Vasele spirituale sunt făcute din dorinţa de a primi şi restricţia ei, Masach (ecranul) şi ruşinea care este conţinută în ea. Ruşinea apare datorită incapacităţii mele de a mă schimbă către dăruire şi din faptul că îmi este frică să leg orice stare prin care trec de Cel care dăruie.

Atunci când mă ridic după o cădere din senzaţia de rău şi, de la acea înălţime, examinez starea anterioară, văd că nu a fost rea, înţeleg că acea cădere a reprezentat o pregătire pentru ascensiunea curentă. Încep să iubesc şi să apreciez starea anterioară şi să îi fiu recunoscător pentru că fără acea cădere nu aş fi putut să urc acum.

Asta îmi permite să apreciez şi mai mult ascensiunea mea, pentru că provine din greşelile şi defectele anterioare. Aşadar, corectez această nouă ascensiune prin noua mea atitudine faţă de ea şi învăţ din experienţă pentru viitor. Acum, ştiu cum să mă pregătesc pentru următoarea stare, pentru următoarea ascensiune, astfel încât să fiu capabil să o controlez cât de mult pot şi să lucrez deasupra raţiunii.

Există câteva şanse să lucrez deasupra raţiunii atunci când sunt în ascensiune, dar cel mai mult căderile ne ajută în acest sens. Căderile sunt de fapt cele mai de ajutor, nu ascensiunile.

Munca omului este să fie recunoscător pentru trecut şi astfel să îşi pregătească viitorul. Ar trebui să spunem întotdeauna că, tot ce s-a întâmplat până acum, fie un conflict cu prietenii sau orice altceva, a fost făcut de Creator şi că nu este nimeni în afară de El. Trebuie să adaugi toate stările către revelaţia Creatorului, fie că este în forma „posteriorului” Lui, dacă este o cădere, sau forma „feţei” Lui, dacă este o ascensiune.

În viitor, trebuie să fim pregătiţi pentru orice s-ar întâmpla. Asta se numeşte devotament total. Pentru asta ne pregătim în grup, investind eforturi în el, în garanţie reciprocă şi ajutor reciproc, care se vor întoarce în cele din urmă la fiecare.

Totul depinde de pregătirea noastră. Dacă stăm liniştiţi şi nu facem nimic, vom simţii cu greu vreo cădere sau ascensiune, vom simţii numai schimbări blânde în dispoziţia noastră. Totuşi, dacă ne pregătim în conexiunea cu prietenii, atunci vom putea să stăpânim ritmul avansării noastre şi să vedem toate stările noastre avansate ca pozitive, atât ascensiunile cât şi căderile.

Este greu să te relaţionezi în mod decisiv la o ascensiune, faţă de o cădere. De fapt, atunci când suntem într-o ascensiune, suntem sub influenţa plăcerii care ne umple şi nu ne permite să ne clarificăm starea în care suntem şi să ne controlăm dorinţele.

Pe de altă parte, în timpul unei căderi, dorinţa ta te forţează să cauţi ajutor şi chiar salvare. De aceea, este scris, „Faraonul i-a adus pe copiii lui Israel mai aproape de Tatăl nostru Ceresc.”

Dorinţele care sunt revelate în timpul unei căderi – în exil, în suferinţe şi sentimente rele – sunt acelea care aduc omul mai aproape de scop, în timp ce ascensiunile nu ne ajută cu adevărat să urcăm.

Din partea întâi a  Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/13, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă fiinţele create au fost create pentru a se bucura, atunci de ce trebuie omul să muncească pentru a obţine dăruirea către Creator şi nu, pur şi simplu, să se bucure de viaţă?
Răspuns: Omul poate uneori să se bucure de viaţa corporală, dar nu toată viaţă şi nu tot timpul. Chiar oamenii bogaţi, care chiar au de toate, nu pot simţii plăcere în fiecare moment al vieţii lor, deoarece nu acesta este scopul creaţiei.

Privind îndeaproape, vom vedea că până şi viaţa unui rege nu este uşoară. Creatorul aranjează câte un rol pentru fiecare şi forţează omul să avanseze conform scopului creaţiei, într-un mod bun sau unul rău. Oamenii avansează de obicei prin calea suferinţei, care se numeşte „în timpul ei”. Dar dacă sufletul omului are o rădăcină specială, i se dă o şansă să îşi accelereze dezvoltarea, să „sanctifice timpul”, ceea ce înseamnă că participă de fapt la munca Creatorului. Pentru a face asta, el trebuie să se ţină de două forţe interne, nu să opereze numai conform unei forţe, aşa cum fac oamenii obişnuiţi.

Este imposibil să avansăm numai prin plăcerile din lumea corporală. Vedem că lumea se scufundă într-o mare suferinţă, în ciuda dezvoltării tehnologice care, aparent, permite o deplină prosperitate. Creatorul întrerupe toate încercările noastre de a ne organiza viaţă corporală şi nu ne lasă să ne bucurăm de ea. Înclinaţia rea pe care El a creat-o, ne controlează în mod constant, distrugând astfel tot ce începem bine.

Dacă încercările noastre nu ar contrazice scopul creaţiei, atunci fără îndoială, totul s-ar îmbunătăţi cumva. Am trăi ca animalele, conform instinctelor noastre şi a planului naturii şi toată lumea şi-ar găsi locul în simbioza generală. Totuşi, nu putem face asta deoarece noi trebuie să atingem o stare specială.

Asta se referă în special la aceia cărora li s-a trezit punctul din inimă, dar toţi oamenii suferă pentru că simt forţa care îi împiedică să se dezvolte. Asta se întâmplă „sub raţiune”, inconştient, fără să înţeleagă unde, de ce şi cum ar trebui să se dezvolte şi ce forţe îi stăpânesc şi îi împing înainte. Omul încearcă în mod instinctiv să evite o influenţă neplăcută, rea şi este atras de bine. Toate calculele lui sunt bazate numai pe mai puţină suferinţă şi mai mult bine.

Totuşi, pentru sufletele speciale, Creatorul a pregătit o cale speciale de dezvoltare prin bine. Ei trebuie să atragă forţele care să îi dezvolte: Lumina Înconjurătoare superioară care Reformează. Aceşti oameni sunt bucuroşi faţă de sentimentele rele la fel cum sunt şi faţă de cele bune, ştiind şi înţelegând că totul vine numai de la Creator, că nu există nimeni în afară de El, şi că El se joacă cu noi.

Întreaga viaţă este un joc, deoarece cel superior îl dezvoltă pe cel inferior printr-un joc, iar noi trebuie doar să acceptăm regulile acestui joc, în ciuda complexităţii lui, a confuziei şi a dificultăţii. Trebuie să depunem un mare efort pentru a identifica jocul Creatorului şi a sta conectaţi la Cel care se joacă cu noi. În acest caz, ne găsim între două forţe: Faraonul şi Creatorul, şi suntem bucuroşi de şansa de a avansa. Apoi, putem avansa cu adevărat numai prin calea bună!

Oamenii care se pot ţine de aceste două forţe şi le stăpânesc ca pe nişte hăţuri sau care devin ca un cal care avansează singur, ghicind dorinţa călăreţului, aceşti oameni simt că sunt fericiţi. Ei au multe probleme. Întreaga lume, pentru care ei sunt responsabili, se află pe umerii lor, dar ei sunt fericiţi pentru acest rol, pentru conexiunea cu Creatorul, a cărui comandă o împlinesc.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/13, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Sunt foarte încântat de declaraţia dvs. către femei şi cred că este corect, mai ales după experienţa primită ca urmare a exerciţiului pe care l-aţi sugerat: încercaţi să vă apropiaţi de unitate şi, dacă veţi descoperi că vă criticaţi prietenele, atribuiţi asta Creatorului.

