Noul meu articol pe Linkedin “Nici diplomația, nici armata nu vor convinge Iranul să nu mai dezvolte arme nucleare”

A fost clar de la bun început, dar după ultima rundă de discuții, toată lumea înțelege că Iranul nu are nicio intenție să-și blocheze programul de arme nucleare. Chiar înainte de începerea discuțiilor, fostul șef al programului nuclear al Iranului, Fereydoun Abbasi-Davani, a recunoscut eforturile țării sale de a construi arme nucleare. Potrivit Reuters, „Iranul a abandonat orice compromisuri pe care le făcuse în cadrul discuțiilor pentru a reînvia acordul nuclear din 2015 cu marile puteri, le-a pus în buzunar pe cele făcute de alții și a cerut mai multe în timpul discuțiilor indirecte dintre SUA și Iran”.

Este scris: „Dacă vine cineva să te omoare, ucide-l tu mai întâi” (Midrash Rabbah, Bamidbar 21:4 și în altă parte). În prezent, se pare că Israelul nu va avea de ales decât să lanseze o lovitură preventivă pentru a intercepta planul Iranului de a-l distruge. Cu toate acestea, o soluție permanentă pentru agresiunea Iranului nu constă în întreruperea puterii sale nucleare, ci în unirea propriilor noastre rânduri.

Din păcate, diplomația nu funcționează. Nimeni nu este atât de naiv încât să creadă că diplomații pot rezolva orice. În cel mai bun caz, diplomația poate menține o fațadă a comunicării, ceva care să mențină contactul, dar nimeni nu crede că există altă soluție decât una militară.

Chiar și amenințarea Iranului cu riposta cu o armă nucleară în cazul în care el lansează una, nu îl va descuraja. Având în vedere modul în care Iranul tratează propriul său popor, nu ar avea nicio problemă să-și piardă jumătate din populație din plăcerea de a eradica Israelul.

Și dacă credem că sancțiunile economice vor abate progresul Iranului către o bombă, ar trebui să ne gândim din nou. În orice caz, îl va înviora și îi va oferi o scuză pentru a ataca Israelul, care va fi descris ca forța din spatele problemelor economice ale Iranului.

Prin urmare, oricât de greu ar fi, cred că nu vom avea de ales decât să „demontăm armele nucleare”ale Iranului pe cont propriu. Dacă îl lăsăm să lanseze un atac nuclear împotriva noastră, nu ne va ajuta să știm că am avut dreptate tot timpul când ne-am asumat intenția lor greșită. Este mai bine să fii viu și criticat decât justificat postum.

În același timp, o soluție militară nu poate ajuta prea mult timp. Dacă tot pe ceea ce ne bazăm este puterea noastră, suntem în necazuri profunde. În prezent, se pare că acesta este cazul.

O soluție de durată poate fi găsită doar în unitatea noastră. Dacă ne unim, ne vom rezolva nu numai problemele cu Iranul, ci și cu restul lumii.

Mai mult, așa cum am explicat în nenumărate articole și mai multe cărți (aveţi mai jos linkuri către două dintre ele), unitatea Israelului va „neutraliza” ura lumii față de el. Ne putem gândi la Iran ca la agresor și la noi înșine ca la o potențială victimă, dar lumea vede asta foarte diferit. Priviți recentele rezoluții ale Adunării Generale a ONU, votând aproape în unanimitate împotriva dreptului Israelului la suveranitate. Când vine vorba de Israel, lumea este de partea Iranului și trebuie să ne întrebăm de ce este așa.

Societatea divizată din Israel trimite mesaje negative lumii. Nu numai că națiunile ne ridiculizează, ci ne învinuiesc că suntem agresorii în regiune. Israelul este acceptat numai atunci când este unit. Când suntem dezbinați, nimeni nu ne apreciază și fiecare ne acuză de propriile necazuri.

Suntem mereu în centrul atenției, chiar și atunci când nu vrem să fim. Suntem singura țară din lume care este un punct permanent, obligatoriu, pe ordinea de zi a mai multor comitete ONU. Pentru că suntem atât de vizibili chiar dacă împotriva voinței noastre, atunci când ne urâm unul pe celălalt, acesta este exemplul pe care îl dăm lumii. Drept urmare, lumea ne urăște pentru că am incitat la război și la diviziune.

