Intrebare: Cum pot atinge Lumina credintei?

Raspuns: Dorinta noastra determina totul, dar Lumina nu se schimba. Toate schimbarile au loc doar in interiorul persoanei: la ce aspira dorinta sa, si, legat de aceasta, care este forta de care are nevoie. El primeste in concordanta cu acestea.

Noi ne gasim in permanenta sub o oarecare influenta a luminii, dar aceasta este foarte slaba. Noi nu suntem pe masura luminii ci simtim doar lipsa ei, din acest motiv nu ii observam prezenta.

Lumina este o forta, dar ne afecteaza fie in masura similaritatii cu ea, fie in masura in care ne opunem ei. Din acest motiv lumina de sarbatoarea Pastelui (eliberarea din sclavia din Egipt)  este o lumina uriasa, dar nu se manifesta deschis.

Ne imaginam ca lumina se manifesta atunci cand este lumina afara. Dar nu exista nimic in afara – intreaga lume se gaseste in interiorul nostru. De aceea lumina inseamna lumina mintii, lumina simtirilor, deschiderea din inima si gandurile noastre.

O lume vasta, care pare ca ne inconjoara, ne este revelata, de fapt, in senzatiile si mintea noastra. Iar Lumina este forta revelatoare din simtire sau din gand.
From the 1^st part of the Daily Kabbalah Lesson 4/2/12, Shamati 59

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Intrebare: Ati spus ca omul este ca o celula canceroasa in corpul naturii. De cat timp se petrece acest fapt?

Raspuns: Egoismul nostru se dezvolta treptat si am trecut deja peste mai multe etape din dezvoltarea lui. Incepand cu secolul 5 inaintea erei noastre si pana in secolul 5 era noastra, umanitatea si-a dezvoltat aspiratia sa pentru bunastare. Din secolul 5 pana in secolul 15, umanitatea si-a dezvoltat aspiratia pentru putere. Din secolul 15 si pana la sfarsitul secolului 20 dezvoltarea s-a petrecut in aspiratia pentru cunoastere. Acestea sunt tendintele care prevaleaza.

La inceputul secolului 20, un academician numit Vernadsky a definit dezvoltarea noastra ca fiind terminata si ducand catre o noosfera sau un echilibru cu natura. Mai tarziu ideea lui a fost imbratisata de multi alti oameni de stiinta. Aceasta cercetare a fost continuata de bine-cunoscutul Club de la Roma si, ulterior, au aparut ramificatii ale acesteia.

In esenta, egoismul si-a terminat dezvoltarea in anii 1960, o data cu nasterea, printre tineri, a  unei culturi noi: detasarea de viata, ”generatia Beatles”, hipiotii sau copiii ”flower” etc. Acesta a fost inceputul unui scepticism interior, a carui semnificatie era aceea ca noua generatie nu dorea sau nu gasea necesar sa persevereze in lupta catre inainte, datorita faptului ca se simtea golita.

Noi ne dezvoltam in mod constant sub influenta dorintelor noastre. In fond, omul este dorinta. Nu stim ce sa facem atunci cand dorintele noastre pentru bunastare, faima sau stiinta se termina si, brusc, simtim ca nu mai primim mult-dorita implinire de la acestea.

In acest moment apare, in general, depresia. Si aceasta este ceea ce vedem astazi in societatea noastra: cresterea ratei de sinucideri, destramarea familiilor, atitudinea detasata a copiilor, etc. Asta este perioada de tranzitie, care trebuie sa fie relativ scurta. Ne gasim in mijlocul unei serioase accelerari a dezvoltarii noastre.

From a Lecture at Šiauliai University, Lithuania, 3/22/12

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când va avea munca noastră un impact real asupra motivaţiilor oamenilor de ştiinţă şi cercetătorilor?

Răspuns: Trebuie să îi ajutăm să vadă întreaga imagine. Ei vorbesc deja de semnele unei lumi integrale, dar nu îşi pot aduna observaţiile individual într-un singur sistem, o metodologie unificată.

În plus, le este frică să se adâncească în acest topic, pentru că ideea unei lumi integrale îi duce la o confruntare cu cei care sunt acum la putere. Guvernele actuale acţionează încă în mod egoist şi individualist, eşuând să realizeze că astfel se distrug singure. Politicienilor le lipseşte o percepţie integrală. Contrar lor, oamenii de ştiinţă observă natura şi vorbesc de ceea ce văd. Cine îi aude însă… este altă poveste.

