Omul nu poate ieşi din ego el însuşi. Doar grupul îi poate veni în ajutor, lansând un colac de salvare, celor care vor să se alăture. Grupul este extern omului, aşa că, atunci când vrea să iasă din el însuşi, omul strigă: Salvaţi-mă, am căzut într-o groapă adâncă! Aruncaţi-mi o frânghie ca să o pot lega în jurul meu şi să ies de aici!

Numai grupul poate să ofere un astfel de ajutor celui care are nevoie de el, celui care vrea să fie cu toată lumea. Frânghia este o invitaţie la conexiune, cu prietenii, cu iubirea lor. Dacă cineva încearcă să se agaţe de această invitaţie şi încearcă să fie în echivalenţă de formă cu ei, atunci prietenii încep să îl tragă. Acesta, la rândul lui, trebuie să îşi depăşească din ce în ce mai mult ego-ul, ceea ce înseamnă că urcă spre prieteni.

De fiecare dată, mai multe probleme şi noi întreruperi se acumulează pe frânghie, întreruperi care-l reţin, dar le va depăşi şi se va agăţa mai ferm de frânghie, căţărându-se până în momentul în care va ieşi din fântână.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.03.2013, Shamati n^o 36

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să părăsesc corpul meu şi să tratez lumea exterioară mie, roci şi flori, cu dragoste ?

Răspuns: Este vorba despre o stare în care o persoană a intrat deja în lumea spirituală şi nu iubind simplu natura, plantele, animalele şi oamenii care sunt aproape sau departe de sine. Pentru a putea să ieşi din ego, ai prieteni, un grup şi trebuie să te foloseşti de asta. Dacă stabileşti atitudinea corectă faţă de grup, atunci vei vedea cum poate să te ajute şi cum te eliberează din tine.

Doar atunci vei înţelege cine ai fost, ce erai pe exterior şi de ce Creatorul a creat această lume pe care o vedem exterioară nouă. Vei înţelege de ce ai un corp special în această lume care este destinată să te ajute pentru a efectua această ieşire. Numai după ce începi să ieşi cu ajutorul extern, al mediului, vei simţi că atitudinea ta faţă de natură, vegetal şi animal este pe cale să se schimbe. Vei trata ansamblul umanităţii diferit, apoi vei vedea pe fiecare în Lumina dăruirii şi vei începe să judeci diferit.

Scopul final este de a ajunge la echivalenţa cu Creatorul, după care, cu siguranţă, Îl vei justifica prin toate mijloacele, vei face totul, nu pentru a ameliora starea personală, ci pentru că vrei să-I aduci mulţumire pentru ca El să se bucure.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.03.2013, Shamati n^o 36

Filed under: Intrebare si Raspuns, Iubire, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Shamati, Articolul 53: „problema de prescripţie”: Aceasta este ceea ce numim partea principală a nivelului, care este un discernământ de Katnut. Acest discernământ trebuie să fie permanent, iar Gadlut este numai ceva în plus. De asemenea, ar trebui să aspirăm la partea principală şi nu la adăugiri.

Esenţială este starea Katnut (micime), Hafetz Hesed, „a dărui pentru a dărui”, a fii gata să te mulţumeşti cu mai puţin. În acelaşi timp, nu am nevoie să simt că mă limitez sau că am o lipsă de ceva, ci, dimpotrivă, simt că sunt pe deplin satisfăcut. O stare de Katnut trebuie să devină foarte preţioasă şi onorabilă pentru mine. Deci, întrebarea este: de ce ar trebui să existe o stare de Katnut în primul rând şi nu un punct ? Eu nu vreau să am volum deloc. Vreau să iau cât mai puţin spaţiu posibil. Pentru a exista şi a face bine la toată lumea pentru dragostea Creatorului, sunt gata să mă micşorez într-un punct şi să nu am nimic pentru mine. Adevărul este că aceasta este cea mai bună abordare. Aceasta este starea în care începem să percepem şi să atingem starea spirituală, dar, atunci când vom începe să ne gândim la asta şi la modul în care putem aduce mulţumire Creatorului, noi înţelegem că, pentru a face asta, trebuie să primim toate discernămintele şi dorinţele de la El şi să le modificăm pentru a primi, în scopul de a dărui.