Dar pentru că suntem mereu „pe scenă”, ne aflăm într-o poziție unică, de a avea o influență pozitivă în lume prin stabilirea unei societăți exemplare pe care alții vor dori să o imite. Dacă ne ridicăm deasupra diferențelor noastre și stabilim o societate bazată pe solidaritate și responsabilitate reciprocă, acesta este exemplul pe care îl vom da lumii, iar lumea ne va răspunde cu apreciere.

Acesta este motivul pentru care singura soluție durabilă și, în cele din urmă, posibilă la problemele noastre cu Iranul, precum și cu toate celelalte țări, este să rezolvăm problema propriei noastre diviziuni. Dacă o facem, problemele noastre cu lumea se vor dizolva de la sine.

Lecturi suplimentare privind temele Israel, evrei și antisemitism: “Ca un mănunchi de trestii: De ce unitatea si garanţia reciprocă sunt chemarea zilei” și “Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism, Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti”

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “În loc să jucăm DARTS cu asteroizii, ar trebui să ne țintim inimile”

Un student mi-a spus o poveste pe care o citise în The New York Times. Potrivit poveștii, NASA a lansat o navă spațială cu misiunea de a lovi un asteroid pentru a vedea dacă îl poate „împinge pe o traiectorie diferită”. Experimentul, numit „Test dublu de redirecționare a asteroizilor, sau DART”, încearcă să testeze capacitatea de a devia asteroizii care ar putea prezenta riscul de a se ciocni cu Pământul. Natura are prea multe moduri de a provoca astfel de dezastre, iar astfel de experimente nu fac decât să ne distragă atenția faţă de locul unde se află adevărata soluție – în societatea umană.

Nu este ca și cum ideea ca un asteroid să lovească Pământul ar fi absurdă. S-a mai întâmplat și se poate întâmpla din nou. Problema este că, în loc să ne confruntăm cu ceea ce trebuie cu adevărat să reparăm în viața noastră, ne îndreptăm gândurile către pericole viitoare imaginare, a căror șansă de a se materializa este infimă, în timp ce pericolele reale vin de la oamenii din jurul nostru, iar aceștia sunt cei pe care noi trebuie să-i reparăm. În loc să trimitem săgeți în spațiu, ar trebui să ne țintim inimile.

Toate problemele reale care ne afectează viețile sunt faptele noastre. Inflația accelerată, poluarea apei, aerului și pământului, războaie și terorism, sărăcie, depresie, dependență de substanțe, diviziune socială – nici una dintre aceste probleme nu este natural, toate sunt crize majore și toate sunt provocate de om.

Trebuie să încetăm să ne uităm în spațiul cosmic în căutarea amenințărilor și să începem să ne uităm unul la altul, întrebându-ne cum putem învăța să trăim împreună. Trebuie să începem să punem întrebări reale și dureroase: De ce îmi urăsc aproapele? nu mă pot întreține; Sunt dependent de ceilalți să-mi dea ceea ce eu nu-mi pot oferi singur, dar în același timp, nu îi pot suporta pe ceilalți. De ce este așa? De ce sunt eu asa?

Desigur, nu toată lumea simte aceste întrebări atât de puternic, dar într-o anumită măsură ele există în noi toți și ne otrăvesc relațiile. Dacă nu putem recunoaște acest lucru pentru noi înșine, ar trebui să ne uităm la statistici și să vedem câți oameni scapă de realitate prin droguri sau nenumărate alte forme de dependență. Ar trebui să ne uităm la numărul tot mai mare de incidente violente, la intensificarea ostilității dintre țările care sunt interdependente din punct de vedere economic și la diviziunile politice tot mai mari în interiorul țărilor și societăților.

Societatea umană se destramă, iar acesta este un pericol mult mai mare decât o stea căzătoare. Dacă ne rezolvăm problemele sociale, vom putea rezolva toate celelalte probleme. Dar dacă societatea se destramă, nu vom rezolva nimic, niciodată. Prin urmare, prima noastră prioritate ar trebui să fie să depășim rupturile sociale și alienările de tot felul.

