final, întreaga omenire va simți asta, dar ea se va revela progresiv.

Să fii în starea de Egipt nu înseamnă neapărat să fii în apropierea exodului. Exilul în Egipt a durat 400 de ani, adică a inclus numeroase schimbări. Starea din care ieșim când părăsim Egiptul este o stare pe care nu o mai putem suporta. Știu că dacă rămân aici voi muri și mor pentru a ajunge la atributul de dăruire.

Eu vreau să fiu sub influența Luminii și nu mai pot rămâne sub dominația dorinței mele egoiste de primire mai mult timp. Aceste două discernăminte trebuie să se facă simțite în același timp și noi cerem Luminii să le creeze în noi.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 13.04.2014, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Din Studiul celor zece Sfirot, partea 15, articolul 44: acum, eliberarea din sclavia egipteană este considerată ca un exil.

Eliberarea și exilul sunt legate. În alte circumstanțe, aceeași stare poate fi considerată ca un exil sau ca o eliberare. Exilul la o anumită etapă poate fi spiritual mai elevat decât eliberarea la o altă etapă.

Să spunem că sunt masterand într-o universitate și nu am nici o idee cu privire la ceea ce trebuie să studiez, adică sunt ”în exil”. Comparativ cu studenții din primul și al doilea an, sunt în starea de eliberare, deoarece am reușit cumva să mă ridic la un nivel mai ridicat decât ei.

Rabash a scris că, nivelul credinței pe care-l atingem de fiecare dată se transformă în fundație pentru următoarea etapă: Reshimo de Hitlabshut se transformă în Reshimo de Aviut; așa noi avansăm. Eliberările se transformă în exiluri.

Din articolul lui Rabash, ”Semnificația exilului”: ”A cădea” în spiritualitate nu înseamnă că pierdem credința. Asta înseamnă că pentru moment, suntem obligați să muncim mai mult; de aceea, credința sa anterioară este considerată ca o cădere în raport cu starea sa actuală.

Keter al Partzuf inferior devine Malchut al superiorului. Asta înseamnă că, nu ar trebui să judecăm niciodată starea noastră din interior, ci doar în combinație cu stările asociate. De fiecare dată ne ridicăm spre sfințenie și nu decădem niciodată. Dar, dacă vom sfârși prin a fi în întuneric, următoarea stare de întuneric este mereu superioară stării corecte în care am fost deja.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala, 26.03.2014, ”Studiul celor zece Sfirot”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rabash, ”Ce este Binecuvântarea, un miracol mi s-a întâmplat în acest loc în Muncă”. Și în același timp, el spune: ”Amintiți-vă că erați robi în Egipt”. Asta înseamnă că sclavia este un lucru rău și totuşi cineva vrea încă să rămână sclav, deoarece sclavul a spus: ”Îmi iubesc stăpânul”.

Totuși, problema exilului este conform măsurii suferinței și durerii pe care le simțim în exil. În această măsură, putem simți bucuria la răscumpărarea sa. Suferințele pe care le simțim reprezintă un vas care poate primi Lumina dacă este eliberat de suferințe.

Suferințele pe care le simțim ar trebui să fie suferința de a fi în exil, de a fi incapabil să efectuăm adevăratele acte de dăruire. Este ceea ce numim exil și sclavie.

Totuși, dacă o persoană nu suferă, este posibil ca ea să fie un egiptean sau chiar un ministru de Faraon. Sclavia trebuie să fie împotriva voinței cuiva. Fără îndoială, ea va dori să fie un sclav până ce atinge o stare când va dori să scape de robie, cu toate puterile și prin toate mijloacele de care dispune.

Trebuie să ne imaginăm ce înseamnă exilul și sclavia; cum, prin ele, accept natura mea ca o dominație străină care este în mine. Faraon mă pătrunde ca o bacterie sau un șarpe. El mă umple, nu mă lasă să mă mișc sau să respir liber. Dacă fac ceva, înghite roadele muncii mele transformând astfel totul în avantajul său.

Dacă nu fac distincție între el și mine, fac totul pentru el fără plată sau recunoștință. Cred că vreau să mă umplu pe mine și nu Faraonul, pentru că mă identific cu el. Este ceea ce numim nivelul animal.

