Tag Archives: Lumea

O lectie pentru toata lumea care are ghinion


Egoismul a atins maximum de dezvoltare la nivel individual şi egoismul individual a început să ne incatuseze. Acesta este motivul pentru care oamenii au început să dezvăluie interconectarea şi interdependenţa dintre ei. Aici este o lecţie pentru toată lumea care ‘are ghinion’: dacă dorinţele şi gândurile sunt orientate spre binele comun, atunci vom reuşi in tot ce facem.
Reţeta succesului este să facem tot ce putem, pentru a da la altii. Aceasta înseamnă că păstram doar ce este necesar pentru a avea o viaţă normală. Pentru o afacere „muncind pentru a darui”, înseamnă că vei face numai venituri reprezentand suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor. Acesta este modul în care oamenii ar trebui să stabilească preţul de vânzare cu amănuntul la bunuri şi servicii. Nimeni nu ar trebui să facă un profit doar ca „sa fie, acolo”, în contul bancar.
Această abordare este total opusa la ceea ce se întâmplă în prezent. Cu toate acestea, până la sfârşitul crizei, toata lumea va trece la acest sistem. Nici o singura afacere nu va fi capabila să funcţioneze, altfel.
Aceasta, pentru că tot ceea ce se primeşte în plus faţă de ceea ce este necesar, este o încălcare a echilibrului cu Natura. Conform echilibrului, o persoană ar trebui să consume atat cat are nevoie pentru a exista, la fel ca orice alt animal. Suferinta pe care o simt şi explicatia Kabbalei, privind cauza suferintei, va ajuta pe oameni să se înţeleagă că cel mai bun mod de a exista este de a servi pe altii, la fel cum o fac  şi celulele, organele, şi toate partile corpului.
Într-un fel sau altul, Natura (Creatorul) va prevala. Acest lucru se poate întâmpla fie forţat – prin suferinta din partea noastră, sau de bună voie, prin constientizare, pentru că oamenii isi vor da seama de faptul că trebuie să ascultăm de Natura şi de legea armoniei.
Imediat ce vom începe să cooperam cu natura, ea  va începe să ne trateze diferit şi condiţia noastră se va schimba. Vom avea, brusc, si apă si alimente şi toate celelalte lucruri de care toată lumea are nevoie.

Vindeca Lumea, Vindeca-te pe Tine Insuti


Am primit o întrebare: Cum putem vindeca pe alţii dacă noi înşine suntem răi si nu stim cum sa ne ajutam pe noi insine?
Răspunsul meu: Suntem o societate in care fiecare este interconectat. Prin urmare, nimeni nu poate fi vindecat, până când nu este toată lumea vindecata. O putem face numai prin eforturi de a vindeca pe altii, astfel, si tu te vei insănătosi.

Poate Uniunea Europeană sa Ajute Lumea sa Iasa din Criza economica ?


În Ştiri (tradus din Deredactie.be): Pentru a depăşi criza economică, avem nevoie de o nouă abordare europeană, care merge dincolo de graniţele dintre partide şi ţările Uniunii. Acestea au fost cuvintele fostului Prim-ministru (belgian) Guy Verhofstadt, duminica aceasta la prezentarea de carte, Calea de ieşire din criză. Cum poate Europa salva lumea.
Comentariul meu: Dacă Europa ar putea intr-adevar depăşi egoismul sau şi s-ar uni, asta ar fi cu siguranţă depăşirea crizei.

Acesta este timpul sa curatam lumea de ura


Daca Summitul G20 ,care a fost tinut la inceputul lui aprilie, a atins decizia de a tinti la unificare, sau chiar la o unitate partiala, daca G20 a acceptat nevoia unei educatii globale si a crearii unui sistem global puternic asta explica cauza si solutia crizei – cand tocmai facand aceasta, ei au inceput sa corecteze lumea. Aceasta are sa fie facuta gradat, folosind mass-media, in scopul schimbarii relatiilor unuia cu celalalt, imbunatatind legislatia, s.a.m.d.
Toate schimbarile ar trebui sa aiba loc prin sistemul conceptual al oamenilor, si ei ar trebui sa vina cu elaborarea explicatiilor pentru mase. De exemplu, de ce sunt toate programele care propaga animozitatea si constrangerea, sunt luate din aer? Conexiunea dintre noi ne cere sa eliminam toate lucrurile care determina detasarea, separarea, ura, si distantarea dintre toti. Aceasta este ceea ce noi intelegem prin educatie.

Lumea nu va mai fii niciodata la fel

каббалист Михаэль ЛайтманCa urmare a crizei, am inceput sa simtim ca « viata noastra dinainte este pe moarte » si ca intram intr-o noua lume.  Ni se dezvaluie un nou tip de guvernare, numit globalizare sau de integrare, in cazul in care toti oamenii sunt interconectati si interdependenti.
Totul este reglementat de prezenta acestei forte integrante care ne conecteaza cu ceilalti. S-ar putea sa nu vreau sa depind de China sau America sau Rusia, sau de oricine altcineva, dar mi-a fost zis,« Nu conteaza ce vrei sau nu vrei, pentru ca toata lumea este conectata cu ceilalti! Ei doar nu stiu cum sa gaseasca o forma corecta de conectare, care sa satisfaca pe toti ,» 
Acum se poate vedea ca o lipsa de cunostinte despre cum ne conectam ne aduce catastrofe. Dar ce putem face asupra acestui fapt? Nimeni nu stie. Cu toate acestea, lumea isi va da repede seama ca nu exista nici o cale de iesire. In trecut, ne-am dezvoltat sub influenta cresterii egoismului nostru si am inteles „lumea noastra”. Chiar si atunci cand ne-am simtit rau, am inteles-o. Cu toate acestea, astazi trebuie sa ne dezvoltam diferit: in conformitate cu propriile noastre influente, in pofida egoismului nostru. Totusi, inca nu stim cum se face acest lucru.
Poate ca lucrurile se vor tempera pentru o saptamana sau chiar mai mult, si atunci oamenii vor incepe sa creada ca aceasta criza a fost deja rezolvata. Dar acest lucru este similar cu cel al plagilor Egiptene –   cazul in care conditiile devin mai bune doar pentru a se inrautati. Suntem aruncati inainte si inapoi, pentru a distruge intregul noastru fundament logic, pentru a deveni confuzi complet.
Aceasta este exact ceea ce se intampla acum. Mai mult decat atat, loviturile vor deveni mai calitative. Aceasta va conduce la o chiar mai mare confuzie si umanitatea se va simti mult mai speriata si nesigura,in timp ce nu va avea intelegerea a ceea ce se intampla. Si toate astea se intampla in scopul de a ne ajuta sa ne dam seama(sa realizam) ca trebuie sa  gasim o noua abordare in noi insine, Natura si in lume.