În urma acestui exerciţiu, am descoperit că atitudinea mea, nu numai faţă de prieteni, ci faţă de întreaga lume (cu excepţia copiilor mei), este critică. Este ca un instinct, ca o respiraţie pe care nu o remarci. Şi cu cât o faci mai mult, cu atât persistă mai mult. În ciuda faptului că eu continui să o atribui Creatorului, aceasta continuă să crească şi eu nu am putere, până un punct de silă, greaţă. Uneori, apare o dorinţă să am pe cineva care să mă şteargă, îndepărteze.

Ce pot să fac cu asta, dacă este natura mea? Bărbaţii nu o au, ei sunt mult mai puri. Cum putem noi, femeile, să ne ajutăm să găsim şi să corectăm această calitate?

Răspuns: Doar atunci când o persoană aplică eforturile sale pentru a se uni în grup, conform metodei Cabala, poate descoperi în sine, forţele care se opun acestui lucru. Aceste forţe sunt numite egoism. Iar toate celelalte dorinţe de „a prinde” cât mai mult pentru sine, există în fiecare dintre noi, chiar şi la animale şi, din punctul de vedere al Cabalei, nu sunt considerate egoism.

Ce să faci: Acelaşi lucru ca bărbaţii, care au şi ei acest asta, dar într-o formă diferită. Revelaţia egoismului (Faraon) este cel mai mare dar al Creatorului, deoarece presupune necesitatea de a se întoarce spre El, pentru a-I cere ajutor! Şi întoarcerea spre El, duce la revelaţia Lui!

Filed under: Egoism, Femeia, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Omul trebuie să îşi creeze o „plasă de siguranţă” în jurul său, pentru a nu se „sparge” atunci când încărcătura devine grea, când sensibilitatea i se ascute şi i se arată răul din el. Avansarea este măsurată prin cât de repede se trezeşte omul şi simte bucuria că a primit o „îngreunare a inimii”, aşa cum spune Baal HaSulam: „Sunt fericit cu revelaţia celor rele”

Omul începe să muncească cu relele, cu toate întreruperile: lipsa dorinţei, gânduri despre cât de grea şi nefolositoare este munca; este critic cu prietenii şi cu învăţătorul şi se plânge de viaţa lui. Lumea din jurul lui poate fi în ruină şi oamenii se pot simţii deprimaţi, dar când se uită la ei, lui i se pare că au succes. I se arată o imagine distorsionată, iar oamenii de pe stradă par plini de vitalitate şi de înţelepciune.

Toate astea sunt o minciună, un teatru, iar omul are cu siguranţă nevoie de o „plasă de siguranţă” care să îl facă să se simtă în siguranţă şi să îl întărească pentru a putea merge mai departe. Sunt două condiţii pentru asta: Prima condiţie este grupul care îndreaptă omul către Creator. A doua condiţie este ca omul să se întoarcă imediat  către Creator pentru a primi forţa dăruirii care îi permite să fie deasupra forţei de primire pe care Creatorul o va evoca în el data viitoare. Aşa avansează omul.

De aceea, Rabash a spus că Lumina îi ajută numai „pe aceia care vor să părăsească dominaţia răului”, adică aceia care depun efort ei singuri. Nu pot spera că Lumina va corecta totul numai Ea şi nimic nu depinde de mine, că nu are nici un rost să fac paşi în direcţia prietenilor. Lumina nu mă va influenţa dacă nu fac eu mai întâi tot ce îmi stă în putere.

Sunt capabil numai de cel mai simplu lucru: să am grijă de prieteni, să mă conectez cu ei, să îi îmbrăţişez şi să fac ceva pentru ei, chiar şi cu o intenţie greşită. În răspuns la aceste false intenţii şi aceste minciuni, Creatorul îmi dăruie îngreunarea inimii: încep să simt o teribilă greutate şi o împotrivire să fac asta; nu mai văd nici un rost să o fac. Asta înseamnă că Creatorul îmi arată răul din mine şi se pare că devine mai rău de fiecare dată şi că mă îndepărtează din ce în ce mai mult de scop.

