Noul meu articol pe Linkedin “Yom Kippur într-o lume interdependentă ”

Pentru prima dată în istorie, lumea de astăzi ne arată cât de mult este un întreg complet – faptul că toate ființele umane sunt indisolubil legate între ele și ca urmare, nu au de ales decât să se îngrijească unul de celălalt. Descoperim din ce în ce mai mult, zi de zi, cât de interdependenți suntem. Acesta este motivul pentru care acest Yom Kippur, sau Ziua Ispășirii, este o perioadă de calcul ca niciuna alta.

Prin evenimente mondiale precum războaie, schimbări climatice și pandemie, vedem acum cu o claritate perfectă că tot ceea ce facem, fie că este bun sau rău, va afecta pe toată lumea, așa că trebuie să ne examinăm cu atenție gândurile și faptele.

Suntem obișnuiți să ne evaluăm acțiunile, dar ar trebui să ne evaluăm și intențiile față de ceilalți: sunt intențiile mele de dragul meu sau de dragul altora? Unde mă aflu în legătură cu Forța Superioară a cărei natură este iubirea totală și dăruirea?

În timpul celor Zece Zile de Pocăință, în care Yom Kippur este punctul culminant, când postim, ne rugăm și cerem iertare ajungem în punctul în care ne revedem toate amintirile și le măsurăm în raport cu regulile pe care suntem obligați să le păstrăm pentru a vedea unde am eșuat. Dintre toate aceste precepte, cel mai important este „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, marea regulă a Torei.

O parte cheie a obiceiurilor Zilei Ispășirii, cea mai solemnă zi a calendarului evreiesc, este citirea cărții profetului Iona. În poveste Dumnezeu îi poruncește lui Iona să le spună oamenilor din Ninive, care deveniseră foarte insensibili unul faţă de altul, să-și corecteze relațiile dacă doreau să supraviețuiască. Cu toate acestea, Iona a fugit de misiune și s-a dus pe mare într-un efort de a scăpa de porunca lui Dumnezeu.

La fel ca Iona, ne ferim de mandatul nostru și refuzăm să ne unim. Diviziunile, fricțiunile, certurile noastre sunt cele care declanșează dezechilibrele și destabilizează umanitatea. Prin urmare, refuzul nostru încăpățânat de a ne apropia unii de alții este păcatul pentru care trebuie să ne pocăim.

Fiecare persoană ar trebui să răspundă pentru ceea ce face de la o zi la alta. Dar de Yom Kippur ne încheiem anul, închidem soldul a ceea ce am făcut tot anul, astfel încât să putem începe un nou an cu sentimentul curat de nou-născut. Măsura succesului sau eșecului nostru individual nu este cel mai important lucru. Ceea ce contează mai mult este procesul de căutare a sufletului, în care cerem iertare pentru oportunitățile noastre ratate și începem din nou de la zero.

Yom Kippur este numit și Ziua Judecății. Cine anume ne judecă și ce se judecă? În primul rând noi trebuie să ne examinăm și să ne judecăm. Cu toate acestea, în loc să așteptăm tot anul pentru a parcurge acest proces, ar trebui să facem această evaluare zilnic. Înainte de a ne culca, ar trebui de asemenea să tragem linie pentru ziua respectivă și să-i cerem Creatorului să ne ierte pentru tot ceea ce am făcut și nu am făcut.

Intenția noastră pentru un început nou curat ar trebui să fie să ne purtăm cu atenție pentru a evita rănirea oricui și pentru a depune toate eforturile spre o bună conexiune cu toate ființele umane. Și dacă cerem iertare cu adevărat și din toată inima pentru răul pe care l-am provocat altora, atunci suntem gata să ne întoarcem la Creator și să-I cerem iertare totală. Remedierea relațiilor noastre umane este condiția prealabilă pentru repararea relației noastre cu Forța Superioară.

Pe de o parte, în timpul Yom Kippur ar trebui să ne pară rău de defectele noastre. Dar în această părere de rău suntem fericiți apoi și pentru că deschidem oportunitatea de a ne cere iertare și de a termina anul într-un mod frumos și curat, un mod în care toate datoriile noastre sunt acoperite.

