Monthly Archives: noiembrie 2025

Cum se formulează un apel către Creator?

935Întrebare: Dacă sentimentul din interiorul dorinței mele este un apel direct către Creator, atunci cum mă va ajuta conexiunea mea externă cu alte persoane sub forma unui grup de zece sau a unui grup cabalist să formulez o cerere către Creator?

Răspuns: Nu poți apela la Creator personal. O cerere pentru cei dragi, pentru rude, pentru copii nu ajută. Vedem acest lucru din propriile noastre vieți.

Este posibil să apelezi la Creator doar prin intermediul grupului cu o cerere formulată corect. Dacă sunt conectat cu zece oameni și dezvoltăm împreună o dorință comună, atunci această dorință este simțită de Creator.

Eu, ca Malchut, sunt la bază. Creatorul, ca Keter, este sus. Prin cele zece Sfirot (Keter, Hochma, Bina, Hesed, Gvura, Tiferet, Neţach, Hod, Yesod și Malchut), trebuie să mă conectez cu Creatorul. Dacă nu fac acest lucru corect, nu voi ajunge la Creator. Iar când apelez prin intermediul grupului, eu mă anulez.

Adică, trebuie să intru în grup, să mă dizolv în el, iar atunci cererea mea va fi, într-o oarecare măsură, altruistă și nu a mea personală.

Din Lecția în limba rusă, 04/11/18

 

Diferența în percepția luminii în Toch și Roş

232.08Care este diferența dintre percepția Luminii în Toch (corp) și în Roş (cap)?

În Toch, este deja un Kli, un vas de primire și adeziune propriu-zisă. În Roş însă, este vorba doar de simțire, la care Kli-ul participă doar prin prezența sa, nu prin primire.

Toate simțirile sunt resimțite în Roş al Parţufului, deoarece percepția are loc întotdeauna în cap.

Prin urmare, toate actele de dăruire și conexiunee urcă de la Guf la Roş, apropiindu-se de acea parte care conduce lumina.

Ca urmare, Roş suferă o schimbare și atrage lumina în sine mai profund. Apoi, de fiecare dată are loc o inversare, ca o consecință a acestui proces, Guf începe să primească mai multă lumină din lumina care a fost revelată în Roş.

Din a 2-a parte a Lecţia zilnica de Cabala 21/10/25, „Studiul celor Zece Sfirot

Citatele lui Einstein, Partea a 2a

3 Comentariu: Vă rog să comentați câteva dintre citatele lui Albert Einstein.

,,Doar cei care încearcă absurdul pot realiza imposibilul.”

Răspunsul meu: Da, imposibilul este absurdul. Cel care încearcă să realizeze ceva prin acțiuni complet absurde, este de acord cu ele și se ridică deasupra rațiunii sale, ceea ce în Cabala se numește „credință mai presus de rațiune”, iar acel om poate merge cu adevărat înainte. Toți ceilalți sunt într-o stare de degradare.

Credința este de asemenea, cunoaștere, doar că de fiecare dată stă deasupra mea.

Întrebare: Deci nu acceptați logica pământească?

Răspuns: Logica pământească este logică animalică. Ceea ce pot înțelege cu mintea mea, orice ar fi ea, este mintea animalică, logica animalică.

Einstein a fost măreț pentru că, deși nu era cabalist, gândea ca unul. Adică, accept natura împotriva rațiunii mele: „Cutare viteză, cutare masă – se poate schimba? Se schimbă.”

Masa se schimbă. Cum se poate schimba? Pur și simplu se schimbă.

Timpul poate curge înapoi. De ce? Nu știm de ce, dar să acceptăm că se poate. Ceea ce percepem prin simțuri nu ar trebui considerat a priori ca o constantă eternă.

,,Oricine vrea să vadă rezultate imediate ale muncii sale ar trebui să se apuce de cizmărie.”

Răspuns: Da, bine spus. Este bine când faci ceva și vezi rezultatul imediat. Ești chiar plătit. Îți termini ziua, îți faci o pereche de cizme, câștigi câteva ruble, bei ceva, mănânci, te duci la culcare și sforăi liniștit.

Comentariu: Dar asta își dorește omul – să bifeze o căsuță: „Am petrecut bine ziua.”

Răspunsul meu: Asta își dorește animalul din noi. Animalul din fiecare dintre noi își dorește doar asta! Să se întindă pe o saltea de pene, să sforăie și asta este.