Dacă încep să muncesc conștient pentru Faraon, este deja un real păcat. Este o Klipa (coajă). Dacă încep să îl urăsc și să mă opun dominației sale, este munca în exil. Astfel, sosesc cei șapte ani de foamete, în care văd că nu pot face nimic și totul se întâmplă ca și cum era de dragul Faraonului. Totuși, nu doresc asta și nu o accept!

Astfel, lupta noastră se declanșează până ce ajunge la sfârșitul său.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala, 01.04.2014, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Exilul diferă de răscumpărare deoarece îi lipsește litera ”Aleph” adică, Creatorul este revelat în momentul răscumpărării. Astfel, pregătim lipsa noastră pentru El.

Trebuie să-mi imaginez conexiunea mea la Creator, chiar și atunci când sunt în exil. Este ca un vid, o lipsă care mai târziu va fi împlinită cu ceva. Totuși, această lipsă are deja forma răscumpărării viitoare. Începe să ia forma corectă. În conformitate cu aceasta, încep să înțeleg ce trebuie să fie exilul și ce aștept de la el.

Nu este răscumpărarea din bucatele din carne de vită, ceapă și usturoi. Deci, ce este mai exact răscumpărarea? Poate că eu sufăr și simt exilul la nivel vegetal, animal, dar nu la nivelul uman, Adam, care este asemenea (Domeh) Creatorului.

Întreaga diferență dintre exil și răscumpărare este prezența Creatorului. La finalul exilului, trebuie să-mi imaginez care este singurul lucru care-mi lipsește. Se pare că am deja impresia că știu ce trebuie revelat.

Trebuie să fiu pregătit pentru asta, să aștept, ca și cum aș putea deja să gust ce ar trebui să-mi aducă răscumpărarea, această eliberare, independența de îngerul morții. Ce simbolizează viața și moartea pentru mine? Viața este răscumpărarea și sclavia este moartea.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 01.04.2014, Shamati 190

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce trebuie să citim Cartea Zohar?

Răspuns: O folosim ca un mijloc de progres spiritual în grup. Mai întâi, dorinţele de primire se manifestă într-un anumit grup de persoane. Dorinţele sparte, se uită una la cealaltă în forma lor fizică, ceea ce permite stabilirea unui prim contact. Ei se adună într-un grup şi studiază Cartea Zohar.

Un fel de dorinţă spartă “aspiră” la cele care sunt superioare. Studiile şi analiza comună corectă a nivelului superior, sub îndrumarea unui profesor, declanşează schimbări viitoare în prieteni. Ei încearcă să obţină vasele liniei drepte, apoi Luminile vaselor circulare vor fi gata să intre în ele. Până acum, Lumina iese din cercuri şi merge departe în golul dorinţelor lor, sub forma Luminii Înconjurătoare, până ce ele se transformă într-o linie dreaptă.

Acesta este, de fapt, obiectul studiului nostru. Când se întâmplă, vom studia aceleaşi texte şi Luminile care trec din stările externe în cele interne şi se schimbă din  vasele circulare în vase în linie dreaptă, în vasele noastre corectate modificate.

Astfel, Cartea Zohar este un remediu special pe care-l folosim fără să avem o idee clară despre modul în care ne influenţează. Totuşi, nu este important deoarece funcţionează mereu.

Întrebare: De ce Zohar este mai puternic, în acest context, decât Tora?

Răspuns: Cartea Zohar este mai puternică decât Tora, deoarece stilul său şi forma sa sunt din perioada care a urmat distrugerii Templului. Înainte, poporul din Israel era la nivelul de Mochin de Haya, adică la finele corecţiei personale. Apoi, au căzut de la această înălţime în ascundere. În consecinţă, cabaliştii erau în starea spartă şi, în acelaşi timp, ei s-au ridicat mai presus de toate.

Ei au descoperit această diferenţă între cele două “extremităţi” ale realităţii, între lumea Infinitului şi lumea noastră. Copiii lui Israel au căzut  adânc în egoismul cel mai dur atunci când cabaliştii grupului Rabbi Shimon erau în vârf. Prin urmare, diferenţa dintre ei şi poporul lui Israel s-a extins de la minus infinit la plus infinit.