Trăim într-un moment special numit „Ultima generație”, perioada apariției unei lumi noi. Această perioadă este caracterizată de căutarea spirituală a corectării atributelor noastre egoiste de beneficiu personal pentru a le transforma în atribute de grijă, cooperare și dăruire către alţii.

Să sperăm că întreaga lume va ajunge rapid să înțeleagă schimbarea de care avem nevoie și să ia decizia de a îngropa toate armele și de a se concentra doar pe dezvoltarea conexiunii și a iubirii dintre noi. Cu siguranță atunci vom ajunge la starea de iubire generală și revelarea Creatorului către toate creaturile. Cu toate acestea, mai întâi, poporul Israel trebuie să conducă calea. Așa cum a scris Rav Yehuda Ashlag, autorul comentariului Sulam (Scara) la Zohar, în eseul său intitulat „Arvut” (Garanția reciprocă): „Este obligatoriu ca națiunea israeliană să se califice pe sine și restul oamenilor din lume să evolueze către asumarea acestei munci sublime de iubire pentru ceilalți”.

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Săpând sub propriile noastre picioare”

Din păcate, nu cred că seria de scăpări care au permis evadarea din închisoare a șase teroriști cu sânge pe mâini, ne vor da lecții semnificative. De ani de zile, societatea israeliană este în declin. De ani de zile, am devenit înstrăinați unul de celălalt și indiferenți față de țara care a fost stabilită pentru un scop foarte semnificativ. Arabii știu deja că nu trebuie să lupte cu noi; ei pot aștepta și să ne lase să ne dezintegrăm din interior până nu mai rămâne nimic.

Coroziunea nu începe cu Serviciul de închisori din Israel și cu siguranță nu se termină aici. Prin urmare, nu sunt deloc impresionat de sărbătorirea presei pentru capturarea a patru dintre cei șase teroriști. Au nevoie să se agite cu ceva; este modul în care își câștigă banii, dar în cele din urmă este fără sens.

Punctul esențial al problemei constă în refuzul nostru de a fi ceea ce ar trebui să fim. În loc să ne asumăm responsabilitatea pentru noi înșine și pentru lume și să ne afirmăm fără scuze poziția noastră, ne ocupăm de interesele dușmanilor care doresc distrugerea noastră, care ne mituiesc cu zâmbete de falsă afecțiune. Dar ei nu simt nici o afecțiune pentru noi ci doar dispreț.

Într-adevăr, cum poate cineva să respecte o națiune care nu se respectă pe ea însăși? Când israelienii evrei se mândresc cu faptul că sunt activiști împotriva existenței statului evreu și cred că sunt superiori din punct de vedere moral din cauza asta, putem da vina pe cineva pentru că are opinii similare? Săpăm sub propriile picioare și apoi ne îngrijorăm de căderea noastră.

Națiunea evreiască are o moștenire unică, valori unice și un mod de viață unic. Dacă le urmăm, la fel cum fiecare națiune își urmează propriile valori, vom fi ceea ce suntem meniți să fim – o națiune ai cărei membri se iubesc ca pe ei înșiși și oferă un exemplu de unitate, într-o lume sfâșiată de diviziune și ură. Aceasta este ceea ce ar trebui să facem în statul evreiesc, statul Israel, și a da acest exemplu este sensul de a fi „o lumină pentru națiuni”.

Când israelieni declară că teroriștii brutali care au scăpat sunt „bărbații anului”, asta nu mărturisește superioritatea lor morală; mărturisește profunzimea urii lor față de propriul popor. Dacă cineva poate glorifica un ucigaș de femei și copii pentru singurul motiv că femeile și copiii aceștia erau membri ai propriei sale națiuni, aceasta mărturisește ura acelei persoane față de poporul său. Când lumea vede că națiunea evreiască are astfel de oameni în ea, îi poate privi pe evrei în vreo lumină pozitivă? Poate cineva să aprecieze o națiune care se urăște atât de mult?