Astfel, noi devenim un embrion spiritual, care începe a creşte în volum, pentru a aspira şi respecta Creatorul şi, astfel, a-I aduce mulţumire. Fără aceasta, noi nu vom creşte ca un embrion în pântecele mamei sale. Fiecare secundă, fiecare mişcare suplimentară, fiecare gram de embrion este numai în scopul de a aduce mulţumire Creatorului. El trebuie să simtă că îl face pe Creator fericit.

În timpul naşterii, în timpul durerilor naşterii şi scena în care embrionul se transformă cu capul în jos înainte de naştere, el examinează fiecare pas pe care-l face pentru a vedea dacă este în scopul de a aduce mulţumire celui care-i dă naştere. După ce se naşte, în perioada Yenika, continuă să se dezvolte ca un copil în braţele mamei sale; în aceeaşi manieră în care o persoană este în braţele Creatorului.

Începe deja să lucreze cu dorinţele sale şi se limitează, parţial, dar, fiecare acţiune pe care o face, de dragul limitării sau de dragul creşterii, este doar în scopul de a aduce mulţumire Creatorului, este modul în care omul se dezvoltă. Prin urmare, punctul de la care începe să se dezvolte, atunci când nu vrea să fie mai mult de un punct, rămâne centrul său. El stă pe loc,  nu doreşte mai mult decât existenţa de bază şi orice altceva este obligat să adauge la acest punct este doar în scopul de a aduce mulţumire Creatorului. Este singurul lucru care îl motivează în toate acţiunile: în fiecare limitare şi bucurie.

Este fericit de fapt nu pentru propriul interes, ci pentru a aduce mulţumire Creatorului. Prin aceasta, atinge adeziunea cu Creatorul, ca între doi prieteni iubitori care se simt unul pe altul.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 14.03.2013, Shamati n^o 53

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce se spune „şi Moise i-a adus la poalele muntelui şi s-au adunat la poalele muntelui? (muntele vine din cuvântul ebraic contemplare) Acest lucru înseamnă că Moise i-a condus la un capăt de gândire, înţelegere şi spirit, care este starea ce mai joasă?

Răspuns: Rolul atributului Moise într-o persoană este de a stabili înţelegerea a ceea ce înseamnă pentru el atributul dăruirii. Moise trebuie să ajute poporul Israel să ştie cine este Creatorul. În toate Reshimot (gene spirituale) care includ întreaga Malchut de Ein Sof (Infinit), există un astfel de atribut numit „Moise”, un nivel care conectează toate părţile rupte între ele. Rolul său constă în a ajuta omul să cunoască întregul atribut de dăruire. Când omul dobândeşte un astfel de atribut, poate deja să îşi adauge vasele sale la acesta şi să lucreze în primire în scopul de a dărui.

Aceasta înseamnă că „Moise i-a condus la sfârşitul gândurilor şi înţelegerii.” El conduce omul prin toate dorinţele sale, vasele sale numite „deşert”, purificând dorrinţele, aceste vase din deşert, de la intenţia de a primi, care sunt numite „Egipt”, prin aducerea tuturor în intenţia de a dărui, în scopul de a dărui.

Apoi, ei sunt gata să muncească cu adevărat în cele trei linii, ceea ce se numeşte cucerirea Ţării lui Israel.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 14.03.2013, Shamati n^o 53

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Creşterea noastră spirituală şi dezvoltarea încep de la restricţia dorinţei de primire, care ne domină iniţial. În momentul în care încercăm să ne limităm, intrăm în starea spirituală Ibur (gestaţie), despre care se spune: „Un embrion în pântecele mamei sale vede de la un capăt al lumii la altul. Este o lumânare aprinsă deasupra capului său şi toată Tora este învăţată.”

Aceasta înseamnă că nu este limitat în niciun fel, deoarece are restricţia el însuşi– mica dorinţă egoistă pe care o are în momentul în care simte lumea corporală. Aceasta deoarece nu a simţit deloc lumea spirituală ci doar această lume, lumea fictivă, ca o persoană care este inconştientă şi are halucinaţii. Dar, când limitează dorinţa de primire, el devine nelimitat, nu are nevoie să primească mai mult, deoarece Lumina Ein Sof (Infinit) se aprinde pentru el ca Lumina Înconjurătoare, ca şi cum este în pântecele mamei. Astfel, trece prin etapele de Ibur.

