Daily Archives: 20 martie 2021

Exil din dragoste

567.01Exilul egiptean este o stare cu totul specială. Întreaga noastră lume corporală se află sub stăpânirea dorinței de a primi, dar nu se consideră că se află sub stăpânirea faraonului.

Adevărul este că sentimentul exilului este produs de exilul din lumea spirituală. Prin urmare, numai o persoană care tânjește după spiritualitate își poate da seama treptat că nu se află în el, deoarece există în el forțe egoiste care îl țin captiv și nu-i permit să intre în calități spirituale. Astfel, el descoperă că se află sub conducerea lui Faraon, regele Egiptului.

Va trece mult timp până când o persoană începe să observe că întreaga sa viață este controlată de dorința egoistă care nu-i permite să dăruie, să se apropie de prieteni și de Creator, să trateze pe toată lumea cu dragoste, să se întoarcă la starea unui singur suflet așa cum era înainte de spargerea lui Adam HaRishon. Aceasta este ceea ce definește exilul, iar intensitatea acestuia este, de asemenea, diferită pentru fiecare.

Există oameni care nu simt că sunt exilați din spiritualitate. Pur și simplu se simt rău în această lume din cauza diferitelor probleme, dar acest lucru nu este încă considerat exil. Exilul înseamnă separarea de dăruire, conexiune, iubire. Dacă o persoană nu tânjește după asta, atunci nu simte că îi lipsește, ceea ce înseamnă că nu se simte în exil.

Prin urmare, trebuie să clarificăm dacă suntem în Egipt, în exil din spiritualitate, din dăruire, conexiue și iubire, sau nu. Nu poți spune doar „Sunt în exil” dacă nu simți că suferi. Dacă sufăr de faptul că sunt în egoism și mă gândesc doar la mine și nu la prieteni și la Creator, atunci simt că sunt în exil.

La urma urmei, mi-aș dori foarte mult să mă ridic deasupra acestor gânduri și griji doar pentru mine și să-mi pese de aproapele meu, dar nu sunt în stare să fac acest lucru. Acesta este sentimentul exilului. Cu cât sufăr mai mult din exil, cu atât mă voi putea bucura mai mult de ieșirea din el și de răscumpărare.

Din lecția zilnică de Cabala 12.03.2021, „Pesach (Paște)”

Michael Laitman, In Quora: „Ce semnifica cele zece porunci date în Biblie?”

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, In Quora: „Ce semnifica cele zece porunci date în Biblie?

Cele Zece Porunci sunt legile legăturii noastre absolute dintre noi și forța de dăruire pentru a menține aceasta legătura de conexiune.

Tora este data la baza Muntelui Sinai, care este un munte gigantic de ură egoistă („Sinai” provine din cuvântul „Sinah” [„ură”]), după ce poporul Israel (adică, oameni cu o dorință comună „Yashar Kel” [„direct către Creator”]) acceptă condiția garanției reciproce – să fie uniti adică ca un singur om cu o singură inimă”. Cu alte cuvinte, ajungem la un stadiu al dezvoltării noastre în care descoperim un munte de ego, diviziune și ură deasupra noastră și putem urca acest munte, doar cu un punct în inimă, adică prin unirea dorinței noastre comune de ascensiune spirituală deasupra la toate celelalte dorințe egoiste. Acest punct se numește „Moise” (din cuvântul „Moshech” [„trăgând”]), deoarece ne scoate din ego-ul nostru.

Muntele Sinai este enorm, chiar mai mare decât Turnul Babel. Stând la poalele Muntelui Sinai înseamnă că suntem de acord să unim toate părțile ego-urilor noastre individuale într-un munte mare. Apoi, în loc să ne temem de această mare ură și diviziune dintre noi, ar trebui să o folosim ca un impuls pentru a tânji după unitate, deoarece singurul scop de a ni se da un ego este acela de a-l folosi pentru a ne alimenta unitatea.