În lucrarea sa Naţiunea, marele cabalist și gânditor al secolului al XX-lea Baal HaSulam a explicat ce înseamnă să fii o națiune echitabilă: „Singura speranță este să stabilim temeinic o nouă educație națională, să dezvăluim și să aprindem încă o dată iubirea națională naturală care a fost estompată în noi… timp de două milenii… Atunci vom ști că avem o bază naturală și de încredere pentru a ne reconstrui și pentru a ne continua existența ca națiune, calificată să se poarte ca toate națiunile lumii. … [Totuși] Aici trebuie să subliniez în privința educației naționale menționate mai sus: deși ne propunem să plantăm o mare iubire printre indivizii din națiune în particular și pentru întreaga națiune în general, în cea mai deplină măsură posibilă [datorită jurământului nostru de a da un exemplu de unitate], acest lucru nu este deloc similar cu… fascismul. Îl detest și conștiința mea este complet curată de el. … Pentru a percepe cu ușurință diferența [dintre iubirea națională și fascism] … ar trebui să o comparăm cu atributele egoismului și altruismului într-o persoană. … În mod clar, măsura egoismului … este o condiție necesară în existența reală a creaturii. Fără ea, nu ar fi o ființă separată și distinctă în sine. Totuși, acest lucru nu ar trebui să nege deloc măsura altruismului într-o persoană. Singurul lucru necesar este stabilirea unor limite distincte între ele: legea egoismului trebuie păstrată în toată puterea sa, în măsura în care privește existența minimă. Iar legat de orice surplus din această măsură, să ne permitem să renunțăm la el pentru bunăstarea semenilor”.

Din păcate, nu facem minimul pentru a stabili iubirea națională, pentru a ne asigura existența. Pentru a face acest lucru, trebuie să știm cum am fost creați, pentru ce, și cum ne putem atinge scopul. Dacă realizăm moștenirea noastră, oamenii ne vor aprecia numai atunci când vom da un exemplu de solidaritate și coeziune și că în orice alte circumstanțe ne vor urî, poate că vom fi mai atenți la datoria noastră. Dacă facem acest lucru, asta ne va face Israel. Și mai important, asta ne va face un exemplu, singurul exemplu de care lumea are nevoie pentru a depăși nenumăratele fisuri adânci, care sunt singurul motiv pentru suferințele umanității.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Cum ne putem asigura că toţi oamenii din lume pot primi o educație decentă, astfel încât toată lumea să aibă ocazia de a contribui maxim la beneficiul umanității “

Realizarea faptului că existăm într-un singur sistem uman ca părți ale unui singur organism, ne va obliga să organizăm o educație în care fiecare persoană să poată atrage forțe pentru a oferi fiecăruia tot ceea ce numai fiecare individ poate oferi.

La urma urmei, fiecare celulă trebuie să ofere corpului ceva unic, altfel corpul nu este întreg. Trebuie să avem grijă de faptul că fiecare își va cunoaște unicitatea, rolul, abilitățile și specificul. Numai fiecare individ este capabil să dea asta omenirii. Din acest motiv, dacă lipsește din organism în ansamblu contribuția unei persoane din umanitate, atunci umanitatea va fi defectă.

Dacă vom realiza o astfel de stare, atunci vom oferi o educație decentă, prin care vom realiza o lume pașnică și armonioasă.

Realizarea integralității și interdependenței noastre față de fiecare persoană, ar trebui în esență să facă educația noastră independentă de orice fel de restricții, pentru ca aceasta să se bazeze în sistemul integral al umanității numai pe rolul fiecărei persoane.

Bazat pe emisiunea ”Întrebări şi răspunsuri” cu Dr. Cabalist Dr. Michael Laitman.. Scris / editat de studenții Cabalist Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Ce vă emoționează cel mai mult în viață?“

În viața mea, sunt emoționat de înțelegerea legii altruiste generale a naturii, care avansează omenirea către conștientizarea ei.

Natura vrea ca noi să cunoaștem această lege și să ne dezvoltăm în consecință. Datorită acestui fapt, urcăm de la nivelul animal al naturii la cel vorbitor, sau al omului. Întrucât mântuirea umanității depinde doar de cunoașterea acestei legi și de împlinirea ei, atunci cred că cunoașterea ei ar trebui să se răspândească în întreaga lume, înainte ca lumea să se scufunde într-o suferință din ce în ce mai mare, prin care totuși mai devreme sau mai târziu va descoperi această lege.