Iar adevărul este că face sens faptul că în tot ceea ce depune efort omul acesta avansează într-o oarecare măsură, dar nu se mai întoarce înapoi.(Din articolul lui Rabash „Ce este înainte ca Ministerul Egiptean să cadă, protestelelor lor nu li s-a răspuns în muncă”). Aşa mi se par lucrurile acum, deoarece acuz şi judec tot conform corupţiei mele.

Iar scuza este că nu dă înapoi, ci avansează către adevăr, adică nu mă apropii de un scop fals, aşa cum văd în dorinţa mea egoistă, ci către adevăr, iar apoi văd în ce măsură răul poate opera în ei. În măsura în care este revelat răul în om, acesta se poate întoarce la locul potrivit cu ajutorul grupului pentru a se întoarce către Creator.

Fără un grup, omul nu are nicio şansă să îşi amintească că trebuie să se întoarcă către Creator. Va uita acest lucru şi va pierde şansa care i s-a dat de Sus. Nu va fi în stare să folosească trezirea care i-a fost dată şi pur şi simplu va cădea şi se va scufunda în răul din el. Deci, avem nevoie de un mediu care ridică omul la o stare bună şi care îi arată în ce direcţie ar trebui să acţioneze pentru a ieşi din cădere.

Grupul operează la fel ca o mamă care îşi sprijină copilul care învaţă să meargă şi care trebuie doar să facă un pas înainte, astfel face un pas după altul până când descoperă tot răul din el, iar apoi Creatorul îl ajută. Atunci vedem că Creatorul aude rugăciunea omului tot timpul şi că El a fost cel care pus omul să treacă atât prin stări bune cât şi rele.

… şi astfel trebuie să fim foarte puternici şi să nu evadăm ci să credem că El aude fiecare rugăciune. Omul trebuie să încerce în fiecare situaţie să se ţină către Creator şi să fie sigur că are sprijinul necesar. Curajul nu constă în a lupta cu lenea mea, cu sentimentele rele, disperarea, oboseala sau neajutorarea; toate eforturile mele trebuie să fie îndreptate în aranjarea sprijinului corect pentru mine, ceea ce înseamnă să fiu pregătit.

Astfel, omul „se securizează singur” şi se pune dinainte într-o poziţie în care nu depinde de el. Este ca şi cum am cumpăra o poliţă de asigurare. Nu ştiu ce se va întâmpla peste o clipă şi vreau să fiu sigur că în momentul în care voi slăbi şi nu voi mai putea să mă controlez, atunci altcineva care este mai puternic va avea grijă de mine. Mă va ajuta fără nicio îndoială şi va face tot ce trebuie de dragul meu.

Îmi fac dinainte o astfel de poliţă de asigurare : prin studiu, angajamentele mele faţă de grup şi participarea mea la îndatoriri. Organizez totul astfel încât atunci când cad, să nu mă detaşez complet şi să nu mă pierd. Aceasta este singura cale prin care putem avansa.

Din pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala din 3/27/13

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca in grup, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum este posibil să rămâi fidel lucrului cel mai important şi să nu uiţi conexiunea în toate situaţiile posibile?

Răspuns: Avem nevoie să ne amintim constant acest lucru. Este ceea ce numim Arvut, garanţia reciprocă.

Noi trebuie să realizăm o reţea care nu ne permite, chiar şi pentru o clipă, să uităm conexiunea: citeşte câteva părţi din lecţie sau din articole de câteva ori pe zi, vorbeşte, gândeşte, ascultă cântecele noastre şi studiază, ceea ce înseamnă a face tot posibilul pentru a trăi în ea. Şi, în paralel cu activitatea cotidiană, munca şi familia, în noi trebuie mereu să avem nostalgia conexiunii.