Există o altă problemă: Oricât de frumoase sunt cuvintele spuse de diferiţi experţi şi specialişti, oricât de mult arată ei către interconexiuni şi nevoia de unitate, nu au mijloace pentru a o implementa. Bani şi armele nu ajută aici. Chiar dacă toţi oamenii din lume ar striga: „Da, vrem să fim un oraş global!”, ce se va întâmpla după această declaraţie unanimă spusă de bunăvoie? Nimic, cu excepţia unui război mondial. După ce vor simţi şi mai acut legăturile care ne leagă unul de altul, vor declanşa un război pentru a desface această conexiune.

Oamenii de ştiinţă nu au o soluţie; nu ştiu cum să îl schimbe pe om. Atunci de ce strigă cât de dăunător este egoismul dacă nu au un remediu? Mai demult, doctorii nu spunea pacienţilor care aveau boli terminale. Nu existau metode nici măcar să încetinească progresul bolilor lor şi de aceea o personă era lăsată în întuneric pentru a suferii mai puţin. „Nu pune obstacole în faţa unei persoane oarbe” spune Tora. De ce să revelezi adevărul dacă nu eşti în stare să ajuţi omul să se descurce cu el?

Deci, fără revelarea înţelepciunii Cabala, fără mesajul garanţiei reciproce care să ne preceadă, umanitatea nu are nicio singură şansă să corecteze ceva. Iar asta este problema noastră acum: Cum putem stabili conexiunea cu oamenii şi cum să le explicăm că egoismul se poate corectă şi astfel să corectăm lumea.

Vorbim chiar despre corectarea omului. Nimic altceva nu va ajuta. Mulţi înţeleg deja că tot răul este în natura umană. Totuşi, ei lasă mâinile în jos: „ O fiinţă umană este egoistă şi nu se poate face nimic cu astă.” Dacă nu le furnizăm oamenilor metoda corecţiei egoismului, dacă nu le explicăm că se poate realiza, lumea nu are nicio şansă. Până acum, touşi, am muncit pe şovăielnic…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/30/2012, “Prefaţă la cartea Zohar”

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Există oameni în lume care îşi urmează chemarea inimii. Ei sunt scufundaţi complet în scopul lor şi trăiesc numai pentru asta. Au aceşti oameni un organ de simţ spiritual şi au ei nevoie de Cabala?

Răspuns: Cabala este originară din Babilonul vechi, Babilon care era şi el într-o criză, ca astăzi, iar oamenii îşi pierduseră sensul direcţie în vieţile lor. Au simţit brusc că egoismul i-a închis în existenţa animală. Apoi au revelat această metodă a obţinerii forţei superioare.

Cabala este necesară numai acelora care se găsesc într-o criză adâncă şi care se întreabă de menirea vieţii.

În general, întrebarea legată de menirea vieţii, apare în mulţi oamenii, din diferite motive. Dacă eu, de exemplu, am pierdut bani la jocuri, sau la bursă, sau mi s-a întâmplat ceva, mă gândesc şi eu la menirea vieţii. Dar această întrebarea apare în mine ca rezultat al unui „minus”, asta este, ca rezultat al suferinţei sau a unei pierderi din lumea noastră. În acest caz, oamenii nu aspiră să se ridice; nu îi interesează.

Trebuie să înţelegem în mod clar ce fel de oameni ajung la noi. Poţi să clarifici asta cu orice psiholog şi chiar în mod independent.

Să presupunem că o persoană are totul: o maşină, o casă, familie, un loc de muncă. Dacă această persoană pierde ceva în această viaţă (minus), se întreabă şi ea de menirea vieţii: „De ce să trăiesc dacă am pierdut?” Dar nu este o aspiraţie în sus, înainte. Dacă îi dai acestei persoane un „plus” în loc de „minus”, va fi suficient pentru a o satisface.

Oameni de acest fel nu au nevoie de ceva spiritual, de ceva mai înalt. Ceea ce vorbeşte în ei nu este un Om mai mare decât un animal ci un nivel animal normal: Soarele străluceşte, iarba creşte şi totul este bine pe pământ.

Pentru o persoană care se întreabă de menirea vieţii, toate acestea încetează să existe. Nu mai merită nimic, chiar nimic, pentru că totul are un început şi un sfârşit. Viaţă însăşi nu dă în mod special nimic; nu este nimic valabil în particular în ea, cu excepţia faptului că primesc; nimic altceva nu se întâmplă, iar în final eu trăiesc simplu ca un animal.

O persoană care gândeşte în acest fel şi începe să se întrebe de sensul vieţii, întreabă ceva diferit, ceva care este îndreptat în sus, desupra existenţei animale, motivul pentru care este aşa de limitată în ani de viaţă şi minusurile care nu îl lasă să aibă pace în minte. „Ce este deasupra acestui minus, de ce toate astea?” În funcţie de pe ce nivel apare această întrebare, persoană ajunge la misticism sau în altă parte.

Dorinţa se dezvoltă în mod constant în noi. Această este dezvoltarea întrebării despre menirea vieţii, conform cu cele cinci nivele ale dorinţei: 0,1,2,3 şi 4.

Dacă o persoană este la nivelul preliminar al dezvoltării, va fi satisfăcută cu diferite filozofii. Dacă este următorul nivel, atunci este psihologia. Asemenea oameni devin poeţi, scriitori, filozofi şi psihologi. Este un nivel al dezvoltării în care o persoană este atrasă de anumită acţiuni, de diferite practici psihologice: „Vom dansa sau sta în poziţia lotus, vom respira sau nu, asta este, vom începe să obţinem substanţa superioară prin corp.”

Şi asta se referă la căutare. Dacă o persoană este la acest nivel, va face yoga, alte diferite practici şi va fi satisfăcută. Nu îi poţi dovedi nimic. Este la nivelul înţelegerii ei, al realizării şi senzaţiilor ei, este la nivelul la care acum apar întrebările. Parţial, şi anumite religii se regăsesc aici. Ele sunt pentru a asigura, a furniza echilibru şi a da speranţă.

Pe următorul nivel, omul nu mai poate fi satisfăcut de diferite exerciţii fizice, gimastică a respiraţiei, etc. Simte că nu îi oferă nimic. De fapt, este vorba doar de corpul care se străduie să se simtă confortabil. „Ce ar fi dacă încep să meditez?” Şi începe să mediteze cu anumite litere şi simboluri. Este deja ceva mai abstract, totuşi nu trece dincole de cadrul psihologic.

În cele din urmă, la nivelul final de dezvoltare, întrebarea apare în om: „ Există ceva care există în afară mea, dacă eu mă anulez complet? Există o metodă care mă va ajuta să scap de „Eul” actual? Vreau să percep lumea din afara mea.” Aceşti oameni ajung la noi.

Ce înseamnă „în afara mea?” Înseamnă percepţia lumii nu în interiorul meu, nu prin cele cinci simţuri. Aceste senzaţii ne penetrează, sunt însumate şi astfel simţim lumea înăuntru conform cu un anumit program din noi.

Pe ecranul situat în spatele creierului, suma tuturor acestor senzaţii desenează înaintea noastră imaginea unei lumi într-o anumită proporţie. Primim mai mult de 90% din acestă imagine prin vedere, 7-8% prin auz, iar restul prin miros, pipăit şi gust. Asta e!

Înseamnă că programul se schimbă înăuntrul meu, dorinţa se schimbă şi, conform cu asta, primesc senzaţia unei lumi diferite. Ca şi cum se mişcă, ca şi cum face ceva înăuntrul meu. Dar cum pot ieşi din mine şi să încep să simt universul în întregimea lui?

Ultimele studii ştiinţifice spun că în jurul nostru există numai un câmp, o forţă şi nimic altceva; numai o singură forţă şi nimic în afară de ea. Deci, ce apare înăuntrul meu, în mine, şi ce cercetăm acum, toate acestea trebuie să le văd ca conexiunea mea cu această forţă. Nu am altă oportunitatea de a o descoperi, numai prin impresiile pe care le primesc.

Asta este, trebuie ca în mod constant să analizez faptul că tot ce se întâmplă în mine, atât minusuri cât şi plusuri, totul vine de la o singură forţă. Dacă mă direcţionez constant spre asta, atunci chiar şi prin percepţia mea din prezent încep să mă acordez la această forţă şi să o simt din ce în ce mai mult. În conformitate, obţinând o asemenea stare în care primesc un simţ adiţional, încep să simt această forţă cu adevărat.

Încep să o revelez şi exact prin influenţa opusă asupra mea eu simt infinitul, perfecţiunea. M-a indus intenţionat în confuzie şi mi-a dat variate obstacole, pentru ca prin ele să ajung la ea. Astfel, mă ridice deasupra animalului meu.