Când ne unim deasupra acestui munte de ego și ură, cerem revelarea forței de dăruire prin unificarea noastră. Tendința de a se uni este vasul spiritual, deficiența pentru dragoste reciprocă, dăruire și conexiune, așa cum este scris: „De la iubirea ființelor create, către iubirea Creatorului”. Astfel acceptăm porunca „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și primim cele Zece Porunci.

Cele Zece Porunci se referă la utilizarea corectă a dorinței de a te bucura. Poruncile explica limitările pe care trebuie să le punem în aplicare in Malchut dacă vrem să stabilim și să menținem o conexiune spirituală. Aceste limitări sunt numite „ecran” („Masach”) și „lumină reflectată” („Ohr Hozer”). Când Malchut acceptă aceste limitări, lasă cele zece Sefirot, care sunt cunoscute și sub numele de Zece Porunci, astfel încât să se îmbrace în ele.

O poruncă (Dover) provine din rădăcina ebraică pentru „rostire” (Dibur), adică se naște în Peh (gura) Partzuf-ului, Peh din Rosh. Aceste acțiuni sunt efectuate în lumea Atzilut.

Primim cele Zece Porunci după ce ne unim „ca un singur om cu o singură inimă”. Altfel nu le putem auzi sau înțelege. Trebuie să fim la nivelul Bina pentru a avea urechea care poate auzi cele zece enunțuri de pe Muntele Sinai. În practică, acest lucru înseamnă că trebuie să ne supunem mai întâi unei perioade de pregătire până când ne putem uni la nivelul „ca un singur om cu o singură inimă” și numai în acel stadiu auzim poruncile. Dacă nu suntem la un asemenea nivel spiritual, înseamnă ca ne lipsesc vasele pentru a înțelege, auzi  și a respecta aceste porunci.

Preluat  din lecția zilnică de cabala cu dr. Cabalist Michael Laitman din 3 iunie 2014. Scris / editat de studenții dr. Cabalist dr. Michael Laitman.

“În Țara Faraonului, regele Egiptului” (Linkedin)

Noul meu articol pe Linkedin “În Țara Faraonului, regele Egiptului

Există multe moduri de a gândi la drama care a avut loc între Faraon și Moise în Egiptul biblic. Unii o consideră istorie; alții o văd ca folclor, iar alții o văd ca pe o alegorie pentru a ne învăța morala. Înțelepciunea Cabalei are o abordare complet diferită asupra istoriei exodului poporului Israel din Egipt. Îl privește ca pe un proces care duce la momentul definitoriu al vieții: eliberarea de ego și intrarea într-o nouă realitate, în care ego-ul este slujitor și are grija pentru ceilalți, este regele. Acesta este motivul pentru care astăzi, când egoismul este singurul nostru conducător, este atât de important să introducem conceptele înțelepciunii Cabalei, întrucât numai grija pentru alții va împiedica lumea să se destrame în bucăți.

În textele cabaliste, Faraonul reprezintă ego-ul, înclinația noastră de a ne concentra asupra noastră și de a căuta superioritatea față de ceilalți. Perioada în care se află umanitatea astăzi este într-adevăr o perioadă „Faraon”. În zilele noastre, Faraonul, egoismul nedisimulat și dezechilibrat al oamenilor, vine pe primul plan. Ne controlează viețile, le organizează și nu avem unde să fugim de controlul lui.

În textele cabaliste, Faraonul reprezintă ego-ul, înclinația noastră de a ne concentra asupra noastră și de a căuta superioritatea față de ceilalți. Perioada în care se află umanitatea astăzi este într-adevăr o perioadă „Faraon”. În zilele noastre, Faraonul, egoismul nedisimulat și dezechilibrat al oamenilor, vine pe primul plan. Ne controlează viețile, le organizează și nu avem unde să fugim de controlul lui. Chiar și atunci când ne dăm seama că nu este bine pentru noi să-l lăsăm pe Faraon să ne guverneze și să ne înrobească, optăm pentru „pâine și circuri”, deoarece ne simțim neputincioși împotriva lui.