Întrebare: Deci spuneţi că aceasta este o stare animalică? Iar starea umană nu este așa?

Răspuns: O ființă umană nu poate fi mulțumită cu asta. Nu poți face nimic. Ai fost creat astfel încât să nu poți fi mulțumit!

Întrebare: Dar totuși, există odihnă în viață?

Răspuns: Nu, nu există odihnă în viață. Totul depinde de natura fiecăruia. Poate că ți-ai dori asta, dar nu – și de fapt, pe de altă parte nici măcar nu ți-ai dori asta! Cum ai putea dori asta?!

,,Toată lumea știe că ceva este imposibil. Apoi vine un prost care nu știe asta – și face descoperirea.”

Răspuns: Și cel mai important lucru este că toată lumea îi spune cum ar trebui făcut, dar el nu poate, nu este de acord. Nu vrea să o facă așa.

Întrebare: Dar cei care îi spun asta știu că este imposibil?

Răspuns: Da, totuși el o face în felul lui, o răsucește diferit, și ca urmare, deschide o nouă cale.

Întrebare: Deci credeţi că știința ar trebui în esență, să fie introdusă de proști?

Răspuns: Știința ar trebui să fie introdusă de cei care pot nega știința, și făcând acest lucru, să o promoveze de fiecare dată.

La urma urmei, știința însăși, în principiu, progresează prin credință mai presus de cunoaștere, la fel ca Einstein, ca Tesla, deși știm puține despre el. La aceștia mă refer.

,,Nu știu cu ce arme se va purta al Treilea Război Mondial, dar al Patrulea Război Mondial se va purta cu bețe și pietre.”

Răspuns: Absolut corect. Sunt complet de acord cu el!

Nu cred că omenirea se va abține în următorul război mondial, dacă va avea loc. Depinde doar dacă evreii își împlinesc funcția istorică. Dacă se unesc, atunci nu se va întâmpla și vom ajunge la unitate pe o cale bună. Dacă nu, atunci printr-o suferință imensă – a noastră și a lumii.

Întrebare: Credeți că omenirea, în următorul război, dacă va avea loc, nu se va abține să folosească arme de distrugere?

Răspuns: Că nu se va abține – absolut! Singura întrebare este în ce măsură nu se va abține.

Pentru că există oameni care spun că războaie nucleare limitate sunt posibile, dar eu nu-mi pot imagina pe cineva capabil să se abțină.

La urma urmei, armele nucleare sunt acum în mâinile multor țări care stau liniștite și așteaptă.

Mă tem că Einstein are dreptate. Dacă va exista un război mondial, acesta va împinge omenirea înapoi cu multe, multe mii de ani.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 26.02.2018

Întrebări despre munca spirituală —269

234Întrebare: Cum determină Malchut de Roş câtă  lumină permite în Pe, astfel încât să treacă în Guf?

Răspuns: Nu pot spune, dar prin modul în care acționăm și ne conectăm cu calitățile interioare ale lui Malchut de Roş, începem să simțim calitățile și acțiunile sale, și astfel, începem să le înțelegem și să le realizăm. Acesta este modul în care aderăm la Malchut de Roş.

Întrebare: Este scris în TES că există un Zivug superior pentru plecarea luminii și există un Zivug superior pentru a aduce plăcerea, pentru răspândirea luminii. Și ambele sunt definite ca bucurie. Nu este clar ce este bucuria din plecarea luminii. Cine se bucură și de ce se bucură?

Răspuns: Orice acțiune care o realizează un Parţuf își propune să satisfacă dorința superioară.

Întrebare: Putem spune că inversarea în lumină reflectată are loc în momentul în care vasul [Kli] simte dorința Creatorului de a-l umple?

Răspuns: Putem spune acest lucru.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 26/10/25, „Studiul celor zece Sfirot

Atingeţi perfecțiunea vagă a Creatorului

laitman_232_08.jpg (100×100)A patra fază a dorinței, „Bhina Dalet”, este creația și este cea mai îndepărtată de Creator în ceea ce privește calitățile sale. În același timp, este cea mai apropiată de El în ceea ce privește capacitatea sa de a-l atinge.

Celelalte faze sunt imposibil de evaluat cât de puţin în raport cu atingerea, deoarece nu există lumină reflectată în ele. Apare doar în cazul în care Bhina Dalet lucrează cu ele.

