Daily Archives: 23 aprilie 2013

Creatorul acordă împrumut doar celui care are garanţi

Baal HaSulam „Pacea”: El crede că această lume nu este precum un magazin deschis fără proprietar, dar de fapt, există un proprietar prezent, un om de afaceri, care stă în magazinul său şi cere fiecărui client preţul corect pentru produsele din magazin…

O astfel de persoană este considerată ca cineva care doreşte să împrumute. Astfel, chiar înainte de a întinde mâna să ia din această lume, care este magazinul, o ia ca un împrumut, pentr a plăti preţul.

Întrebare: Ce este împrumutul ?

Răspuns: Împrumutul este o colecţie de forţe, gânduri şi acţiuni, dispuse corect, în scopul de a dărui. Acest „ordin individual” este exact ceea ce aveţi de făcut în starea voastră. Vă oferă tot ceea ce este necesar, un pachet complet.

Cu toate acestea, problema este că aţi părăsit, deja, această stare. Doriţi un „debit”, să furaţi o parte din acest împrumut. Ei bine, se întâmplă de obicei. Anumite organizaţii cer un buget pentru scopuri nobile, apoi se fac altfel de afaceri. Nu acuz pe nimeni, este suficient să tragi o concluzie din această situaţie. Este modul în care se construieşte o persoană.

Este natura noastră şi asta se întâmplă peste tot în lume, în fiecare naţiune. Se întâmplă chiar şi atunci când cineva vorbeşte cu entuziasm, când este sigur că are dreptate, pur şi simplu prin mijloacele aflate la dispoziţia sa. Cu toate acestea, o dorinţă diferită vine cu o utilizare diferită. Este natural, când o persoană primeşte milioane, dorinţele sale se încing.

În general, furtul şi corupţia sunt lucruri naturale, au existat mereu. În trecut, liderii nu aveau nevoie să ia pe cineva în considerare şi făceau ce-şi doreau, dar astăzi, anumite lucruri apar la suprafaţă. Asta chiar dacă încă nu ştim unde să găsim corectarea.

Problema este lipsa unui mediu care vă ghidează şi vă menţine în starea corectă. Dacă mediul este suficient de puternic, veţi utiliza corect un împrumut, care vine ca răspuns la cererea care a fost aprobată. Nu eşti vinovat, pur şi simplu nu eşti conectat la mediul corect, singura alegere care îţi permite să menţii abordarea corectă.

Prin urmare, mai întâi este necesar să construieşti mediul corect. Fără el, nu există nicio şansă. Asta chiar dacă o persoană prezintă o cerere justificată cu adevărat şi primeşte mijloacele corecte. Trece un număr de ani şi se descoperă că are conturi în străinătate sau investiţii imobiliare secrete sau altceva. Şi noi suntem de vină. Nu am investigat toate condiţiile, nu am făcut-o în momentul în care împrumutul a fost aprobat, ci în momentul când a fost primit.

Pe de altă parte, în spiritualitate, nu există erori de acest fel. Dacă nu pregăteşti mediul, cererea ta pur şi simplu nu este aprobată. Poţi să baţi la uşă dar nimeni nu-ţi deschide.

Întrebare: Adică fără prieteni, care garantează pentru mine, nu pot primi împrumutul ?

Răspuns: Exact, pentru că intenţionezi să îl realizezi de la început condiţii improprii.

Întrebare: Asta înseamă că cererea de a obţine un împrumut trebuie să treacă prin grup ?

Răspuns: Da. Vreau atât de mult să-mi ajut prietenii, să-i unesc, să îi consider ca un singur corp, încât trebuie să fac ceva. iari apoi, cu aceasta, să ridic durerea prin intermediul grupului. Nu este vorba de o simplă „tranziţie”, ci mai degrabă disperarea absolută care mă rupe în bucăţi. Sunt ca o mamă care suferă pentru că nu poate hrăni copiii. Cer ajutor pentru asta şi apoiobţin împrumutul.

Cu toate acestea, nu este un împrumut în condiţiile noastre. Creatorul vrea să ajute prietenii, El însuşi. Prin urmare, se vorbeşte aici despre Tora. Eu primesc Lumina care Reformează şi Lumina care umple Kelim. Primesc această condiţie dacă am, cu adevărat, o dorinţă, o dorinţă de a dărui. Mă agit, dar nu ştiu ce să fac. Şi atunci totul va fi aranjat pentru mine: voi avea înţelegere, Kelim, mijloace şi tot ceea ce este necesar.

Întrebare: Aşadar, cum cer? Cui mă adresez ?

Răspuns: Aici este chemarea mea internă. Nu toată lumea este pregătită să-şi exprime arderea, dragostea interioară. Uneori, este opusul. Din exterior, se pare că este dispreţ.

