Întrebare: Cum se întâmplă schimbările graduale care să le ducă în final la un stadiu în care vecinul meu devine mai important decât mine, decât sunt eu pentru mine? Ce simt la fiecare stadiu?

Răspuns: Acest fel de schimbare se întâmplă în o persoană doar cu ajutorul Luminii care Reformează.

Aproximativ, poate să fie împărţită în patru stadii:

1.Nu simţim niciun corp în afara noastră; ele se simt ca fiind atat de „lipsite de viaţă” faţă de noi. Ele trăiesc într-un loc atât de aproape de noi, dar nu avem nimic în comun cu ele. Comunicăm cu ele, le îmbrăţişăm, le cântăm cântece, dar totul ne raportăm la ele ca la „păpuşi” care există lângă noi.

2.Mai târziu, prin nivelul de durere prin care trecem, care este declanşat de ascunderea noastră că nu am avansat bine îndeajuns, începem să ne îngrijorăm: „Ce se va întâmpla cu mine?” În acelaşi timp continuăm să suferim şi să depunem eforturi, dar încă tot nu înţelegem modul în care să ne conectăm cu alţii. Acest lucru nu „penetrează” urechile noastre; sunt doar cuvinte frumoase, pe care le-am auzit de multe ori…

Realitatea, procesul de învăţare, şi tot ce facem devine din ce în ce mai important pentru noi; deşi, îngrijorarea noastră cu referire la relaţiile cu prietenii nu sunt încă clare pentru noi. Nu simţim încă că conexiunea noastră ne duce undeva. Ni se pare că este o porţie de „moralitate” şi chiar ne reaminteşte de perceptele religioase.

3.Atunci, începem să neglijăm tot ce prietenii fac în grup: comexiune, dans, cântare. Nu suntem capabil să ne comportăm în acest fel. În ochii nostri, ni se pare foarte frivol; suntem de acord să acţionăm în acest mod pentru că ne face o bună şi o plăcută atmosferă şi ştim că trebuie să inspirăm prietenii şi să atăm împreună. Deci, ne întâlnim la mese comune pentru a ne conecta puţin şi poate pentru a atrage noi oameni către noi. În acest mod gândim.

4.La acest punct, înţelegem faptul că orice am face, nu funcţionează pentru noi. Începem să observăm în acelaşi timp că alţi oameni par mult mai inteligenţi în ochii noştri. Începem să ne gândim: „Cum fac ei asta?” începem să ne reevaluăm atitudinea şi ajungem la concluzia că unitatea este importantă.

Fără îndoială, este rezultatul Luminii care are un impact mai degrabă decât o consecinţă a unei activităţi mutuale între prieteni. Cu toate că, din moment ce continuăm să participăm la activităţi, Lumina Înconjurătoare descinde către noi. Începem să luăm în considerare acţiunile orientate către unitate ca fiind folositoare, dar totuşi gândim că ele sunt pur teoretice. Continuăm să vorbim despre ele şi continuăm să citim şi să ascultăm despre munca in grup mai intensiv decât înainte; la început nici nu dădeam o mare atenţie articolele care descriau aceste lucruri. Credeam că „Prefaţă la Înţelepciunea Kabbalah”, „Studiul celor Zece Sfirot”, etc. merită citite, dar articole „Ultima generaţie”, ne reaminteşte de idei comuniste.

Gradat, sub influenţa Luminii Înconjurătoare, am început să realizăm că trebuie să lucrăm împotriva egoului şiu să în depăşim. Atunci, realizăm că depăşirea egoului şi conectarea cu prietenii sunt de fapt aceleaşi lucruri; este imposibil să le atingem diferit. Este fezabil doar fiind în grup şi exclusiv prin conectarea cu prietenii.

Înainte, nu am avaluat niciodată acţiunile externe şi le-am neglijat în măsura în care am dorit ca ele chiar să nu existe. „De ce trebuie să ne unim cu alţii?” „Dragostrea de sună prost… Cum vezi că s-ar putea întâmpla? Desăre ce vorbeşti? Sunt jenat că în carţile despre Kabbalah se vorbeşte despre aceste lucruri…”

Dintr-o dată, observăm că conţinutul interior al acţiunilor noastre este orientat către unitate, fuziunea particolelor noastre interne, decât corpuri materiale. Noi neglijăm în continuare conexiunea fizică. Ca şi cum nu ne-ar duce să ne unim puncturile din inimă, continuăm să dispreţuim „şmecheriile” şi „sloganurile” cum ar fi: „Hai să ne unim! Hai să stăm împreună la mese şi să discutăm!”

Începem să ne schimbăm atitudinea către unitate. Dintr-o dată realizăm că este vorba despre conexiunea „punctelor din inimă” cu ajutorul Luminii care Reformează. De aceea trebuie să studiem în grup. Este un lucru diferit decât să petreci timp într-un bar unde oamenii se îmbrăţişează unul pe altul, cântă, şi se simt bine. aici, de asemenea stăm împreună, putem să ne delectăm cu o băutură şi să ne îmbrăţişăm deşi intenţiile noastre nu sunt să ne unim corpurile sau ceva idei egoiste lumeşti, dar mai degrabă să încercăm să aducem punctele noastre din inimă mai aproape şi să cerem Luminii să ne influenţeze şi să ne conecteze împreună. Lumina ne influenţează suficient până la gradul eforturilor noastre mutuale şi în măsura dorinţei noastre de unitate.

