Daily Archives: 6 aprilie 2013

Ne este interzis să greşim

Întrebare: Perioada actuală este foarte dificilă. Simţim presiunea exercitată asupra noastră, Creatorul este foarte strict cu noi. În ce fel, aici în Europa, putem să ne ridicăm deasupra temerilor noastre, pentru a răspunde în mod corespunzător, la ceea ce Creatorul vrea de la noi?

Răspuns: Obiectivul nostru principal este conexiunea, unitatea. Chiar dacă noi nu difuzăm metoda educaţiei integrale, conexiunea noastră influenţează lumea oricum. Ea se va răspândi în subteran şi va influenţa pe toată lumea. Toată lumea va începe să vorbească despre acest subiect. Toată lumea va începe să se gândească şi să înţeleagă, deoarece lumea întreagă este oricum interconectată. Acest lucru se cunoaşte deja din cercetarea ştiinţifică şi oamenii simt asta: Ceva ce gândesc într-o ţară din lume, începe brusc să se descopere în gândurile şi acţiunile unei alte ţări şi aşa mai departe.

Deci, înainte de toate, noi avem nevoie de unitate. Mai ales, dacă noi vom începe să ne conectăm dincolo de frontierele Europei! Şi, în momentul în care vom începe să facem asta, estimăm că relaţiile dintre naţiuni, între popoare, vor fi complet diferite. Mass-media va începe să prezinte informaţii într-o formă uşor diferită: sub o formă reciprocă mai dulce, înţelegând că nu există altă alegere, este necesar să se facă campanie pentru relaţii bune, unii cu alţii. De aceea, trebuie să mergem în această direcţie.

Şi apoi, plecând de la conexiune, diseminăm deja metoda educaţiei reciproce. Nu este complicat deloc. Nu vă puteţi imagina cu ce viteză se va realiza; este suficient, deci, de a lua forma corectă şi a acţiona; este cel mai important lucru în înţelepciunea Cabala. Pentru asta, puteţi investi cantităţi imense de energie, ani de muncă grea, să scoateţi din voi tot ce este posibil, dar dacă acest lucru nu progresează în direcţia bună, dacă se abate un pic din cale, atunci nimic nu va veni de aici!

Baal HaSulam scrie în cartea Shamati, că Israel este cineva care se îndreaptă direct spre Creator; Tora este sistemul care conectează oamenii, deoarece acţionează punerea în aplicare a regulii generale „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Deci, dacă vă îndreptaţi spre iubire, spre conexiunea dintre voi, atunci veţi ajunge la Creator. Dar, dacă veţi devia de la această cale uşor, atunci veţi vira în altă parte. Această distanţă unghiulară poate fi mică, dar când avansaţi, distanţa creşte.

Prin urmare, este interzis pentru noi să greşim, avem nevoie să ne corectăm, tot timpul: un pic mai mult şi mai mult, ca în orice sistem de urmărire. Trebuie să fim atenţi la asta şi atunci, nu va fi complicat deloc. Foarte repede, foarte curând, veţi simţi reacţia bună a lumii. Oamenii vor începe, brusc, să vă găsească, să se întoarcă spre voi şi să întrebe: „Unde aţi fost până acum ?”

 

Congresul European din Germania, 23.03.2013, Lecţia 4

 

 

Un meci de forţă

Rabash, Shlavei HaSulam, Articolul 19: „Veniţi la Faraon – 1” Şi referitor la asta este spus „Veniţi la Faraon”, ceea ce înseamnă că vom merge împreună, că voi merge şi Eu cu tine, astfel că voi schimba natura şi vreau să o cer doar pentru Mine, pentru ca astfel să vă ajut să schimbaţi natura voastră şi să transformaţi dorinţa de a primi în dorinţa de a dărui.

Este un moment foarte important, când nu putem face nimic, noi singuri. Mai întâi, cerem ceva global şi ne bazăm pe noi înşine în toate celelalte aspecte, în speranţa de a le gestiona prin noi înşine şi de a lăsa Creatorului doar „Partea Sa”. Dar, cu cât avansăm pe scară sau spre exodul din Egipt, înainte de a urca spre primul nivel, cu atât vom vede mai clar că suntem slabi şi că nu putem face nimic, nicio acţiune, un gând sau o intenţie. De fapt, am slăbit de-a lungul drumului şi astfel, este spus: „Şi fii lui Israel gemeau din cauza robiei şi au strigat.” Dar apoi, se spune: „şi strigătul lor a urcat până la Dumnezeu.” Aceasta este ocazia de a ne ruga, de a cere, de a solicita. Spre asta ne îndreptăm.

Potrivit avansării mele eu slăbesc, iar rugăciunea mea, cererea de ajutor, creşte până ajung la o stare în care nu pot face nimic, întunericul şi neputinţa mă cuprind şi, în acelaşi timp, ajung la o cerere completă. Înainte de asta, lucrurile nu se mişcau.

Deci, este clar că nu pot administra totul fără susţinerea grupului, fără garanţia reciprocă a prietenilor. Simt că am căzut şi mai jos: îmi pierd forţele, obiectivul păleşte şi nu mă mai trage înainte, motivaţia mea dispare şi înclinaţia rea se dezvoltă sub ochii mei, în timp ce punctul din inimă dispare mai jos şi nu mai rămâne nimic. Bunul Faraon devine, din ce în ce mai mult, mai rău şi mai vicios, într-o asemenea măsură, încât pare că nu există niciun mijloc de a mă elibera de dominaţia lui.

Deci, unde pot găsi dorinţa, atracţia de a continua, dacă nu în grup ? În general, ating o stare de disperare şi de separare maximă (∆), între starea actuală şi cea dorită. Cu toate astea, refuz să mă retrag, trebuie să ies la Lumină…

 

Partea a treia a Cursului zilnic de Cabala, 31.03.2013, Scrierile lui Rabash