La nivel animal, mi se dau intenţiont senzaţiile unor influenţe negative, pentru ca să mă ridice deasupra lor şi să simt această forţă. În asta constă întreaga metodă. Iar grupul, studiile, diseminarea şi restul sunt numai pentru a ajuta în obţinerea scopului.

Din lecţia 3 de la  Congresul din Vilnius 3/24/12,

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Am sentimentul că „egoul” meu fură totul de la mine. Stau cu prietenii mei şi se pare că urc peste dorinţa mea de a primi, dar atunci simt că ei sunt de fapt cei ce fac asta. Simt că sunt în întuneric, că nu aud nimic şi nu simt Lumina. Ce ar trebui să fac?

Răspuns: Ar trebui să încerci să te dizolvi în prieteni, ca cineva care este mic sau cineva nou în societate.

Când ajungi la o societate nouă nu ştii nimic şi nu cunoşti pe nimeni. Încerci să te integrezi fără să fii prea proeminent. Să presupunem că ajungi la un nou loc de muncă, pur şi simplu încerci să păstrăezi liniştea pentru a descoperi, a vedea, a simţii pe ceilalţi.

Aşa trebuie să te comporţi. Apoi vei începe să simţi ce au. Te vei dezvolta ca embrionul în pântecul mamei. Apoi, gradul, în măsura în care începi să te simţi real şi sigur, începi să te exprimi împreună cu ceilalţi.

Încearcă să te neutralizezi şi fii numai înăuntru. Este suficient, pentru că vom crea câmpul care există acolo. Nu ar trebui să îţi faci griji, dacă faci asta, o vei simţii.

Întrebare: Dar în orice caz, egoul meu va avea satisfacţie din asta. Cum pot evita să fur de la mine şi de la alţii?

Răspuns: Cine spune că este rău, dacă vrei să simţi spiritualitatea? Nu este rău. Scopul creaţiei este să te bucuri, să fii împlinit, dar în dăruire. Vrei să întri în grup şi să obţii atributul dăruirii, iar în el vrei să simţi plăcere. Între timp este ok. Nu ne putem imagina altceva.

Cel mai important lucru pentru noi azi este să ne dorim dăruirea, să dăruim pentru a ne simţii bine. Acesta este nivelul nostru, numit Lo Lishma, (Nu de dragul Ei).

Când Lumina vine şi este revelată gradual în noi, (asta se întâmplă numai dacă ne-o dorim în acest fel), ca rezultat al influenţei ei vom începe să simţim că atributul dăruirii este deasupra a tot, mai mare decât tot şi că eu vreau să fiu în el. Chiar dacă deocamdată este egoist, „eu vreau să fiu în el.”

Lasă pe seama Luminii! Nu o poţi face singru. Trebuie să îţi doreşti cât de mult poţi în toate dorinţele, inclusiv în cele egoiste – iar Lumina va face restul.

Această este o „rugăciune”. Ceri ca Lumina să facă munca pentru tine. Ea a creat egoul tău şi ea este singura care îl va schimba. Dorinţa noastră trebuie să fie numai pentru asta, pentru a o face să facă această muncă.

Dacă ne dorim unitate, Lumina va face restul.

Suntem egoişti. Nu ştim şi nu înţelegem nimic. Nu ştim ce se va întâmpla cu noi peste un minut. Ni se cere să facem un lucru, să încercăm pur şi simplu, să facem un efort, iar Lumina va face tot restul.

Unitatea maximă din grup dă naştere la Lumină, iar apoi această ne schimbă. Nu trebuie să facem nimic artificial. Se va avea grijă de totul iar noi trebuie doar să încercăm să ne conectăm.

Din lecţia 1 de la Congresul de la Vilnius 3/23/12, Lesson 1

Filed under: Congrese, Egoism, Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Intrebare: Cum incep sa simt forta superioara?

Raspuns: Noi incepem sa simtim forta superioara doar in masura in care ne putem acorda cu aceasta in unitatea noastra. O persoana nu poate simti singura aceasta forta.

A ne armoniza la aceasta forta inseamna sa ne acordam cu ea. Daca fac acest lucru de unul singur, va fi o armonizare egoista. Ego-ul ma va guverna. Cum ies din aceasta stare?