Mai târziu, de-a lungul exilului până la realizarea sa completă, vasele poporului Israel au trebuit să se amestece cu celelalte naţiuni şi le-au adus scântei spirituale.

Tora este diferită. Moise a scris Pentateuh plecând de la nivelul corecţiei finale. El era deasupra întregii lumi, dar restul naţiunilor nu era în aceeaşi stare ca el în acel moment. Oamenii doar părăsiseră Egiptul, starea numită „Egipt” nu este încă spargerea. În Egipt se revelează, pur şi simplu, o mică stare nu toată distrugerea în timpul căreia sfinţenia se amestecă cu impuritatea, „întoarcerea” în sus, permiţând astfel oamenilor să-şi corecteze defectele şi „să se umfle ca drojdia”. Datorită faptului că oamenii nu au atins aceste stări, Moise nu putea revela, nici explica, întregul proces de corectare în Pentateuh. El a arătat doar ce s-a întâmplat până atunci.

În general, fiecare etapă le include pe celelalte. O parte şi întregul sunt egale. De aceea, Tora include totul, dar ea este prezentată într-un mod care este imposibil de folosit într-o măsură deplină pentru corecţia sufletelor. Nu se poate extrage din Pentateuh Lumina care Reformează sufletele sparte, deoarece exodul din Egipt s-a întâmplat înainte de spargere. Doar o mică parte din aceasta este revelată, ea a permis conectarea „strămoşilor” (GAR) apoi inima lor a fost îngreunată şi, în final, a dat naştere „fiilor” (triburile lui Israel) numai după ce exodul din Egipt a avut loc.

După aceste evenimente au urmat perioadele celor două Temple şi ultimul exil.

Astfel, Cartea Zohar este scrisă pornind de la o stare total diferită cu diferenţa maximă între înălţimea celor 125 de etape şi ruptura finală a fiilor lui Israel. Nu intrăm în detalii, nici în condiţiile spirituale ale acestei epoci. Tot ceea ce este important acum, este că această carte corespunde, în totalitate, cu ceea ce este încorporat în natură.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 19.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Zohar - Niciun comentariu→

Intrebare: Daca pur si simplu ajut oamenii in aceasta lume, pot eu sa extrag din aceste actiuni, Lumina care corecteaza sufletul?

Raspuns: Asta depinde de intentia ta. Daca ai cu adevarat intentia de a darui, atunci cu siguranta vei atrage Lumina. Dar daca ai de gind sa ajuti o batrina sa treaca strada si te gindesti ce bun esti pentru ca ai facut asta, atunci doar te vei rani singur.

Sint milioane de oameni in lume care doresc sa-i ajute pe altii, si pare ca ei fac lucruri bune la nivel material. Dar din anumite motive actiunile lor nu fac lumea mai buna. Toate actele filantropice nu produc nici un rezultat pozitiv deoarece intentia este cea care schimba lumea, si nu actiunile.

Creatorul nu are nevoie de actiunile voastre, daca le faceti din ego. In primul rind, trebuie sa intrebati daca aceste actiuni corecteaza inima? Inainte de a tine o porunca sau orice alta fapta buna, trebuie mai intii sa va inarmati cu intentia corecta. Si daca nu aveti intentia, intrebati-va daca merita sa faceti actiunea.

Daca actiunea este esentiala vietii voastre, trebuie sa aveti grija chiar si fara intentie, din moment ce asta tine numai de necesitati si de aceea „nu este nici condamnat si nici recompensat”. Dar daca actiunea este in exces de ceea ce corpul animalic are nevoie, nu o puteti face cu o intentie egoista. Facind actiuni egoiste, corupeti lumea din moment ce va indepartati singuri de spiritualitate si aduceti mizerie in aceasta lume.

Starea colectiva atunci cind actiunile sint facute fara o intentie, se numeste „exil”. Si reintorcerea la actiuni cu intentii altruiste, se numeste „rascumparare” deoarece prin asemenea actiuni revelati Creatorul.
Din a 4-a parte a Lectiei zilnice de Cabala 12/24/10, “Pacea”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→