Apoi, misiunea mea devine să transmit cunoșterea acestei legi către umanitate astfel încât oamenii să evite suferința și ca oamenii să înțeleagă ce cere natura de la noi și de ce.

Prin aplicarea legii naturii, vom ajunge rapid la o viață fericită, în cel mai scurt interval de timp, fără nenorociri și suferințe.

Iată ce mă emoționează și mă împinge să rămân activ în promovarea acestui mesaj.

Bazat pe emisiunea ”Întrebări şi răspunsuri” cu Dr. Cabalist Dr. Michael Laitman.. Scris / editat de studenții Cabalist Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Poate fi ecranul un ecran de grup?

Răspuns: Nu. Doar un ecran personal.

Ecranul grupului este creat atunci când ecranele persoanelor individuale în procesul de lucru comun sunt adăugate și formează un sistem comun numit Partzuf.

Un Partzuf este o dorință corectată, în care au loc calcule. Iar ecranul este o oportunitate de a face calcule obiective, nu de dragul tău.

Pentru tot ceea ce mă bucur de dragul meu, ar trebui să existe o restricție, așa-numitul Ttzimtzum, respingerea primirii pentru mine și o trecere treptată la primirea plăcerii de dragul altora, adică să dăruiesc, să iubesc, să mă ridic deasupra mea pentru a transmite altora.

Aceasta este o parte a ecranului, numită vase de dăruire (Kelim de Hashpaa), gradul de Bina. Iar următorul nivel al ecranului este abilitatea de a primi de dragul de a dărui, nivelul Hochma, Keter.

Întrebare: Care este diferența dintre restricție și ecran?

Răspuns: Restricția se face raportată la dorință, pentru a nu o umple. Iar ecranul este necesar pentru a lucra cu această dorință de dăruire, de umplere în afara propriului sine.

Restricția înseamnă că o persoană dorește să se ridice deasupra acestei lumi, dar încă nu a făcut-o. El se poate ridica numai în măsura în care va lucra cu anti-egoismul, adică cu ecranul.

Din KabTV “Stări Spirituale” 8/20/21

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Să presupunem că, Creatorul este revelat într-un anumit grup de zece care funcționează corect, să-L numim Creatorul 1. Să presupunem că, de asemenea, Creatorul este revelat în alt grup de zece, să-L numim Creatorul 2. Apoi, are loc un eveniment special, cum ar fi o convenție, spre exemplu, în care cele două grupuri de zece se unesc ca unul și Creatorul 3 apare în ei.

Putem spune că istoricul Creatorului 1 și al Creatorului 2 este în Creatorul 3 sau că acest Creator este unic pentru că momentul unității dintre cele două grupuri de zece este unic?

Răspuns: Creatorul este unul peste tot. Este singura forță care se revelează în fiecare grup de zece, în funcție de unitatea sa.

Creatorul are un singur atribut, atributul iubirii absolute și al dăruirii. Îl vei descoperi în măsura în care te asemeni cu acest atribut.

Din „Fundamentele Cabalei” de la KabTV, 07.07.19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În care surse a fost folosit pentru prima dată termenul „Ecran” (Masach în ebraică)?

Răspuns: Acest termen apare în Tora, în Cartea Zohar și în alte cărți cabalistice. Cu excepția cabaliștilor, nu îl puteți găsi nicăieri. La urma urmei, înțelesul interior al Torei este atins doar cu ecranul. Marele cabalist Ari a introdus acest termen pentru utilizarea pe scară largă.

Întrebare: Profesorul tău l-a folosit des?

Răspuns: Bineînțeles. Peste tot. Începând cu Ari, poți explica comportamentul unui cabalist cu termenul „Masach” (ecran).

Din „Stări spirituale” de la KabTV 20.08.2021

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce sunt cele trei componente: Nefesh, Ruach, Neshama?

Răspuns: Acestea sunt trei etape ale dezvoltării spirituale atunci când urcăm din lumea noastră, din starea noastră actuală de căutare, întuneric, neînțelegere, confuzie, detașare și goliciune pe care umanitatea o experimentează astăzi. Acum aproape toată lumea trece prin stări care ne conduc la nașterea spirituală.

Este un sentiment de final, un sentiment de limitare, o lipsă de perspectivă, o dorință de a dezvolta ceva pentru că suntem dezamăgiți de dezvoltarea noastră, din moment ce ne aduce doar dezamăgiri continue și un gol și mai mare.