Cu toate acestea, puțin câte puțin, se formează în noi realizarea faptului că situația noastră nu este așa cum ar trebui. Treptat, ne dăm seama că vânarea plăcerii nesfârșite ne lasă în cele din urmă pustiiţi. Ne naștem, ne maturizăm, obținem un loc de muncă, poate o carieră, avem copii, îmbătrânim, ne îmbolnăvim și murim. De ce parcurgem aceste cicluri? Dacă în cele din urmă murim și nu mai existăm, atunci de ce ne naștem în primul rând? Micile plăceri pe care le avem în viață, dacă le avem, ameliorează o parte din durerea pe care o trăim restul timpului, dar dacă nu mai rămâne nimic din viața noastră când se termină, atunci care este scopul vieții și care este scopul suferinței?

Când începem să ne punem aceste întrebări, iar astăzi le pun tot mai mulți oameni, este un semn că începem să nu mai fim de acord cu guvernarea Faraonului asupra noastră. Acesta este începutul apariției lui Moise în noi – o nouă perspectivă asupra vieții, care dorește să ne scoată din cătușele egoismului și să ne elibereze de țara metaforică a egoismului: Egiptul.

Înțelepciunea Cabalei nu se referă la locuri fizice sau la oameni în carne și oase. Fiecare personaj din dramă este o forță din noi și fiecare țară, un tip de dorință. Egiptul reprezintă dorința de auto îngăduinţă, concentrare asupra propriei persoane, în timp ce Israel reprezintă dorința de a dărui, de a avea grijă de ceilalți, de a se conecta cu inimile lor. Ambele „țări” există în fiecare persoană din lume; prin urmare, fiecare persoană poate alege la cine să adere: țara interioară a Egiptului, egoismul sau țara interioară a Israelului, dăruirea.

Când Moise începe să crească în noi, începem să simțim șederea noastră în Egipt ca fiind presantă și apăsătoare. Când povestea de Pesah ne spune că poporul Israel se afla în exil în Egipt, înseamnă că ei au început să dorească să se elibereze de cătușele egoismului, dar Faraonul, esenţa egoismului, nu i-a lăsat să iasă liberi. După ceva timp în această stare, forța lui Moise din noi începe să câștige putere și face ca toate plăcerile pe care le oferă ego-ul să pară lipsite de sens și fără gust. Nu că am cădea brusc de la bogății la zdrenţe, ci că aceleași bogății care erau simțite atât de bine înainte, acum le simțim lipsite de scop și fără sens și pierdem toată bucuria de a le avea. Dar, în absența oricăror alte plăceri, simțim totul ca un gol și o foame. Mai rău încă, din moment ce nu suntem încă liberi de egoism și trebuie să-l slujim, deși nu mai dorim asta, simțim că suntem sclavi, robi ai Faraonului.

Astăzi, multe mii de oameni deja simt asta. Sunt mulţi în rândul persoanelor mai tinere care au crescut văzând stilul de viață al părinților și pur și simplu nu şi-l doresc. Ei nu găsesc nici o plăcere în acest stil de viaţă, dar nici nu găsesc vreo plăcere în orice altceva. Acesta este motivul pentru care atât de mulți dintre ei apelează la abuzul de substanțe pentru a uita de viață sau la sporturi extreme sau violență, căutând frenetic ceva care să-i entuziasmeze și să le ofere un motiv să continue să trăiască. Acești tineri nu sunt rataţi și nu sunt proști. De fapt, sunt foarte luminoși și foarte sinceri cu ei înșiși și nu pot urmări un obiectiv care nu pare a fi util.

Această perioadă de tranziție în care ne aflăm poate fi lungă și dureroasă. Lupta dintre Faraon și Moise are loc în fiecare dintre noi, dar are și ramificații sociale, naționale și internaționale. Biblia descrie momentul ezitării, dacă urmăm calea lui Faraon sau calea lui Moise, ca cele zece plăgi ale Egiptului. Dar, în cele din urmă, ego-ul, și anume Faraonul, se predă. Acum ne apropiem de acest punct de alegere la nivel global. Putem alege, de asemenea, să experimentăm plăgile sau putem alege calea lui Moise, înainte ca molimele să ne cuprindă.