Imi trebuie mai mult decat o dorinta de a iesi si a ma ridica deasupra mea- aceasta este o dorinta individuala si egoista prezenta in milioane de oameni din lume. Cum simt exact aceasta forta? Pentru a face acest lucru, trebuie sa devin echivalent cu ea.

Exista o lege foarte simpla in natura: Puteti simti anumite fenomene doar in masura in care sunteti compusi din acestea. Adica, daca simt, aud, gust, sau miros ceva, este pentru ca eu insami am anumite proprietati care sunt de asemenea prezente in ceea ce simt. Trebuie sa existe o lege a echivalentei formei. Trebuie sa construiesc in mine un dispozitiv care sa detecteze valurile care exista in afara.

Sa presupunem ca avem un radio. Ce fac atunci cand il pornesc? Il acordez; generez o anumita unda in el. Daca exista o unda similara in afara, antena va detecta in conformitate cu principiul rezonantei, echivalentei, si eu voi auzi anumite sunete; urechea mea le va detecta.

Inseamna ca trebuie sa creez in mine un receptor care sa contina proprietati similare acestei forte. Daca doresc pur si simplu sa ies in afara si sa simt, nu voi obtine nimic. Acesta este motivul pentru care ne adunam in grup- in care nu numai ca ma ridic deasupra mea, ci doresc de asemenea sa ma ridic si deasupra mea in proprietatea daruirii, in proprietatea iubirii, care este proprietatea acestei forte.

Exista milioane de persoane care doresc sa iasa si sa se ridice deasupra lor insisi. Insa, le ia timp sa inteleaga ca, in afara de a se ridica pe sine, ei pot ajunge la acel lucru construind proprietatea daruirii in interior….. Acest lucru este posibil doar in grup, intre noi, atunci cand incepem sa ne unim cu ceilalti in conformitate cu principiul „iubirea aproapelui”. Atunci veti incepe sa deveniti echivalenti cu aceasta forta si veti fi capabili sa o simtiti.

Din Congresul de la Vilnius 24/03/2012, Lectia 3

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Exista termenii „ colectiv si sarpe”. Daca eu continui sa incerc sa fiu sub Creator, atunci aceasta este  ceva personal; este sub importanta sa (aceeasi radacina in Ebraica) care ma sustine pe cale. Insa daca nu actionez pe aceasta cale si dorinta mea egoista ia toate deciziile, inseamna ca arunc toiagul la pamant si acesta se preface in sarpe. Atunci ma aflu sub controlul ego-ului meu.

O persoana ar trebui sa fie in permamenta sigura ca nu este o separata in marea de Lumina; astfel persoana se anuleaza pe sine, se preda, si este inclusa in Lumina. Persoana ar trebui in mod constant sa se verifice astfel si sa se priveasca in relatia cu prietenii si cu grupul. Acestia garanteaza ca persoana nu va incepe sa isi imagineze ca este complet corectata, si merituoasa. De aceea ni se dau asemenea masuri specifice de evaluare, pentru ca noi permanent sa stabilim si sa verificam daca ne aflam in relatie cu grupul.

Ar trebui in mod constant sa verific daca sunt „transparent” in relatie cu grupul, astfel incat sa nu il deranjez, ci sa particip la acesta. Astfel, construiesc relatii echilibrate si egale. In acest caz, voi gasi in mod constant ceva in munca ce ma va tine in echilibru cu Lumina superioara. Acest lucru va continua pana cand toata aceasta munca va deveni un obicei pentru mine, si voi incepe sa simt Lumina superioara in mod permanent.

Aceasta munca este facuta in „exil” atunci cand noi nu simtim maretia Creatorului si dorim doar sa ne imaginam maretia Sa, maretia atributului daruirii, deasupra tuturor obstacolelor care ne impiedica sa simtim importanta sa. Eu ma verific mereu in relatie cu grupul pentru ca intre timp, eu nu simt spiritualitatea, si ma vad ca o persoana dreapta care este total transparenta si nu doreste sa stea in calea Luminii.

Mie mi se pare ca deja ma aflu la nivelul armoniei cu Lumina care se Intoarce, repetand miscarile sale prin daruire fata de ceilalti asa cum face de fapt aceasta. Cum pot sti altfel daca este adevarat sau nu? Nu exista o alta modalitate prin care sa ma verific, cu exceptia atitudinii mele fata de prieteni.

