Tag Archives: Lumea

Natura Ne Poate Invata Cum sa Eliminam Terorismul din Lume

Exista doua forte care ne influenteaza. Una dintre ele este ego-ul nostru, care creste constant, separandu-ne unii de altii si facandu-ne sa ne uram reciproc. Pe de alta parte, exista o forta exterioara care ne face sa fim interconectati si interdependenti.

Chiar daca n-am optat pentru aceasta conexiune globala, cu intreaga lume si nu vreau aceasta legatura, Creatorul organizeaza toate, in acest fel. Deci, pe de o parte, exista o forta negativa care opereaza in mine, care este indreptata impotriva tuturor celorlalti, iar, pe de alta parte, toate celelalte persoane ma inconjoara atat de strans, ca nu am unde sa ma ascund.

Aceste doua forte determina intentionat o presiune asupra mea si nu am nici o cale de iesire din aceasta situatie. Oricine din lume, ar rupe cu placere toate legaturile intre toate natiunile si civilizatiile. Dar noi descoperim totusi, ca depindem pana si de cea mai mica natiune, care ar parea fara importanta. O lume intreaga nu poate gestiona situatia si sa faca fata unora, precum piratii din Somalia, si numeroaselor alte grupuri teroriste, similare. De ce nu putem, simplu sa-i distrugem? Pentru ca Forta Superioara nu ne lasa. Noi toti depindem unii de altii si nu exista nicaieri locul in care sa ne ascundem.

Exista o suta optzeci de tari in lume, iar noi, inca vom mai vedea diverse probleme care vor aparea, fiind dezvaluite de interdependenta noastra. Imaginati-va ce se intampla atunci cand piciorul este ranit, se pare ca nu e mare lucru, dar capul tau nu mai functioneaza, atentia se pierde, iar o simpla durere te face sa nu mai functionezi corect.

Motivul pentru care nu suntem in masura sa gestionam o singura tara terorista este pentru ca nu suntem uniti. Daca intreaga lume ar actiona impreuna, pentru a inchide conturile bancare ale acestora si a opri cumpararea de petrol de la acele grupuri, aceasta ar insemna sfarsitul lor. Ce ar mai putea sa faca aceste tari teroriste? Nu ar mai avea nimic. Lumea ar putea inchide toate frontierele din jurul lor, lasandu-i fara nici o intrare sau iesire. Ar trebui sa facem la fel cum organismul nostru actioneaza atunci cand patrunde un corp strain, cum ar fi o aschie; organismul imediat o izoleaza in interiorul unei capsule si incepe expulzarea acesteia, pana la spargerea locului infectat, si corpul strain iese, impreuna cu tot puroiul.

Cu toate acestea, nu facem acelasi lucru cu teroristii, deoarece in lume nu exista un consens. Ar trebui sa invatam de la natura, ceea ce trebuie sa facem cu ei. Nu este nevoie sa-i distrugem. Trebuie doar sa ajungem impreuna la un acord, ca nu dorim sa comunicam in nici un fel, cu aceasta parte a organismului comun. Acest lucru ii va face sa se schimbe foarte repede, deoarece influenta sociala este cea mai puternica influenta care exista.

Antidot la Teama

Intrebari referitoare la temerile oamenilor:

Intrebare: Imi poti explica de ce mai mulţi oameni sunt angajati in asa numitele tehnici de divinatie, cum ar fi tarot, yi ching si astrologie?

Raspunsul meu: Ei recurg la aceste tehnici pentru ca se tem de viitor si de imprevizibilitatea totala a acestei lumi in schimbare rapida.

Intrebare: In ce stadiu poate o persoana sa infrunte senzatia si teama de rau din inima sa?

Raspunsul meu: De indata ce o intelege si vede ca totul vine de Sus.

Intrebare: Se pare ca unele situatii si aceleasi stari, revin. Si chiar daca, intr-un fel pot intelege ce am de facut pentru a iesi din aceste stari, imi este din ce in ce mai greu sa fac acest lucru. Exista o cale de a folosi acest blocaj intr-un mod bun? Pentru ca simt ca vin aceleasi situatii iar si iar, si ca forta lor este in continua crestere.

Raspunsul meu: Asta se intampla pentru ca tu nu inveti din ele.