Congresul European din Germania, 23.03.2013, Lecţia 5

Filed under: Congrese, Garantia reciproca - Niciun comentariu→

Întrebare: Ştiu că nu pot cere pentru mine, chiar dacă vreau să mă rog Creatorului pentru mine. În schimb, nu pot cere decât pentru prieteni. Atunci, cum pot cere ajutorul Creatorului, ca El să-mi dea forţă?

Răspuns: Trebuie să cereţi ajutor pentru ca să fiţi incluşi în grup şi să dăruiţi prietenilor, în scopul de a dărui Creatorului, prin ei. Mai precis, este vorba despre cererea corectă care atrage Lumina care Reformează. Aici, este creat un cerc închis, un inel. Cer Creatorului capacitatea de a-I dărui Lui.

Şi se pare că totul depinde de El – cât de mult primesc, pentru a-I dărui Lui? Dar nu este aşa deoarece toate pregătirile care se produc în acest cerc depind de mine. Este imposibil să treci prin asta fără să simţi angoase, rău şi presiune care, în final, vor face  să mă întorc spre Creator.

Toate eforturile mele nu ar trebui să mă scape de senzaţiile fizice rele, angoasele bestiale, ci mai degrabă, ceea ce investesc nu este pentru a mă elibera de emoţiile fizice rele, tulburările groaznice, ci de a dărui grupului şi de a adăuga pentru bine. Nu pot avansa decât astfel, nu ca un animal care fuge de lovituri.

Dacă ne găsim, dintr-o dată, sub presiune, speriaţi şi confuzi, dorim doar, să fugim de această stare, pentru că este neplăcută. Mai degrabă, ar trebui să dorim această condiţie pentru a avansa spre Creator, care aranjează asta pentru noi. Dacă vom simţi, cu toţii, acest lucru, atunci vom avansa.

Nu cer Creatorului de a lua toate neplăcerile, tot răul, dar cer ca răul să se transforme în bine. Astfel, persoana trebuie să se roage: „Nu simt plăcere în moartea păcătosului, ci, mai degrabă să-şi schimbe conduita şi să trăiască.”

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 02.04.2013, Scrierile lui Rabasch

Filed under: Lectia zilnica, Rugaciune - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ne va ajuta forţa de unitate în Europa să atingem nivelul următor, la viitorul congres din America?

Răspuns: Europa şi America au o influenţă reciprocă. De fapt, criza în America se simte mult mai puţin, pentru că există posibilitatea de a o ascunde. În America, există un singur guvern, o putere, nu este necesar să negocieze nimic cu nimeni. Ei pot face ce vor şi asta-i tot. Ei au decis să tipărească o sută de miliarde de dolari, le-au tipărit. Tipografia este în funcţiune.

În Europa este mult mai dificil, deoarece necesită o coordonare între toate ţările. De aceea criza se simte mai mult decât dincolo. Dacă Europa ar fi unită, şi-ar putea rezolva criza mai uşor. În primul rând, criza ar fi diminuată rapid, deoarece cetăţenii UE s-ar uni, deasupra egoismului lor. În general, Europa este Babilonul de azi.

În plus, ar trebui să înceapă să adopte o soluţie unică şi, prin urmare, ar putea fi precum americanii. Criza se propagă singură, deoarece Europa este divizată. O parte a Europei de la Bruxelles impune celeilalte părţi şi cealaltă parte nu o doreşte: în Nicosia, Cipru, parlamentul a refuzat să accepte deciziile lor.

Ce tip de uniune este aici? Ei trebuie să se unească, cu adevărat, sau să se despartă. În America, situaţia este mai bună, pentru că ei, pur şi simplu, au decis: „Nu avem criză.” Ei au decis asta şi trăiesc ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar, mai târziu, desigur, totul se va „prăbuşi”.

Congresul European din Germania, 24.03.2013, Lecţia 6

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→