Daca reusesc sa fiu conectat, sa echilibrez partile care ne fac pe toti egali si care ii atrag in centrul colectiv in care exista conexiunea noastra, atunci nu exista dubiu ca in acest fel eu ma egalizez, si nu stau in calea Luminii, a Creatorului care umple intreaga realitate.

Acest lucru este posibil doar in grup, si nu exista nici o alta modalitate pentru a verifica asta. Acesta este motivul pentru toate zguduirile si toate pregatirile muncii- pentru a crea un sistem de masura pentru noi.
Din partea 1 a Lectiei Zilnice de Cabala 02/04/2012, Shamati #59

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Atributul daruirii este atins in grup, in societate, in conditii speciale care sunt descrise de Cabalisti din starea care a fost pregatita pentru noi de spargerea Primului Om (Adam HaRishon), sufletul comun. Daca folosim mediul care ne-a fost dat, in mod corect, si in interiorul acestuia incercam sa ajungem la garantia reciproca, vom descoperi ca ne aflam in exil in Egipt.

Noi descoperim ca nu exista o alta cale prin care sa ajunge la spiritualitate, la Creator, atributul daruirii, daca nu ajungem mai intai la iubirea prietenilor. Insa toate incercarile noastre de a ajunge la conexiune si la iubirea prietenilor esueaza, dupa cum este scris, „Copiii lui Israel au strigat din cauza muncii”, pentru ca noi am descoperit ca am construit orase mici, Pithom si Ramses pentru Faraon, ceea ce inseamna ca noi am crescut doar dorinta noastra de a primi.

Desi suntem disperati din cauza acestei situatii, noi continuam si strigam: „Salvati-ne!” In fond, ego-ul nostru, Faraon, nu ne lasa sa ne conectam, si daca lucrurile continua astfel, nu vom iesi din exil pentru a ajunge la conexiunea cu forta superioara.

Acesta este in realitate un strigat de disperare din adancul inimii noastre. Atunci o forta speciala numita „Moise” este revelata. Este revelata in grup si trece prin multe schimbari. Odata este revelata apoi dispare, pana cand noi stabilizam aceasta forta colectiva si o plasam impotriva ego-ului nostru.

In momentul in care suntem pregatiti sa ne luptam cu ego-ul nostru colectiv care nu ne lasa sa ne conectam, plasand impotriva sa forta colectiva a conexiunii numita „Moise”, incepe lupta pe viata si pe moarte. Noi sprijinim aceasta pe cat putem si chiar peste puterile noastre! Aici noi descoperim in punctul colectiv ajutorul de Sus. In acest moment, Creatorul spune: „Haideti la Faraon sa ne luptam cu acesta!” ceea ce inseamna ca El vrea sa se conecteze cu punctul nostru colectiv, si sa ne scoata din Egipt.

Pe cale apar diferite fenomene, despre care ne vorbeste Haggadah, si noi trebuie sa trecem prin toate acestea. Se refera doar la incercarea noastra de a ajunge la conexiune si a o umple. In cele din urma iesim din aceasta stare, din incapacitatea de a ne conecta, si ajungem la ceea ce ne-am dorit. Metoda conexiunii numita Tora ne este revelata impotriva ego-ului si a urii.

Acum, apare sistemul pe care il putem folosi, este numit Tora, Lumina care Reformeaza si care incepe treptat sa ne influenteze pentru a ne corecta. Exista muntele Sinai care ne desparte, ego-ul colectiv care sta in calea conectarii dintre noi. Atunci cand Lumina corecteaza ura in conexiune, acest munte devine „muntele Sfant”.

Despre asta este vorba in sarbatoarea de Paste (de la cuvantul Ebraic care inseamna „a trece”), care simbolizeaza tranzitia de la exil la libertate. Exilul este incapacitatea mea de a ma conecta. Eu nu stiu cum sa fac asta, insa imi doresc si cer.

Eliberarea simbolizeaza faptul ca mi s-a dat o sansa, un sistem, o metoda care imi ingaduie sa corectez raul din mine si sa il transform in bine. Bine inseamna garantia reciproca, iubirea prietenilor, in care descopar forta care imi ingaduie sa ma umplu de aceasta atitudine si sa ader la Creator. In fond, El este scopul spre care tind inca de la inceput.