Când este născut, el începe deja să muncească cu primul Aviut (grosime) al dorinţei, în loc de Aviut rădăcină, apoi, este limitat din nou. Lumina de Ein Sof, care nu a slăbit în niciun fel, nu-l atinge, deoarece el nu caută a se anula total şi a adera la superior. El construieşte Masachim (ecrane) care-i sunt specifice şi cresc dorinţele sale, pentru a atinge Lumina de Ein Sof prin propria muncă şi a se îmbrăca în vasele sale.

Există limite diferite în munca sa şi Lumina nu luminează decât în măsura în care poate primi, în scopul de a dărui, în vasele sale corectate. Prin urmare, afirmă: „Creatorul detestă corpurile”, ceea ce înseamnă dorinţa de a primi. Dorinţa de dăruire, cu toate acestea, nu este un corp, ci un suflet, o parte divină de Sus.

Astfel, există o stare în care o persoană se restrânge, astfel că Lumina de Ein Sof poate ajunge la ea, fără limite. Dar, plinătatea constă în a permite Luminii Ein Sof să fie dezvăluită, fără nicio restricţie din partea unei persoane. O persoană trebuie să se descopere cu ajutorul unui Masach (ecran) şi să lucreze la nivelul Ein Sof prin ea însâşi, în scopul de a atinge adeziunea deplină cu Lumina care nu este limitată de restricţie.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 11.03.2013, Shamati #15

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce permite puterii de gândire să ajute o persoană ca să depăşească propria natură ? De ce potenţialul gândirii colective este mai puternic decât natură noastră ?

Răspuns: Noi existăm în natură la nivelurile mineral, vegetal şi natura animală, nimic mai mult. Dorinţele noastre sunt, în general, axate pe hrană, sex, familie, bani, respect, dominare şi cunoştinţe. Este natura noastră.

Pe de altă parte, primesc puterea mediului, care este la un nivel superior, pe plan spiritual. Dacă o gândire colectivă domină mediul meu, aceasta mă influenţează sută la sută. Astăzi, noi descoperim astfel de fenomene: gândurile care cutreieră lumea şi trec, de la o persoană la alta, ca un virus. Ele nu doar „plutesc în aer”, dar fac parte, de fapt, dintr-o reţea de conexiune pe care nu o simţim încă, chiar dacă ne influenţează puternic.

Înainte, în cursul primelor etape ale evoluţiei, legătura dintre noi era slabă iar acum influenţa sa se dezvăluie mai puternic. În consecinţă, noi avem, acum, nevoie de o comunicare electronică: telefoane mobile, mesaje text, e-mailuri, videoconferinţe, reţele sociale… nu am penetrat încă reţeaua, nu am realizat-o cu adevărat, dar am răspuns deja semnalelor sale şi suntem atraşi de comunicarea reciprocă. Este rădăcina tehnologiei moderne de comunicaţie.

Curând însă, vom lăsa asta, deoarece nu-şi dovedeşte eficienţa. La urma urmei, nu există niciun punct în comunicarea externă, vorbe goale, „Salut, ce mai faci…”. Dorinţa noastră creşte şi reţeaua generală care ne leagă este din ce în ce mai revelată şi, la un moment dat, ne dorim o comunicare de calitate mai bună. Atunci, oamenii se vor lipsi de ceea ce sunt dependenţi acum. Ei vor începe să comunice doar când vor avea nevoie şi vor abandona toată „pălăvrăgeala electronică”, în căutarea unui nou canal, care este deasupra discursului obişnuit. Ei aspiră la o conexiune internă.

Deci, dacă ne vom influenţa, unul pe altul, corect, putem deja utiliza reţeaua între noi. La urma urmei, sufletele sunt sparte în raport cu ele, dar nu în Malchut de Ein Sof (Infinit) şi acolo tânjim noi să ajungem. Atunci, care este problema? Malchut ne este ascuns printr-un număr mare de Masachim (ecrane), dar asta nu înseamnă că nu suntem în el. Cu cât revelăm reţeaua generală, cu atât o facem să funcţioneze.

Asta este ceea ce facem prin garanţia reciprocă. Avem nevoie de ea pentru corectarea noastră. Este ca şi cum am spune: Sunteţi gata să utilizaţi reţeaua care ne leagă pe fiecare dintre noi, de dragul de a dărui, într-un mod clar, corect şi adecvat ? Această apropiere este general numită garanţia reciprocă.

