Întrebare: Când încercăm să păstrăm gândul la ceea ce este important, suntem distraşi tot timpul de alte probleme. Cât de des trebuie să se schimbe aceste intrări şi ieşiri?

Răspuns: Odată, unul dintre studenţii lui Rabbi Zusha i-a spus acestuia că a experimentat câteva urcări şi căderi dimineaţă. În replică, Rabbi Zusha i-a spus că el a experimentat 400 de urcări şi căderi în câteva minute.

Aparent, este imposibil să măsori această variabilă deoarece, în întregime, spiritualitate este deasupra gamei de frecvenţă a intrărilor şi ieşirilor, a ascensiunilor şi căderilor, este într-o frecvenţă infinită. Există frecvenţe înalte şi în lumea noastră, de exemplu în computere, radio, tehnologii laser, etc. Spiritualitatea este mult mai înaltă însă.

Atunci, când se conectează omul cu frecvenţa infinită? Atunci când începe să perceapă urcările şi căderile ca un singur întreg. În acest caz, ele devin un fel de „voltaj uniform”, fără „vârfuri” şi „goluri”, totul este încorporat într-o direcţie comună.

Numai în lumea noastră, plusul este asociat cu o direcţie pozitivă, iar minusul cu una negativă. Conform cu această abordare, nici măcar plusul nu duce la ceva bun.

Dar atunci când percep întunericul la fel ca lumina, căderea ca o urcare, când realizez că totul vine dintr-o singură sursă şi asta numai pentru a ne conduce pe noi înainte, atunci sunt fericit în mod egal şi la urcări şi la căderi. Sunt chiar mai fericit în cazul căderilor, pentru că prin ele văd că avansez. O ascensiune poate proveni şi din altă parte, ca de exemplu din mituirea egoului. O cădere însă, va fi cu siguranţă benefică pentru că Faraonul mă aduce mai aproape de Creator.

Ar trebui să mă bucur imediat când apare o cădere, cu toate că sunt momente de îngreunare a inimi şi de confuzie pe care nu le pot stăpânii. Dar în momentul în care observ că sunt detaşat, deconecat de spiritualitate, momentul în care realizez că am fost „aruncat în afară” pentru poate un sfert de oră sau deja de o oră, sau o jumătate de minut sau chiar o secundă, sunt fericit. Astfel, am recunoscut problema. A fost creată de Sus, dar i-am atins esenţa şi sunt bucuros pentru că sunt sigur că am obţinut o nouă adâncime şi că acum o „sanctific”.

Reiese deci că nu merg pe un drum spart, care este încurcat şi denivelat, ci pe un drum minunat. Şi este cu adevărat aşa. Eventual, ne vom schimba doar perspectiva asupra lumii. În această nouă imagine, în măsura în care acceptăm ceea ce se întâmplă, descoperim sistemul de conducere şi Providenţa, forţa conducătoare, iar apoi, deodată, perfecţiunea se deschide în faţa noastră…

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala din 20.01.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este disperarea spirituală?

Răspuns: Spiritualitatea este dăruire. Nu există un asemenea atribut în lumea noastră. Munca mea constă în a localiza acest atribut din starea opusă. Asta înseamnă a înţelege cât de departe sunt de el şi, în acelaşi timp, să simt cât de mult am nevoie de el. Dacă obţin o asemenea înţelegere, atunci în mine se va stabiliza o dorinţă puternică de a penetra acest atribut, iar această dorinţă se va transforma în cererea mea, rugăciunea mea.

Dacă vreau cu adevărat să obţin spiritualitatea, de Sus vine o forţă şi îmi revelează acest atribut în mine. Apoi încep să simt cealaltă parte a realităţii care mi-a fost ascunsă până atunci, iar acum este revelată. Acum trăim numai într-un singur atribut, de primire şi din această cauză vieţile noastre sunt aşa de mizerabile şi scurte, făcut numai din pierderi care nu duc la nimic bun. Dar atunci când intru în atributul dăruirii, anulându-mă şi depăşind bariera psihologică, gata să renunţ la tot (Machsom) şi intru în spaţiul spiritual care este dăruire totală.

Este la fel ca cineva care încetează să respire şi după ce face cu adevărat asta simte că poate trăi fără aer. Apoi, un spaţiu nou îi este revelat, o lumea nouă. Este doar un exemplu, deoarece nu pot să transpun mai clar, pentru că nu există un atribut similar în lumea noastră.

Simţim disperare pentru că există nicio modalitate să obţin acest atribut eu singur. Prin grup şi studiu, ajung în final la decizia că nu o pot face, dar că nu am nicio altă alegere, trebuie să îl am. Apoi, primesc această oportunitate.

Din Congresul Arava, lecţia 5

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→