Să presupunem că prin egoismul meu, dorința de a primi plăcere, mă inspiră o melodie, o pictură sau o poveste. Aceste opere de artă în sine nu au niciun sentiment sau atitudine. Cu toate acestea, atunci când mă acordez la ele cu egoismul meu, le atribui simţiri și prin ele îl ating pe Creator. Ele singure nu au acest lucru, iar acesta este conceptul primelor nouă Sfirot.

Primele nouă Sfirot sunt calitățile care, în legătură cu egoismul meu, mă ajută să dezvălui calitățile Creatorului pe care El le manifestă în relație cu mine, cu percepția mea.

Dificultatea perceperii Creatorului constă în faptul că El acționează „în cercuri” (fără nicio limitare), în timp ce creația trebuie să-I răspundă „în linie dreaptă”, adică, cu ecranul care limitează egoismul. Totuși, atunci când ne ridicăm prin credință deasupra rațiunii, de la o treaptă la alta de fiecare dată, atunci această ascensiune devine continuă, analogică, integrală. Odată ce ne finalizăm ascensiunea, o percepem într-un mod discret, ca o treaptă specifică.

Revelăm ceva din „cercuri”, din perfecțiunea Creatorului prin faptul că ne ridicăm prin credință deasupra rațiunii. Credința deasupra rațiunii ne permite să ne apropiem de gradul maxim de la „linia dreaptă” a creației la „perfecțiunea circulară” a Creatorului.

Forța unității vine la noi din lumina care este eternă. Și astfel, prin atingerea unei anumite măsuri a calității dăruirii prin lumină, forța „perfecțiunii circulare”, unde toți sunt egali, formăm astfel în noi dorințe care sunt apropiate de cerc, de Creator. Cu toate acestea, ele sunt formate în noi prin „linia noastră dreaptă”. Treptat, atingem cercul prin linia dreaptă, dar rămâne întotdeauna un element suplimentar vag,  care ne lipsește. Este ca și cum atunci când calculăm o integrală matematică, împărțim aria într-o multitudine de dreptunghiuri care se apropie de curbă, dar rămâne întotdeauna un rest necaptat.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.03.2018, „Studiul celor Zece Sfirot

Un pahar pentru omul căruia îi este sete de apă

laitman_525.jpg (100×100)Nu există niciun ecran în cercuri care să poată ridica lumina reflectată. Fără el, ființa emanată nu se poate conecta cu lumina superioară. Am învățat acolo că vasul de linie se numește „conductă…”

Deși vasele de cercuri sunt mult mai înalte decât linia, ele nu primesc nicio lumină de la sine. În schimb, trebuie să primească toată lumina din ele prin acea linie, care este mult mai joasă decât ele… (Baal HaSulam „Studiul celor Zece SfirotVol. 1, Partea 2, Capitolul 1, Punctele 3 și 30).

În Malchut al lumii infinitului, fiecare putea primi cât își dorea. Nu exista nicio dorință în tine pentru care lumina să nu aibă o împlinire perfectă. Dar după restricție, a apărut o limitare: doar acele dorințe care posedă un ecran pot fi împlinite și numai în măsura acelui ecran, prin „linie”, adică prin intermediul ecranului.

Toate celelalte dorințe, așa-numitele „dorințe circulare”, primesc doar o slabă iluminare de la linie. Linia le umple deoarece, deși le lipsește un ecran, se află încă sub restricție.

Prin urmare, dorințele din cadrul „liniei” operează activ: atrag lumina, umplu linia, și prin această linie, umplu „dorințele circulare”. Dorințele circulare nu doresc să primească în mod egoist; pur și simplu nu pot atrage lumina de dragul dăruirii. Drept urmare, primesc o ușoară iluminare – numită „Nefeş”.

Dorințele circulare sunt vaste; cuprind toate dorințele lumii infinitului. Dar după restricție, pot primi iluminare doar printr-o „linie foarte subțire”. Lumina de linie este atât de mică în comparație cu lumina care exista odinioară în dorințele circulare, în raport cu capacitatea lor, încât este ca și cum ai încerca să umpli o piscină uriașă cu un singur pahar de apă.

Cu toate acestea, acest lucru le oferă o oarecare energie vitală. Pe de altă parte, primirea unei astfel de iluminări îi face mai sensibili și trezește dorințe interioare mai profunde. Adică, această lumină nu îndeplinește dorințele, ci mai degrabă stimulează o dorință de împlinire în interiorul lor.