Astăzi, oamenii sunt mai aproape ca niciodată de recunoaşterea acestei reţele. Ei sunt gata să participe activ şi conştient astfel încât  se pot asemăna cu Creatorul. La urma urmei, Creatorul este reţeaua înconjurătoare care este umplută cu conexiunea infinită, este modul în care Creatorul se revelează în noi.

Dacă vreau să descopăr această reţea în avans, „o trezesc în zori” de unul singur, încercând să adaug efort şi simţind o responsabilitate din ce în ce mai mare faţă de lume, faţă de ansamblul realităţii, inclusiv Creatorul. Dacă nu sunt pregătit şi nu aspir la progres, atunci reţeaua care este revelată mă ia prin surprindere. Este vorba de diferenţa dintre „calea Torei” şi „calea suferinţei”.

În general, această reţea cu diferitele tipuri de conexiuni, cu toate Luminile şi toate detaliile de percepţie şi toate etapele dezvăluirii este numită Tora. Prin garanţia noastră reciprocă, noi o activăm şi încurajăm o mai mare revelaţie iar aceasta afectează pe toată lumea.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 12.03.2013, „Introducere în Cartea Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Realitatea este nemișcată: Creatorul este bun și binevoitor, iar lumea Ein Sof (Infinitului) este inamovibilă. Eu, HaVaYaH, nu m-am schimbat; Lumina Superioară se găsește în absolută nemișcare și totul depinde doar de vase, de dorințele noastre. Prin urmare, nu ar trebui să așteptăm vreo schimbare în viața noastră.

O asemenea abordare este relevantă doar pentru populație în general, aceea care se află sub dominația timpului. Dar acei oameni diferiți, care simt nevoia să reveleze singuri forța bună și binevoitoare, faptul că El este bun și binevoitor atât față de cel bun cât și față de cel rău și că El este nemișcat și etern, primesc șansa de a descoperi toate acestea nu ”la timpul său”, nu în cursul natural de evoluție a umanității, ci independent de acesta, prin ”grăbirea timpului”.

Se spune că ”Israelul este peste stele și zodiac, prin sanctificarea (grăbirea) timpului”. Israel se referă la o persoană care tânjește după Yashar – El (direct la Creator), după revelația Sa și este invitat de pe acum, să descopere sfârșitul fix și etern al corecției, care există deja.

Pentru a realiza acest lucru, el trebuie să se ridice mai presus de întreruperile care îl leagă de timp, peste toate stările care sunt revelate în înlănțuirea Reshimot (genelor spirituale), pentru a le ridica, a le ”sfinți” și a le transfera, pe toate, către întreg. Omul ar trebui să vadă, fiecare stare coruptă care îi este revelată, ca pe o oportunitate de a munci pentru a o transforma într-una perfectă, în care nu există nimeni altcineva în afară de El, cel bun și binevoitor, unde fiecare persoană există într-un grup compact, în conexiune, în garanție reciprocă și în unitate.

A ne imagina această realitate și a trăi în concordanță cu această viziune se cheamă lucrul în ”credință mai presus de rațiune”. În aceasta constă întreaga noastră muncă spirituală. Din acest motiv ni s-au dat studiul, grupul și cărțile, pentru a ne corecta percepția cu ajutorul lor și a vedea adevărata lume, din locul lumii fictive, care, în mod intenționat, ni se pare reală, tocmai pentru a avea șansa să facem efortul de a construi adevărul din mijlocul acestei minciuni.

Dacă acceptăm această misiune și construim întreaga realitate din fiecare stare, înseamnă că urmăm linia dreaptă către scop, nimit ”adeziune”. Fiecare nouă problemă ne determină să tânjim după adeziunea cu Creatorul, într-un punct, apoi într-altul. Iar toate aceste puncte, se conectează într-o linie dreaptă, care conduce la corectarea noastră finală.

Așadar, nu ar trebui să ne bazăm pe timp și să așteptăm schimbările. Fiecare moment este o oportunitate pentru ca noi să adăugăm la imaginea generală și astfel, să avansăm.

Din pregatire pentru Lecţia zilnică de Cabala din 3/14/13

Filed under: Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Criza globală lasă fără loc de muncă tot mai mulți oameni. Aceasta se petrece nu doar din considerente economice. Consecințele supra-consumului devin evidente: Câte produse noi mai pot oare apărea pe piață? Cât de multe produse avem nevoie să mai cumpărăm? Totul are un sfârșit, inclusiv consumerismul. Dorințele se schimbă și oamenii nu mai vor să facă acest lucru.

În următoarea fază a evoluției noastre, umanitatea va trece la munca spirituală. Toate necesitățile noastre materiale vor fi acoperite cu ușurință cu ajutorul tehnologiei moderne, a oamenilor de știință, a inginerilor precum și a unui număr redus de lucrători, care prin natura lor, vor fi fericiți să se ocupe de astfel de servicii. Dar, majoritatea oamenilor vor trebui să facă eforturi interioare, aceasta devenind ”ocupația” lor, la nivelul următor de evoluție umană. La nivelul următor, spiritual, oamenii se vor conecta, vor fi incluși unii în ceilalți și lumea noastră imaginară se va ”evapora” treptat și va dispărea, ca un nor într-o zi senină, până când vom rămâne într-o realitate a simțirilor adevărate. Aceasta este evoluția noastră iar noi nu putem să ne împotrivim.

Rezultă că lumea va trebui reorganizată. Șomerii nu trebuie să fie ignorați. Există deja mai multe studii care arată că situația unei persoane fără ocupație poate deveni foarte periculoasă. Se ajunge la conflicte în familie și la divorț; ne pierdem umanitatea, ne pierdem stimulentele precum și angajamentul pentru lucrurile care trebuie făcute. Atunci când o persoană nu trebuie să facă nici un efort, el devine ceva mai puțin decât un animal.

Animalele sunt ocupate cu ceva anume, de dimineața și până seara: să caute hrana, o pereche, un adăpost și să aibă grijă de puii lor. Ele folosesc ”timpul liber” pentru a se anjaga în jocuri utile, prin care își stabilesc legăturile corecte în turma sau cireada lor, etc. Ați văzut oare vreodată, o furnică, să nu facă nimic, așa ca suporterii echipelor de fotbal, stând pe o canapea, cu o sticlă de bere și o țigară?

Astăzi, omul trebuie să treacă la munca spirituală susținută, pentru a stabili conexiunea globală mutuală și pentru a reorganiza societatea, dar, în același timp, noi nu facem nimic, preferând contemplarea lenevoasă.

Această cădere teribilă ne va costa extrem de scump. Ne va aduce sentimente de adâncă amărăciune, omul își va pierde rațiunea și se va sălbătici. Lipsa obligațiilor nu îi permite să acționeze, lăsându-l gol și otrăvindu-i conștiința. În plus, el își pierde abilitățile profesionale și cele de comunicare cu semenii săi. Este ca și cum întreg interiorul său de prăbușește, dispare, transformându-l într-o ”stafie”, un ”zombie” și nu într-un om.

Iată ce li se va întâmpla oamenilor care vor rămâne leneși, dacă nu începem deja să interacționăm cu ei, într-un mod organizat. Lumea modernă crede în alegeri libere și în democrație, dar ce putem aștepta din partea votanților? Pot ei oare să fie raționali și să abordeze corect lucrurile, în situația actuală? În cele din urmă, ei vor forța guvernele să facă schimbări…

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 3/14/13, Studiul celor Zece Sefirot

Filed under: Criza, globalizare, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În măsura în care avansează, o persoană începe să simtă că tot ceea ce este spiritual este în afara corpului său, în tot ceea ce-l înconjoară în natură, la nivel mineral, vegetal şi animal, la om. Asta reprezintă lumea, zona pe care trebuie să învăţăm a o trata cu grijă şi dragoste ca o mare comoară, astfel încât lumea, care este în afara corpului nostru, să devină foarte importantă pentru noi. Sentimentul de existenţă în corpul fiziologic se produce doar în imaginaţia noastră, printr-o combinaţie de forţe care acţionează asupra noastră. De aceea, noi simţim ca şi cum trăim în corpul material şi, dacă o persoană are aspiraţia de a trăi în afara corpului său, în tot ceea ce-l înconjoară, aceasta este deja nevoia de a simţi sufletul.

După ce a început să lucreze la asta, o persoană vede că trebuie să se concentreze asupra mediului corect, deoarece, prin acesta, poate obţine ajutor şi susţinere. Un astfel de mediu este grupul, în calitate de reprezentant al lumii exterioare, cei care pot să-mi răspundă, să mă seducă, să mă ajute să ies din mine.

Atunci, consider grupul ca salvatorul meu, care-mi aruncă o frânghie ce mă scoate din fântână. Nu mă asociez cu corpul meu şi doresc să ies de acolo, deci, prind frânghia. Grupul, prietenii care sunt alături de mine, mă ajută să mă eliberez din corpul meu. Astfel, lucrând împreună, ne ajutăm, pe rând, să urcăm şi să ieşim din noi înşine. La urma urmei, numai în exteriorul pielii, în afara intereselor sale egoiste, o persoană începe să simtă că grupul nu este o adunare a anumitor oameni, ci sfânta Shechina în care se îmbracă Creatorul.

Corpul este format din Klipat Noga, partea care-mi dă libertatea de alegere şi „pielea de şarpe”, egoismul mai puternic care mă trage înapoi, astfel că, în încercarea de a ieşi, eu sunt în măsură de a aplica un efort suficient, orientat corect.

Graţie dorinţei mele de a ieşi din egoism (dragostea de sine şi toate gândurile pentru interesul propriu), efortul de a ieşi din mine şi gândul la grup şi la lume, trezesc forţa care vine de la grup, de la profesor şi de la Creator, care mă eliberează din această închisoare. Toate astea sunt datorate muncii reciproce, în grup, cu profesorul şi cu cărţile, datorită studiului şi diseminării, care sunt toate mijloacele în care forţa Creatorului se îmbracă şi mă ajută să ies din mine.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.03.2013, Shamati #36

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Succesul unei persoane depinde de mediul în care este în măsura să se organizeze pentru sine. În acest sens, ea începe, puţin câte puţin, să schimbe conceptul său: ziua şi noaptea sunt lumină şi întuneric. Ea începe acum să vadă că, ceea ce considera a fi lumină – succesul său în raport cu ceilalti, umplerea dorinţelor egoiste pentru stima de sine – azi îi par ca un întuneric total, o stare teribilă din care trebuie să scape, pentru a se gândi să dăruiască celorlalţi, pentru a se gândi la succesul prietenului său, la dăruirea asupra Creatorului.

Aceasta este ceea ce devine lumină şi zi pentru o persoană acum, în loc de lumina şi ziua pe care le simţea înainte, în propriul succes. În măsura în care se poate anula si restricţiona puternic, ea întâlneşte o rezistenţă puternică din partea corpului său,şi, cu cât creşte importanţa celorlalţi şi importanţa Creatorului, cu atât avansează. În final, ea umple măsura efortului său şi primeşte suficientă Lumină care Reformează, astfel încât Masach (ecran) se naşte în ea. Apoi, forţa de rezistenţă la dorinţa de primire începe să opereze în ea, şi, gratie echivalenţei de formă cu Lumina, este recompensată cu prima revelaţie.

Munca noastră este de a găsi criteriile potrivite pentru verificare: Unde este ziua şi unde este noaptea, unde este întunericul şi unde este lumina ? Conform acestor valori trebuie să judec: este pentru binele meu sau pentru Creator ? Dacă eu încep să înţeleg că este în totală opoziţie cu criteriile precedente, este un semn că sunt deja pe drumul bun. Dacă încep să am o luptă interioară cu acest principiu pentru evaluarea stării, este un semn că avansez.

Dacă mă rog ca scara mea de valori, sistemul de măsură al luminii şi întunericului, ziua şi noaptea, să fie modificate astfel încât voi fi în măsură să le văd spiritual, atunci este o stare mai avansată. Când ader la dăruire cu toată puterea şi încerc să văd toate stările din acest punct de vedere, atunci sunt gata să mă detaşez de dorinţa de primire. Dacă aş cere ca să se întâmple şi, dacă, constant, am impresia că Creatorul îmi trimite întreruperile pentru a consolida cererea mea, eu sunt, deja, aproape de El, în scopul de a lucra, efectiv, în Lishma (pentru el).

Deci, ceea ce, anterior, a fost întuneric, se transformă în lumină şi, ceea ce a fost pentru mine lumină, se transformă în întuneric şi, de fapt, alerg de la ea. Totul se transformă în starea opusă: ziua şi noaptea. Ceea ce a fost întunericul nopţii înainte, se transformă în lumina zilei.

Prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 12.03.2013, Shamati #16

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→