Nu inteleg nimic, dar e fascinant

Intrebare: De ce trebuie sa citim despre toate, multele detalii descrise in Zohar, daca nu suntem capabili sa le identificam in interiorul nostru?

Raspunsul meu: Trebuie sa fim ca un copil care se uita la lumea din jurul lui si nu intelege nimic, dar se dezvolta treptat. Se bucura cand vede un autobuz trecand pe langa el, pentru ca arata ca ceva foarte mare, care se misca. Exista un fenomen natural – puii de gasca iau primul obiect in miscare pe care il vad ca fiind mama lor si il urmeaza. Asta ii face sa se dezvolte.

In acelasi fel, atunci cand citim Zohar-ul, exista o parte pe care inca nu o intelegem deloc si o alta parte cu care deja ne putem conecta. Asta ne dezvolta. Trebuie sa ne dam seama ca nu suntem in stare inca sa o intelegem, dar ca intr-o zi vom intelege, cu siguranta, totul. Atunci cand dorim si incercam sa intelegem ceea ce auzim, trezim forta care ne dezvolta. Altfel, cum ne-am putea dezvolta?

Cu cat inaintam mai mult, cu atat prindem mai mult gustul studiului.

De ce lumea noastra devine globala?

Intrebare: E posibil sa facem un salt in sus, la Congresul care vine?

Raspunsul meu: Sigur ca da! Totul depinde de noi. Totul e deja prezent in sufletele noastre, in genele informationale (Reshimot). Acum, acest intreg sistem incepe sa se conecteze global si toti kabalistii din trecut – toate sufletele care s-au unit – ies la suprafata.

Faptul ca lumea noastra devine asa de globala nu e o simpla coincidenta. Acest lucru se intampla pentru ca acum este dezvaluit sistemul comun de suflete, impreuna cu legatura dintre toti oamenii din intreaga lume.

Evenimentele care se desfasoara nu urmeaza legi liniare, ci vin din sistemul general, perfect. Ca urmare, nu avem de a face doar cu o suita de actiuni, ci cu o operatiune a intregului sistem, care incepe sa fie readus la viata. Fiecare parte influenteaza tot restul, iar intregul proces se desfasoara pe o progresie geometrica.

Intelegand Zohar-ul

Zohar-ul ne spune ce se intampla in Lumea Spirituala. Descrie actiunile de daruire ale creaturii. Cu toate acestea, pentru ca, inca suntem incapabili de astfel de actiuni, nu putem sa le intelegem. Noi existam in dorinta noastra egoista. Cunoastem numai placerea de a primi si implinirea, precum si actiunile care ne duc acolo.

Prin urmare, actiunile descrise de Zohar ne apar ca fiind scrise intr-un fel de limba straina, ca un cod secret. Pare ca vorbeste despre ceva cu totul ireal. Nu are importanta daca este scris in limbajul Kabalei cu Sfirot, Partzufim si Lumi sau in limbajul povestirii alegorice, cu soare, luna, munti, oameni, animale si asa mai departe. Noi nu intelegem, sau nu simtim nimic din el, pentru ca nu existam in calitatea (natura interioara) de daruire, ci in calitatea de primire.

In cazul in care calitatile noastre corporale egoiste ar fi inlocuite de catre Cel Superior, de calitati spirituale de iubire si de daruire, am intelege imediat ce spune Cartea Zohar. Daca am citit-o astfel, ne-ar dezvalui Lumea Superioara. Aceasta nu va fi dezvaluita doar in imaginatia noastra, ca atunci cand citim un roman de aventuri, ci, in realitate.

Cu toate ca nu avem aceste calitati spirituale si textul ramane ireal pentru noi, lectura noastra in Cartea Zohar se numeste Sgula, un remediu special. Chiar daca nu intelegem, noi citim si incercam sa atragem in noi, fortele din aceasta alta lume, descrisa in carte. Prin dorinta de a ne schimba si a simti textul, acesta “straluceste” asupra noastra prin “Lumina care Reformeaza” (Or Makif– Lumina Inconjuratoare).

Aceasta forta ne influenţeaza si dezvaluie noi calitati de daruire in interiorul nostru, care sunt descrise de Cartea  Zohar. Aceasta a fost scrisa in natura de daruire, nu de primire si, astfel, poate fi inteleasa,  numai in conformitate cu natura de daruire.