Știm că, în cele din urmă, Moise va câștiga și vom construi o societate unită, în care oamenii să aibă grijă unul de celălalt. Prin urmare, cu cât ne îndreptăm mai repede în această direcție, cu atât vom atinge mai repede această stare fericită. În acest proces, vom evita suferințele Egiptului. Acum este timpul nostru să facem o alegere pe care cale să mergem, spre țara Egiptului și spre suferință sau spre țara lui Israel, țara unității și a iubirii.

“Este omenirea pregătită pentru următorul dezastru nuclear?” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinEste omenirea pregătită pentru următorul dezastru nuclear?

Acum un deceniu, cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în Japonia a declanșat un tsunami care a lovit centrala nucleară din Fukushima, ucigând peste 18.000 de oameni și devastând orașe întregi din cauza scurgerii de radiații. Astăzi, lumea pune la îndoială ce lecții au fost învățate din eveniment pentru a evita viitoarele catastrofe. Din păcate, niciuna. În loc să diminueze riscurile potențiale, lumea crește ostilităţile într-o viziune mioapă și periculoasă. În locul unei confruntări globale, trebuie să construim urgent conexiunea umană, ca cea mai puternică armă pentru pace și siguranţă.

Dacă nu reușim să punem în aplicare o schimbare în concentrarea noastră egoistă, vom continua să mergem pe o cale a suferinței prelungite. Prin urmare, trebuie să ne dăm seama de modul corupt în care ne raportăm unii la alții, și să construim în cadrul societății noi relații pozitive de coexistență pașnică. Scenariul global actual ne îndeamnă să alegem o cale mai civilizată, mai plăcută și mai înțeleaptă, o cale de susținere și grijă reciprocă, ce va iradia în întreaga lume ca fiind cea mai puternică forță de pe Pământ.

Fukushima a fost cel mai grav dezastru nuclear de la Cernobîl, dar se pare că această catastrofă nu a lăsat o amprentă specială în conștiința lumii. Pentru că cineva poate întreba, ce se poate face împotriva forțelor naturii? Și apoi, japonezii sunt un popor special, care a construit cu greu o țară prosperă în ciuda faptului că a suferit înfrângeri severe și le-a depășit cu succes. Nu exista nicio îndoială că ei de asemenea își vor reveni după această lovitură.

Pe de altă parte, nu privim ceea ce se desfășoară în anumite părți ale lumii ca pe ceva care ne poate afecta și pe noi. Dar în cele din urmă o va face, deoarece planeta Pământ este rotundă și funcționează ca un sistem complex de dependențe, relații și interacțiuni. De fapt, dacă am fi conștienți de interconexiunea noastră, am învăța din evenimentele dificile pe care le-a suferit omenirea și am fi gata să ne schimbăm atitudinea egoistă și acțiunile spre beneficiul reciproc.

Cu toate acestea, umanitatea în general nu vede dezastrele sau conflictele din trecut ca experiențe din care să înveţe. Lumea a fost lovittă de multiple accidente nucleare și de două războaie mondiale, dar nimic nu s-a schimbat. Au trecut zece ani de la dezastrul nuclear de la Fukushima și încă există peste 414 reactoare nucleare care funcționează în 32 de țări. Ele furnizează o zecime din energia electrică a lumii, dar dacă ar exista o intenție reală din partea țărilor de a scăpa de reactoarele nucleare pentru a evita și a atenua pericolele și amenințările, ar fi căutat deja alternative.

Tehnologia nucleară este controversată, dar nu poate fi clasificată ca fiind rea sau lăudată ca fiind bună, deoarece întrebarea principală este despre modul în care este utilizată, doza și intenția din spatele acesteia. O estimare globală ar arăta că nu avem nevoie de exploatarea nesăbuită actuală a resurselor naturale în scopul profitului imediat, care ne afectează pe termen lung. Dacă am fi conștienți de aceasta, ne-am limita sistemele de producție, exclusiv la ceea ce este esențial existenței noastre.