Până când nu ne inversăm atitudinea unul față de celălalt de la alienare la conexiune, de la indiferență la responsabilitate reciprocă, preocuparea pentru orice altă „amenințare” este o distragere, care nu va face decât să amâne corectarea pe care trebuie să o facem cu adevărat. Acest lucru, la rândul său, va face corectarea mai lentă și mai dureroasă.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Depășirea conflictelor în relații – O soluție care funcționează cu adevărat (și nimeni nu o vrea)”

Fiecare relație trece prin conflicte. Sunt neplăcute, dar inevitabile. Depășirea conflictului este necesară pentru a adânci și întări o relație. Poți avea încredere că o relație va dura doar dacă a depășit mai multe conflicte. Problema este că, deoarece conflictele sunt neplăcute și adesea înspăimântătoare, încercăm să le evităm. Dacă știm să le acceptăm și să ne ridicăm conexiunea la un nivel superior depășindu-le, nu ne vom teme de ele și vom putea rezolva aproape orice conflict.

Conflictele provin din interese conflictuale. Acest lucru este evident. Când vreau un lucru și partenerul meu vrea altceva, mă enervez. Acest lucru este valabil în orice relație – cu oamenii, cu animalele de companie și chiar cu mașinile (gândește-te la blestemele pe care le arunci asupra mașinii tale dacă nu pornește într-o dimineață rece).

Când vine vorba de parteneri, soluția este simplă, dar foarte greu de făcut: sărutați-vă. Exact în momentul furiei, fă opusul.

La un nivel mai profund, trebuie să înțelegem că fiecare persoană are dorințe diferite, gânduri diferite și o abordare diferită a vieții. O relație este fuziunea a două sau mai multe persoane diferite într-un întreg. Într-o relație bună, diferențele dintre ei ajută fiecare partener să-și dezvolte calități și perspective pe care nu le-ar dezvolta dacă nu ar fi relația. Într-o relație negativă, luptele pentru putere înăbușă creșterea partenerilor, asupriții și asupritorii devin stagnanți și înrădăcinați în opiniile lor, iar iubirea dintre ei se dizolvă.

O relație bună necesită muncă. Relația negativă este cea naturală. Pentru a construi una pozitivă, trebuie să accept că și cealaltă perspectivă are merite, deși nu este perspectiva mea. Dacă o accept, ceea ce necesită ceva experiență în „luptă”, voi descoperi că cealaltă perspectivă îmi oferă idei și perspective pe care nu le-aș putea dezvolta singur.

Rezultă că să-ți săruți partenerul exact atunci când ești supărat, nu înseamnă că nu mai ești supărat, ci că apreciezi și îți pasă de partenerul tău chiar dacă ești supărat și că mânia ta nu îți alungă iubirea. Este o afirmare a puterii conexiunii tale.

Regele Solomon, despre care se spunea că este cel mai înțelept dintre oameni, a spus despre această abordare: „Ura stârnește ceartă și iubirea va acoperi toate crimele” (Prov. 10:12). Cu alte cuvinte păstrați ura, dar acoperiți-o cu iubire; faceţi iubirea mai importantă decât furia voastră temporară.

Beneficiile pe care le veți culege sunt enorme. Când gestionăm conflictele în acest fel, nu ne schimbăm doar pe noi înșine, ci ne schimbăm și partenerul. Fără să spunem un cuvânt, fără să predicăm sau să admonestăm, ci pur și simplu prin propriul nostru exemplu, deschidem calea către o relație sănătoasă.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Ne-am transformat în rezidenți temporari”

În urmă cu câteva zile, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție (încă una) prin care neagă legăturile evreiești cu Muntele Templului din Ierusalim. În loc să se refere la el prin numele său evreiesc Muntele Templului, după Templul pe care regele Solomon l-a construit acolo în urmă cu 3.000 de ani, precum și prin numele său musulman al-Haram al-Sharif, acum se referă la el doar prin acesta din urmă. Nu pot da vina pe lume că a făcut asta. Când ne transformăm în rezidenți temporari, evităm sarcina noastră istorică și obligația față de lume, nu ne putem plânge că lumea vrea să-i evacueze pe chiriașii recalcitranţi.

Continuăm să căutăm modalități diplomatice mai bune de a explica poziția Israelului, de a arăta că suntem valoroși pentru lume și că avem un drept istoric de a trăi aici. Nu înțelegem că lumea nu vede lucrurile așa cum le vedem noi. Nu îi pasă de istorie și nu îi pasă de „națiunea start-up” pe care am construit-o aici. Ne vede ca pe o națiune beligerantă, invazivă, care a luat ceea ce nu-i aparține prin exploatarea remușcărilor lumii pentru Holocaust.