Toate aceste stări sunt foarte utile și reprezintă exact acele forțe prin care ne ridicăm din lumea noastră în prima lume spirituală, lumea Assiya, și intrăm în adevărata dezvoltare intrauterină și începem să simțim într-o oarecare măsură prezența superioară.

Începem să simțim că suntem într-o natură globală, care este un singur organism ce afectează întreaga umanitate, întreaga lume și chiar ceva mai mult—un fel de gând, plan, început, sfârșit, scop, și procesul în cadrul căruia existăm.

Atingerea acestui obiectiv este atingerea nivelului Nefesh și a lumii Assiya.

Din „Puterea cărții Zohar” de la KabTV # 19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Acum 30 de ani, profesorul meu a murit”

Într-o seară rece și ploioasă din februarie 1979, în timp ce eu și Chaim Malka, partenerul meu de studiu de câțiva ani pe-atunci eram pe punctul de a începe să studiem cărțile noastre obișnuite din vechea Cabală, brusc m-am săturat de căutarea nesfârșită și aparent inutilă a adevărului. „Să mergem să căutăm un profesor”, i-am spus lui Chaim. „Unde am merge?” a intrebat el. „Să mergem la Bnei Brak”, i-am răspuns, „nu am căutat niciodată acolo”. Chaim nu era dornic să conducă pe vremea asta, cu atât mai puțin într-un oraș aglomerat de evrei ortodocși, cu drumuri înguste, semi-asfaltate și unde era puțin probabil să găsim cabaliști. L-am îndemnat totuși, și cu reticență a fost de acord.

Când am ajuns la Bnei Brak seara târziu, nu era nimeni pe străzi. Erau goale, umede și reci. La o răscruce de drumuri, am văzut brusc un bărbat pe cale să traverseze strada. În grabă, am coborât geamul și am strigat către el: „Unde se studiază Cabala aici?”

A fost o întrebare foarte neobișnuită. În acele zile nimeni nu vorbea despre Cabala, iar printre evreii ortodocși subiectul era tabu. Și mai neobișnuit a fost răspunsul bărbatului: El m-a privit calm și mi-a răspuns imediat, de parcă ar fi așteptat să vin și să-l întreb exact. „Virați la dreapta, mergeți până la capătul drumului de unde începe livada”, a spus el. „În stânga ta, vei vedea o casă. Acolo se studiază Cabala”, a concluzionat el și și-a continuat drumul.

Am condus după cum ne-a instruit bărbatul și într-adevăr, casa era acolo. Am coborât din mașină și am bătut la ușă, dar nimeni nu a răspuns. Casa era aproape întunecată. Am încercat ușa și era descuiată. Am intrat înăuntru și nu era nimeni acolo, cu excepția unei camere care era luminată și de unde se auzeau voci.. Am intrat ezitant și am găsit cinci sau șase bărbați în vârstă citind din Zohar și murmurând cuvinte într-o limbă pe care nu o înțelegeam (era idiș). Cel mai în vârstă ne-a făcut semn să ne așezăm, iar noi ne-am așezat în tăcere lângă bărbați, pe băncile din jurul vechii mese de lemn la care bărbații studiau.

Cel mai în vârstă dintre ei, care ne-a invitat să ne alăturăm lor și era în mod clar profesor, s-a dovedit a fi Rav Baruch Shalom Ashlag (RABASH), primul fiu și succesor al lui Rav Yehuda Ashlag (Baal HaSulam), cel mai mare cabalist din secolul al XX-lea și autor al apreciatului comentariu Sulam [Scara] la Cartea Zohar. În cele din urmă, după ani de căutări, îmi găsisem profesorul.

În următorii doisprezece ani, până la respirația sa finală am rămas cu RABASH, ajutându-l în tot ce am putut și învățând de la el tot ce putea să ofere, iar el mi-a dat mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată că ar putea da cineva. Astăzi, acum 30 de ani, a murit în brațele mele, lăsându-mi caietul său în care a scris tot ce învățase de la uriașul său tată și cu o moștenire: să povestească lumii despre adevăratul sens al acestei mari înțelepciuni și să le arate o cale de lumină într-un prezent slab și un viitor rău prevestitor.

Am scris primele mele trei cărți sub îndrumarea lui RABASH. În urma plecării sale, am scris o altă carte și oamenii au început să vină la mine în căutarea unui profesor. Nu aveam nici o dorință de a preda. Am vrut să mă izolez de cărți și de înțelepciunea pe care o învățasem de la RABASH. Dar au insistat să vină și mi-am dat seama că vremurile se schimbau și ușile înțelepciunii Cabalei se deschideau.

Împreună cu primii mei studenți, am înființat primul grup de studiu și aşa a apărut Bnei Baruch [Fiii lui Baruch], un grup de studenți care se străduiesc să meargă pe urmele profesorului meu și al tuturor cabaliștilor dinaintea lui.

Treizeci de ani mai târziu, Bnei Baruch nu mai este un grup. Astăzi, este o mișcare mondială care se străduiește să ajute lumea să se unească în iubire mai presus de toate diferențele. Mulțumită studenților mei, învățăturile lui RABASH sunt studiate și iubite în întreaga lume. Acești elevi împlinesc visul profesorului meu. Prin urmare, astăzi sunt încrezător că, cu ajutorul profesorului meu și cu dăruirea elevilor și prietenilor mei, învățăturile omului de lumină, a cărui iubire radiază din fiecare cuvânt al său, se vor răspândi în toată lumea și ne vor lumina viețile.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Expunând 9/11 – Problema găsirii adevărului ascuns”

Sunt cu totul în favoarea declasificării documentelor legate de atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Din păcate, în absența angajamentului față de o cronologie sau a expunerii oricărui conținut real, mișcarea de declasificare a documentelor pare mai degrabă declarativă decât de fond. Potrivit scrisorii DOJ, FBI va „revizui afirmațiile sale anterioare de drept pentru a identifica informații suplimentare adecvate divulgării. FBI va dezvălui aceste informații continuu, cât mai rapid posibil”. Paravanul de fum din jurul atacurilor din 11 septembrie este un exemplu de eroare pe care guvernele o fac în continuare. Ascunderea adevărului, orice adevăr, despre orice eveniment din istorie, ne refuză capacitatea de a trage concluzii corecte pentru viitor și toți plătim pentru asta.

La fel ca în cazul demersului de declasificare a documentelor din 11 septembrie, motivul care stă la baza solicitării declasificării este adesea compensarea financiară. Cu toate acestea, compensațiile de orice fel nu ne spun ce s-a întâmplat cu adevărat și, dacă nu știm ce s-a întâmplat, ne lipsește lecția cea mai importantă: ce ar trebui să facem pentru a preveni ca astfel de nenorociri să se întâmple în viitor.

Fiecare catastrofă / dezastru / prăbuşire din istorie primește interpretări diferite de la oameni diferiți în funcție de perspectivele lor personale. Prin urmare, chiar și după ce expunem „adevărul”, ar trebui să continuăm să căutăm un adevăr „mai adevărat”, din motive mai profunde și pentru noi perspective, deoarece vor fi întotdeauna mai multe de găsit.

Pentru mine, motivul expunerii adevărului nu este să învinovățesc pe nimeni. Natura umană este putredă de la bază, așa cum am știut încă din vremurile biblice, așa că nu mă aștept ca oamenii să fie drepți sau să creadă că compensarea va face bine oricui. Motivul pentru care cred că ar trebui să căutăm întotdeauna adevărul este că, dacă vrem să construim un mâine mai bun, putem face acest lucru, dacă nu ne cunoaștem trecutul?

Cu cât știm mai multe despre motivul pentru care oamenii fac ceea ce fac, care este natura lor, ce îi mișcă și de ce, cu atât mai mult vom putea organiza o societate stabilă și solidă. Transparența este esențială pentru construirea corectă a unei societăți. Dacă nu ne ascundem nimic unul de celălalt, vom putea comunica mai ușor, vom ști la ce să ne așteptăm unii de la alții, de ce anume să ne ferim și cum să ne consolidăm conexiunile. Acesta este motivul pentru care cred că adevărul contează. Nu pentru răzbunare sau compensare, ci ca lecție pentru viitor.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→