Și așa funcționăm până la sfârșitul corectării. De îndată ce corectez o dorință, efectuez un Zivug și mă umplu, creez imediat un loc pentru o coborâre. Întotdeauna lucrăm mergând înainte și apoi căzând, lucrăm din nou și ne ridicăm și coborâm din nou. Așa se desfășoară progresul.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 6/27/11, „Studiul celor Zece Sfirot”

A iubi și a fi iubit

Laitman_514_02.jpg (100×100)Întrebare: De ce este cel mai important pentru om să simtă că este iubit?

Răspuns: Acest lucru se datorează faptului că omul este o ființă socială și toți provenim dintr-un sistem numit Adam HaRişon, în care am existat ca un singur om cu o singură inimă, toți împreună într-o singură dorință. Eram conectați unii cu alții și chiar și după ce ne-am distanțat unii de alții prin procesul de evoluție, suntem încă legați împreună de o forță interioară.

De unde vine o influență atât de puternică a mediului asupra omului? Pentru că în rădăcina noastră, în adâncul naturii noastre, suntem cel mai strâns conectați împreună într-o singură sursă, într-o singură stare, într-o singură dorință, deși distanți fizic.

Așa sunt creat de natură, și prin urmare, contează foarte mult pentru mine ce cred și spun ceilalți despre mine. Acest lucru este valabil chiar și pentru copiii mici.

Întrebare: Dorința de a simți că este iubit este cel mai important lucru pentru om în viață. De ce?

Răspuns: Pentru că influența mediului asupra omului este foarte puternică.

Prin natura mea, ca animal, nu am nevoie de multe, puțină mâncare și un adăpost pentru familia și copiii mei. Dar pentru a obține tot ce este necesar pentru existență, îmi distrug viața doar pentru a câștiga recunoaștere în ochii societății – pentru a deveni iubit, respectat, bogat și inteligent.

Lucrez de ani de zile să cumpăr o casă mare, o mașină specială. Și de ce am nevoie de toate acestea? Pentru că sunt respectate în ochii mediului înconjurător. Cu alte cuvinte, sunt un sclav al mediului meu înconjurător.

Întrebare: Când un om iubește pe cineva, acest lucru îl împlineşte foarte mult. Nu există un sentiment mai puternic care să pătrundă atât de adânc în om. De ce se simte bine când experimentează iubire pentru cineva? De ce suntem creați așa?

Răspuns: Întrebarea poate fi pusă și altfel: de ce am atât nevoia de a fi iubit, cât și nevoia de a iubi pe cineva? Acest lucru vine din natura noastră, că în noi există dorința de a simți relațiile noastre cu mediul înconjurător, de a primi iubire de la ei și de a-i iubi.

Întrebare: De ce este important pentru mine să-i iubesc și eu pe ei?

Răspuns: Aceasta provine din rădăcina superioară. Suntem creați în acest fel și primim o impresie de la forța superioară a naturii, care ne dă naștere și ne hrănește, precum și de acasă, de la părinți, de la familie. De aceea am și dorința de a iubi pe cineva.

Aceasta este atitudinea mea față de lume, pentru că altfel simt că exist printre oameni care mă urăsc, pe care eu însumi îi urăsc. Există oameni care nu simt iubire nici măcar în propriile case și vedem cât de nepotrivit și rău cresc. Lipsa de iubire pe care o simt din partea părinților, a familiei și a mediului lor îi face ființe umane corupte.

Și aceasta vine din natură. Nu suntem creaturi care pot exista izolați. Vedem că până și animalele tinere au nevoie de iubire maternă și de ajutorul haitei lor.

Întrebare: Poate un om care nu a simțit niciodată dragoste să ofere dragoste altora?

Răspuns: Nu, omul nu va putea nici să ofere iubire, nici să o primească. Un astfel de om este o ființă foarte nefericită, incompletă și îi este greu să existe.

Întrebare: Să ne imaginăm că peste o sută de ani se va naște un copil din părinți roboți. Aceștia vor avea grijă de el și îi vor oferi tot ce este posibil, ca într-un palat regal, cu excepția sentimentului de iubire. Ce îi va lipsi?

Răspuns: Totul! Nu va simți că este împlinit cu totul. Îi va lipsi atitudinea, deoarece provenim dintr-un sistem numit Adam și acolo, în acel sistem, suntem cu toții conectați interior unii cu alții ca un singur corp. Și dacă nu simțim nicio conexiune între noi, atunci suntem pierduți. Natura nu ne va susține și nu vom putea exista.