Intreaga lume iti apartine

Ti se pare doar, ca exista multe alte persoane in jurul tau, care studiaza impreuna cu tine. Tu vezi in jurul tau dorinte externe, numai pentru ca viziunea ta este gresita. Dar acum, imaginea aceasta, ca ei sunt toate dorintele tale interioare, nu esti in masura sa o controlezi. Este la fel cum nu poti avea controlul nici asupra inclinatiei tale rele. Acesta este motivul pentru care aceste dorinte par externe pentru tine si tu trebuie sa le conectezi impreuna.

Daca conectezi aceste calitati si ai control asupra lor, vei vedea ca tot ceea ce e la exterior, de fapt, iti aparţine. Este o editare a ceea ce ai interior. In interiorul tau, exista multe calitati, dorinte si aspiratii, dar nu ai nicio putere asupra lor. Acesta este motivul pentru care vezi mai multe persoane in afara ta si o lume intreaga din stele, planete, obiecte inerte, vegetative, animate, oameni care actioneaza in opozitie fata de tine, si persoane pe care doresti sa le folosesti pentru nevoile tale, sau chiar oameni pe care vrei sa-i ucizi, sau sa fugi de ei.

Toate acestea se datoreaza faptului ca esti astfel construit in interior, acesta este motivul pentru care vezi lumea in acest fel. Daca primesti Forta Superioara, ea iti va da putere asupra tuturor dorintelor tale,  apoi vei descoperi imediat, ca toata lumea iti apartine, ca ceilalti oameni nu sunt separati de tine si nu sunt in afara ta, deloc. Vei simti sinele tau in interiorul fiecaruia dintre ei.

Nu exista perfectiune in lume

Noi credem ca ruperea a avut loc in trecut. Cu toate acestea, nu a existat nici de rupere. Trebuie sa dezvaluim faptul ca noi suntem in starea de rupere.

Dorinta noastra face ca acum sa ne para totul asa. Viata noastra nu ni se pare a fi rupta; pare a fi perfecta. Dorim sa avansam, urmand aceeasi cale a vietii noastre. Noi credem ca putem continua la fel ca intotdeauna, ca vom avea succes si vom face noi dezvaluiri.

Cu toate acestea, intr-adevar, daca avansam, trebuie sa facem efortul de a descoperi ca noi nu ne aflam intr-o  stare perfecta, ci mai degraba intr-una sparta. Noi chiar nu vedem starea noastra prezenta in mod corect, la fel cum Faraonul, in Egipt se vedea pe sine ca fiind maestrul suprem si proclama: “Cine este Creatorul pentru mine, ca sa ascult de glasul Lui!?”. Dar aceasta falsa mandrie dureaza numai pana ce el descopera ca este rupt in bucati.

El vede ca natiunea lui Israel,  internalitatea lui Israel, il duce undeva. El vede ca nu mai are nicio putere asupra lui si simte cum cele zece lovituri se abat asupra-i.

Acelasi lucru este valabil si pentru noi, pana cand vom dezvalui ego-ul nostru rupt. Noi nu primim senzatia starii de ruptura initiala. De aceea, traim in prezent in ea, dar nu pare rupta pentru noi.

Pe masura ce descoperim ca este rupta, vom primi si mai mult egoism. Astfel ne este revelata, pentru ca noi sa descoperim spiritualitatea, in forma sa adevarata, mai degraba, decat in starea de rupere.

Sarcina noastra este de a revela aceasta spargere. Trebuie sa ne asiguram ca aceasta ruptura este in relatie cu perfeciunea noastra.

Zohar-ul ne deschide lumea

Noua ni se pare ca Zohar-ul vorbeste mereu despre acelasi lucru – cele trei linii. Dar asta numai pentru ca inclinatia rea se teme de cele trei linii. De fapt, cele trei linii exprima principiul conexiunii intre toate partile, intre toate detaliile din realitate. Insa aceasta conexiune apare in diferite forme, la miliarde de niveluri. Ca urmare, Zohar-ul ne prezinta acest lucru prin diferite descrieri, care trezesc in tine diferite forme de conexiune. Toate astea se fac pentru a le acorda la tine, a le verifica si a le organiza in tine.

In realitate, nu exista nimic, cu exceptia dorintei de a primi si a intentiei de dragul daruirii. Insa de fiecare data apare cate o noua poveste, pentru ca exista un numar infinit de uniri diferite. Pur si simplu, suntem incapabili sa simtim de fiecare data o noua dispozitie, sa experimentam un nou gust, o conexiune diferita sau o noua revelatie.