În acest mod noi avansăm. Deplasându-ne prin aceste stadii este esenţial. Ca rezultat, devenim încrezători că prezenţa noastră în grup şi activităţile în grup sunt necesare să conecteze punctele din inimă cu ajutorul Luminii. Din acest punct înainte nu mai neglijăm unitatea. Ştim deja că că realizarea spirituală este despre unitate şi viitoarea avansare devine mult mai evidentă pentru noi. În acelaşi timp, descoperim noi dificultăţi în calea noastră: trebuie să ne dăm seama de modul în care să ne detaşăm de „sine” din punctul în care contribuim la unitate; trebuie să ne îngrijorăm în ceea ce priveşte să dăm „externalitatea” mai greu decât propriul nostru „eu”. Pentru asta, avem nevoie de asemenea de Lumină. Oricum, este noul stadiu şi de asemenea acesta constă din patru faze.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 7.01.2013, Zoharul

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Cum Baal HaSulam spune în articolul său, intitulat ”600.000 de suflete”, există de fapt un singur suflet, o singură dorință, Malchut of Ein Sof (Infinit). Lumina care vine de la Creator este imprimată în dorința de a primi, iar asta îi conferă calități diferite, dar într-o formă opusă. Apoi dorința trebuie să se ridice deasupra formei sale, care este opusă față de Lumină și i se aseamănă în același timp. Diferența rămâne; dar de fapt creează atât de multă intensitate, atât de multă conexiune, încât stârnește dorința de a intra în Lumină, de a o cuceri și de a o absorbi. Acum este loc pentru asta.

Deci exită o singură dorință și dacă apare altfel în cuvinte, este pentru că o obținem pe părți, de fapt nici măcar pe părți, ci prin grâne minuscule de cunoaștere de sine.

Este ca o imagine holografică unde toate părțile sale includ întregul (M), dar pe o scală mai mică (m). Toate detaliile sunt păstrate, dar își pierd acuratețea inițială. Aici sunt primii zece Sefirot, dar claritatea este diferită.

Întrebarea este: Dacă există un singur suflet, de ce suntem atât de diferiți unul față de celălalt? Este din cauză că pe de-a-ntregul, într-un astfel de caz, totul trebuie să fie mult mai simplu – același suflet crește mai mic, iar limitele sale devin mai estompate.

Dar asta nu este ceea ce se întâmplă de fapt – pare altfel pentru toată lumea, de vreme ce toată lumea are rădăcina propriului său suflet. Cu alte cuvinte, dobândim sufletul general din perspective diferite prin încorporarea noastră în toți ceilalți.

Este pentru că punctul din inimă este de fapt deasupra dorinței de a primi, în ceilalți. Este rădăcina spirituală a sufletului individual, în timp ce dorința în sine nu valorează nimic de sine stătătoare. Pe de alta parte, ”ceilalți” reprezintă același concept pentru toată lumea, este Adam HaRishon (primul om). Chiar dacă toți obținem același lucru, dar din perspective diferite până când se conectează. Asta se întâmplă pentru a ne putea ajuta între noi în dobândirea atributului de dăruire.

Acum îmi atribui sufletul dorinței de a primi, care de fapt nu există. Sufletul meu este în ceilalți și trebuie să lucrez în afara dorinței, în afara mea, pe ”partea cealaltă a pielii”, prin dobândirea abilității de a dărui, recipientele dăruirii. Iau dorința celorlalți și primesc MAN de la ei și le dau ceea ce își doresc, iar de aceea îmi dezvolt sufletul, înclinarea mea, tânjala exterioară…

Din partea a 4-a din Lecții Kabbalah în fiecare zi 1/9/13, ”600.000 de suflete”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă nu ridic un deget fără o comandă de Deasupra, ce pot să fac ca să ajut corectarea mea, unde este liberul meu arbitru?

Răspuns: Nu avem un liber arbitru în privinţa corecţiei. Liberul nostru arbitru este în grăbirea corectării. Nu trebuie să te adânceşti în stările prin care treci. Cu cât mai mult te adânceşti în ele, cu atât mai mult vei întârzia şi vei amâna avansarea ta.

Singurul act benefic pe care poţi să-l faci este să-ţi grăbeşti corectarea. Asta nu depinde deloc de stările care sunt revelate către noi. Depinde doar de acţiunile tale de incorporare şi de conectarea cu ceilalţi.

Deci munca ta este foarte simplă, şi am putea spune foarte primitivă. Tot ce trebuie să faci, indiferent ce se întâmplă cu tine, şi deasupra, este să tânjeşti constant către conexiune. Ca rezultat al acestei munci, vei descoperi că ai o nouă minte, înţelepciune, şi sentimente doar mulţumită faptului că avansezi persistent într-o direcţie, ca „ca un bou cu o povară şi un măgar care este încărcat.”

Din partea întâi a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 8.01.2013 „Întroducere în Studiul celor zece Sfirot”

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→