Din conversația 692, Viaţă nouă 692 “Ce este iubirea?” 162//16

Întrebări despre munca spirituală —268

laitman_281_01.jpg (100×100)Întrebare: Cum putem simți lumina interioară dintre noi?

Răspuns: Încă nu putem simți lumina dintre noi. Mai întâi trebuie să învățăm cum să facem mai multe acțiuni: cum să ne ridicăm la un singur vas (Kli), unde ne putem auto-evalua, să ne simțim unii pe alții și putem efectua acțiuni în Parţuf-ul general.

Întrebare: Este scris în Studiul celor Zece Sfirot (TES), Înainte de Akudim, adică în Malchut de Roș, acolo nu poate exista nicio limitare, deoarece atunci când Malchut limitează și ridică lumina reflectată în cele zece Sfirot de Roș, această limitare este dăruirea propriu-zisă.

Ce este această limitare, care este de fapt dăruirea?

Răspuns: Adevărul este că Malchut nu primește lumină. Întreaga sa sarcină este de a îndepărta lumina superioară cu eforturile sale și de a se îmbrăca în ea.

Întrebare: Din cauza discrepanței dintre caracteristicile umane și lumina superioară, creația simte rușine și se pare că acest proces nu este în mâinile omului. Cum putem preveni acest lucru și să permitem luminii să închidă cercul?

Răspuns: Acest lucru este încă în fața noastră. Nu putem face aceste acțiuni, așa că nici măcar nu le explic. Mai târziu, ele se vor manifesta și le veți identifica din studiile noastre.

Din Lecția zilnică de Cabala din 25.10.2025, „Studiul celor Zece Sfirot

Şcoala viitorului

laitman_599_02.jpg (100×100)La știri (CNBC): „Elon Musk, miliardarul CEO al Tesla și SpaceX, are o problemă cu modul în care copiii sunt educați astăzi în SUA. Și spune că există o întrebare simplă care poate ajuta: «De ce?»…

„«De ce lucrurile sunt extrem de importante, deoarece creierul nostru a evoluat pentru a elimina informațiile pe care le consideră nerelevante», spune Musk. …

„De exemplu, simpla enumerare a uneltelor de care ai nevoie pentru a demonta un motor nu este suficientă pentru a învăța cum să o faci. De asemenea, trebuie să încerci singur, sugerează el.

„«Demontând motorul și remontându-l», spune el, «înveți despre chei și șurubelnițe și toate uneltele de care ai nevoie». Drept urmare, «înțelegi relevanța».

„Și are dreptate. Un studiu din 2015 realizat de Universitatea din Chicago a constatat că înțelegerea de către studenți a conceptelor științifice, cum ar fi momentul cinetic și cuplul, a fost semnificativ ajutată de experimentarea fizică a acestor forțe. Studenții au obținut scoruri mai mari la testele științifice, totul datorită faptului că au încercat singuri lucrurile.

„Elon Musk consideră că «rezolvarea problemelor și ecuațiilor matematice abstracte nu aduce niciun beneficiu concret; „Școlarii nu înțeleg de ce este nevoie.” În schimb, el sugerează ca elevii „studieze concepte din matematică și fizică în practică, de exemplu, prin demontarea motoarelor sau construirea unui satelit”.

În opinia sa, „proiectarea sateliților și demontarea motoarelor va oferi o înțelegere suficientă a matematicii și fizicii, în timp ce abilitatea de a folosi o cheie și o șurubelniță va avea o utilizare practică.”

Răspunsul meu: Este adevărat. Sunt complet de acord cu el. Studiul teoretic nu oferă nimic.

Comentariu: Dar noi am studiat totul teoretic.

Răspunsul meu: Și la ce folosește? Am studiat rezistența materialelor, științele metalelor și așa mai departe, și ce dacă? Dacă nu este în practică, nu are rost. Cred că altfel nu poți stăpâni tehnologia. Teoria este teorie. Matematica, de exemplu, este teorie. Nu poți face nimic în privința asta. Dar nu este cu adevărat o știință; este un limbaj.

Cred că este absolut necesar să le dăm elevilor teme, să-i lăsăm să se gândească, să rezolve între ei și să organizăm activități de grup; asta este foarte bine. Vor începe să aprofundeze totul. Astăzi știu deja cum să deschidă Google și tot restul, cum să extragi cunoștințe de pe internet.