Fără să ne hotărâm, fără o viziune largă pentru viitor și implementarea unui program internațional de educație care să sensibilizeze comportamentul nostru incorect, nu vom reuși. Și pe măsură ce lumea își continuă afacerile ca de obicei, următoarea lovitură va veni inevitabil, forțând omenirea spre introspecție.

„Noile acorduri verzi” propuse de mai multe țări promovează justiția socială și echitatea mediului. Dar, deși există unele măsuri pozitive în spatele acestor propuneri, acestea doar schimbă atenția de la problema principală. Ființa umană este cea mai dăunătoare forță din natură, chiar mai mult decât o bombă nucleară, deci ceea ce trebuie să reparăm este tocmai natura umană.

Ura reciprocă se revarsă la toate nivelurile, între oameni și țări, în cadrul societăților. Omenirea acționează în direcția opusă naturii, care este echilibrată și armonioasă. În schimb, ne îndepărtăm unul de celălalt, dezvoltând mijloace sofisticate de distrugere reciprocă. Efectul exponențial al acestei diviziuni în interiorul umanității este cel care provoacă războaie și crize globale.

Dacă nu reușim să punem în aplicare o schimbare în concentrarea noastră egoistă, vom continua să mergem pe o cale a suferinței prelungite. Prin urmare, trebuie să ne dăm seama de modul corupt în care ne raportăm unii la alții, și să construim în cadrul societății noi relații pozitive de coexistență pașnică. Scenariul global actual ne îndeamnă să alegem o cale mai civilizată, mai plăcută și mai înțeleaptă, o cale de susținere și grijă reciprocă, ce va iradia în întreaga lume ca fiind cea mai puternică forță de pe Pământ.

“Care este adevăratul sens intenționat al poruncii „Să nu comiți adulter’?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Care este  adevăratul sens intenționat al poruncii „Să nu comiți adulter’

Înainte de porunca „Să nu comiți adulter”, porunca „Să nu ucizi” a descris esența interdicției: a avea o relație corectă cu Creatorul, că nu ar trebui să ne folosim de relația noastră cu Creatorul în folosul propriu. Primirea plăcerii doar pentru beneficiul propriu ne ucide dorința.

„Să nu comiți adulter” este similar, dar este privit dintr-un unghi diferit. Înseamnă să nu ne folosim de conexiunile noastre cu ceilalți în beneficiul nostru.

Calitatea Creatorului este iubirea și dăruirea, iar adulterul este un act de a primi numai în folosul propriu. Dacă primim plăcere în detrimentul altor oameni, atunci se consideră că săvârşim adulter.

Pe baza emisiunii TV, „Stări spirituale” cu Cabalistul dr. Michael Laitman pe 26 decembrie 2019. Scris / editat de studenții Cabalistului dr. Michael Laitman.

Tranziția treptată la spiritualitate

565.01Întrebare: Există vreo legătură între trecerea Machsom-ului și traversarea Mării Roșii? Cu siguranță cabaliștii au descris această tranziție, dar nu au numit-o Machsom.

Răspuns: În general, da.

Întrebare: Există alte descrieri care vorbesc despre Machsom într-un limbaj alegoric?

Răspuns: Această trecerea a omului dintr-o proprietate egoistă în una altruistă, adică trecerea de la o lume la alta, are loc treptat. Și este imposibil de indicat clar: acum se întâmplă în acest fel și apoi în alt fel. Toate acestea sunt asociate cu multe schimbări în om.

Întrebare: Putem spune că exodul din Egipt, când un grup de 3.000.000 de oameni au părăsit-o, traversează Machsomul?

Răspuns: Exodul din Egipt este un întreg proces, inclusiv traversarea Mării Roșii, apoi apropierea de Muntele Sinai după mult timp și primirea Torei. Și apoi a avut loc spargerea tabletelor, o ieșire aparent nepotrivită de ieșire din egoism. Dar vedem că nu ar putea fi altfel și așa au trebuit să iasă.

În general, toate acestea sunt o tranziție. Nu o poți înregistra cu o dată sau o acțiune.

Din emisiunea de pe KabTV „Stări spirituale” din 06.06.2020

Încearcă să te gândești la vecinul tău!

