Programul creatiei este purtat in noi sub influenta a doua forte opuse. Pe de o parte, pana acum am avansat in modul egoist. Pe de alta parte, la un anumit moment, o forta suplimentara apare in noi: punctul din inima, dorinta de a ne echivala cu Creatorul. Aceasta dorinta, cu toate ca inconstienta si confuza deocamdata (de ce, cum, pentru ce?) incepe sa impinga inainte.

In timp, va aparea in toti oamenii. Pe baza a ceea ce se intampla in lume astazi, procesul va merge foarte repede. De fapt, nici nu ne-a mai ramas prea mult timp: 229 ani pana cand cei 6,000 expira. Nu este o perioada lunga cand este vorba de istorie.

Intelepciunea Cabalei spune ca nu este nevoie nici de aceste secole. Cand punctul din inima incepe sa apara la oameni, chiar si o mica parte a lui, literal cativa ani sunt de ajuns pentru a corecta si completa totul, pentru a atinge starea finala a corectarii integrale.

In acest caz intreaga noastra lume se va ridica la urmatorul nivel in termeni de implinire interioara. Nimic nu ni se va intampla; pur si simplu vom urca in senzatiile noastre, in perceptii, si in ceea ce ni se va revela. In viata noastra, ne vom ridica la o dimensiune mai inalta unde ne simtim cu adevarat impliniti si completi.

In zilele noastre, punctele din inima oamenilor sunt „hasurate” progresiv si repede. Persoane se familiarizeaza cu aceste noi senzatii si aspiratii si simt ca si cand ar fi atrase spre, sau respinse de ceva. La inceputuri, acestea se manifestau ca senzatii bune sau rele. Ma simt bine sau rau.

Cineva cade in depresie, dupa care ceva bun se intampla in viata, unele scopuri apar si ceva lumini sclipesc in zare. Apoi totul se prabuseste din nou, urmat de re-aparitia Luminii, pas cu pas.

Baal HaSulam descrie asta in articolul „Nu exista altcineva in afara de El”: Si beneficiul din respingere este ca prin respingere persoana primeste o nevoie si o dorinta completa pentru Creator sa il ajute deoarece vede ca altfel este pierduta.

Cu alte cuvinte, Creatorul ne tine jos. El, pas cu pas, de-a lungul unei lungi perioade de timp, atat cat este nevoie, ne „terorizeaza” incontinuu: un pic mai bine, un pic mai rau si asa mai departe. Cateodata credem ca nu poate fi mai bine, altadata ca nu poate fi mai rau. Apoi incepem sa ne obisnuim si cu una si cu alta si incepem sa vedem ca totul este trecator. Dar exista un sfarsit pentru asta, sau este un proces fara sfarsit? Se schimba frecventele, si ce daca?

Aici este locul in care apare liberul arbitru, libertatea de a merge mai departe. Nu imi pot forta propria avansare. As merge in cercuri, sarind de pe un picior pe altul, din stare in stare, din bine in rau, si asa mai departe. Voi putea sa merg mai departe doar daca imi maresc dorinta si impresia datorita mediului. Punctul meu ramane un punct. Niciodata nu voi putea sa il maresc singur. Nu va „creste” si schimba intr-un vas cuprins de  zece Sefirot, in care o sa simt lumea spirituala.

Va ramane un punct pana cand voi incepe sa ma conectez cu altii, cu cei din jurul meu. Trebuie sa fac asta. De aceea, cand punctul din inima persoanei se formeaza, dupa un timp el sau ea este adus in grup. Dar chiar in grup fiind, persoana nu intelege imediat ce i se intampla si ce ar trebui sa faca. Ce trebuie sa faca oricum, este sa inceapa conectarea cu ceilalti.
From   Din Lectia a 4a de la Conventia din Berlin 1/29/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →