Nu există altă realitate, decât grupul de zece

Substanța creației este dorința de a se bucura, iar toată munca noastră este să o ”îmbrăcăm” în intenția de a  dărui, de iubirea aproapelui. Intenția are cea mai mare importanță pentru că dovedește esența acțiunii. Ideea nu este dacă primesc sau dau, ci ce aștept din această acțiune: să primesc sau să dau? Este ceea ce determină totul.

Dacă un extraterestru ar ateriza pe Pământ și ar vedea cum o persoană muncește din greu toată ziua și la sfârșitul zilei dă toți banii câștigați unui vânzător dintr-un magazin sau unui casier dintr-o bancă, el ar fi fascinat: „Ce act de dăruire!” Dar noi înțelegem de ce dăruiește, pentru că, apoi, primește ceva mai valoros pentru el.

Se pare că acțiunea în sine nu spune nimic și totul este determinat de intenție. Aceasta este diferența dintre un animal și o ființă umană: animalul înțelege numai acțiunea în sine. Este imposibil să vorbim cu el despre intenție, deși este posibil să antrenezi un animal și să-i explici puțin despre intențiile proprietarului față de el, cu ajutorul acțiunilor. Dar, în general, un animal înțelege numai acțiunea: dacă dai, ești bun, dacă nu dai, ești rău.

O persoană acționează cu intenție, iar aceasta este diferit față de animale. Suntem animale prin natura noastră, dar cu cât ne ridicăm mai mult de la nivelul animalelor, datorită educației și obiceiurilor dobândite, cu atât mai multă importanță acordăm intenției. Toată ficțiunea, arta filmului și arta înaltă vorbesc despre intenții și nu despre acțiuni. Cu cât intenția se abate mai mult de la acțiune, cu atât sunt dramele mai acute, conflictele și confruntările apar și, prin urmare, este greu de înțeles și de simțit intenția și dificil de exprimat. Iar atunci când, în final, intenția se conectează cu acțiunea, ea duce la o soluție, la un deznodământ (Minutul 30:12).

Intenția de dragul dăruirii poate fi obținută numai din lumina reformatoare, deoarece această lumină provine din sistemul în care suntem cu toții interconectați. Se pare că încep să simt o altă persoană, nedespărțită de mine și, prin urmare, îmi schimb atitudinea față de ea și îi dăruiesc, ca și cum aș primi eu însumi. Astfel, dăruirea pentru ea se transformă în primire, ca și cum aș fi dăruit copilului meu.

Înțelegem exemplul cu un copil; este chiar mai plăcut pentru noi să dăruim copiilor, decât să ne luăm pentru noi. În mod similar, ar trebui să percepem un străin ca și cum ar fi partea noastră inseparabilă. În acest scop, există lumina care se întoarce la sursă, care are puterea de a-mi arăta că prietenii mei și cu mine suntem părți ale unui singur trup și că, dăruind lor, par să primesc eu, însumi.

 

Prin urmare, schimbarea intenției este posibilă numai într-un grup și numai cu ajutorul luminii reformatoare (Minutul 34:00).

Lecția ar trebui să fie o acțiune practică în grupul de zece și nu speculații mentale. Trebuie să intre în substanța noastră, în conexiunea dintre noi, pentru că unitatea este matricea întregii realități. Nu există altă realitate decât grupul de zece. Dacă repet toate scenariile prin grupul de zece, îmbrăcând toate materialele articolelor în el – cele zece Sfirot, lumile superioare, Partzufim, sfărâmarea și corectarea – acesta este adevăratul studiu al științei Cabala în practică, adică Cabala practică.

După lecție, ies cu totul diferit de ceea ce am fost înainte, iar grupul de zece, de asemenea, este diferit, deoarece am făcut împreună un salt pe calea către spiritualitate. ( Minutul 1:03:57)

Ce mă împiedică să mă simt în perfecțiune, abundență completă, ”topit” în Creator? Lumea este bună și frumoasă, plină de Creator, iar eu sunt etern și perfect în ea. De ce mă simt acum diferit? Diferența dintre aceste două stări este doar în senzația mea. Dacă nu calculez cu dorința mea animalică de a mă bucura, ci vreau să fiu în dorința de a dărui, atunci dăruiesc plăcere Creatorului spunând: „Mă simt infinit, umplându-mă cu ceea ce îmi dai. Nu mai am nevoie de altceva și sunt fericit că Tu exiști și ai grijă de mine!“

Cine mă împiedică să simt o astfel de bucurie și împlinire, cu excepția egoismului meu și a mândriei mele? (Minutul 1:16:40)

La sfârșitul corectării, întreaga lume devine absolut bună, așa cum este scris că „lupul va locui cu mielul”. Israel (aspirând la Creator) este Rosh (capul) lui Partzuf, sufletul comun al lui Adam HaRishon. Adam nu avea un Rosh; el s-a născut un animal, un înger, care este nivelul animal al sfințeniei, iar un animal nu are minte și, deci, nici Rosh.

Acum, datorită clarificărilor, Rosh începe să crească pe nivelurile Shoresh, Aleph, Bet, Gimel și Dalet. Noi suntem Rosh, luptând pentru revelarea Creatorului, pentru unitate. Guf (corpul) există datorită lui Rosh și nu poate să iasă la viață fără el.

Adam a avut Rosh la nivelul Hassadim, adică la nivel animal. Când a dorit să aibă un Rosh cu lumina Hochma (înțelepciune), adică la nivel uman, s-a fragmentat (”spart”). Iar corectarea constă în adunarea înapoi a Rosh și Guf, ceea ce va fi corectarea lumii, a realității. Toată lumea se va uni prin conexiuni bune, în lumina Hassadim și umplută de lumina perfectă Hochma. Aceasta se numește sfârșitul corectării. (Minutul 1:58:57)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Kabbalah 4/30/19 „Nu există altcineva în afara Lui” (Pregătirea Convenției din America Latină 2019)

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: