Noul meu articol pe Linkedin “De ce contează conexiunea”
În martie 2009, ca urmare a crizei financiare a Marii Recesiuni, economistul Mark Vitner a oferit Associated Press o descriere tactilă a interconectării inevitabile a umanității: „Este ca și cum ai încerca să desfaci ouăle amestecate. Pur și simplu nu se poate face atât de ușor. Nu știu dacă nu se poate face deloc.”
Astăzi, când privim lumea din jurul nostru, ne dăm seama că totul este chiar mai conectat decât în 2009. Nu puteți fabrica nimic, de la un creion la un avion, fără a include produse din jumătate din țările lumii. Și pentru cei dintre noi care încă nu eram convinși că așa este, pandemia Covid-19 a demonstrat că infecția oriunde, este infecție peste tot.
Cu toate acestea, la fel cum suntem cu toții conectați, tot așa suntem cu toții înstrăinați, suspicioși și ne urâm unul pe celălalt. Cu alte cuvinte, suntem inevitabil conectați, așa cum a subliniat Vitner, dar ne urâm. Rezultatul acestor legături nedorite este fricțiune nesfârșită, violență și agresiune până la punctul în care civilizația noastră se rupe pe la cusături. Este imposibil să-i forțezi pe oamenii să fie unul cu celălalt, dacă nu vor să fie împreună. Și astăzi, realitatea vieții noastre îi obligă pe oameni să se bazeze pe țări străine, care adesea sunt dușmanii lor, iar tensiunile din întreaga lume se aprind.
Întrucât nu putem „descuraja” conexiunea ouălor amestecate, care au devenit societatea umană, singura noastră altă opțiune este să învățăm să ne plăcem unul pe celălalt. Cel puțin, trebuie să ajungem să ne tolerăm unii pe alții, să fim de acord cu existența celuilalt. Altfel, ne vom lupta unii cu alții până la moarte și nimeni nu va câștiga.
Soluția pentru starea de deteriorare a umanității este prin urmare, să alimentăm afecțiunea reciprocă și înțelegerea importanței noastre reciproce. Pentru ca omenirea să supraviețuiască, trebuie să trecem de la o conexiune tehnică la o conexiune emoțională, la aprecierea însăși a ideii de conexiune. În caz contrar, nu vom putea îmbrățișa ideea că suntem cu toții conectați.
Adică, nu trebuie să lucrăm la creșterea conexiunii noastre; avem deja multe din acestea. În schimb, trebuie să lucrăm la sporirea dorinței noastre de a ne conecta! Trebuie să ajungem să recunoaștem imensele beneficii ale conexiunii.
De fapt, termenul „conexiune” poate părea puțin obscur. Dar dacă vă gândiți la conexiune ca afinitate, afecțiune și chiar iubire, sarcina care ne este în față devine mai clară. Acum ne putem da seama cât de departe suntem de ea, câtă muncă avem de făcut și de ce este atât de vital să reușim să construim conexiuni calde și pozitive. În prezent, suntem ca dușmanii declaraţi care sunt obligați să împartă o cameră. Poate ieși ceva bun din asta? Nu este de mirare că stăm pe o bombă cu ceas.
Singura modalitate de a dezamorsa bomba este dezintegrarea prafului de pușcă – ura. Amestecul este acolo; nu ne putem „dezamăgi” pe noi înșine, dar putem și trebuie să învățăm să ne vedem reciproc frumusețea și contribuția fiecăruia la societate. Dacă înțelegem cât contribuie fiecare dintre noi și de ce este necesar să fim cu toții diferiți, deoarece acea parte cu care cineva contribuie, nimeni altul nu o poate face, vom saluta schimbările dintre noi, le vom aprecia și vom fi recunoscători celor care sunt diferiți de noi, tocmai pentru că sunt diferiți de noi!
Când o mamă își iubește copilul, nu trebuie să ne întrebăm dacă este legată de copilul ei; este un dat. În cele din urmă, așa trebuie să ajungem să fim. Nu se va întâmpla peste noapte, dar este suficient să începem să lucrăm pentru a preveni cataclismul care se apropie, care se îndreaptă spre omenire.
Filed under: Criza, globalizare, Educatie -
Niciun comentariu→