Atunci cand incepem sa simtim fiecare actiune despre care ne spune Zohar-ul, vom intelege ca acesta ne instruieste sa verificam o anumita unire, o anumita actiune, apoi o alta si asa mai departe. Cartea dezvaluie mereu noi conexiuni in noi – si astfel ne deschide lumea.

Reveland Puterea Kli-ului Lumii

Intrebare: Abia s-a terminat un Congres cu zeci de mii de participanti din toata lumea, care au vrut sa se uneasca. Ce ne lipseste pentru a face saltul la urmatorul nivel spiritual?

Raspunsul meu: Am dezvaluit ca exista multi oameni in intreaga lume, care studiaza impreuna cu noi, despre care nici nu stiam. Cu toate acestea, cantitatea nu este singurul lucru care e important. Trebuie, de asemenea sa ajungem la o conexiune corecta si puternica. Intre timp, fiecare persoana are inca ideea sa proprie de unitate, dar avem deja un bun – baza puternica pentru crearea acesteia.

Acum totul depinde de cat de mult, fiecare persoana va fi in masura sa inteleaga si sa simta ca:

1. Creatorul a creat doar o dorinta comuna,

2. A fost in mod deliberat aranjat ca noi, parti din dorinta comuna, sa nu simtim conexiunea noastra ca un ansamblu inseparabil in Malchut a Lumii Infinitului. Dimpotriva, fiind in aceasta lume ne simtim Malchut spart, unde noi nu simtim nici chiar sufletele noastre, ci traim intr-o realitate imaginara, care nu este deloc, cea reala.

De fapt, toata realitatea este spirituala, iar acum suntem intr-o stare de inconstienta. Eu percep lipsa constientei spirituale ca lumea noastra, ca nefiind in ea. Prin urmare, trebuie sa intelegem toti, ca tot ceea ce vedem acum este o ceata, o fantezie a noastra comuna, iar noi trebuie sa facem eforturi pentru a reveni la realitatea adevarata. Realitatea adevarata se intemeiaza doar pe dorinta noastra de a simti unitatea noastra, pe incluziunea reciproca unii in altii si a noastra a tuturor, impreuna.

Patrunde intr-o noua lume

Cele patru prefete la Cartea Zohar ne ajuta sa ne acordam ca sa percepem corect aceasta carte. Aceste prefete sunt: „Introducere la Cartea Zohar„, „Prefata la Cartea Zohar„, „Prefata la Comentariul Sulam” si „Introducere la Prefata Intelepciunii Kabbalei”. Ele sunt menite sa ne invete limbajul Cartii Zohar, ca sa putem sa intelegem si sa ne asteptam la schimbari in interiorul nostru, ca urmare a influentei sale.

Asa incepem sa intelegem ca totul se intampla in interiorul dorintei noastre si ca nu exista nimic altceva, decat dorinta noastra si Lumina. Totul se intampla in interiorul sufletului nostru, pe cand incepem sa ne dezvoltam. Ca urmare, prefetele sunt importante, pentru ca ele ne indruma catre abordarea corecta. Pe de alta parte, daca deschidem Cartea Zohar nepregatiti, nu intelegem nimic!

Ar trebui sa lucram impreuna pentru a intelege Cartea Zohar. Daca invatam sa o abordam corect, daca vom continua sa o citim si patrundem mai adanc in aceasta carte, atunci vom calatori prin ea ca printr-o tara a minunilor; ea va deveni lumea noastra, pentru ca vom trai in ea. Citind si simtind aceste aventuri, ne dezvoltam si dobandim cunoastere despre lumea spirituala si despre sufletul nostru, care exista in ea.

Dar mai intai, trebuie sa patrundem in acea lume. Lucrul cel mai important este sa strapungem si sa ne nastem in interiorul ei. Atunci cand incepem sa ne orientam in Cartea Zohar, incepem sa ii recunoastem limbajul, asa cum recunoastem mama si tata, rudele si strainii, prietenii, dusmanii si asa mai departe. Incepem sa intelegem cine sunt ei, prin fortele pe care le reprezinta. Nu e nimic altceva, decat Forte pe care invatam sa le vizualizam corect, gasind abordarea potrivita.