552.02Întrebare: Cine este vecinul?

Răspuns: Oricine. Dacă o persoană face tot ce este necesar pentru a menține sistemul în echilibru, atunci singurul lucru care contează pentru el este dăruirea. De fapt, este ușor. Încearcă să te gândești la celălalt și vei vedea cum toate prostiile, toate problemele dispar din capul tău. La fel – de la mine la ceilalți.

Întrebare: Este un vecin cu adevărat vreo persoană din lume?

Răspuns: Da. Incearcă. Chiar și la nivel fizic. La nivel cabalistic, ne ocupăm deja de sistemul conexiunilor.

Comentariu: Pentru a face ceva pentru altcineva, trebuie să obțin un fel de combustibil. Trebuie să înțeleg de ce fac asta.

Răspunsul meu: Vi se va da combustibil. De asemenea, vi se vor oferi calorii pentru a acționa.

Întrebare: Dar nu este firesc ca o persoană să se gândească la vecin, nu?

Răspuns: Cereți forță pentru ca asta să devină posibil.

Întrebare: De ce am nevoie de toate acestea?

Răspuns: Făcând acest lucru ajungeți la echivalență cu Creatorul.

Din emisiunea de pe KabTV “Stări Spirituale” 26.12.2019

De ce a gustat Adam fructul interzis?

260.01Întrebare: A existat vreodată un om sau o stare numită Adam HaRishon, primul om? El a simțit brusc arborele cunoașterii binelui și răului în el?

Răspuns: Da. Arborele reprezintă stări la care cineva poate aspira și crește.

Gustând fructul din pomul cunoașterii binelui și răului vede că este în detrimentul său, pentru că începe să primească de la această viață în dorinţele sale egoiste, în loc să se ridice deasupra lor, și în același timp pierde complet întreaga lume superioară.

Existăm într-un anumit spațiu care nu ne este familiar. Acest spațiu poate fi perceput de noi în întregime numai dacă descoperim tot potențialul nostru interior, toate dorințele noastre. Atunci va fi numită lumea superioară.

Același spațiu poate fi perceput de noi într-o formă foarte limitată, în mica noastră lume cenușie pe care o simțim acum.

Diferența dintre lumi este diferența dintre viață și moarte, deoarece existența în lumea noastră este ca moartea. Îmi doresc întotdeauna ceva, dar nu îl găsesc niciodată. De la naștere, viața mea este o moarte lentă.

Întrebare: De ce brusc, Adam a fost silit să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului? La urma urmei, totul era atât de minunat.

Răspuns: Creatorul l-a creat aşa în mod deliberat, astfel încât să înțeleagă cu adevărat starea în care se află. Ca ființe create, putem simți doar ceva raportat la altceva.

Când Adam HaRishon era într-o stare perfectă, nu a simțit-o ca fiind perfectă. El nu avea încă analize sau sinteze, îndoieli, dorințe, aspirații sau împliniri ale acestora. Nu știa că există diferențe între ele. Totul este înţeles prin comparație. Totul se simte prin opusul său.

Dar el nu avea acel opus. El a trebuit să cadă în lumea noastră pentru a se ridica treptat de la ea la o atingere superioară, la lumea superioară, pentru a vedea ce i-a rezervat Creatorul.

Din emisiunea de pe KabTV “Puterea Cărţii Zohar” #7

Moda va fi diferită

961.2Comentariu: În Germania, din cauza extinderii blocării, comerțul cu îmbrăcăminte s-a oprit aproape complet. Pierderea din vânzări în toată această perioadă de iarnă este de zece miliarde de euro. O jumătate de miliard de articole de modă rămân nevândute. Acestea trebuie deja distruse pentru că nu vor mai fi relevante anul viitor.

Răspunsul meu: Nu cred că moda se va schimba. Nu cred că moda va exista deloc. Prin urmare, nu aș recomanda distrugerea lor. Cârpele sunt cârpe. Oamenii nu vor alerga după aceasta, așa cum nu urmăresc ceea ce este disponibil astăzi. S-a terminat.