Dragostea nu izbucneşte ca lava unui vulcan. Este opusul. În conformitate cu sursa spirituală, vine mereu cu limitare, ascundere şi modestie. Nu vă aşteptaţi la îmbrăţişări şi sărutări de la prieteni. Focul dragostei în interiorul şi în afara noastră este un ecran şi Lumina Reflectată, adică ceva complet opus. De fapt, ecranul cu Lumina Reflectată sunt construite deasupra dorinţelor egoiste, întunecate şi sumbre ale morţii. De aceea, dragostea este mereu acoperită cu modestie. Ecranul în sine este ascundere.

Deci, revenim la împrumutul de la Creator. Eu primesc puterea de a dărui în grup de la El. Ajut prietenii, îi unesc astfel că se vor alătura din toată inimă şi  simt că Creatorul se va revela în conexiunea dintre ei, cu un surâs, o faţă fericită.

Aceasta este toată realizarea acţiunii. Puterile ei acţionează asupra mea, în interior şi exterior. Construind vasul, eu văd aceste forţe când El este revelat. Deci, ce am făcut de unul singur ? În concluzie, am pregătit un loc pentru această descoperire.

 

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 19.03.2013, „Pacea”

Cum să rămânem tineri?

Întrebare: Adolescenții care sunt implicați în educația integrală acționează ca niște adulți, dar, în același timp și ca niște copii. Această linie de demarcație este foarte fină. Care este modul de a interacționa cu ei, dacă schimbarea aceasta de roluri are loc în mod constant?

Răspuns: Aceasta depinde de persoană. Există, desigur, deosebiri în modul în care se maturizează băieții și fetele. Cunoaștem faptul că fetele de dezvoltă și se maturizează mai repede decât băieții, prin urmare vârsta nu se măsoară prin numărul anilor. Cu toate acestea, există băieți care devin responsabili și se maturizează la o vârstă fragedă. Și mai există și aceia răsfățati, care vor să rămână copii, nu vor să-și asume responsabilități și stau pe margine, întotdeauna, atunci când problemele trebuie înfruntate. Această diferență, însă, dispare treptat într-un cerc integral.

Remarcă: Ne este foarte greu, mie și multor altor specialiști, să interacționăm cu ei, pentru că ei au simultan două reacții: aceea a unui adult și aceea a unui copil.

Răspuns: Este ceea ce sunt ei. Încearcă să te pui în locul lor, să vorbești ca și ei (aceasta este o abordare naturală), să stai alături de ei și să le dai dreptate, pe deplin. Apoi vei începe, dintr-o dată, să vezi lumea prin ochii lor, să o simți prin percepția lor și să fii de acord cu ei. Vei fi nevoit să te ridici, de la această vârstă fragedă.

Întrebare: M-am considerat dintotdeauna o persoană progresistă. Acum mă simt ca un înapoiat, în această problemă. Cum pot rămâne tânăr și liber, în interiorul meu?

Răspuns: Stai împreună cu ei, la un seminar, vorbește și gândește așa cum fac ei. Încearcă să interpretezi acest rol. Dintr-o dată, te vei sinți tânăr și vei înțelege că așa ar trebui să fie. Vei absorbi viziunea lor despre lume pentru că, altfel, nu vei fi capabil să faci nimic.

Deasemenea, le poți da mai multă libertate și-i poți lăsa să facă așa cum simt ei că este necesar, cu excepția unui anumit cadru, care trebuie să nu fie încălcat, pentru a se preveni ceea ce este indezirabil: relații sexuale promiscue, droguri, etc.
From a Talk on Integral Upbringing, 4/2/2013

 

Echilibrul va vindeca totul

Întrebare: Medicina modernă, de astăzi, nu se bazează pe acordul cu natura. Medicina alternativă, cum ar fi cea chinezească sau homeopatia, se bazează pe observarea naturii, pentru a crea un echilibru între om și natură. Dar metodele alternative tratează doar anumite boli.

Răspuns: Echilibrul va vindeca totul. Noi trebuie fie să dăm un impuls corpului, fie să-i dăm senzația unui dezechilibru, pentru ca acesta să se corecteze singur. De fapt, corpul nostru se află sub influența mediilor poluate și a otrăvurilor, astfel încât el nici nu mai detectează vreun dezechilibru în interiorul său sau între el și natură.

Dacă ai lua o persoană, obișnuită cu un mediu ecologic normal și ai aduce-o la condițiile noastre, aceasta ar înnebuni din cauza zgomotului, a mirosurilor și a efectelor dăunătoare ale mediului. Mai mult, dacă-i veți da și mâncare, atunci ar trebui dus la spitalul de urgență. Cu toate acestea, noi existăm în mod normal; acest dezechilibru din noi este compensat constant.

De aceea, toate metodele de tratament naturale sunt foarte greu de aplicat, abia dacă mai funcționează. Pentru a funcționa, este necesar să ne aflăm în mediul potrivit.

Din emisiunea de la KAB TV “Medicina viitorului” 4/7/13