Din partea 1 a Lectiei Zilnice de Cabala 01/04/2012, Shamati 41

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Sarbatori, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Dintr-o lectie a lui Rabash: Noi invatam ca ar trebui sa fim in echivalenta de forma. Ce este echivalenta de forma? Asa cum Creatorul daruieste, asa si noi trebuie sa daruim. Asta este echivalenta de forma. Cand noi trebuie sa daruim, nu avem dragoste de noi insine, noi plangem. Ne doare ca trebuie sa facem astfel. Creatorul daruieste si intrebarea este: Ii face placere Lui acest lucru sau  cineva care daruieste nu gaseste placere in asta?  Deci nu exista echivalenta de forma! Asadar ar trebui sa ne placa atunci cand daruim, altfel, nu exista echivalenta de forma.  Puteti sa daruiti fara durere, daruiti, nu e nevoie de suferinta voastra, doar daruiti. Bucuria daruirii, cine v-o da? Ar trebui sa lucram, trupul nu vrea sa o faca! Nu e asa ca eu am nevoie sa sufar, nu exista alegere, trupul nu vrea sa lucreze! De ce ar trebui sa sufar, eu nu vreau sa sufar. Am nevoie sa ma fortez! Si asta nu e o conditie! O persoana care nu simte sfortarea, este un semn ca intentia sa este orientata spre a primi si nu spre a darui. Trupul  nu e de acord sa daruiasca.

Nu ar trebui niciodata sa tanjiti dupa lucruri rele. Daca e necesar sa fie simtite diferite schimbari, ele vor veni de la sine. O persoana nu ar trebui sa se gandeasca la coborare, decadere, ci mereu sa tanjeasca spre ascensiune, atat in simtiri cat si in gandurile sale: pentru bunatate, adeziune, conectare si intregire. Dar in acelasi timp, o persoana ar trebui sa se autoevalueze cu simt critic, intelegand daca in sinea sa nu exista ceva care obiecteaza fata de a darui, ceea ce este un semn ca exista ceva de natura egoista aici. Daca o persoana reuseste sa avanseze in mod fericit si fara sfortare este un semn clar ca o face in mod egoist, pentru a primi. Doar cand primeste peste puterea de a darui, va fi capabil sa daruiasca si sa fie fericit in acelasi timp.

Din Pregatirea pentru Lectia zilnica de Cabala 01.04.2012

Filed under: Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Intrebare: Inteleg oamenii ca inclinatia rea exista in ei? Putem sa le vorbim deschis despre asta?

Raspuns: Nu, in nicio circumstanta! Este interzis sa spui unei persoane ca este egoista, nici sa vorbesti ceva rau despre ea. Ce drept ai tu sa o faci? Daca este o persoana normala si de obicei se comporta ca si alte persoane umane, atunci cum e posibil sa-i spui ca este rea, ca egoul sau o controleaza si altele asemenea? Trebuie procedat exact invers. Voi trebuie sa-i sugerati ceva bun, fara sa-i spuneti in niciun fel ca este ceva rau legat de ea. Trebuie sa o abordati, sa vi-o apropiati ca si cum ar fi speciala.

Cum procedam cu un copil? Daca vreti sa-l educati corect, nu trebuie sa-l supuneti la presiuni. Trebuie sa-l spijiniti, sa-i dati siguranta ca este capabil, este in stare , este mare si puternic. Pe aceasta cale, veti trezi fortele corecte in el pentru a avansa si astfel el se va dezvolta. Daca incepeti sa-l supuneti la presiuni, veti obtine rezultatul contrar la final. Din nefericire, nu stim cum sa ne educam copiii. Nu suntem invatati asta si astfel ii ruinam.

La fel este si in relatia cu adultii. Avem nevoie sa trezim sentimentele bune si corecte in om, sa-l laudam si sa-l inaltam, edificam. Si pentru ca el este special, voi ii aratati ceva special in lume care sa-l poata inalta chiar mai sus. Atunci el merge alaturi de voi! Voi nu-l mintiti pentru ca, cu adevarat aceasta posibilitate exista in fiecare om.

Nu respingeti omul cu mesajul ca este un egoist.  Este interzis a se face asta! La urma urmei, noi toti suntem egoisti, dar daca ii spui unui egoist ca el este astfel, atunci el imediat va fi respins de voi, pe cand voi trebuie sa intrati in contact cu el.  Psihologie simpla: este interzis sa se relationeze negativ cu o persoana. Nu are importanta cu cine. Trebuie sa cautati relatii bune. Asta se numeste: „a justifica fiecare persoana la o scara a meritului, de valori”.

Din Conventia Vilnius 23.03.2012, Lectia 1

Filed under: Congrese, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→