Întrebare: De ce credeţii că trebuie să fie în grup? Musk nu scrie și nu vorbește despre asta.

Răspuns: Munca în grup este absolut necesară; astăzi totul funcționează doar așa, pentru că lumea a ajuns într-o stare în care trebuie să se grupeze. Un singur om nu numai că nu va putea face nimic și nu va reuși, este un gând greșit, o abordare greșită.

Întrebare: Își vor combina participanții la munca în grup abilitățile și talentele?

Răspuns: Va trebui să găsească contact între ei și astfel să se adune din diferitele lor calități. Îmi amintesc, chiar și ca studenți, pentru a termina mai repede o temă de laborator, lucram ca un grup de mai multe persoane. Cineva scria raportul, care trebuia predat în două ore, altcineva ajuta cu sursele, iar eu asamblam mașina în sine, firele. Pentru mine a fost ușor. A fost uimitor cât de bine mi-a mers!

Și fiecare la locul lui; a fost foarte bine, o echipă.

Întrebare: Deci ar putea exista exact astfel de școli ale prezentului și viitorului?

Răspuns: Da, cred că este. un lucru foarte bun. La urma urmei, nu îi învățăm pe copii despre descoperiri, ci despre ce există în viață. Prin urmare, trebuie să le oferim în mod deliberat mașini, instrumente, orice, astfel încât să le poată folosi pentru a învăța despre elementele naturii.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 10.12.2024

Perfecțiunea rotundă a celui superior

232.09Toată lumina Sfirot de cercuri le este dată prin linie (Baal HaSulam „Studiul celor Zece  Sfirot”).

De fiecare dată, linia diminuează intensitatea luminii superioare care exista în lumea infinitului, în măsura în care Parţuf -ul este capabil să o primească. Această lumină rămâne în interiorul liniei și, prin ea, sferele sunt umplute.

Lucrez sub forma unei linii, adică acționez doar în măsura în care sunt capabil în prezent să lucrez de dragul dăruirii, după ce am cântărit-o și măsurat-o cu atenție. Limitele liniei mele sunt definite de această măsură.

Creatorul stă în fața mea cu dorința și disponibilitatea Sa infinită de a-mi dărui, dar eu privesc să văd cât de mult sunt capabil să-I îndeplinesc dorința. El vrea să mă aducă la adeziune (Dvekut) cu El, să mă umple cu toate luminile Sale, să mă încânte infinit. Totuși, eu pot îndeplini dorința Lui doar în limitele liniei mele, de aceea se spune că linia umple sfera cu lumină.

De fiecare dată, apar linii noi și sfere noi. De fiecare dată când îndeplinesc un act de dragul dăruirii, încep să-L înțeleg și să-L simt pe Creator mai profund. Astfel, de fiecare dată când sferele sunt umplute dintr-o linie nouă (Galgalta, AB, SAG…), ca și cum aș da naștere acestor sfere în mine. Căci prin succesul pe care l-am obținut în dorințele mele „directe”, lucrând cu Masach (ecran), acum Îl percep pe Creator, atitudinea Lui din nou și sunt pregătit pentru un alt tip de conexiune cu El.

Igulim și Yoşer (vasele circulare și drepte, dorințele) pe care le primesc acum nu îmi sunt pur și simplu date de sus; mai degrabă, ele se nasc ca urmare a propriilor mele eforturi. Îl revelez pe Creator într-o formă circulară, perfectă și nelimitată, în timp ce eu însumi sunt ca o linie dreaptă și începem să ne dăruim unul altuia.

Primesc conexiune cu sfera superioară (Igul Elyon), care este Keter al meu. A fost creată de linia dreaptă a celui superior. Dar percep sfera superioară nu ca o linie sau în interiorul vreunei limite, ci ca fiind rotundă. Căci El este atât de măreț în comparație cu mine, încât mie mi se pare nemărginit, ca un cerc! Așadar, Îl descriu pentru mine și lucrez în consecință.

În acest fel, Malchut superior se conectează cu Keter inferior prin sfera circulară. Este ca un embrion într-un uter rotund, litera închisă „Mem” sau litera circulară „Samech”.

Toate acestea arată că ne unim și ne conectăm prin sferele circulare. Prin urmare, trebuie să-mi consider prietenii din grup ca fiind cei mai mari oameni ai generației, de o înălțime infinită. Cel superior este întotdeauna perfecțiune rotundă pentru mine.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 28/07/11, „Studiul celor Zece Sfirot