Întrebare: Adică, o persoană nu va urma sezonul 2021, 2022 și va purta tot ceea ce îi este confortabil și confortabil?

Răspuns: Da.

Comentariu: Realizând acest lucru, hainele la modă la prezentarea de modă din China au fost înlocuite cu costume de protecție și viziere împotriva coronavirusului. Moda superioară pe podium este echipamentul medical de protecție și îmbrăcămintea pentru personalul de service și pentru pompieri. A fost răspunsul la creșterea pieței chineze.

Răspunsul meu: Desigur, au realizat imediat că așa ar trebui să fie lucrurile.

Întrebare: Pe cine ați trimite acum pe podiumurile europene?

Răspuns: Aș arăta haine foarte practice, care nu împiedică mișcările, sunt confortabile, purtabile și atât, și nu strălucitoare.

Întrebare: Crezi că ar putea exista un couturier și o modă înaltă pentru haine foarte simple?

Răspuns: Confortabile! Poate nu simple, dar confortabile. Îmi plac jachetele cu multe buzunare, pantaloni care se potrivesc confortabil și nu trebuie călcați. Ceva foarte confortabil care nu împiedică nici o mișcare. Poți să stai peste tot, să faci orice vrei, nu se murdărește. Iată ce trebuie inventat, ceva astfel încât hainele să nu se murdărească. Chiar dacă cad într-o cutie de vopsea, ies de acolo, fac un duș și mă clătesc chiar și fără săpun.

Așa ar trebui să fie! Lasă-i să inventeze! Ce se întâmplă, inventează în mod deliberat lucruri care se murdăresc rapid sau se sparg.

Întrebare: Adică nici măcar nu sunteți în favoarea să aveți multe haine într-un dulap, ci doar lucruri necesare de zi cu zi?

Răspuns: Cred că dacă unei persoane îi place ceea ce poartă, atunci nu are sens să o schimbe. Totul este doar moda goală care i se impune.

Întrebare: Și nimic nu se va mai întoarce? Adică ne-am apropiat de simplitate?

Răspuns: Nimic nu se va mai întoarce! Cea mai clară direcție este confortul. Astfel încât să nu-i respingă pe ceilalți și să fie confortabil pentru tine.

Comentariu: Frumos și confortabil.

Răspunsul meu: Ce înseamnă frumos? Ceva care să îi facă oameni să vrea să te mângâie. Ca mătasea, ca lâna – ceva foarte plăcut. Așa ar trebui să fie. Haine care completează imaginea unei persoane.

Din emisiunea de pe KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 18.01.2021

Putem doar să cerem

558Omul trebuie să fie convins de neputința lui completă, trebuie să fi pierdut orice speranță pentru a ajunge la spiritualitate prin propriile sale forțe. Aceasta este o concluzie foarte importantă și este nevoie de mult timp pentru ca cineva să înțeleagă că nu există nici măcar o calitate în el cu care să poată reuși, cu excepția singurei șanse pe care Creatorul i-a lăsat–o şi anume, legătura cu El.

Singurul lucru pe care îl poate face omul este să ceară și nimic altceva! În orice altceva sunt doar un animal și doar un fir mic mă conectează cu Creatorul. Prinzând acest fir subțire, pot urca de la nivelul unui animal la cel al omului.

Această descoperire poate dura ani de zile pentru ca cineva să înțeleagă și să înceapă să ceară. El cere doar un singur lucru: forța dăruirii. Vreau să dăruiesc prietenilor mei, să dăruiesc Creatorului; Nu vreau să rămân un animal, vreau să devin bărbat.

Și aici apare o întrebare. De ce am nevoie de nivel de om? Care este intenția mea? Este neplăcut pentru mine să fiu la nivel animat sau vreau să dărui? Poate sper că la nivelul spiritual va fi mai bine pentru mine, pentru egoismul meu? Acest lucru trebuie încă clarificat pentru a trece granița de la lumea corporală la cea spirituală.

Din lecția zilnică de Cabala 05.03.2021, „Totul este obținut prin puterea rugăciunii