Suntem aroganți și vrem să controlăm când credem că lumea ne datorează ceva. Lumea nu crede așa, iar faptul că nici măcar nu ne întrebăm de ce, ci continuăm să „explicam” națiunilor poziția noastră pe care în mod clar ele sunt reticente s-o audă, ilustrează ce poate face vanitatea asupra simțului judecății unei națiuni.

Lucrul pe care îl abordăm absolut greșit este obligația noastră față de lume. Am fost puşi aici pentru a construi „o casă națională pentru poporul evreu”, așa cum spune Declarația Balfour. Din păcate, în loc să ne construim casa împreună, ne luptăm între noi. Am ajuns la un punct în care ne pasă mai mult să ne distrugem unii pe alții decât să învingem inamicul. Dacă nu facem ceea ce trebuie să facem aici, atunci nu avem niciun motiv să fim aici. Așa vede lumea și cu cât ne dăm seama mai repede, cu atât mai bine.

Actuala rezoluție a ONU se concentrează pe Ierusalim și Cisiordania. Dar mai multe rezoluții ale ONU sunt pe cale și vor înlătura dreptul nostru la suveranitate în orice parte a țării care nu ne-a fost oferită în Rezoluția de împărțire a ONU din 1947. Nu după mult timp, ONU va declara că evreii sunt o entitate străină în Palestina și că locul unde a fost Israelul este Palestina.

Atât timp cât suntem aici, putem inversa tendința, dar nu avem mult timp. Singura modalitate de a schimba viziunea lumii despre prezența evreiască în Orientul Mijlociu este dacă evreii încep să acționeze așa cum se așteaptă lumea de la ei. Am fost trimiși aici pentru a ne reconstrui națiunea, pentru a ne restabili unitatea, care a format o națiune remarcabilă din oameni complet străini și adesea ostili, care s-au hotărât să se unească sub deviza „ca un singur om cu o singură inimă”. Aceasta este moștenirea noastră și numai dacă îi suntem fideli, națiunile ne vor primi aici, inclusiv arabii.

Dacă dorim să lucrăm la unitatea noastră, atunci avem tot dreptul să declarăm că acesta este scopul nostru de a fi aici și că nu vom permite nimănui să intervină în eforturile noastre. Nu numai că lumea va respecta această declarație, ci o va susține.

Iată două exemple despre modul în care doi antisemiți notorii se raportează la evrei, atunci când evreii dau un exemplu pe care lumea vrea să-l vadă și să-l urmeze. Născut în Ucraina, Vasily Shulgin, a fost un membru senior al Dumei, Parlamentul Rusiei înainte de Revoluția bolșevică din 1917. De asemenea, era un antisemit declarat. În cartea sa “Ce nu ne place la ei…” el se plânge că „evreii din secolul XX au devenit foarte inteligenți, eficienți și viguroși în exploatarea ideilor altora. “Cu toate acestea” protestează el, „aceasta nu este o ocupație pentru „învățători și profeți”, nu este rolul „călăuzitorilor orbilor”, nu este rolul „purtătorilor șchiopilor”. Într-un alt eseu, Shulgin devine aproape poetic, așa cum descrie locul către care pot conduce evreii omenirea, dacă fac față provocării: „Lasă-i… să se ridice la înălțimea la care se pare că s-au urcat [în antichitate]… și imediat, toate națiunile se vor grăbi spre ei. Ele se vor grăbi nu în virtutea constrângerii… ci prin voință liberă, bucuroși în suflet, recunoscători și iubitori, inclusiv rușii!”

Un exemplu mai concis vine de la nimeni altul decât Henry Ford, care atunci când nu construia mașini, și-a dedicat o mare parte din timp scrierii de eseuri condamnabile despre evrei. În compoziția sa infamă, Evreul International – Cea mai importantă problemă a lumii, Ford scrie: „Reformatorii moderni care construiesc modele de sisteme sociale pe hârtie, ar face bine să se uite la sistemul social în care au fost organizați primii evrei”.

Apropo, nepotul lui Ford și-a propus să construiască una dintre fabricile companiei în Israel, ca semn de sprijin pentru statul evreu. În mod simbolic, acea fabrică este acum închisă. Dacă nu începem să lucrăm la unitatea noastră și să ne străduim să dăm exemplul necesar, soarta țării noastre se va asemăna cu soarta fabricii Ford, iar evreii din Israel, care s-au transformat în rezidenți temporari, vor fi evacuați.

Filed under: Antisemitism, Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→